Lumina, lumea şi viaţa

Lumea în care trăim este o operă imensă de lumină. Ne mişcăm în lumină, cunoaştem prin intermediul luminii şi fiecare dintre vietăţile existente în natură trăieşte de pe urma luminii. Spiritualitatea răsăriteană a descoperit însă şi alte înţelesuri adânci ale luminii. Căci Hristos, Cuvântul prin care şi pentru care toate s-au făcut, este Lumina lumii.

Universul scufundat în lumină

Ce este lumina? Ştiinţa descrie destul de bine comportamentul luminii, însă natura ei ascunde încă multe aspecte contra-intuitive. Mai întâi, este semnificativ faptul că lumina, în accepţiunea ei cea mai largă de radiaţie electromagnetică, este prezentă peste tot în natură şi în Univers. Există, desigur, lumină vizibilă şi lumină invizibilă. Lumina vizibilă este cea care face posibilă cunoaşterea omului, pentru că ochiului liber îi sunt sesizabile obiectele mediului înconjurător, dar şi cele aflate la distanţe foarte mari de Pământ, cum sunt corpurile cereşti. Există însă şi lumină pe care ochiul uman nu o percepe, dar care străbate întreg ambientul terestru şi spaţiul cosmic.

Practic, mişcarea unei sarcini electrice încoace şi încolo în lungul unui traseu scurt, din ce în ce mai repede, dă naştere unei game întregi de efecte diferite care au toate în comun faptul că sunt caracterizate doar de un singur număr, numărul de oscilaţii pe secundă. Obişnuita alimentare la reţeaua electrică din pereţii unei clădiri are o frecvenţă cam de o sută de astfel de cicli pe secundă. Dacă mărim frecvenţa la 500 sau 1000 de kilocicli (1 kilociclu # 1000 de cicli) pe secundă, ajungem să comunicăm prin aer, căci acesta este domeniul de frecvenţe folosit în emisiuinile radio.i Dacă frecvenţa este mărită şi mai mult ajungem în domeniul folosit de televiziune. Crescând şi mai mult numărul de oscilaţii, se ajunge la frecvenţa cu care operează radarele. Dincolo de aceasta, se intră în domeniul de frecvenţă a undelor vizibile cu ochiul liber. La frecvenţe mai mari, se intră în domeniul razelor X şi raze gamma, provenind din atomi sau din nucleele lor. Dincolo de aceasta se ajunge în domeniul frecvenţelor foarte mari, în care sunt cuprinse radiaţiile provenind de la fenomene cosmice.ii

Lumina - o constituţie stranie

Aşadar, lumina fizică se află peste tot în natură şi în Univers. Însă lumina are o constituţie duală. Mult timp s-a considerat faptul că ea este făcută din granule asemănătoare atomilor, care călătoresc cu viteză infinită. Astăzi este unanim acceptat, deşi nedeplin înţeles, faptul că lumina are o constituţie duală. Constituienţii ei - fotonii -, se comportă uneori asemenea unor granule fine de materie, alteori se comportă asemănător undelor de pe suprafaţa apei.

Faptul că la nivelul experienţei directe, noi nu vedem lumina ca fiind constituită din granule sau din unde, ci ca pe un fenomen continuu, este doar un efect statistic. Spre exemplu, într-o rază de lumină galbenă sunt 5x1014 vibraţii într-o singură secundă. Dacă toate aceste vibraţii ar fi executate de un balansoar, într-un ritm de o oscilaţie pe secundă, ar fi necesare o sută de milioane de milenii pentru a termina operaţia!iii Nici caracterul corpuscular al undelor nu este la îndemâna experienţei directe. Lumina sugerează simţurilor noastre caracteristici mai degrabă coerente decât discrete. Privită cu ochiul liber, ea nu pare niciodată a avea conţinut granular, ci mai degrabă uniform. Acesta însă este un efect statistic, cauzat de numărul mare de fotoni. Spre exemplu, un bec de şaizeci de waţi emite aproximativ 100.000.000.000.000.000.000 fotoni pe secundă! Dacă s-ar încerca numărarea tuturor fotonilor (o sută de miliarde de miliarde), într-un ritm rapid, de 10 într-o secundă, ar fi necesară o durată de timp mai mare de 20 de ori decât toată istoria Universului nostru pentru a termina operaţia! Încercând, aşadar, o formulare mai simplă, cu alte cuvinte, vedem raze continue de lumină, pentru că fărâmele care o compun, sunt foarte multe, foarte mici şi vibrează foarte rapid.

