Luni, 6 august 2007, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, a sfinţit casa „Panaghia“ de la Mănăstirea Ceahlău. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa a numeroşi credincioşi care s-au rugat alături de cei cinci arhierei şi un impresionant sobor de preoţi şi diaconi. Casa „Panaghia“ adăposteşte paraclisul de iarnă „Naşterea Maicii Domnului“, chiliile, bucătăria, trapeza, cămările pentru alimente şi alte anexe gospodăreşti.
Ceahlăul este un munte simbol al poporului şi spiritualităţii româneşti.
Ascunzând în piatra sa milenară istorii şi taine de nepătruns, Ceahlăul se dezvăluie ca un munte sfânt celor însetaţi de viaţă curată şi de desăvârşirea cea izvorâtă din Dumnezeu. Pentru că, aşa cum se credea în vechime, Dumnezeu sălăşluieşte pe Muntele Pion (Ceahlău). De fapt, El s-a aflat şi se află acolo prin rugători, pustnici, călugări şi călugăriţe care, de secole, neîntrerupt, s-au nevoit pe înălţimile şi în peşterile munţilor. De aceea, în chip tainic, în munţii Neamţului - din Sihla şi până pe vârfurile Toaca şi Panaghia - ard, în sihăstrii, schituri şi mănăstiri, de multe veacuri, candele de priveghere ale credinţei neamului românesc. Până azi, în memoria colectivă a creştinilor, a rămas vie amintirea pustnicilor Peon şi Mavra, ori a sihăstriilor Dragoş, Ceahlău, Poiana Ceahlău şi Peon, ctitorite aici începând cu secolul al XIV-lea.
Începuturile bisericii de pe munte
Din dorinţa de a reînnoda tradiţia monahală pe Muntele Ceahlău, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Arhiepiscop al Iaşilor, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a iniţiat, în 1990, şi a îndrumat finalizarea ctitoririi mănăstirii cu hramurile „Schimbarea la Faţă a Domnului“ şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“.
Locul unde s-a înălţat biserica mănăstirii este situat la o altitudine de 1850 de metri, pe culmea ce leagă vârful Toaca de vârful Ocolaşul Mare.
După susţinute osteneli, biruind înălţimile muntelui şi vitregiile naturii, în luna august 1993, biserica de pe muntele Ceahlău era gata pentru sfinţire. Slujba de sfinţire a fost oficiată în ziua de 28 august de către Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel şi Prea Sfinţitul Episcop Casian al Dunării de Jos, înconjuraţi de un mare sobor de preoţi şi mulţime de binecredincioşi creştini.
Tradiţie de aproape 400 de ani
Duminică, 5 august 2007, după paisprezece ani de la sfinţirea bisericii din 1993, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, PS Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, însoţiţi de 60 de stareţi, preoţi şi diaconi, au urcat pe Ceahlău pentru priveghere şi sărbătorire a hramului mănăstirii, „Schimbarea la Faţă a Domnului“.
Pe acelaşi drum, în urmă cu 395 de ani, părintele Chir Teodosie, arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei, urca, în vara lui 1612, Ceahlăul, spre a delimita împrejurimile principalului lăcaş de cult din zonă, mănăstirea Peon. Mai târziu, în 1641, la 7 august, pe Ceahlău ajunge mitropolitul Varlaam, împreună cu episcopi din Moldova, spre a „hotărnici moşia mănăstirii“.
În 1809, urcă în pelerinaj pe Ceahlău şi mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi, însoţit de călugări de la mănăstirea Durău. El a urcat culmea muntelui şi a sfinţit apa izvorului „Fântâna rece“ care, de atunci, se numeşte „Fântâna mitropolitului“. Veniamin Costachi a mai urcat muntele şi în 1835, când l-a însoţit pe domnitorul Dimitrie Sturdza în ascensiunea acestuia la vârfurile Toaca şi Panaghia.
Mitropolitul Iosif Naniescu l-a urmat pe Veniamin Costachi la urcarea muntelui, în vara anului 1883. Însoţit de o mulţime de călugări, el a cercetat peşterile sihaştrilor, a resfinţit „Fântâna mitropolitului“ şi a urcat la vârful Ocolaşul Mare.
