Bogăţia şi sărăcia în vremuri de criză economică

Vremurile de restrişte şi de mari dificultăţi pe care le trăim ridică o serie de probleme pentru creştinii ortodocşi de astăzi: cum trebuie să ne raportăm la pierderile de bogăţie şi la afundarea în sărăcie pe care criza ni le aduce? Rămânem buni creştini dacă percepem aceste efecte ale crizei în termenii suferinţei, neliniştii, nemulţumirii, frustrării? Şi, în general, este ziditoare sufleteşte preocuparea noastră pentru acumularea bogăţiei şi alungarea sărăciei?

Dintr-un bun început trebuie arătat cu claritate că, prin contrast cu ceea ce pare a fi o idee comună larg împărtăşită, Ortodoxia nu glorifică sărăcia şi nici nu condamnă bogăţia. Pentru Sfinţii Părinţi, sărăcia nu este în sine vreo virtute sau un lucru de dorit. Din contră: "Sărăcia este mai groaznică decât focul şi arde cumplit", spune Sfântul Ioan Gură de Aur1. Iar într-una din rugăciunile tipicale ale creştinilor ortodocşi se zice: "...Căci ştim, Sfântă muceniţă (este vorba despre Sfânta Filofteia), că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmaşi, neploaie la vreme şi alte asemenea rele..."2.

Pe de altă parte, în viziunea ortodoxă, îmbogăţirea, agonisirea de avere, dobândirea prosperităţii materiale nu sunt rele sau condamnabile în sine.

Condamnabilă este doar îmbogăţirea nedreaptă (Sfântul Efrem Sirul zice: "Dar să vă păziţi, ca nu cumva bogăţia să fie adunată cu păcat", iar Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă: "Despartă-te de bogăţia strânsă pe nedrept. Ţi-ai strâns bogăţia în chip rău? Cheltuieşte-o bine! Ai adunat averi în chip nedrept? Împrăştie-le drept!"). Precum şi, mai ales, patima, pofta împotriva firii pentru bogăţie. Îmbogăţirea egoistă, ca patimă, şi nu bogăţia în sine, este cea care duce la uciderea dragostei faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Sau, la fel de grav, sădeşte premisele săvârşirii răului. Spune în acest sens Sfântul Apostol Pavel: "Cei ce vor să se îmbogăţească... cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor" (Timotei 6, 9-10).

Despre "dispreţuirea de cele lumeşti"

Mai mult decât atât. Legat de modul în care ne raportăm "în duh ortodox" la efectele crizei economice actuale şi, prin aceasta, la problema mai largă a bogăţiei şi sărăciei, se cuvine să avem înţelepciunea de a ne întoarce ochii spre Hristos Domnul şi să luăm cât se poate de în serios cuvintele Sale: "Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură" (Matei 6, 19-20).

Privitor la aceste cuvinte ale Mântuitorului, Sfinţii Părinţi tâlcuiesc mai multe îndemnuri de învăţătură care ne pot fi de mare folos pentru aceste vremuri de restrişte şi privaţiuni.

(i) Astfel, un prim îndemn se referă la dispreţuirea celor lumeşti. Nu este vorba despre dispreţuirea lumii (acest lucru nu ar avea nici un sens, din moment ce lumea este creaţia lui Dumnezeu), ci de dispreţuirea, nealipirea de cele din lume ce se săvârşesc fără facerea voii lui Dumnezeu, de cele ce se fac pe pământ fără asemănarea lor cu rânduielile celor din ceruri. Putem zice că, în formularea îndemnului, Părinţii procedează cu răbdare, pas cu pas. Mai întâi, se arată paguba ce se poate avea de pe urma comorilor adunate pe pământ şi folosul ce se poate câştiga de pe urma comorilor adunate în cer, datorită şi locului şi celor ce le vatămă. Spune în acest sens părintele Ilie Cleopa: "Două locuri sunt unde putem să punem comoara: ori pe pământ, ori în cer. Şi dacă o aduni pe pământ, vai de tine, omule, că se leagă inima ta de dânsa" 3. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur arată: "Domnul îţi spune: "Dar, chiar dacă averea ta nu-i mâncată de molii şi nu-i furată nici de hoţi, paguba ta e foarte mare: eşti pironit de cele de jos, schimbi libertatea cu robia, pierzi averile cele cereşti, nu mai poţi gândi cele înalte, ci totdeauna bani, dobânzi, împrumuturi, câştiguri şi afaceri înrobitoare"" 4. Şi tot Sfântul Ioan mai precizează: "...în toate împrejurările, să dispreţuim tot ce depăşeşte trebuinţa. Că nimic nu ne face să ne supunem atât diavolului ca dorinţa de a avea mai mult, ca lăcomia" 5.