Lumina începuturilor, în interpretarea patristică

Referatul facerii, cu care debutează Vechiul Testament, menţionează că Dumnezeu a zis „Să fie Lumină“. Este important însă de precizat faptul că, în interpretarea Sfinţilor Părinţi, lumina are mai multe înţelesuri. În primul rând, faptul că Dumnezeu a zis „Să fie!“ face cunoscută bunăvoinţa Lui, care hotărăşte să fieiv. Dar lumina nu face referire aici doar la cea prezentă în spaţiul fizic. Potrivit Sf. Isac Sirul spre exemplu, lumina menţionată aici face referire la firile înţelegătoare, lumea îngerilor. „În ziua cea dintâi au fost zidite cele şapte firi înţelegătoare în tăcere şi cu glas, ceea ce este lumina.“ v, prin faptul că toată fiinţa lor este înţelegere, ele sunt lumină prin excelenţă.vi În general însă, şi mai cuprinzător, prezenţa luminii în referatul Creaţiei, are mai multe înţelesuri: îl are pe cel al luminii proprii, aflate la îndemâna experienţei noastre fizice, pe cel simbolic deopotrivă, adică în strânsă legătură cu textul menţionat în Evanghelia Sf. Ioan I, 4-5 (unde Hristos Cuvântul este Lumina lumii), dar este interpretată şi ca lumină a înţelegerii.vii

Primul dintre aceste înţelesuri îl găsim în interpretarea Sf. Vasile cel Mare. Acesta scrie că, atunci când Dumnezeu a creat lumina, El de fapt „a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută. S-a arătat cerul care, mai înainte, era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumuseţe pe cât o mărturisesc şi astăzi ochii noştri. Văzduhul s-a umplut de lumină; dar, mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei.“ viii

Scurtă biografie ştiinţifică a luminii

În prezent, cosmologia descrie faptul că, la nivelul întregului Univers, fotonii (lumina fizică) sunt, de departe, cea mai abundentă formă de existenţă a materiei cunoscute! „Pentru fiecare atom de materie din Univers sunt un milliard de fotoni!“ ix În scenariul Big Bang-ului, modelul cosmologic cu care se lucrează astăzi, în mod curent, după o perioadă în care Universul a fost întunecat (Dark Age), într-un stadiu încă foarte fierbinte, apare lumina originară, radiaţia din care şi astăzi se mai păstrează „zgomotul de fond“, radiaţia remanentă. Lumina aceasta este, fizic vorbind, singura martoră a istoriei de început a Universului. Modelul cosmologiei cu Big Bang, a originii şi evoluţiei Universului, face, aşadar, de foarte devreme, dar şi foarte des, referirea la lumină, în forma radiaţiei electromagnetice pentru al cărei spectru vizibil folosim termenul lumină. Din acest motiv, literatura care abordează dialogul dintre teologie şi ştiinţă pe marginea referatului Facerii din vechiul Testament încearcă, foarte adesea, stabilirea unor corespondenţe cu acest verset. Pentru unii autori, paragraful biblic „Să fie Lumină!“ poate fi înţeles ca desemnând Creaţia mingii de foc primordiale - Big Bang-ul - care semnifică creaţia Universului. Toată materia şi energia care există astăzi în univers rezultă direct din această lumină. Separarea întunericului de lumină ar putea face referire, în opinia unor autori, la transformarea plasmei în atomi. Plasma captează lumina, împiedicând trecerea ei liberă, cred autorii, ea pare întunecată. După momentul de început al universului, mingea de foc primordială foarte fierbinte s-a răcit extrem de rapid. La momentul 0,001 din prima secundă, universul era suficient de rece pentru a putea permite particulelor de plasmă să se poată combina şi să formeze atomii.

