Acasă la Badea Cârțan, un atlet al latinității în Imperiul Austro-Ungar

Românii din Transilvania, de la granița fostului Imperiu Austro-Ungar, treceau deseori munții, pe cărări doar de ei cunoscute, la frații români. Un astfel de exemplu emblematic a fost Badea Cârțan. Dacă despre Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și despre Iancu de Hunedoara s-a spus că au fost „atleți ai lui Hristos”, ai creștinătății, Badea Cârțan ar putea fi descris ca un atlet al latinității care a luptat pentru dreptul românilor din Imperiul Austro-Ungar de a învăţa în limba română și pentru unirea cu țara-mamă.

Ciobanul Gheorghe Câr­țan, cunoscut mai ales ca Badea Cârțan, s-a născut în 24 ianuarie 1849, în Streza-Câr­ți­șoara, localitate aflată la poalele Făgărașilor, Cârțișoara din prezent, și a devenit celebru mai ales prin drumurile pe care le-a făcut la Roma, unde s-a arătat ca un dac, în carne și oase, coborât de pe Columna lui Traian. Una dintre activitățile sale predilecte a fost, însă, aceea de a aduce, cu desaga, cărți în limba română, trecând munții, din zona Argeș spre Cârțișoara, localitatea sa natală.

Această trudă a sa de cărăuș al cărților destinate luminării copiilor țăranilor români din Ardeal i-a cauzat și finalul trist, pentru că nu a mai reușit să își vadă visul împlinit, Unirea cea Mare a tuturor românilor într-o singură țară. S-a născut într-o zi de 24 ianuarie, predestinată parcă dorului de țară, însă jertfa sa nu a rămas fără urmări, misiunea sa fiind împlinită. Despre viața și activitatea lui am aflat mai multe detalii de la Gheorghe Budac, ghidul de la Muzeul Etnografic „Badea Cârțan” din Cârțișoara, care ne-a oferit și numeroase detalii despre localitatea tranzitată anual de mii și mii de persoane ce doresc să ajungă pe celebrul Transfăgărășan.

Pe potecile pe unde poate că mai demult trecea cu desagile cu cărți în prezent urcă unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume, destinat circulației doar în lunile de vară, când condițiile meteo sunt prielnice. Deși nu sunt estimări oficiale ale numărului de vehicule ce tranzitează localitatea, se spune că sute de mii de persoane, poate chiar milioane, trec anual prin Cârțișoara, astfel că și acest muzeu este una din potențialele atracții turistice de mare interes din zonă.

Muzeul „Badea Cârțan” a fost înființat în anul 1968, în clădirea donată de Silvia Frâncu, fiica fostului preot Vulcan, cu destinația expresă pentru amenajarea unui muzeu sătesc, care să cuprindă și o încăpere dedicată memoriei lui Badea Cârțan. Alături de clădirea care adăpostește exponatele muzeului și care a fost lăsată de preotul Vulcan cu dorința de a deveni muzeu memorial a fost adusă și o casă în care s-ar fi născut Badea Cârțan și care a aparținut familiei acestuia, astfel că vizitatorii pot vedea cum arăta o locuință tradițională românească din zonă, alături de șură, unde erau adăpostite vitele.

Visând la Marea Unire

De la ghidul Gheorghe Budac am aflat despre visul lui Badea Cârțan de a vedea unirea tuturor românilor, despre drumurile pe care le-a făcut pentru a-și cunoaște mai bine frații de peste munți și despre încercările de a aduce cărți românești pentru învățăceii din Ardeal, acest fapt fiind interzis de către autoritățile vremii, din Imperiul Austro-Ungar: „Dorința sa a fost să fie înmormântat în pământ liber, românesc, astfel că se află înmormântat la Sinaia, care făcea parte pe atunci din Regatul României, în timp ce aici a fost ocupația austro-ungară, până la 1918, la Marea Unire”. El a trecut la cele veșnice la 7 august 1911, fără să își vadă visul împlinit. Pe mormântul de la Sinaia scrie: „Aici odihnește Badea Cârțan, visând la reîntregirea nea­mului românesc”.

Ghidul Gheorghe Budac ne mai povestește că Badea Cârțan a fost de trei ori la Roma și a făcut 45 de zile pe jos până acolo, stricând patru perechi de opinci din piele de bivol, unele prezentate și în muzeu. De ase­menea, pentru un țăran român a fost remarcabil și faptul că a mai ajuns în numeroase țări precum Spania, Franța, Belgia, Grecia, Macedonia, Germania, Egipt, la Ierusalim, dar și la Viena, la împăratul Franz Iosef pentru a se plânge de nedreptățile pe care le sufereau țăranii din Transilvania: „Ce realizare a fost, pentru un cioban, să ajungă la împărat, însă degeaba, pentru că a venit doar cu promisiuni, ca și pentru Horea”.

