Războiul nevăzut în societatea spectacolului

PAGINA 6 7 LUMINA CUNOSTINTEI

Chiar dacă nu e îndeobşte reţinut ca un fapt de viaţă, lumea, lucrurile ei, întreg capitalul simbolic pe care ea ni-l oferă în fiecare zi, la porţile simţurilor, constituie, în bună măsură, hrana simţurilor noastre şi un material consistent pentru gândurile şi dorinţele noastre. Aşa cum este ea, lumea ne determină să fim într-un anumit fel. La întâlnirea cu ea, şi în relaţia cu ea, în om se conturează dispoziţia de a o privi, pătimaş sau duhovniceşte. Încât s-ar putea aminti afirmaţia părintelui Dumitru Stăniloae că omul, lucrând cu lucrurile lumii, se face şi pe sine într-un anumit fel, după modul în care săvârşeşte, şi potrivit stării cu care face această lucrare. Şi aceasta se petrece chiar şi fără ca noi să reflectăm cu dinadinsul la aceasta.

În marile oraşe, mai ales, străzile, trotuarele sau suprafeţe întinse din faţadele clădirilor sunt acoperite, aproape inevitabil, cu reclame. Înţesate de imagini colorate şi mesaje persuasive, reclamele pledează elogios pentru produse şi servicii, invitând, fără tăgadă, să întocmim grabnic un contract, să facem o achiziţie, să consumăm, să experiem urgent ceva nou. Staţiile de metrou, vitrinele strâmte ale chioşcurilor înghesuite pe trotuare, chiar suprafeţe mici din interiorul mijloacelor de transport, aproape toate sunt deja folosite, de mai multă vreme, de marketeri, ca locuri destinate să atragă interesul public, să ne scoată din preocupările noastre, propunând mărfuri, servicii, etichete, evenimente, oferte de tot felul. Iar ploaia aceasta abundentă de stimuli şi mesaje dă buzna şi în locuinţele noastre, prin intermediul radioului, al presei tipărite, al televiziunii şi internetului. Publicitatea poate fi făcută acum şi la domiciliu, direct în intimitatea vieţii personale, în gândurile şi emoţiile noastre, la orice oră, de dimineaţă şi până seara târziu, prin spoturile publicitare, prin casete împrăştiate, prin tipărituri. Inevitabil, aşa cum o putem constata în viaţa de fiecare zi, fie că străbatem spaţiul public sau că ne petrecem vremea în spaţiul casnic, e greu să ne desprindem de zarva promoţiilor şi ofertelor publicitare.

Privatizarea comunicării publice şi globalizarea culturii

Studiile culturale şi statisticile ce privesc industria de divertisment arată, fără echivoc, extinderea fără precedent a activităţilor cultural artistice. Datele din a doua jumătate a secolului trecut indicau o creştere a numărului de cărţi tipărite, un număr tot mai mare de producţii cinematografice sau de producători de muzică şi artişti. Gilles Lipovetschi menţionează, în legătură cu acestea, financiarizarea industriilor culturale, proces care a accelerat investiţiile, sporind volumul producţiilor de gen. Numărul cărţilor publicate, de exemplu, a crescut vertiginos, dublându-se în unele ţări, în raport cu volumele apărute cu un deceniu în urmă 1.

În era circulaţiei globale, a facilităţilor de comunicare oferite de internet şi telefonie, producţia culturală şi cea de divertisment s-au privatizat, distribuindu-se pretutindeni. Numărul artiştilor sau formaţiilor muzicale, sumedenia clipurilor postate de amatori, inflaţia blogurilor indică, fără dubii, o mutaţie profundă. Impactul internetului asupra culturii este fără precedent, provocând o adevărată revoluţie a publicizării. Orice utilizator are deja privilegiul de a pune în circulaţie, prin spaţiul virtual, în întreaga lume, propriile gânduri, expresii culturale sau creaţii artistice. Privatizarea comunicării publice, prin internet oferă astăzi, realmente, posibilitatea oricărei persoane să difuzeze imagini, clipuri sau texte accelerând creşterea şi mişcarea globalizantă a culturii, printr-o editare şi emisie generalizată şi fără frontiere a producţiilor artistice.

