Adolescenţii şi valorile credinţei

Studiul religiozităţii tinerilor cunoaşte puţine cercetări în psihologia dezvoltării copilului, ceea ce pare surprinzător, dat fiind faptul că psihologi ca Stanley Hall au recunoscut că adolescenţa şi copilăria sunt perioade importante în dezvoltarea moral-religioasă. Dacă am defini spiritualitatea ca sete după dimensiunea transcendentă şi căutarea sensului, atunci cu siguranţă putem afirma că tinerii au puternice preocupări de natură spirituală: ei caută experienţa venerării şi uimirii uneori cu o intensitate pe care nici adulţii nu o depăşesc.

Copilăria şi adolescenţa sunt etape ale devenirii spirituale deosebit de importante, tocmai pentru că se formează primele deprinderi spirituale ale viitorului adult. Mai mult decât atât, tânărul nu este doar un adult în miniatură; viaţa lui religioasă este complexă şi are caracteristici unice.

Adolescenţa, perioada căutărilor

Perioadă de creştere şi de dezvoltare rapidă şi dramatică, adolescenţa prezintă provocări nenumărate pentru cei care se confruntă cu trecerea de la copilărie la maturitate. Uneori brutali, alteori stângaci, instabili sau excesivi, adolescenţii dovedesc faptul că au pierdut, într-un fel, echilibrul şi contactul cu lumea înconjurătoare. Atenţia adolescenţilor este capricioasă, dispoziţiile afective sunt uneori bizare, cu tendinţe impulsive, cu momente de timiditate, cu stări de nervozitate subită; ei se irită uşor, uneori plâng, alteori râd aparent fără motive. Cu toate că unele idei sunt paradoxale, ei şi le exprimă de multe ori tranşant. Mediul familial le apare ca fiind prea strâmt şi prea fragil şi, adesea, legile morale, comandamentele sociale sau recomandările vieţii spirituale li se par a fi mult prea constrictive.1

Psihologul american S. Hall susţinea că adolescenţa este, în mod inevitabil, "o perioadă de furtună şi stres"; modificările hormonale ale pubertăţii sunt cele care cauzează revolte, atât pentru persoana adolescentului, cât şi pentru cei din jurul său. Tocmai pentru că turbulenţele acestea sunt determinate biologic, în opinia lui Hall, ele sunt inevitabile.

Judecăţile şi raţionamentele adolescenţilor sunt calitativ diferite de cele manifestate în timpul copilăriei. Potrivit lui Kohlberg, adolescenţii sunt capabili să perceapă problemele morale în termeni de principii morale fundamentale, cum ar fi corectitudinea sau echitatea, mai degrabă decât să asimileze expresiile lor concrete. Se vorbeşte chiar de o tendinţă de filosofare ce se accentuează la această vârstă.

Ostilitatea tânărului faţă de religie

De multe ori se afirmă că religiozitatea nu este o stare care să caracterizeze viaţa tinerilor, tocmai pentru că păstrătorii credinţei strămoşeşti tradiţionale sunt mai degrabă generaţiile vârstnice.

Unii psihologi au propus chiar un anumit "moment declanşator" în perioada adolescenţei care, spun ei, ar putea reprezenta punctul de la care începe îndepărtarea progresivă a adolescenţilor faţă de viaţa religioasă. În orice caz, în studierea cauzelor care determină o astfel de raportare la viaţa religioasă, afirmă psihologii, este important ca situaţiile să fie privite mai degrabă din perspectiva adolescentului decât din cea a adultului. Cum vede el lucrurile în momentul în care acţionează? Această perspectivă a comportamentului uman se numeşte psihologia perceptuală.2 Combs, Avila şi Purkey dau următoarea explicaţie: "Pe scurt, psihologia perceptuală consideră că întregul comportament este o funcţie a percepţiilor existente pentru fiecare individ, în momentul manifestării comportamentului, sau în mod deosebit acele percepţii pe care le are despre sine şi despre lumea în care acţionează. Fiecare dintre noi face, în fiecare moment, ceea ce i se pare potrivit pentru acea clipă. Atunci când natura percepţiilor este înţeleasă, chiar şi cel mai ciudat comportament devine inteligibil".3

Adolescentul vrea valori, dar le vrea numai pe acelea care trebuie să fie valorile lui. Cu alte cuvinte, el trebuie să interiorizeze principiile, ceea ce înseamnă că trebuie să le reevalueze pe fiecare în parte şi să le păstreze în funcţie de propriile concluzii.

