Biserica şi Universitatea intră în dialog academic

Unul dintre momentele cele mai importante, ale întâlnirii dintre Teologie şi Ştiinţă din ultimii ani, s-a consumat sâmbătă, 9 iunie 2007, la Iaşi, la Institutul Social-Pastoral „Sfântul Nicolae“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, când a avut loc festivitatea de semnare a declaraţiei comune pentru înfiinţarea publicaţiei „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science“ („Revista pentru Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă“).

La eveniment au participat, alături de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Dumitru Oprea, rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“, Luminiţa Iacob, Gheorghe Popa şi Constantin Sălăvăstru, prorectori la universitatea amintită, Toader Tudorel, decanul Facultăţii de Drept şi membru al Curţii Constituţionale, pr. Viorel Sava, decanul Facultăţii de Teologie, Ştefan Afloroaiei, decanul Facultăţii de Filosofie, şi alţi profesori de marcă de la Universitatea „Cuza“, dar şi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“.

„Doar Biserica ţine la statutul Iaşului de capitală spirituală a neamului“

În deschidere, moderatorul întâlnirii şi coordonatorul proiectului, pr. prof. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii „Al. I. Cuza“ a subliniat necesitatea lansării unei reviste de studii interdisciplinare, care să aibă ca obiect Religia şi Ştiinţa, exprimându-şi totodată bucuria pentru interesul de care s-a bucurat această iniţiativă.

În intervenţia sa, rectorul Dumitru Oprea a ţinut să remarce că „era firesc ca tocmai la Iaşi să se nască ideea unui astfel de Centru de Cercetare în Religie şi Ştiinţă. Nu-i de mirare că iniţiativa a venit din partea Facultăţii de Teologie, întrucât doar Biserica ţine la statutul Iaşului de capitală spirituală a neamului. În rest, culturalul se confundă cu altceva, iar spectacolele de prost gust proliferează.“ În încheiere, rectorul celei mai importante universităţi ieşene a concluzionat prin a spune că „punerea bazelor unui astfel de centru este ceva superb şi după ce va funcţiona se vor convinge şi cei care n-au priceput de la început de ce era nevoie de un astfel de centru“.

Ştiinţa s-a făcut de oameni religioşi

În intervenţiile pe care toţi cei prezenţi le-au avut, s-a subliniat în numeroase rânduri că înfiinţarea Centrului de Studii Interdisciplinare determină coagularea în jurul unui proiect comun a preocupării ştiinţifice diverse, dar care, în tărâmul Religiei, pot converge fructuos. De asemenea, unii vorbitori au reamintit faptul că ştiinţa s-a făcut de oameni religioşi, care aveau o experienţă religioasă bogată şi profundă, iar acest fapt trebuie mărturisit cu onestitate, pentru a evita tendinţele nefaste ale unor epoci de tristă amintire.

La încheierea întâlnirii, cei prezenţi au semnat declaraţia comună pentru înfiinţarea publicaţiei „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science“ („Revista pentru Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă“), un „act de mare speranţă“, după cum a spus, la final, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

JIRRS va fi editată semestrial, atât în format tipărit, cât şi on-line (la adresa www.jirrs.org). Tema primului număr, care va apărea la sfârşitul lunii iulie, a.c., este „Religie şi Ştiinţă. Identitate specifică şi responsabilitate comună“.

▲ „Cu cât înţelegem mai bine tainele din cer şi de pe pământ, facem mai intens teologie“

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei:

Faptul că dialogul dintre ştiinţă şi teologie este o posibilitate îşi are temeiul în tradiţia patristică, ce s-a dorit a fi o sinteză între credinţă şi cultură, o încreştinare a filosofiei şi o folosire selectivă a ştiinţelor. Pe de altă parte, în occident, mulţi oameni de ştiinţă au fost oameni ai Bisericii. Unii au fost clerici sau monahi, alţii au fost laici evlavioşi, credincioşi, aceasta arătând că ştiinţa şi religia nu erau considerate ca fiind în opoziţie.

Există astăzi atât de multă şi complexă cunoaştere, încât numitorul comun al celor ce cercetează Universul este smerenia. Smerenia ne permite, de altfel, şi un dialog real, fără ideologii de putere. Smerenia se naşte din constatarea că suntem copleşiţi de necunoaştere, tocmai pe măsură ce sporim cunoaşterea. Atunci ajungem să spunem că „ştim că nu ştim nimic“. Când ştim puţin ni se pare că ştim totul. Dar cu cât sfera cunoaşterii avansează mai mult, cu atât mai mult se lărgeşte şi sfera necunoaşterii. De aceea, părintele Stăniloae a spus că în teologie ca şi în orice altă ştiinţă, avem de-a face cu o cunoaştere necunoaştere, aşa cum a spus, de altfel, şi Sf. Apostol Pavel. „Cunoaştem în parte“, şi este important de subliniat acest lucru pentru că este valabil chiar şi pentru cunoaşterea revelată din domeniul teologiei. Şi Revelaţia este treptată, este gradată, este adaptată nivelului nostru.