Consum şi divertisment hipertrofiat

Pe de altă parte, psihologi şi ingineri, specialişti în mecanismele neuronale ale creierului uman, experţii în imagine şi sunet, slujiţi de tehnologii tot mai rafinate de digitalizare, prepară mult şi bine jocurile, filmele, spectacolele, culturale şi de divertisment. Ofertele sunt, de aceea, tot mai seducătoare, tot mai eficiente în cucerirea psihismului. Spectatorul capitulează din ce în ce mai repede. Uneori este cucerit mai înainte de începerea reprezentaţiei, intrat sub puterea de atracţie a spectacolului, prin intermediul publicităţii. În faţa show-ului total de lumină şi culoare, el rămâne cucerit, uimit de forţa emoţională a superproducţiilor de factură psihică, convins să încredinţeze pentru multă vreme o bună parte din timpul liber experienţelor de acest gen.

Paleta evenimentelor de acest fel este tot mai bogată. Numeroase spectacole, concerte, competiţii sportive, producţii de divertisment, filme şi jocuri, parcuri de distracţii şi reprezentaţii de tot felul ocupă spaţiul comunitar şi se autopropun ca experienţe interesante pentru publicul larg. Concerte, spectacole de teatru, expoziţii, show-uri presează agenda timpului liber, alături de numeroasele programe şi emisiuni de televiziune, de noi versiuni ale jocurilor computerizate, de ofertele turistice în destinaţii exotice. Fiecare în parte şi toate la un loc îşi revendică dreptul asupra noastră. Asupra orelor noastre libere din timpul zilei, asupra zilelor libere de la sfârşitul săptămânii, asupra săptămânilor libere din perioada concediilor. Încât ajungem, adesea, cu multă atenţie, să gestionăm timpul liber ca pe un buget preţios, împărţind cu grijă toate minutele, încât să nu vitregim nici una din aceste invitaţii seducătoare.

Mai mult, mai variat, mai seducător

Într-un alt plan, se poate constata extinderea spaţiilor comerciale. Comportamentul consumerist pare să se extindă tot mai mult peste spaţiul public. Asistăm, scrie Lipovetschi, la o "transformare progresivă a spaţiilor non-funcţionale (...) în arii hipercomerciale polifuncţionale" 2, în care gările, trenurile, aeroporturile, staţiile de metrou devin imense spaţii comerciale, menite să atragă trecătorii, să transforme călătoria lor între două puncte geografice într-o imersiune în universul divertismentului şi consumului.

Dominanţa experienţelor senzoriale exclude dispoziţia reflexivă

Desigur, deconectarea sau relaxarea nu pot fi neglijate, mai ales că, aşa cum o constată studiile din ultimele decenii, volumul de muncă, responsabilităţile profesionale, cerinţele pieţei, diferitele obligaţii contractuale, presiunea competiţională măresc îngrijorător de mult stresul pentru majoritatea angajaţilor. Totuşi, foarte adesea, prea multe dintre ofertele culturale şi de divertiment propun doar postura de telespectator.

Aceasta pentru că unele rezultate din câmpul neuroştiinţelor avertizează asupra faptului că este riscant să ne încredinţăm, în mod repetat şi prelungit, unor experienţe de joc şi divertisment, mai ales dacă abandonăm celelalte aspecte ale vieţii.

Cu mai bine de cinci ani în urmă, un studiu extrem de grăitor a arătat că experienţele senzoriale intense diminuează dispoziţia spre reflecţie de sine. După un experiment la care mai mulţi subiecţi fuseseră investigaţi imagistic, prin rezonanţă magnetică nucleară, în timpul unor experienţe senzoriale şi al unor momente de reflecţie bine alese, cercetătorii au concluzionat că atunci când ne încredinţăm simţurilor (unor experienţe senzoriale intense), ne pierdem pe noi înşine (pierzând de fapt disponibilitatea de a reflecta la noi înşine) 3.

Pe de altă parte, s-ar putea spune şi faptul că întreaga experienţă culturală, mai ales cea de factură psihosenzorială, fluxul de imagini, de conţinuturi de divertisment transmise de canalele de televiziuni şi de internet prind telespectatorul într-o plasă pe cât de confortabilă, pe atât de primejdioasă. Participarea vie la realitatea vieţii noastre şi a semenilor este înlocuită, treptat, de o cvasi- sau pseudorealitate. Suntem invitaţi, în postura telespectatorului, să privim pasiv un spectacol a cărui naraţiune se oferă automat, fără nici un efort din partea noastră, care ne schimbă agerimea minţii, puterea raţiunii de a pătrunde, de a înţelege şi de a explica lumea. Televiziunea, de exemplu, scrie Giovani Sartori, oferă omului privilegiul de a vedea totul fără ca el să se deplaseze propriu-zis în alt loc decât în faţa ecranului, fără deci să fie necesară experierea propriu-zisă a realităţii 4. Există, prin urmare, în spatele acestor experienţe intense, un deficit de experienţă directă a realităţii şi a relaţiei cu semenii, cu tot ceea ce antrenează acesta.

