Taina Botezului şi devenirea spirituală a umanităţii

Atingerile iernii prin frig, îndeosebi, îl reţin pe om în lucrări de interior şi îl predispun adesea spre exerciţii de reflecţie sau îi deschid noi orizonturi prin care poate trăi cu multă intensitate orice clipă, orice oportunitate oferită în viaţa noastră de Cel ce este Viaţa Însăşi. Acum omul poate fi mai deschis întâlnirilor directe, mai atent la interlocutorul său, poate fi mai sensibil şi mai uşor de atins cu inima, poate observa mai bine orice schimbare dimprejur, dar şi dinlăuntrul său.

Prin expresiile sale specifice - dansul delicat şi lin al fulgilor, predominanţa albului care înveşmântează întreaga natură şi frigul care ne învaţă să ascultăm şi să apreciem tăcerea -, iarna se reflectă în noi ca aşezare şi duh de pace, ca o colindă a liniştirii întregii noastre fiinţe, păstrând însă vie energia bucuriei. În acest context omul este invitat de Dumnezeu să participe cu toată inima la câteva dintre cele mai alese Praznice Împărăteşti de peste an şi probabil că anotimpul favorabil meditaţiei îl ajută pe om să simtă mai adevărat profuzimea acestor sfinte sărbători care ne învaţă să intrăm în ritmul iubirii lui Dumnezeu.

Spre exemplu, pe albul zăpezii putem sesiza cu uşurinţă orice pată de culoare pentru că orice altă culoare este mai închisă decât albul. Doar transparentul - asociat sfinţeniei, duhovnicescului - devine imperceptibil pe acest fundal. De aceea, poate că acum ne este mai la îndemână să înţelegem expresia psalmistului "spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi" (Ps. 50, 8), căci îmbrăcându-ne în haina de lumină de la botez, datoria noastră pe parcursul întregii vieţi este aceea de a o curăţa şi de a o păstra cât mai curată cu putinţă. Haina de lumină, însă, ne trezeşte conştiinţa la Cel ce ne-a oferit-o şi ne face astfel viu sentimentul de recunoştinţă concretizat ulterior într-o responsabilitate asumată, deopotrivă la nivel de gând, simţire sau atitudine, după cum ne îndeamnă un alt cuvânt din psalmi: "amintirea gândului Te va prăznui".

Botezul, invitaţia lui Dumnezeu spre înfierea omului

Sfântul Chiril al Ierusalimului explică în cuvinte simple raţiunea Botezului Domnului în sensul mărturiei Sfântului Ioan Botezătorul: "Am văzut Duhul pogorând din cer şi a rămas peste El" (In. 1, 32) prin faptul că era nevoie să vină cineva străin de păcat pentru ca Duhul să rămână întru noi, în mod statornic. Pentru că Duhul Se depărtase de la om atunci când omul s-a depărtat el însuşi de la faţa lui Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul S-a întrupat în rânduiala firii umane ca să redea omului harul de la început şi, astfel, posibilitatea de a se ridica la demnitatea de împărat al creaţiei dimpreună-lucrător cu Dumnezeu. "Deci, precum fiind Viaţa după fire, a murit după trup pentru noi ca să învingă moartea pentru noi şi să învie cu Sine întreaga fire (căci toţi eram în El, întrucât S-a făcut om), aşa primeşte şi Duhul pentru noi ca să sfinţească întreaga fire. Fiindcă n-a venit să Se folosească pe Sine, ci ca să Se facă nouă tuturor începătură şi cale şi uşă a bunătăţilor cereşti" 1. Astfel, prin Fiul lui Dumnezeu se restabileşte legătura omului cu Duhul Sfânt în virtutea faptului că prin Botez omul primeşte harul înfierii şi devine fiu al lui Dumnezeu după har întru asemănarea cu Cel ce a îmbrăcat de bunăvoie firea umană.