Fizica descrie faptul că, odată transformată în atomi, plasma devine transparentă. Transformarea instantanee a plasmei în atomi, la puţin timp după Creaţie, a făcut ca radiaţiile electromagnetice (lumina) ale mingii de foc primordiale să se separe de Universul întunecat şi să strălucească libere în spaţiu. De asemenea, haosul, (tohu wa bohu) ar putea corespunde, în opinia autorului citat, scenariului utilizat în teoriile inflaţioniste, potrivit căruia Universul a debutat cu o stare haotică întâmplătoare.x

Lumina creată la început nu este deosebită de cea care provine de la luminători

Ştiinţa nu face deosebire între fotonii, particulele de lumină de la începuturi şi fotonii pe care îi receptăm astăzi de la aştri. Într-un mod asemănător, Sf. Vasile cel Mare scrie că lumina creată la început nu este deosebită de cea care provine de la luminători. Pentru că, la început, „s-a adus la existenţă natura luminii; acum, corpul acesta ceresc (luminătorii - n.n.) a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumini prim-născute.“ xi La fel interpretează şi Sf. Grigore de Nyssa: „Toţi luminătorii aceştia au fost creaţi în ziua a patra, dar nu în înţelesul că lumina abia atunci ar fi fost creată, ci că abia atunci ar fi fost specificată, fiecăruia, putere de luminare, pe când pentru cele care întrec pe altele în mărime, şi anume soarele şi luna, a căror origine a fost legată încă de la început şi de crearea luminii, orânduirea definitivă s-a făcut abia după trei zile, pentru că tot ce mişcă, în timp se mişcă, şi orice alegere are nevoie şi de un oarecare interval de timp.“ xii

Într-o interpretare foarte interesantă, Patriarhul Daniel Ciobotea scrie: „Faptul că masa lumii în repaus este zero, iar în mişcare nu mai rămâne zero, ci devine ceva sensibil şi sesizabil, arată că lumina creată este simbolul originar al trecerii lumii create de la nefiinţă la fiinţă. În limba română, cuvântul „lume“ vine din latinescul „lumen“ care înseamnă „lumină“, poate şi pentru că lumina sugerează în modul cel mai intens legătura dintre Creaţie şi Creator, mai ales în cultul religios. Lumina ca energie creată, vizibilă, e simbolul energiilor sau luminilor necreate şi nevăzute, care îşi au izvorul în Dumnezeu-Creatorul. În plus, manifestarea antinomică a luminii create, fie corpuscul, fie undă, sugerează finalitatea universului creat: transfigurarea lui, adică mutaţia şi odihna lumii create în lumina (slava) necreată a Creatorului, în comuniunea Sfintei Treimi.“ xiii

Întreaga materie este energie

Hristos însuşi este Lumina lumii, iar lumina cunoştinţei omeneşti este dăruită de Cel ce le-a făcut pe toate cognoscibile, spune părintele Stăniloae, şi Care l-a făcut şi pe om fiinţă înţelegătoare. Părintele Stăniloae scrie: „Sfânta Scriptură vede pe Dumnezeu în El însuşi ca lumina prin Sine, adică fără început şi fără sfîrşit, dar şi ca izvor al acesteia. (...) Dumnezeu este văzut în unele texte şi ca Cel ce crează lumina din lume. Lumina fizică iradiază în mod deosebit din soare ca dintr-un astru aprins sau ca materie subţiată ce se răspîndeşte pe partea pământului întors spre el şi în văzul oamenilor, ca suflete îmbrăcate în trupuri. Dar lumina aceasta face posibil ca raţiunea omului, ca lumină conştientă, să sesizeze organizarea raţională a componentelor naturii fizice, a armoniei dintre ele, deci, ca o lumină spirituală. Astfel, şi lumina fizică e făcută pentru folosul vederii spirituale a omului, ca cea de a doua treaptă a luminii. Şi amândouă sunt create.“ xiv

