„Viața ca un afiș”: consecinţele hiperactivităţii digitale

Lumea care s-a transferat în spațiul virtual uită, adesea, de virtuțile creștine și cade cu ușurință în capcana păcatelor iscusit ascunse în zona digitală. Totul se petrece cu o viteză uimitoare, invitându-ne să fim hiperactivi, iar omul fragilizat, în esența sa, devine, treptat, dependent de ecrane. De aceea este nevoie de atenție, discernământ, rugăciune și smerenie pentru a nu risca să trecem pe lângă realitatea vieții. Și chiar dacă algoritmii internetului atentează constant și cu impact puternic asupra conștiinței noastre, e bine să nu-i lăsăm să hotărască în locul nostru.

Asociația „Tinerii din ziua de azi”, în colaborare cu Protopopiatul Brașov, a organizat, recent, la Biserica „Sfântul Nicolae”, Piața Unirii 1 din Brașov, conferința cu tema „Ești real sau virtual?”, susținută de pr. prof. dr. Emanoil Băbuș, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din cadrul Universității București. Fin cunoscător al aspectelor duhovnicești și al realității actuale, părintele profesor Emanoil Băbuș a arătat că, începând cu perioada pandemiei de COVID-19, calculatorul și internetul ne-au permis să devenim vizibili, numai că lucrurile au exagerat într-o direcție care nu este benefică pentru sufletul și psihicul uman.

„Monarhia ecranului”

Tehnologia, lumea digitală și internetul au transformat radical societatea, modul de lucru, educația și interacțiunile umane. Această lume nouă a adus multe aspecte pozitive, dar ne-a și surprins în același timp, pentru că a venit brusc și nu eram pregătiți pentru aceasta. Lumea care s-a transferat în virtual uită, adesea, de virtuțile creștine și cade, cu ușurință, în capcana păcatelor iscusit ascunse în zona digitală. „Treptat, digitalizarea a scos la iveală o lume nouă, care este una «hiper» din mai multe puncte de vedere, în care toate lucrurile se schimbă foarte repede, iar aceasta aduce cu sine hiperconsum, hiperactivitate și ceea ce numim «lipsa de timp». Printre urmările acestor schimbări e necesar să menționăm fragilizarea persoanei umane, care s-a transformat într-o ființă consumatoare, iar relațiile în familie au devenit tot mai precare. Urmarea a doua este cea a nevoii imperioase de performanță, care generează burnout și depresie. Treptat, lumea reală a fost integrată în «lumea ecranelor», de aceea imaginea a devenit un produs autonom, independent de real, și rezultat exclusiv al creativității umane. Astfel încât treptat s-a instaurat o nouă monarhie, cea a ecranului, iar odată cu ea a apărut și dependența, adică dorința permanentă de a face ceva pe ecran”, a explicat pr. prof. Emanoil Băbuș.

Viața noastră s-a transformat treptat într-o sală a oglinzilor, din care nu mai știm cum să ieșim. În mașină avem o oglindă prin care urmărim traficul și drumul pe care trebuie să-l parcurgem pentru a ajunge la destinație, în telefon există o alta care ne așteaptă să ne oglindim pentru a răspunde la diverse solicitări de comunicare spre a oferi răspunsuri la cerințe „urgente” sau numai pentru a satisface o curiozitate, o nevoie impulsivă de a „scrola” pentru a vedea ce mai este nou în „lumea mică” din buzunarul nostru. Dacă vom învăța să folosim cu discernământ toate aplicațiile și rețelele sociale, vom constata că ne rămâne timp pentru mai multe tipuri de activități, printre care și cele duhovnicești, pe care avem tendința să le lăsăm pe ultimul loc. Mereu, suntem atenți să răspundem repede la e-mailuri, sms-uri sau alte forme de comunicare, care ni se par urgente, dar în realitate nu sunt așa.

„Extazul importanței de sine”