Când a ajuns la Columna lui Traian de la Roma a dus cu el un săculeț de pământ din satul natal, pe care l-a lăsat acolo, iar noaptea a adormit lângă columnă, unde a fost găsit di­mineața de către sergentul de serviciu. Atunci s-a spus că a coborât un dac de pe columnă, pentru că îmbrăcămintea sa era asemenea celei a dacilor. Din călătoriile pe care le-a mai făcut se pot vedea pietre aduse de la râul Iordanului și de la Ierusalim, dar și un bust al lui Molière, adus de la Paris, după cum ne po­ves­tește ghidul.

Cărțile aduse cu traista prin munți

Nenumărate drumuri a făcut prin munți, pe cărări doar de el știute, deși era urmărit de autorități, pentru a aduce o „marfă” ilicită pe atunci, scrieri în limba română destinate tinerilor învățăcei, cărți care de cele mai multe ori ajungeau la preoții și dascălii ortodocși: „Prin Valea Cucului, spre Regatul României trecea cărțile cu desagii. A cărat peste 200.000 de cărți din România în Ardeal. Aici sunt câteva dintre ele, însă multe au fost arse de jandarmii unguri. El aducea cărți în limba română pentru ca românii de aici să poată învăța să scrie și să citească, însă nu avea voie, iar pentru asta a fost arestat, bătut, a pătimit multe. Într-o noapte trecea cărțile cu desagii spre Transilvania, s-a oprit la o stână și a exclamat: «Cine a mai văzut gra­niță în mijlocul țării?», așa cum era atunci România fără Transilvania. Din cărțile pe care le-a adus el au fost umplute patru care pentru a fi duse la Brașov, unde au fost arse de autorități. Ce valoare aveau atunci cărțile... Din ce a rămas aici, putem vedea cărți precum «Igiena școla­ru­lui», de la 1907, «Idei politice națio­nale», «Amestecul dracilor în treburile omenești» și altele. Aici erau școli în limba maghiară, iar cărțile aduse de el ajungeau la preoți, la dascăli, pentru a-i învăța pe români să scrie și să citească în limba română”, ne spune Gheorghe Budac.

În Regatul României, Badea Câr­țan a fost mult apreciat și susținut, în timp ce în imperiu a fost urmărit, închis de mai multe ori, judecat. Prima dată când a fost la București se spune că a dormit, obișnuit sub cerul liber, la statuia lui Mihai Viteazul, iar apoi V.A. Urechia, cel care conducea pe atunci Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor, l-a ajutat foarte mult în drumețiile lui cu bani și cu cărți. A murit la vârsta de 62 de ani din cauza unei boli de plămâni cu care s-a ales după ce a fost prins, în drumurile sale de cărăuș al căr­ților, de o avalanșă în munți. Se pare că a stat sub zăpadă mai mult timp, ceea ce l-a îmbolnăvit grav.

Gheorghe Budac ne mai spune despre Badea Cârțan că, deși a fost un cioban, provenind dintr-o familie cu șapte frați, a învățat bine carte. Astfel, în timp ce era cu oile, a învățat să scrie și să citească de la un cioban mai bătrân, Ion Cotigă, de la Săcele, de lângă Brașov, dar care era intelectual, fiu de subprefect. Cioban fiind, a mers cu oile în transhumanță în România, iar pentru susținerea Războiului de Independenţă a oferit 1.200 de oi. S-a înscris și voluntar pentru Războiul de Independență a României, alături de alți doi săteni din Cârțișoara, în anul 1877, însă nu a mai ajuns pe front. A fost apreciat de oficialitățile din România, fiind primit și de regele Carol, susținut de familia Lahovari, care s-a îngrijit și de mormântul de la Sinaia.

Pentru locuitorii Cârțișoarei, a rămas un erou care și-a jertfit sănătatea și viața pentru un crez, cel al idealului național de unire, pe veci, a Transilvaniei cu patria-mamă, după cum apare menționat într-o notiță din muzeul local.

Casa și șura familiei Cârțan

În cadrul complexului muzeal de la Cârțișoara, alături de casa preotului Vulcan se mai găsește și casa bătrânească împreună cu șura familiei Cârțan. După cum aflăm de la Gheor­ghe Budac, Badea s-a născut într-o casă din apropierea bisericii din Cârțișoara-Streza, iar aceasta a fost adusă în complexul muzeal de au­to­ritățile care doreau să eviden­țieze modul în care arăta o locuință tradi­țională românească: „Toate casele românilor erau la fel: tinda, casa dinainte (camerele cele mai bine aranjate, îndeosebi pentru oaspeți), celariul (cămara). Mulți ne întreabă de ce e mai mare șura decât casa. Oamenii nu aveau bani, aveau copii mulți, astfel că țineau animale să se gospodărească. Aici e zonă de bi­vo­lițe, noi le spunem ghivolițe. Și acum se mănâncă tot mămăligă, laptele, brânza, o papară cu cârnați și ești sătul. La noi aici se vorbește cu ghi și cu hi. Ghite, în loc de vite. Mă duc să tund hia, adică via”. Ghidul ne mai dezvăluie și alte regionalisme specifice satului: cătrănița este cutia de chibrituri, crumpenii sunt cartofii, drot este sârmă, voldă este magazinul, cosoaiele sunt șire­turile.