În aceeaşi direcţie, Sfântul Simeon Noul Teolog aduce în prim-plan importanţa Botezului Domnului ca unul ce depăşeşte botezul pocăinţei propovăduit de Sfântul Ioan Înaintemergătorul pentru că simpla curăţire de păcate nu aduce cu sine şi iertarea, iar în cele din urmă intrarea în duhul lui Dumnezeu, adică lumina care descoperă cunoaşterea tainelor şi raţiunilor dumnezeieşti, simţirea minţii lui Dumnezeu. "Dar chiar şi atunci când vei face acestea, când te vei curăţi frumos şi te vei face icoană desăvârşită, nici atunci nu vei vedea, nici nu vei înţelege Prototipul dacă nu ţi se va descoperi prin Duhul (I Cor. 2, 10). Căci Duhul învaţă toate (...) şi te face asemenea cu Dumnezeu prin imitarea exactă a faptelor cuminţeniei şi bărbăţiei, ale iubirii de oameni şi ale răbdării necazurilor şi prin iubirea de vrăjmaşi" 2. Însă lucrarea Sfântului Duh implică obligatoriu dimensiunea participativă a omului care se concretizează sub forma credinţei trăite şi asumate cu deplină responsabilitate. Cu alte cuvinte, Botezul Domnului trasează în acest context trei direcţii care se întrepătrund: restabilirea relaţiei cu Sfântul Duh (naşterea de sus), harul înfierii prin Hristos, însuşirea crezului în fiecare clipă a vieţii, nu doar la nivel de atitudine şi expresie, ci şi la nivelul mişcărilor vieţii, ale inimii şi cugetului.

Omul, domn al creaţiei

În epistola adresată romanilor, Sfântul Apostol Pavel surprinde mai profund aceste ipostaze ale Botezului Domnului - "Oare nu ştiţi că toţi câţi în Hristos ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Aşadar, prin botez ne-am îngropat cu El în moarte, pentru ca, aşa cum Hristos a fost înviat din morţi prin slava Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi în înnoirea vieţii" (Rm. 6, 3-4). Sfinţii Părinţi fac referire la Botezul Domnului ca la acea Sfântă Taină prin care omul primeşte treptat acces la cunoaşterea lui Dumnezeu şi devine o inimă luminată, dar şi o minte iluminată, şi nu doar o raţiune cu putere de înţelegere redusă doar cele sensibile. Duhul Sfânt deschide inima, cauterizează patimile cele mai ascunse dinlăuntrul ei, însă numai cu acordul omului, şi astfel în consens cu bunăvoirea acestuia de a fi întru adevăr şi de a se face părtaş iubirii lui Dumnezeu, înnoieşte pe om cu puterea înţelegătoare prin duh drept, adică prin duh stăpânitor asupra patimilor şi dispoziţiilor lăuntrice 3. În acest sens se poate pătrunde glasul profetic al psalmistului David "stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi" (Ps. 50, 8) şi "duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele" (Ps. 50, 11), pentru că "întru darul Botezului cu apa ne spălăm, iar cu Duhul ne luminăm" 4.

Despre aceeaşi semnificaţie a Botezului vorbeşte şi profetul Iezechiel: "Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre, şi de toţi idolii vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele" (Iez. 36, 25-27). De aceea, Sfântul Simeon Noul Teolog explică cu multă claritate că "Duhul care este din Dumnezeu, Care va sufla, va locui şi Se va sălăşlui în chip fiinţial întru tine, te va lumina şi va străluci, te va remodela întreg pe tine, cel stricăcios, şi te va face nestricăcios şi va înnoi casa cea învechită a sufletului tău... şi te va face dumnezeu prin har asemenea Prototipului" 5. Aşadar, omul primeşte botezul după chipul Botezului lui Hristos, pentru ca, smerindu-se şi călcând astfel moartea firii căzute şi a neştiinţei, să poată deveni persoană - fiinţă liberă şi cu deplină conştiinţă de sine şi de vocaţia sa.