Tradiţia urcuşului pe munte al ierarhilor, a sfinţirii unor sihăstrii şi locuri de rugăciune a fost continuată de mitropolitul Moldovei Partenie Clinciu - în anii 1901 şi 1904 - şi de patriarhul Iustinian - în 1947.
Ultimul pelerinaj cu preoţi de dinainte de 1989 a avut loc în 1981 când, vlădica Petre Şarpe, sfidând interdicţiile şi ameninţările, a luat mai mulţi preoţi şi diaconi, precum şi 60 de elevi de la Seminarul Mănăstirii Neamţ, şi i-a dus pe Ceahlău să le arate locurile în care au existat schituri şi mănăstiri.
Casa monahală „Panaghia“, în straie de sărbătoare
Timp de paisprezece ani, pentru monahii de pe Ceahlău, singurele adăposturi în faţa capriciilor vremii le-au constituit bordeiele săpate în pământ. Asemănătoare peşterilor în stâncă ale pustnicilor de odinioară, ele erau improprii astăzi, atât adăpostirii vieţuitorilor obştii, cât şi găzduirii pelerinilor veniţi în număr din ce în ce mai mare de la un an la altul. De altfel, toţi monahii care vieţuiau aici în anii 1992-1993 s-au îmbolnăvit grav şi au fost nevoiţi să plece la alte schituri, astăzi obştea fiind formată din ieromonahul Ciprian, venit aici în 1997, monahul Antonie şi rasoforul Cleopa, veniţi în 2001.
Condiţiile grele de supravieţuire pe munte au constituit şi motivul pentru care, la 6 august, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel a sfinţit, lângă biserică, locul unde urma să se construiască o casă atât de necesară pentru monahii de pe munte şi pentru pelerinii veniţi la rugăciune. Clădirea adăposteşte paraclisul de iarnă „Naşterea Maicii Domnului“, chiliile, bucătăria, trapeza, cămările pentru alimente şi alte anexe gospodăreşti. Construcţia propriu-zisă a început târziu, de-abia în anul 2004. Cu toate dificultăţile întâmpinate, anul acesta, în ziua Schimbării la Faţă, lucrările la Casa monahală au ajuns în faza de finalizare. Aşa că, după trei ani de intense eforturi, luni, 6 august, Casa monahală „Panaghia“ şi paraclisul, pregătite în straie de sărbătoare, erau gata de sfinţire. Şi dacă acest lucru a fost posibil, un merit deosebit îi revine părintelui stareţ Florea Casian care, în cei trei ani de ctitorie, s-a îngrijit de efectuarea la timp a lucrărilor de calitate, în conformitate cu planurile stabilite de Centru Eparhial. Apreciind eforturile părintelui pentru finalizarea la timp a construcţiei, dar şi pentru buna organizare a sărbătorii din acest an, Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Daniel l-a hirotesit protosinghel, în cadrul Sfintei Liturghii de luni, 6 august, de pe muntele Ceahlău.
Încă un hram pentru mănăstirea de pe Ceahlău
Sărbătoarea hramului bisericii construite în anii 1992-1993 - care este de fapt şi sărbătoarea hramului Muntelui Ceahlău - a început cu slujba de sfinţire a Casei monahale „Panaghia“ şi a Paraclisului „Naşterea Maicii Domnului“.
„Slujba de sfinţire a Paraclisului - a spus Înalt Prea Sfinţitul Daniel la finalul acesteia - reprezintă, pentru noi toţi, preoţi slujitori şi credincioşi de faţă aici, o rugăciune către Dumnezeu ca să sfinţească viaţa noastră, aşa cum a fost sfinţită această biserică“.
După sfinţire, conform tradiţiei, credincioşii prezenţi pe munte, bărbaţi şi femei, au intrat în Sfântul Altar din paraclis, unde s-au închinat şi au sărutat Sfânta Masă, Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie.