Teologii nu pot afirma că revelaţia este un motiv pentru a nu mai avea nevoie de cunoaştere. Toate ştiinţele ce studiază Universul şi viaţa ne interesează pentru că, direct sau indirect, Universul şi viaţa sunt în dialog cu Creatorul, cu Făcătorul cerului şi al pământului. Nu întâmplător, definirea lui Dumnezeu în primul articol din Crezul creştin, se face în relaţie cu Universul. Nu se spune în primul rând faptul că Dumnezeu este Cel necunoscut, mai presus de minte, învăluit în mister etc. Aceasta este tradiţia iudeocreştină, de a-L mărturisi pe Dumnezeu în primul rând ca fiind Făcătorul cerului şi al pământului. De aceea, ca teologi, trebuie să ne intereseze ce a făcut Dumnezeu, adică Universul, viaţa şi omul. Nu putem vorbi de Dumnezeu neglijând Creaţia, cerul şi pământul. De aceea, cu cât înţelegem mai bine tainele din cer şi de pe pământ, noi facem mai intens teologie, pentru că, pentru noi, relaţia Creator - Creatură face parte din teologia însăşi.

Mai mult, o teologie care este misionară, trebuie să ţină seama de descoperirile prezentului şi de datele ştiinţifice privind societatea şi cultura, pentru că ea trebuie, în ultimă instanţă, să facă legătura între textul Scripturii şi contextul istoriei în care face această misiune. Din acest motiv, este necesar dialogul ştiinţei cu religia, trecerea de la confruntare la cooperare, de la divergenţă la convergenţă, de la autosuficienţă la complementaritate, fără a ajunge, însă, la confuzie sau substituire.

„Europa s-a născut în epoca patristică“

Ştefan Afloroaiei, decanul Facultăţii de Filosofie:

Un astfel de proiect este şi firesc să existe, câtă vreme cultura şi viaţa spirituală din Europa s-au constituit prin întâlnirea dintre spiritualitatea iudeo-creştină, cultura şi ştiinţa greco-latină, toate în sinteza epocii patristice. Adesea, s-a spus că Europa s-a născut în epoca patristică. Deci, strict vorbind, Platon nu este european. El ţine de o rădăcină foarte importantă a Europei, dar Europa propriu-zisă, restrictiv vorbind, s-a născut în epoca patristică şi la intersecţia acestor date de ordin cultural şi spiritual.

„Cred în necesitatea acestui proiect“

Toader Tudorel, decanul Facultăţii de Drept şi membru al Curţii Constituţionale:

Dacă plecăm de la premisa că trupul este templul sufletului, atunci este evident că există teme comune, există probleme cărora, din perspective diferite, trebuie să le dăm un răspuns. Cu aplicare strict la domeniul juridic, enumăr câteva probleme care îşi aşteaptă răspunsul. De exemplu, problematica avortului: de unde şi până unde, de când şi până când; apoi, problematica transplantului, a manipulării genetice, a eutanasiei, a suicidului. Iată probleme cărora nu le poate da un răspuns numai dreptul şi cred că nici filosofia, nici psihologia, nici teologia, de unele singure.

În drept se spune că analizăm şi interpretăm voinţa legiuitorului. Ne place să credem că legiuitorul editează cele mai morale şi mai viabile norme juridice, care răspund tuturor preceptelor juridice. Vedem, însă, că de multe ori lucrurile nu stau aşa, vedem că norma juridică nu are în ea încărcătura morală care să-i de recunoaştere, acceptare şi supunere din partea tuturor membrilor comunităţii. Şi-atunci, întrebarea care se pune e următoarea: norma juridică nu cuprinde norma morală, norma religioasă, norma unanim acceptată? Legiuitorul dictează ceea ce crede el că e mai bun pentru societate la un moment dat, fără să ţină cont de celelalte norme existente? Uneori se pare că da, dar uneori nu ar trebui procedat aşa. Din această perspectivă, cred în necesitatea acestui proiect şi sper ca Facultatea noastră să contribuie la succesul acestuia.