Inteligenţa emoţională în tratarea depresiei

Depresia este una dintre cele mai dure experienţe, devastatoare şi distrugătoare pentru fiinţa umană, cu atât mai mult cu cât ea afectează astăzi şi populaţia tânără. Noile cercetări în domeniu relevă faptul că simptomele şi manifestările depresiei pot apărea la copiii de 6 ani sau chiar mai mici, iar 7% dintre copii urmează tratament medicamentos antidepresiv. Micşorarea vârstei la care copiii trăiesc prima experienţă depresivă este un factor comun pentru întreaga lume.

Pe măsură ce copilul creşte şi au loc dezvoltarea şi maturizarea diferitelor regiuni ale creierului, există anumite etape specifice în care apar emoţiile. Dintre emoţii, cele care apar cel mai timpuriu sunt bucuria, tristeţea, furia şi frica, numite de psihologi emoţii primare, şi care îi vor influenţa comportamentul de fiecare clipă.

Tristeţea reprezintă fundalul oricărei depresii. În lucrarea sa "Doliu şi melancolie" (1917), Freud sugera că depresia poate apărea ca răspuns la o pierdere imaginară sau percepută şi că aspectele autocritice ale egoului sunt responsabile în parte de apariţia depresiei. Teoriile psihodinamice pornesc astăzi de la premisa că cogniţiile nepotrivite iau naştere din nevoi intense specifice (nevoia de afecţiune sau de acceptare, de exemplu) sau din conflicte nerezolvate din copilărie. Cu alte cuvinte, depresia este asociată de obicei cu o nemulţumire şi cu un respect de sine scăzut. Familiile cu aşteptări foarte mari în privinţa modului în care ar trebui să fie copilul după ce acesta va creşte vor avea, cel mai probabil, copii cu probleme în privinţa respectului de sine. Părinţii continuă să-l perceapă pe copil greşit şi să-şi impună aşteptările, care sunt diferite de modul de dezvoltare a copilului. Rezultatul este că, atunci când creşte, copilul se simte perceput greşit sau incorect, ca şi cum ceilalţi nu ar şti cine este. Acest fapt conduce la îndoiala de sine şi la incapacitatea de a-şi percepe propriile merite şi propria valoare.

Implicaţii neurofiziologice ale depresiei

În repertoriul emoţional al copilului, fiecare emoţie joacă un rol unic, pregătind corpul pentru o reacţie diferită. Tristeţea şi iritabilitatea se pot instala la orice vârstă, însă copiii depresivi nu manifestă simptome clinice foarte diferite de cele ale adulţilor. Tristeţea aduce o scădere a energiei şi a entuziasmului faţă de activităţile vieţii, iar adâncimea ei şi intrarea în depresie duc la o scădere a metabolismului. Mulţi copii manifestă iritabilitate crescută, pot părea ca fiind uşor de distras sau se plâng de dificultăţi în memorie, iar o scădere precipitată a notelor şcolare poate reflecta o concentrare redusă. Depresiile uşoare, care îşi fac apariţia la vârste fragede, nu devin foarte intense, dar durează aproximativ 4 luni, în timp ce depresiile majore se întind pe perioade mai lungi, de până la un an.

Simptomele fiziologice ale depresiei indică prezenţa efectelor tulburării în activitatea cerebrală. Într-un studiu publicat în 2011, cercetătorii americani au descoperit, în urma scanării creierului a 11 copii depresivi, existenţa unei corelaţii semnificative între severitatea depresiei şi activitatea intensă a amigdalei drepte. Nucleul amigdalian este, de asemenea, prezent şi în apariţia lacrimilor.