Textul cuprins în Actul de sfinţire, semnat de către cei cinci arhierei care au oficiat slujba de sfinţire, preoţii protopopi, preoţii slujitori, stareţul mănăstirii şi reprezentanţi ai autorităţilor civile, este elocvent pentru semnificaţia acestui important eveniment petrecut pe Ceahlău în ultimii paisprezece ani: „Cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfânt, s-a zidit această casă având numele «Panaghia», cu binecuvântarea şi grija deosebită a Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, între anii 2004-2007, ca adăpost pentru vieţuitorii Mănăstirii «Sfântul Voievod Ştefan cel Mare» de pe Muntele Ceahlău. Casa are un paraclis de iarnă cu hramul «Naşterea Maicii Domnului», dotat cu toate cele necesare cultului. Lucrările au fost plătite de Centrul Eparhial Iaşi, fiind ajutat de unele protopopiate, mănăstiri şi parohii, precum şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Sfinţirea casei şi a paraclisului a avut loc la sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, la 6 august 2007, fiind săvârşită de Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Arhiepiscopul Iaşilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Prea Sfinţitul Calinic, Episcop al Argeşului şi Muscelului, Prea Sfinţitul Casian, Episcop al Dunării de Jos, Prea Sfinţitul Ioan, Episcop al Covasnei şi Harghitei, Prea Sfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.“
Aşadar, de luni, 6 august, mănăstirea de pe Ceahlău are trei hramuri: „Naşterea Maicii Domnului“ - 8 septembrie, „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - 2 iulie şi „Schimbarea la Faţă a Domnului“ - 6 august.
Cinci ierarhi, ieri, pe Muntele Ceahlău
În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile - ploi abundente în zilele premergătoare hramului, drumuri de acces aproape impracticabile, ceaţă intensă şi vânt rece -, la slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă a Domnului“ de pe Muntele Ceahlău, care a urmat sfinţirii Casei monahale şi a Paraclisului, au fost prezenţi peste 500 de pelerini din oraşele şi satele din împrejurimi şi chiar din Bucureşti, aflaţi în excursii la mănăstirile din nordul Bucovinei. După cum am aflat de la cei cu care am stat de vorbă, cei mai mulţi dintre aceştia vin an de an la hramul din 6 august, indiferent de capriciile vremii.
Pe podiumul special amenajat din faţa Casei monahale, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Sfinţiţii Episcopi Calinic al Argeşului şi Muscelului, Casian al Dunării de Jos, Ioan al Covasnei şi Harghitei şi Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, înconjuraţi de 60 de preoţi şi diaconi slujitori, au oficiat Sfânta Liturghie.
Dorul după chipul lui Dumnezeu
În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul acesteia, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Daniel a vorbit, mai întâi, despre semnificaţiile Schimbării la Faţă a Mântuitorului Hristos. „Moise a dorit să vadă faţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a răspuns: «Nu poţi vedea faţa Mea şi să mai trăieşti, dar vei vedea mâna Mea cea dreaptă şi spatele», ceea ce însemnează că nu era posibil ca Dumnezeu să fie văzut cu ochii trupeşti înainte ca El să ia trup de Om. Dumnezeu a îngăduit lui Moise să vadă numai mâna dreaptă, adică lucrarea Lui în istorie şi urmele Lui în toată Creaţia. Moise a murit cu un dor neîmplinit, acela de a vedea faţa lui Dumnezeu, şi întreg Vechiul Testament este o tensiune, o dorinţă de a vedea faţa lui Dumnezeu. Ilie l-a întâlnit pe Dumnezeu pe Muntele Horeb, dar nu faţă către faţă, ci a simţit prezenţa Lui într-o adiere de vânt, ca o mângâiere a Duhului Sfânt. Acum, însă, pe Tabor, şi Moise şi Ilie vorbesc faţă către faţă cu Dumnezeu-Fiul, care a luat faţă de om, ca omul să nu-şi mai întoarcă faţa de la El“, a spus Înalt Prea sfinţitul Mitropolit.