Lumina este deci şi vehicolul prin care omul poate cunoaşte Universul. Spectroscopia arată, astăzi, că fiecare rază de lumină ce provine dintr-un astru aflat la miliarde de ani lumină de noi, dar şi fiecare foton emis de un un atom conţin informaţii despre procesele care s-au petrecut la emisia lor. Prin lumina fizică omul poate cunoaşte universul. Prin lumina fizică, prin radiaţie ne este cunoscut atât prezentul în care trăim, dar şi trecutul în care nu eram, dar care ne este astăzi accesibil prin lumina care ajunge la noi. De unde nu ne ajunge lumină, noi nu putem cunoaşte nimic. Părţile acelea de unde nu ajunge nici un tip de radiaţie, pentru noi sunt ca şi cum, fizic, ele nu ar exista.

Dar lumina, ştiinţific privind, este şi o parte constitutivă a vieţii. Toate procesele specifice organismelor vii prezente în toate vieţuitoarele şi în trupul nostru sunt semnificativ determinate de lumină, pentru că substanţele biochimice fac posibile schimburile de informaţii prin intermediul impulsurilor electrice, prezente peste tot în fiziologia viului şi în procesele gândirii. Într-o accepţiune mai largă, relativitatea restrânsă arată că întreaga materie este energie, iar mecanica cuantică dovedeşte dualitatea materiei, arătând că substanţa pe care noi o percepem ca fiind consistentă şi impenetrabilă are caracateristicile unui câmp. Însă, Sf. Grigore de Nyssa scrie că tot ceea ce este materie s-a născut prin lucrarea energiilor necreate în cele create dintru început. „Firea spirituală dă viaţă forţelor spirituale şi întâlnirea acestora produce materia.“ xv Însă, aşa cum se poate observa, întemeierea tuturor celor făcute din materie, ca şi a celor spirituale create, nu se face pe energia creată, ci pe bunavoire a lui Dumnezeu.

Dar şi întreaga comunicare a oamenilor se desfăşoară prin lumină, pentru că ea constituie suportul semnalelor transmise de noi în comunicarea la distanţă prin mijloacele de comunicare, însă lumina ne permite să vedem şi chipul celui cu care comunicăm, pentru că, privindu-ne reciproc, unul pe altul, să realizăm mai intens comuniunea dintre noi. Lumina ne ajută să şi comunicăm, însă comunicarea şi comuniunea sunt manifestările persoanei, făcute după Chipul Celui ce este comuniune desăvârşită.

Lumina, Lumea şi Viaţa în Hristos

Etimologic, cuvântul lumina provine din latinescul lumen, care are şi înţelesul de lume, şi de viaţă, sau de podoabă! Lumea este făcută din lumină, iar Cel ce este Lumina lumii, Hristos, este şi Viaţa ei! Viaţa lumii, prezentă peste tot pe Pământ, în pământ, în ape şi în aer, viaţa vieţuitoarelor şi a omului sunt cele ce arată că Hristos - prin care s-au făcut toate, este Viaţă. „Iar fiindcă Făcătorul tuturor este Viaţă prin fire, a făcut şi firea apelor maica celor înnotătoare şi a celor zburătoare în aer. Iar pământului i-a poruncit să scoată firea de multe feluri a animalelor şi neamurile fiarelor sălbatice: Şi s-au făcut, îndată, toate potrivit poruncii şi mai presus de minte.“ xvi