Cuvintele blânde uşurează suferinţa sufletului

Ca o alternativă la tratamentul medicamentos (la care copiii nu răspund întotdeauna pozitiv, dat fiind metabolismul diferit comparativ cu cel al adulţilor), psihoterapeuţii sugerează încadrarea copiilor şi adolescenţilor depresivi în programe de învăţare a abilităţilor emoţionale pentru a conştientiza că tristeţea nu se revarsă din sine fără a deţine nici un control asupra ei şi că pot schimba ceea ce simt prin modul de gândire. Folosind tehnici specifice, educaţia bazată pe inteligenţa emoţională este o nouă paradigmă în prevenirea şi tratarea depresiei şi o abordare realistă şi practică pentru creşterea copiilor. Ideea de bază este că părinţii trebuie să lucreze cu propriile emoţii şi cu emoţiile copiilor în mod inteligent, constructiv, pozitiv şi creativ, respectând realităţile biologice şi rolul sentimentelor în natura umană (Elias, p. 21).

Incapacitatea de a observa adevăratele noastre sentimente sau cele ale copiilor noştri ne lasă pradă acestora. Goleman susţinea că gestionarea emoţiilor şi a sentimentelor este o slujbă non-stop. De fapt, spune el, mare parte din ceea ce facem, în special în timpul liber, este o încercare de a ne gestiona dispoziţia. Sentimentele sunt o parte a noastră: nu pot fi suprimate, ignorate sau înlăturate; ele sunt cele care ne influenţează acţiunile de zi cu zi.

Însă emoţiile noastre sunt rareori transpuse în vorbe; mult mai adesea ele sunt exprimate prin alte indicii. Multe cercetări s-au concentrat asupra detectării copiilor care dau semne de deficienţă de adaptare în societate. Psihologul Stephen Nowicki concluziona: "Copiii care nu pot desluşi sau exprima bine emoţiile se simt permanent frustraţi. În esenţă, ei nu înţeleg ce se întâmplă. Această categorie de copii sfârşeşte printr-o lipsă a controlului în raport cu felul în care sunt trataţi de ceilalţi, iar acţiunea lor nu are impact asupra a ceea ce li se întâmplă, drept care se simt neajutoraţi, deprimaţi şi apatici."

Astăzi, în tot mai multe familii se instalează o stare de indiferenţă a părinţilor faţă de nevoile copiilor pe măsură ce aceştia cresc, cauzând o anumită vulnerabilitate. Foarte mulţi copii care prezintă dificultăţi de comportament au şi o problemă în a-şi identifica în mod corect sentimentele. Odată ce sunt capabili să-şi recunoască diferitele sentimente, există mai multe şanse ca acestea să fie controlate. Prin faptul că adulţii, în special părinţii, încurajează copiii să-şi exprime sentimentele, le arată acestora că le recunosc semnalele pe care le transmit şi că este firesc şi benefic să vorbească despre ceea ce simt. Puţine lucruri sunt mai valoroase pentru un copil decât şansa de a sta de vorbă cu unul dintre părinţii săi.

În fine, semnificativ este şi faptul că regăsim aici, în miezul acestor remedii ce vizează tristeţea, indicaţii ale sfinţilor părinţi. Sf. Ioan Gură de Aur recomanda ca persoanele depresive, inclusiv copiii, să nu se închidă în sine: "Îţi voi da leacul cuvântului mângâietor până ce rana tristeţii ţi se va închide cu totul. Tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe. Da, cuvintele blânde uşurează suferinţa sufletului mai bine decât răcoreşte apa rănile trupeşti. Doctorii se folosesc de un burete; noi ne folosim de limbă ca să dăm leacul cel bun." Într-o altă lucrare, Sfântul Ioan Gură de Aur menţionează: "Bucuriile, ca şi întristările, nu ţin atât de firea lucrurilor, cât vin din propriile noastre stări sufleteşti. Dacă acestea sunt puse în chip înţelept în bună rânduială, inima noastră va fi întotdeauna mulţumită."

Referinţe bibliografice

1 Daniel Goleman, Inteligenţa emoţională, traducere de I.M. Nistor, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2001.

2 M.J. Elias, S.E. Tobias, B.S. Friedlander, Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor, traducere de A. Lutic, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2007.

3 Daniel Goleman (ed.), Emoţii vindecătoare: dialoguri cu Dalai Lama despre raţiune, emoţii şi sănătate, traducere de V. Zaicu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008.

4 J.-C. Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006.