Schimbarea la Faţă - ziua icoanei viitorului desăvârşit al umanităţii
În ceea ce priveşte importanţa zilei de 6 august pentru toţi creştinii ortodocşi, Înalt Prea Sfinţitul Daniel a arătat că sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, ca o permanentă chemare a omului de a se împărtăşi de slava şi bucuria veşnică a lui Dumnezeu, este fixată în ultima lună a anului (bisericesc) pentru a aduce mereu aminte de cele ce vor fi la sfârşitul lumii, când Hristos va veni întru slavă să judece vii şi morţii, împreună cu sfinţii îngeri, cu sfinţii apostoli, cu toţi sfinţii. „Ziua a şasea, nu a şaptea sau a opta - a spus IPS Mitropolit Daniel - are o semnificaţie deosebită, pentru că în ziua a şasea a fost făcut omul. Iar ziua a şasea, de la începutul lui august, ziua sărbătorii Schimbării la Faţă, este ziua icoanei viitorului absolut desăvârşit al umanităţii, când toţii sfinţii şi toţi cei care L-au iubit pe Dumnezeu şi au făcut voia Lui, din toate veacurile şi din toate locurile, se vor împărtăşi de slava şi bucuria Preasfintei Treimi.“
Pe Ceahlău, de luni, 6 august, de la sărbătoarea din 2007 a Schimbării la Faţă a Domnului, alături de biserica construită acum paisprezece ani, Casa monahală „Panaghia“ şi Paraclisul de iarnă „Naşterea Maicii Domnului“ al mănăstirii stau mărturie a Ortodoxiei româneşti în contemporaneitate, a credinţei vii care zideşte biserici în suflete, dar şi pe înălţimile munţilor, spre mântuirea oamenilor şi transfigurarea lumii.
▲
Pelerini din an în an
Am vorbit cu câţiva dintre cei prezenţi luni la sfinţirea Casei „Panaghia“ de pe Ceahlău. Oameni preocupaţi de problemele lor, dar atenţi la amănuntele vieţii călugărilor care se roagă pentru noi din vârful muntelui sfânt al românilor...
Petrică Toader, Piatra Neamţ: Eu şi soţia venim pe Ceahlău în fiecare an, începând din 1993, de când, tot pe o ploaie, care a ţinut trei zile, am participat la slujbele de priveghere şi la prima Sfântă Liturghie oficiată de Înalt Prea Sfinţitul nostru Mitropolit Daniel. Anul acesta am luat-o şi pe fetiţă, care are doar 10 ani, dar a ţinut la drum şi e foarte bucuroasă că a intrat şi ea în Sfântul Altar pentru prima dată. Şi încă unde? În vârful Ceahlăului.
Ilie Crăciunescu, Vatra Dornei: Anul trecut am fost într-un pelerinaj în Muntele Athos. Pe Ceahlău nu am urcat niciodată, deşi nu e departe de noi. Acum a fost prima oară. Din câte am am citit recent şi din câte ne-a spus Mitropolitul în predică am înţeles că Ceahlăul nostru nu e cu nimic mai prejos decât Athosul. Din punct de vedere al sfinţeniei şi al vieţii sihastre. Doar că pe muntele nostru nici autorităţile, nici organizaţiile de tot felul care mişună prin oraşe, nici Guvernul, şi nici patronii nu fac mai nimic ca să uşureze accesul pelerinilor. Nu ai de unde să cumperi o pelerină de ploaie, unde să arunci o cutie goală, nu ai nişte poteci de deplasare mai acătării.
Maria Constantin, comuna Tarcău: Cel mai mult mi-a plăcut noua casă a monahilor, sfinţită azi împreună cu frumoasa bisericuţă dinăuntru. E foarte bine că şi călugării de pe muntele nostru sfânt au de acum nişte camere în care să se poată odihni şi ruga. De câte ori veneam pe aici cu câte o pâine, un kilogram de ceapă sau de roşii, îi găseam zgribuliţi de frig, la lumânare, în bordeiul din deal. Nu putem să le cerem să trăiască aici şi să se roage pentru noi, fără apă, fără medicamente, fără îngrijire.