„Ecranele ajung să ne hipnotizeze și să fie o nouă formă de conducere globală a umanității. Nu mai putem trăi fără ele, ne înconjoară și ne constrâng prin sindromul «rabbit hole» sau vizuina iepurelui din textul Alice în Țara minunilor: tot mai mult și mereu nimic. Practic, scopul inițial al rețelelor sociale, acela de a vorbi liber, s-a schimbat pe parcurs și am devenit foarte ușor dependenți, totul fiind făcut de așa manieră încât să rămânem cât mai mult timp cu ochii în ecrane. Cheltuim energie cu un singur scop: extazul importanței de sine. Creatorii tehnologiei digitale cunosc bine psihologia umană, adică nevoia noastră «disperată» de a fi recunoscuți. În 2010, s-a inaugurat «capitalismul cognitiv», adică urmărirea obișnuințelor internauților, cărora li se face un profil, ce ajută ulterior la monetizarea profilului respectiv. A urmat «capitalismul afectiv», bazat numai pe captarea atenției în folosirea exclusivă a mijloacelor tehnologice. Like-urile ne pot transforma în «regi ai lumii», ne lasă impresia că suntem grozavi, iar pentru a fi beneficiarul acestui «bine suprem» este bine să dai like, pentru a primi, la rândul tău, like-uri. Ne pozițio­năm astfel cu toții în fața unor oglinzi, care reflectă imaginea pozitivă a celor care privesc în ea. Dar în realitate nu există așa ceva”, a completat pr. Emanoil Băbuș.

Atmosfera anxiogenă prin care trece societatea se constituie în carburant natural pentru rețelele sociale, care ne invită să rămânem cât mai mult timp în spațiul lor digital. Pe măsură ce ne obișnuim cu regulile acestei noi lumi, apare un „sentiment oceanic” imaginar, prin care cei care navighează în spații virtuale ajung să creadă că pot găsi o solidaritate sau un loc stabil și familiar. Dar situația este diferită de realitate și se creează o zonă propice manifestării narcisismului primar și secundar. Căci cu cât suntem mai activi în spațiul digital, cu atât ne simțim mai nevalorificați în realitate, iar atunci când ieșim din virtual, constatăm de fiecare dată că realitatea este urâtă și dură.

Remediile duhovnicești propuse de părintele profesor sunt extrase din Sfânta Scriptură și din textele patristice. Astfel, sfinția sa spune că ar fi bine ca împărțirea like-urilor să o convertim în liniștea lecturilor biblice, să fim mai atenți la capcanele din lumea virtuală, punându-ne următoarele întrebări: cum am ajuns aici, cum de ne-am pierdut atât de ușor modestia, discernământul și discreția în lumea digitală?

„Ca urmare a acestui afișaj de sine permanent pe rețelele virtuale, aș spune chiar că ne prezentăm viața ca un afiș pentru a fi vizibili din punct de vedere social, se produce o mutație a stimei de sine, o regresie civilizațională, în condițiile în care căutăm, în mod repetat, la nesfârșit, aprecieri și aplauze surde. Prin schimburile nesfârșite de amabilități din spațiul digital se ajunge la o complezență ce caută mul­țumiri zadarnice. Mecanismul a reușit să instaureze, pe nesimțite, atomizarea ființei umane, aș spune chiar o «fabulă» a relațiilor sociale și a prietenilor inventați de platforme, adoptați rapid, fără discernământ critic. Astăzi nu mai putem rezista fără telefonul mobil, cel ce a fost denumit și «noul vițel de aur», care, dincolo de utilitatea lui în procesul comunicării, a devenit și un obiect simpatic prin opțiunea de adorare de sine, atunci când ne oferă emoticoane. Trăim o viață conectată și ne este imposibil să ne deconectăm, dar nu trebuie să uităm că fără fapte reale credința este moartă, de aceea trebuie să ne eliberăm de tendința de a da like-uri”, a subliniat pr. prof. Emanoil Băbuș.

Este necesar să ne gândim cum putem face din conectarea digitală obligatorie, pentru activități școlare sau profesionale, o conectare în care să regăsim și comuniune. Petrecem multe ore în această activitate digitală, așa încât e bine să vedem ce putem adapta, căci altfel vom deveni tot mai obosiți, fără chef de viață și vom ajunge să vorbim tot mai puțin față către față. Ca remedii, părintele profesor a recomandat atenție la gestionarea gândurilor, căci acumularea unei cantități mari de informații aduce gânduri perturbatoare, distrugătoare de suflet, conducând, în final, la ruptura unității dintre trup și suflet, adică la dezordine interioară. În plus, e bine să fim atenți ca numărarea de like-uri să nu devină o patimă, care să provoace dorința de tot mai multe like-uri și, mai apoi, tristețea că nu avem îndeajuns. E nevoie de mult discernământ pentru a nu lăsa virtualul să ne facă să trecem pe lângă realitatea vieții. Și chiar dacă algoritmii internetului atentează constant și cu impact puternic asupra discernământului nostru, e bine să nu-i lăsăm să hotărască în locul nostru. Atenția, rugăciunea, smerenia de a scăpa de fascinația de sine, paza inimii, dreapta măsură și sobrietatea sunt remedii pe care creștinul le are în activitatea sa de zi cu zi, fizică și online.