Lumina şi lumea se dezvăluie mai adânc în relaţie cu celelalte înţelesuri ale termenului lumen, anume făclie, viaţă, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizătură, claritate, podoabă, ornament!xvii Căci lumea se oferă ochilor fizici iar raţiunilor ei, ca hrană pentru minte şi obiect al contemplaţiei pentru ochii minţii. Ea este podoaba Lui dăruită nouă. Dar Hrsistos este Lumina lumii, „aluatul care dospeşte toată frământătura“, Lumina luminii, Cel care face ca ea să strălucească, să fie lumină pentru noi. Lumea este lumină şi pentru că ea este mediul în care S-a arătat Cel ce este Lumina ei şi a noastră, Hristos. Ea este deschizătura în care privind, prin har, cunoaştem acum, ca în ghicitură, Slava Sfintei Treimi. Prin ea, ca prin nişte ochi, vedem raţiunile Creaţiei şi ea este spaţiul vederii noastre şi al înţelegerii noastre. Dar Lumina lumii - Hristos, este şi viaţa ei. Ea este arătarea cu claritate a lucrării lui frumoase şi ferme.

Toate acestea pot arăta, în fine, faptul că, din perspectiva teologiei ortodoxe, deşi unele înţelesuri ştiinţifice pot fi cuprinse în chip simbolic în exprimările specifice teologiei, acestea nu pot avea un caracter univoc. Aceasta din urmă accentuează o distincţie majoră pe care teologia ortodoxă o face mereu în dialogul actual cu ştiinţa: o echivalenţă între limbajul teologic şi limbajul ştiinţific este exclusă.

Note

i Cf. Richard P. Feynman, Şase lecţii uşoare. Bazele fizicii explicate de cel mai strălucit profesor. Text redactat de Richard P. Feynamn, Robert B. Leighton şi Matthew Sands, traducere din limba engleză de Mihai Gavrilă şi Oliviu Gherman, Editura Humanitas, Bucureşti, 2007, p. 68

ii Cf. Ibidem

iii Totuşi, acestea nu sunt undele cu frecvenţă (numărul de vibraţii în unitatea de timp) cu adevărat mare. Radiaţia X şi radiaţia gamma au lungimi de undă care se traduc în frecvenţe între 10.000 şi 100.000 de ori mai dese, într-o secundă, decât cele din cazul luminii. În această situaţie, timpul necesar pentru a le număra ar fi, între 600 şi 6000 de durate egale cu istoria Universului nostru (estimată la 15 miliarde de ani).

iv Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, p. 323-333

v Sf. Isaac Sirul, Cuv.nev, cuv. 67, în Filocalia, vol. X, p. 345, 346

vi Pr. Dumitru Stăniloae, n.s. 424a, Ibidem, p. 346

vii Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia ..., vol. I, p. 323-333

viii Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a II-a, VII, în PSB, vol. 17, p. 93

ix Trinh Xuan Thuan, Melodia Secretă, p. 158

x Nathan Aviezer, La începuturi. Creaţia biblică şi ştiinţa, traducere Ana Andreescu, Editura Doina, Bucureşti, 2001, p. 26-31.

xi Sf. Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a VI-a, II, în PSB, vol. 17, p. 133

xii Sf. Grigorie de Nyssa, Cuvânt apologetic la Hexaimeron, în PSB, vol. 30, p. 125

xiii Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Comori ale ortodoxiei, Editura Trinitas, 2007, p. 19

xiv Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Iisus Htistos - Lumina Lumii şi îndumnezeirea omului, p. 5

xv Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXIII, în PSB, vol. 30, p. 66

xvi Sf. Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea Întâia, 2, în PSB, vol. 39, p. 10

xvii Cuvântul lumen are o multitudine de înţelesuri, ce sunt toate relevante din

perspectivă teologică. Înţelesurile sale sunt lumină, făclie, viaţă, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizătură, claritate, podoabă, ornament. Dicţionar Latin-Român, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.