Mai mult decât atât, este covârşitor cum în virtutea acestei sfinte asemănări omul se sfinţeşte pe el, iar el sfinţeşte şi întreaga natură înconjurătoare. Natura se îndumnezeieşte prin atingerea omului, dar printr-o atingere înţelegătoare, în sensul raţiunilor dumnezeieşti după care materia întreagă a fost rânduită. Astfel omul re-devine preot al lumii căreia îi actualizează frumuseţea aflată deja în potenţialitatea sa. Însă omul transcende întreaga creaţie ca unul ce îi este cu totul superior atunci când îşi asumă vocaţia şi înţelege dimensiunea eshatologică a fiinţării sale. Prin lume, el dobândeşte o cale de acces spre cunoaşterea lui Dumnezeu astfel încât natura suscită mai curând întrebări, nu şi răspunsul final la aspiraţiile lăuntrice ale omului, la setea de veşnicie şi de pururea-dăinuire 6.

Învăţarea, între obligaţie şi motivaţie personală

Toate aceste postulate pe care le aduce în prim plan Botezul Domnului devin imperioase nu doar în viaţa duhovnicească a omului, ci şi în practica sistemului educaţional aşa cum o relevă ultimele cercetări în domeniu. Astfel, credinţa asumată şi înfierea omului prin Hristos se traduc în planul învăţământului (formal şi informal) cu crezul personal pe care se statuează motivaţia intrinsecă (interioară) şi existenţa unui mentor consacrat. Relaţionarea cu Duhul Sfânt, însă, rămâne intraductibilă, căci Duhul deschide mintea omului şi inima sa.

Pe de altă parte, tânărul sau cel care învaţă poate fi inspirat deopotrivă de propria motivaţie sau propriul interes, dar şi de către mentorul său fără ca acesta din urmă să-şi propună motivarea ca obiectiv în sine. Apostolii au văzut în Hristos o persoană vrednică de urmat încă de la Botezul de la Iordan, acolo unde S-a arătat Sfânta Treime - căci Tatăl a dat mărturie despre Fiul, iar Duhul Sfânt S-a pogorât şi a rămas în El. Această lucrare a Sfintei Treimi a devenit aşadar o pecete a unui cuvânt viu, a unui Om (Hristos, Dumnezeu-Om) demn de crezare şi implicit demn de urmat. Într-o măsură similară, atunci când admirăm pe cineva pentru modul în care se dedică profesiei sau pentru modul în care se adresează celorlalţi, pentru felul său de a fi, putem spune că persoana respectivă devine un model, adesea chiar un fel de mentor informal care nu de puţine ori se dovedeşte a fi cu mult mai eficient decât un model formal bazat exclusiv pe tehnici specifice 7.

Însă, pe măsură ce ucenicul înaintează în cunoaştere şi prinde ritmul mentorului său, ajunge ca la un moment dat să dobândească flerul profesiei şi astfel să îşi însuşească un simţ propriu al meseriei. Sigur că o posibilă comparaţie între un asemenea ucenic şi Apostolii lui Hristos nu se pune în discuţie, pentru că termenii sunt inadecvaţi, însă faptul că ucenicii se luminează şi încep să gândească cu inima unui om consacrat şi vertical rămâne un atestat valabil. Aşadar, odată ce studentul sau cel care învaţă prinde acest fler antrenat de motivaţia intrinsecă, începe să devină autonom, capabil să discearnă între autentic şi contrafăcut, între ce este important şi capriciile de moment, între neştiinţă şi ignoranţă. Un studiu finalizat în 2010 în China s-a concentrat îndeosebi asupra autonomiei celui care învaţă şi a urmărit factorii care o influenţează şi în ce sens. Rezultatele studiului au arătat relevanţa motivaţiei asupra autonomiei studentului, în timp ce anxietatea şi formele motivaţiei negative tind să afecteze încrederea în sine a acestuia. În prezent se efectuează cercetări ce vizează o perspectivă de îmbunătăţire a modului de predare-învăţare, având ca repere afectele studentului direct corelate cu autonomia lui, ceea ce se explică prin faptul că motivaţia este cea care generează în mod implicit această autonomie 8. Un tânăr motivat care face performanţă pentru că se dedică, iar nu de dragul premiilor, este un om liber care nu se lasă manipulat, este un om în stare să gândească cu o minte clară şi cu o inimă dezinteresată, deci care nu poate fi condiţionat sau subjugat de dorinţe gratuite ale eului său.