Prin urmare, circumspecţia sau refuzul valorilor religioase care par să marcheze raportarea adolescenţilor la religie nu este propriu-zis o respingere a valorilor religioase, ci o reacţie împotriva unei "autorităţi" ce este resimţită adesea ca fiind rigidă şi aspră. Acestea sunt expresiile unei lupte duse de adolescent pe un front mai larg, împotriva interdicţiilor de orice fel, care îi par adolescentului a fi piedici în calea devenirii sale şi a autonomiei. Cu cât valorile religioase sunt mai des sau mai mult asociate cu expresii autoritare, care le refuză libertatea de a gândi, de a judeca singuri valorile pe care ar putea să le asume, cu atât tinerii vor respinge mai mult sfera spiritualităţii şi viaţa religioasă.4

Este vorba despre o tendinţă de exprimare a libertăţii de gândire şi acţiune specifică acestei perioade. Adolescentul nu mai imită ca un copil, el începe să judece, să supună criticii proprii practicile religioase, iar în măsura în care el nu le înţelege le poate chiar considera radicale, evitându-le sau subestimându-le, îndepărtându-se uneori de ele.5

Din nefericire, adolescenţii cu prea puţină cultură şi viaţă religioasă văd religia ca un sistem de reguli şi reglementări care trebuie refuzat, spre deosebire de ceilalţi care înţeleg şi experiază viaţa religioasă ca relaţie personală cu Dumnezeu. Este şi motivul pentru care unii psihologi afirmă că religia nu va putea fi acceptată intrinsec de tineri până când aceştia nu o vor resimţi ca experienţă ce aduce bucurie adevărată şi sens în viaţa lor.6

Difuzia identităţii şi experienţa religioasă

Ar fi o greşeală, aşadar, să tragem concluzia că toţi adolescenţii simt repulsie faţă de religie. Adolescenţa nu aduce cu sine o răsturnare în structura morală şi nici nu produce o revoluţie în convingerile sau experienţele religioase. Raportul cu viaţa şi valorile religioase se resimte de pe urma crizei de identitate prin care trece adolescentul (criză numită de psihologi difuzia identităţii). Bine cunoscuta răzvrătire a adolescentului se află într-o relaţie importantă cu căutarea identităţii sale şi expresia încercărilor sale de obţinere a autonomiei.7

Într-un studiu realizat pe liceenii canadieni, Mischey confirmă o legătură puternică între religie şi dezvoltarea identităţii: adolescenţii care au obţinut un scor mic pe scara dezvoltării morale a lui Fowler aveau o identitate confuză, nu aveau simţul critic dezvoltat, în timp ce adolescenţii cu scoruri mari aveau o identitate de sine bine dezvoltată, erau mai activi, implicaţi, afectivi şi optimişti.

Credinţa religioasă se dovedeşte esenţială în configurarea unui scop şi în conturarea dorinţelor, năzuinţelor, gândurilor şi acţiunilor oamenilor. Pentru mulţi tineri care nu refuză experienţa religioasă şi caută să cunoască temeiurile valorilor credinţei, religia şi spiritualitatea se dovedesc a fi surse importante de speranţă, idealuri şi modele de viaţă care pot influenţa cursul dezvoltării identităţii lor în perioada adolescenţei.

Note

1 Constantin Enăchescu, Tratat de igienă mintală, Ed. Polirom, Iaşi, 2008, p. 167.

2 Roger L. Dudley, De ce resping adolescenţii religia? Şi ce este de făcut?, Ed. "Viaţă şi sănătate", Bucureşti, 1999.

3 Arthur Combs, Donald Avila, William Purkey, Helping Relationships: Basic Concepts for the Helping Profession, Allyn & Bacon Inc., Boston, 1971, p. 24.

4 Roger L. Dudley, op. cit., p. 55.

5 Pr. Ilie Rusu, Psihologia religioasă în dialog cu morala creştină, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Câmpulung Moldovenesc, 1998, p. 32.

6 Ibidem, p. 72.

7 Gordon Allport, Pattern and Growth in Personality, Harcourt College Pub. 1961, p. 125.