Cultura condiţionează subliminal

O cercetare mai veche constata că o experienţă, chiar dacă este trăită mai puţin intens, chiar şi una prin care trecem inconştient, ne poate condiţiona, mai ales dacă aceasta este repetată suficient de mult. Situaţiile de viaţă prin care trecem şi modul cum ni le asumăm ne schimbă într-un anumit fel maniera de a recepta lumea şi de a acţiona în ea, provocând o modificare a dispoziţiilor interioare şi a atitudinilor 5. Condiţionarea subliminală a putut fi pusă în valoare, indicând de fapt că situaţii pe care uneori le considerăm nesemnificative pot să modifice starea interioară şi deciziile pe care urmează să le luăm. Cu atât mai mult dacă participarea noastră la o anumită situaţie de viaţă este intensă, şi repetată, dispoziţia interioară se schimbă mai mult şi mai profund, pentru o perioadă lungă de timp 6. Avem de-a face, în situaţii în care experienţele sunt intense şi repetate, cu procese de neuroplasticitate, care presupun formarea unor noi conexiuni neuronale 7 (!) Acestea sunt adevărate indicii, urme fiziologice ce confirmă configurarea unor noi reţele ca semn al apariţiei unei alte perspective cognitive, unei noi modalităţi de receptare şi înţelegere a realităţii. (Prin conexiunile pe care le fac axonii neuronilor stimulaţi se formează legături noi cu alţi neuroni.)

Faptul că experienţele intense pot contribui la astfel de forme de neuroplasticitate, care indică modificarea felului de a vedea lumea, arată cât de importantă este experienţa culturală căreia ne încredinţăm. Suntem, prin aceasta, avertizaţi asupra gândurilor şi obişnuinţelor comportamentale cotidiene. Iar aceasta include, desigur, şi ambientul cultural al spaţiului urban, şi producţiile culturale, şi reclamele publicitare cu care ne întâlnim la tot pasul. Pentru că fiecare în parte, în felul ei, ne solicită percepţia şi judecăţile, scoţându-ne în afară. Suntem invitaţi să judecăm, să facem calcule, să gustăm, să privim, să zăbovim să ascultăm, să atingem. Încât centrul atenţiei noastre nu mai este în interioritatea persoanei noastre sau a semenilor, ci la suprafaţa lucrurilor. Privirea e proiectată pe suprafeţele colorate ale lumii sensibile, mintea e trasă în afară şi invitată să se hrănească cu forme sensibile. Treptat, în felul acesta, se pot instaura un stil de viaţă, o manieră de gândire, un fel de afectivitate care ar putea da, în ultimă instanţă, printr-o insesizabilă, dar neîntreruptă condiţionare subliminală, un anumit fel de a fi.

Încătuşarea simţurilor şi eliberarea sufletului

Multă vreme, psihologia a susţinut că abilităţile personale ale omului pot fi evaluate prin intermediul testelor de inteligenţă (IQ). Astăzi, după multe decenii de explorare a personalităţii omeneşti, psihologia şi neuroştiinţele au constatat că există mai multe tipuri de inteligenţă şi că fiecare dintre noi are mai multe faţete în care poate excela. Inteligenţa de calcul este doar una dintre ele. Avem de-a face cu inteligenţa muzicală, inteligenţa lingvistică, inteligenţa spaţială sau emoţională, inteligenţa socială sau personală, inteligenţa naturalistă sau culturală. Dezvoltarea acestor forme de inteligenţă este posibilă, la orice vârstă, prin activităţi adecvate. Toate acestea indică, pe un alt drum, necesitatea de a petrece timpul în experienţe ziditoare, care să cultive toate puterile sufleteşti.

Este îmbucurător şi edificator faptul că în reflecţia patristică găsim numeroase avertismente privind modul în care folosim zi de zi, ceas de ceas gândurile şi puterile sufleteşti mintea, simţurile şi sensibilitatea noastră. Numeroase locuri din scrierile filocalice ne conving de acest lucru: "Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului" 8. Aceasta pentru că modul în care ne obişnuim să întrebuinţăm lucrurile lumii şi viaţa de fiecare zi se imprimă în noi ca dispoziţie de a recepta lumea şi lucrurile ei şi pe semenii noştri. Şi nu e puţin lucru, pentru că dispoziţia aceasta o purtăm multă vreme în noi înşine.