În cadrul muzeului mai sunt prezente obiecte specifice unei gospodării locale, cu mobilier sau ustensile necesare ocupațiilor predominante, având și denumiri specifice regiunii sau chiar satului. Printre acestea se află canapei pe care se dormea, chelău care este rindeaua unde se bătea untul (de la cheluit, pentru că se che­luia lemnul), mai sunt și chiua și lada pentru bucate, hierul de călcat care se mai numește și ticlăzău, ne mai semnalează ghidul.

Ceramica, sticla și icoanele Cârțișoarei

Muzeul conține numeroase comori, obiecte produse și prelucrate pe teritoriul comunei Cârțișoara din vechime. Sunt prezentate elemente ale portului tradițional, port românesc, cum încă se mai spune aici, piese de ceramică produse în Câr­ți­șoara, vase și cahle, însă din păcate în zonă a fost pierdută această tra­di­ție a olăritului și a ce­ramicii. Nu lipsesc din muzeu nici produsele specifice care provin de la glăjărie - fabrica de sticlă: „Au fost astfel de glăjării la Câr­ți­șoara, Porumbacu de Sus, Ar­pașu, Avrig. În cadrul muze­u­lui se află și exponate care au fost fabricate la glăjăria de la Cârțișoara, printre care și un triftor - pâlnie”.

Printre cele mai interesante sec­țiuni ale muzeului din Cârțișoara este cea dedicată icoanelor pictate pe sticlă de către pictorii locali, țărani care își preparau și culorile, folosind rețete știute de ei, din plante, ouă și alte soluții, culori care rezistă și în prezent. Pentru pictarea icoanelor era folosită sticla produsă manual la glăjăria din localitate, ce are un farmec aparte prin jocul denivelărilor rezultate din prelucrarea manuală.

Pictura de poveste a iconarilor Țimforea

Printre acești pictori locali de icoane, cel mai cunoscut era Matei Purcariu Țimforea, una dintre cele mai interesante personalități între iconarii Țării Oltului, care s-a născut în Oprea Cârțișoara. La Biserica Streza Cârțișoara (localitatea Câr­ți­șoara este împărțită în două de râul ce traversează satul, format din Oprea Cârțișoara și Streza Cârți­șoa­ra) se mai păstrează o troiță pictată de acest iconar.

Printre meșteșugurile practicate în Cârțișoara se pare că cea a iconarilor a fost una dintre cele mai im­portante și remarcabile. Astfel, operele lui Matei Purcariu Țimforea și Ioan Purcariu-fiul sunt de o mare varietate tematică, dar și de o varietate mare a culorilor folosite, având o deosebită „culoare locală” atât prin modalitățile de redare a scenelor, a cromaticii, cât și prin elementele laice inspirate din viața satului.

În prezent, lucrările acestor pictori, capodopere de artă țărănească, se află în numeroase colecții din țară și din străinătate, dar o parte se pot admira și la muzeul din Cârțișoara, unde o încăpere este destinată mește­șugului iconarilor pe sticlă. În cadrul muzeului mai sunt și obiecte de la Mănăstirea Cârțișoara, care a fost distrusă de generalul Bukov. În zonă se afla în trecut o mănăstire ridicată de domnitorul Mircea cel Bătrân, după cum ne mai spune ghidul.

În localitate funcționa mai demult și o fabrică de hârtie, și, după cum demonstrează unele exponate ale muzeului, la Cârțișoara a funcționat și o bancă, din anul 1915 până în 1946. „Cârțișoara avea bancă, însă odată cu venirea comuniștilor la putere, aceasta a fost desființată”, ne relatează ghidul Gheorghe Budac.

Eroi care s-au jertfit pentru țară

În muzeu se mai află imagini, documente, obiecte ale eroilor din Primul Război Mondial care proveneau din Cârțișoara. Printre exponatele prezente se poate vedea un decret al regelui Carol al II-lea care oferea, la 21 decembrie 1931, Medalia „Ferdinand I” soldatului Grovu Mihăilă din Streza Cârțișoara, pentru că a făcut parte din Corpul Voluntarilor Ardeleni și Bucovineni în Războiul pentru întregirea neamului, 1916-1918. „Au murit 76 de localnici în Primul Război Mondial, unii au fost prinși în armata austro-ungară și puși să lupte pe alte fronturi, alții au fost voluntari în armata română. Sunt amintiți și cei care au murit în cel de-Al Doilea Război Mondial, din sat, între care un inginer comandor de aviație. Aici am avut și un haiduc local, Andrei Budac. A fost pus un premiu pe capul lui, de către autoritățile austro-ungare, de 3.000 de coroane. A fost trădat și împușcat, iar aici e prezentat, într-o fotografie, înconjurat de jandarmii unguri. Un alt sătean, Constantin Folea, a participat la Războiul de Independență, dar și la răscoala din 1907”. De asemenea, un alt sector al muzeului se referă la rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș.

Muzeul Etnografic al Cârțișoarei își așteaptă vizitatorii, pe cei care doresc să facă un popas în drumul lor spre Transfăgărășan sau spre zone turistice și de agrement, pe unde acum un secol treceau doar ciobanii cu oile, sau Badea Cârțan cu desagile sale cu cărți românești.