Încrederea, un reper al motivaţiei în învăţare

Totuşi, motivaţia intrinsecă este determinată la rândul ei de voinţa personală. Aceasta o vedem şi în planul vieţii spirituale. La Botez, Hristos a prefigurat acceptarea de bunăvoie a asumării firii umane în vederea morţii şi Învierii ulterioare, adică spre tinderea către dumnezeiesc. Prin Botezul Domnului, omul a învăţat să îşi orienteze simţurile nu către plăcerile efemere, perceptibile, ci să le educe, să le înalţe spre cultivarea virtuţilor şi dezvoltarea unei acuităţi duhovniceşti a simţurilor. În acest sens, este poate edificator faptul că un alt studiu realizat în iunie 2009, în China, a cercetat posibilităţile de a identifica o nouă metodă de predare care prioritizează articularea voinţei personale a studentului. Pe parcursul studiului s-a constatat că voinţa personală comportă o motivaţie pozitivă semnificativă, deci o resursă energetică interioară, şi oferă perspective largi metodelor de predare care se structurează pe obiectivele direct interesate ale studenţilor. Astfel, interacţiunea dintre diferitele moduri de a gândi liber exprimate, întâlnirea dintre omul-profesor şi omul-student, duce la stabilirea unei relaţii echilibrate, armonioase 9. Mai mult decât atât, credem că o asemenea relaţie, deschisă de altfel, încurajează o disponibilitate reciprocă între profesori şi studenţi, o co-interesare privind aprofundarea obiectelor de studiu, dar şi o încredere reciprocă. O astfel de încredere bine cotată sugerează o cunoaştere firească între oameni, care se concretizează adesea în prietenii sau relaţii de colaborare stabilă. Cu alte cuvinte, şcoala depăşeşte ipostaza de spaţiu formal pentru educaţie şi formare, devenind un mod de întâlnire între oameni, de întâlnire a unor interese comune, de împreună-mergere în vederea aprofundării vastelor cunoştinţe şi a tainelor Universului, şi în cele din urmă un loc în care înveţi pentru ca ulterior să ştii să laşi pe oriunde treci o urmă de iubire, de sensibilitate faţă de ceea ce are mai de preţ fiecare om. Şi, din perspectiva învăţăturii ortodoxe, învăţăm să fim mai întâi oameni ca să putem deveni mai apoi dumnezei după har, sfinţitori ai locurilor şi timpurilor atinse cu inima noastră.

Note: 1 PSB, Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri IV. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, pp. 144-145

2 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, epistole şi capitole. Scrieri III, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 239

3 Note la Cuv. Eftimie Zigabenul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Tâlcuirea Psaltirii, vol. I, tradusă de mitropolitul Veniamin Costachi, Ed. Egumeniţa, p. 608

4 Ibidem, p. 605

5 Sfântul Simeon Noul Teolog, ibidem, p. 240

6 Note la Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, trad. şi cu note adăugate de preot profesor Dumitru Stăniloae, IBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 274-275., trad. şi cu note adăugate de preot profesor Dumitru Stăniloae, IBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 392-393

7 http://www.sageperformance.com/ojs/index.php/LPQ/article/view/22/pdf, Mentoring and Middle School Teachers: Using Subjective Affective Measures as Performance Indicators, Indiana University, 2012

8 http://en.cnki.com.cn/Article_en/CJFDTOTAL-SYLD201001026.htm, On the influences of Affective Factors on Autonomy of College Students, China, 2010

9 http://en.cnki.com.cn/Article_en/CJFDTOTAL-AYSF200906029.htm, The Inspiration of the Theory of Humanism to Affective Teaching, China, 2009