Apoi, ca un al doilea pas în formularea şi argumentarea îndemnului lor, sfinţii vorbesc despre câştigul ce se poate avea din dispreţuirea celor lumeşti. "Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră. Să facă ce e bine, să se înavuţească în fapte bune, să fie darnici, să fie cu inimă largă. Agonisindu-şi lor bună temelie în veacul viitor, ca să dobândească, cu adevărat, viaţa veşnică", i se adresează Sfântul Apostol Pavel ucenicului său Timotei (I Timotei 6, 17-19). Acelaşi sfat dă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: "Deci şi tu, dacă dispreţuieşti lucrurile lumeşti, vei fi mai cinstit decât toată lumea, vei fi ca sfinţii aceia "de care lumea nu era vrednică"" 6.

Dobândirea virtuţii milosteniei

În fine, după ce arată care este paguba punerii comorilor pe pământ şi folosul aşezării lor întru cele cereşti, părinţii bisericeşti învaţă faptul că urmarea firească pentru cel care ajunge să dispreţuiască cele lumeşti este dobândirea virtuţii milosteniei: "Acum... vorbeşte (Domnul Hristos - n.n.) direct de dispreţul averilor arătând că dă această poruncă nu în folosul celor miluiţi, ci în folosul celui ce miluieşte, pentru ca, chiar atunci când nu-i nimeni care să ne facă nedreptate şi să ne ducă la judecată, chiar atunci să dispreţuim averile noastre, dându-le celor nevoiaşi" 7.

(ii) În strânsă legătură cu îndemnul dispreţuirii celor lumeşti şi al lepădării de averile pământeşti, Sfinţii Părinţi vorbesc, ca un al doilea îndemn ce-l tâlcuiesc din cuvintele Mântuitorului, de preferinţa ce trebuie să o avem pentru sărăcirea prin facerea milosteniei. Şi aici, am putea spune, Părinţii procedează cu răbdare şi pe-ndelete.

Astfel, ei se referă în primul rând la temeiurile şi raţiunile de profunzime ale comportamentului milostiv: "Că, pentru aceea, Dumnezeu a lăsat pe bogaţi şi pe săraci ca să se hrănească săracul de la bogat şi să se mântuiască bogatul prin milostenie" 8. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Nu osândesc pe cei bogaţi, ci pe cei nemilostivi şi neomenia lor o mustru... Că nu pentru asta ai luat averea, ca, adică, în mâncăruri şi în beţii să o cheltuieşti pe ea, ci ca să o trimiţi pe ea în cealaltă lume, prin mâinile săracilor, cheltuind-o în milostenie. Că, au doar a ta este averea ce ai? Nu este a ta, ci pentru săraci îţi este dată ţie. Dintre ale Lui îţi porunceşte ţie Dumnezeu ca să dai. Chiar dacă ar fi fost din ostenelile tale şi pentru aceasta socoteşti că este a ta, au doar, nu putea Dumnezeu să o ia pe ea de la tine? Dar, iată, nu face aceasta, că doar te-o face pe tine iubitor a da la săraci şi printr-înşii moştenitor al Împărăţiei să te facă" 9.

În al doilea rând, legat de raţiunea de adâncime a comportamentului milostiv, părinţii bisericeşti arată că omul nu trebuie să se teamă de sărăcirea prin milostivire. Teama, spun Părinţii, nu are a fi asociată cu sărăcirea milostivă, ci mai curând cu săvârşirea păcatelor: "Nu te teme de cuptorul sărăciei, ci de cuptorul păcatului. Acesta-i flacără şi chin; celălalt, rouă şi odihnă. Lângă cuptorul păcatului stă diavolul, lângă cuptorul sărăciei stau îngerii, care alungă flacăra" 10.

În al treilea rând, ca o învăţătură de o importanţă crucială, Sfinţii Părinţi arată că actul sărăcirii milostive, pentru a fi un act prin care omul făptuieşte cu adevărat voia lui Dumnezeu în lumea pământească de aici şi de acum, trebuie să fie săvârşit din libera sa voinţă şi din iubire, precum Dumnezeu Însuşi îl milostiveşte pe om, încununarea Creaţiei Sale. Săvârşită din silă, cu regret sau din trufie, milostenia se alătură însă celorlalte fapte omeneşti pentru care Mântuitorul Hristos aduce mărturie că "lucrurile lumii acesteia sunt rele" (Ioan 7, 7). În acest sens, cuvintele sfinţilor sunt cât se poate de grăitoare: "Că tot cel ce face milostenie, însutit va primi şi viaţa veşnică va moşteni. Însă îţi spun ţie şi aceasta, să nu te căieşti pentru milostenie, nici să te îndoieşti de cel sărac, când i-ai dat lui ceva, ca nu cumva, în loc de plată, pagubă îndoită să primeşti" 11.

Foloasele comportamentului milostiv

(iii) Îndemnurile privind dispreţuirea celor lumeşti şi lepădarea de averile pământeşti prin sărăcirea milostivă iubitoare sunt încununate în învăţătura Sfinţilor Părinţi de prezentarea foloaselor aduse de comportamentul milostiv. "Nu cumva milostenia-i risipă? Nu cumva e cheltuială? Nu, ci câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş", abordează în mod direct problema Sfântul Ioan Gură de Aur.