Este semnificativ faptul că reflecţia filocalică avertizează asupra acestui fapt, arătând că însăşi firea lucrurilor pare alta în ochii noştri, după modul cum privirea ne este împătimită sau curăţită: "Însăşi firea lucrurilor obişnuieşte să se schimbe după starea dinlăuntrul sufletului. Când, deci, simţurile omului se află în starea cea după fire şi mintea se mişcă fără rătăciri în jurul raţiunilor lucrurilor, raţiunea lămurindu-i firea şi mişcările, sufletul vede şi lucrurile, şi persoanele, şi toată firea corpurilor materiale potrivit cu firea, neavând în ele ascunsă vreo pricină de întinare sau de vătămare. Dar când puterile sufletului se mişcă împotriva firii, răzvrătindu-se împotriva lor înseşi, le vede şi pe acelea contrar firii lor" 9.

Omul, comentează aici părintele Dumitru Stăniloae, vede lumea potrivit cu starea lui. Starea omului influenţează vederea ochilor, auzul urechilor, care proiectează peste lucruri înfăţişări ce răspund stării lui sufleteşti. Dacă el se face mărginit prin preocuparea de plăceri, vede lucrurile în mărginirea lor şi nu vede prin ele raţiunile lor indefinite în Dumnezeu cel infinit 10.

În fine, să concluzionăm printr-o menţiune pe care o găsim într-un alt loc. Lumea de care trebuie să fugim, în efortul de despătimire, scrie Teolipt al Filadelfiei, nu este amplasamentul geografic, situl urban sau rural, conglomeratul de imobile ce alcătuiesc oraşele şi comunităţile umane. Lumea pe care trebuie să o lepădăm este chiar maniera noastră de a recepta toate acestea. Trebuie să fugim de un fel de a privi, care ţine de obişnuinţele noastre păcătoase. "Depărtarea de lume aduce adăpostirea lângă Hristos, iar lume, scrie Teolipt al Filadelfiei, numesc alipirea de lucrurile supuse simţurilor şi de trup." 11 Lumea, comentează aici părintele Dumitru Stăniloae, nu e numită realitatea celor dinafară, ci o stare lăuntrică, de alipire pătimaşă la lucrurile supuse simţurilor şi de trup." 12 Prin urmare, putem rămâne în lume şi ne putem bucura de toate cele bune din ea, dacă această bucurie este însoţită de cumpătare şi de o adecvată folosinţă a tuturor.

Note:

1 Gilles Lipovetschi, Fericirea paradoxală. Eseu asupra societăţii de hiperconsum, Editura Polirom, Iaşi, 2009, pp. 74-75.

2 Ibidem, p. 91.

3 Cf. Ilan I. Goldberg, Michal Harel and Rafael Malach, "When the Brain Loses Its Self: Prefrontal Inactivation during Sensorimotor Processing", în rev. Neuron; apr. 2006, vol. 50, nr. 2, pp. 329-339.

4 Homo videns: imbecilizarea prin televiziune şi postgândirea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 34.

5 Jon A. Krosnick, Andrew L. Betz ş.a., "Subliminal Conditioning of Attitudes", în rev. Personality Social Psychology Bulletin, April 1992, vol. 18, nr. 2, pp. 152-162.

6 Mario Mikulincer, Omri Gillath, "Attachment Theory and Reactions to Othersâ Needs: Evidence That Activation of the Sense of Attachment Security Promotes Empathic Responses", în rev. Journal of Personality and Social Psychology, 2001, vol. 81, nr. 6, pp. 1205-1224.

7 Yoshii A, Constantine-Paton M, "BDNF induces transport of PSD-95 to dendrites through PI3K-AKT signaling after NMDA receptor activation", în rev. Nature Neuroscience, iunie 2007, 10(6), pp. 702-711.

8 Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vieţii călugăreşti, în Filocalia 7, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 50.

9 Cuviosul Nichita Stithatul, "Cele 300 de capete despre făptuire", în Filocalia 6, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 223.

10 Nota 47, Ibidem.

11 Teolipt al Filadelfiei, op. cit., pp. 45-46.

12 Ibidem.