Şi, vorbind de "afacere bună" şi de "câştig", sfântul nu apelează la simple figuri de stil sau metafore, întrucât Dumnezeu Însuşi a spus: "Cine miluieşte pe sărac, împrumută pe Dumnezeu" (Proverbe 19, 17). Pe acest temei scripturistic Sfântul Ioan Gură de Aur arată că "Orice ai da la săraci, acelea în mâinile lui Hristos le pui şi nimeni nu poate să le răpească din mâinile Celui ce le-a luat, ci petrec acolo, multă roadă făcându-se nouă... Căci, iată ce zice Solomon: "Cel ce miluieşte pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu". Dar, văzut-ai, oare, ce lucru slăvit de împrumutare? Că altul este cel ce ia şi Altul se îndatoreşte şi se pune chezaş. Că n-a zis, adică: "Cel ce miluieşte pe sărac dă lui Dumnezeu", ca, la răsplătire, să nu ia numai al său, ci împreună cu al său ia mai multă dobândă" 12.

La rândul său, Cuviosul Savarie se întreabă: "Pentru ce, dar, nu dai şi tu celor ce au trebuinţă? Zici: "O casă de copii îmi stă înainte şi voiesc să-i las pe dânşii îndestulaţi". Însă de voieşti să-ţi laşi copiii îndestulaţi şi bogaţi, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui Dumnezeu împrumut, apoi multă răsplată le va fi copiilor, că prin ea Dumnezeu dator le este ca mai mult să-i iubească. Deci, dacă voieşti ca să-L ai pe El prieten, mai înainte, să-L faci pe El datornic. Că nici un om care dă împrumut, având datornic, nu se bucură atâta, pe cât se bucură Dumnezeu, fiind datornicul tău" 13. Iar acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur întăreşte îndemnul spre îndatorarea lui Dumnezeu prin sărăcire milostivă, spunând: "Încredinţeaz-o lui Dumnezeu (bogăţia - n.n.). Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! ... Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău! Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte, ci culegi viaţă în loc de moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia cerurilor; cealaltă, iadul; una e rodul filosofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii" 14.

"Toate acestea se vor adăuga vouă"

Duhul secularizat al vremurilor noastre ne îndreaptă spre sensuri şi finalităţi ce îşi găsesc împlinirea în acumularea bogăţiei şi repudierea sărăciei. În atari condiţii, privaţiunile şi strâmtorările aduse de criza economică sunt percepute ca sursă firească a suferinţei, anxietăţii şi frustrării. Prin contrast, învăţătura patristică vorbeşte despre paguba îmbogăţirii (nedrepte sau pătimaşe) în bunuri materiale şi folosul "dispreţuirii de cele lumeşti" (ce se săvârşesc fără facerea voii lui Dumnezeu), prin cheltuirea milostivă a averilor. Săvârşită din silă, cu regret sau din trufie, milostenia se alătură celorlalte fapte omeneşti căzute.

Sărăcirea milostivă iubitoare este un act sinergic de conlucrare a omului cu Dumnezeu, un act ce Îl face pe Dumnezeu datornicul omului milostiv. Avându-L pe Dumnezeu drept datornic şi garant în acelaşi timp, omul milostiv poate experia transfigurarea sărăcirii sale prin lepădarea de bunurile pământeşti în îmbogăţirea sa în bunurile cereşti, ca merinde pentru viaţa de veci. Jertfirea aceasta în numele Domnului, prin sărăcirea milostivă, a lăcomiei noastre de zi cu zi pentru cele materiale (adică, jertfirea dorinţei de a avea mai mult decât cele cu care ne îndestulează Dumnezeu, pe fiecare după nevoile sale, pe care numai El le ştie cu adevărat!) echivalează cu a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu.

Înţelepciunea Părinţilor ne învaţă că dacă aşa facem, atunci "toate acestea se vor adăuga vouă".

Costea Munteanu, carte de vizită

Profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, Costea Munteanu predă, în prezent, management financiar internaţional la Facultatea de Economie Internaţională şi Afaceri. Este autor şi coautor a 16 cărţi şi monografii în diferite domenii ale economiei. De asemenea, a publicat mai mult de 80 de articole şi a prezentat 55 de lucrări la diferite conferinţe locale şi internaţionale şi seminarii.

Note:

1 Sfântul Ioan Gură de Aur: Scrieri. Partea a treia - Omilii la Matei, colecţia "Părinţi şi Scriitori Bisericeşti", vol. 23, Bucureşti: EIBMBOR, 1994, p. 64

2 "Rugăciuni şi învăţături de credinţă ortodoxă", 1984, p. 77

3 Pr. Cleopa Ilie: Ne vorbeşte Părintele Cleopa, vol. 13, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 58

4 Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 265

5 Ibidem, p. 159

6 Ibidem, p. 65

7 Ibidem, p. 264

8 Proloagele 1995, vol. II, p. 848

9 Proloagele 1995, vol. I, p. 455

10 Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 64

11 Proloagele 1995, vol. II, p. 1012

12 Proloagele, 1995, vol. I, p. 455

13 Proloagele, 1995, vol. II, pp. 631-632

14 Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 74