Comunitatea românilor din Praga, într-o nouă primăvară

Pe credincioșii din comunitatea românilor din Praga, aflată sub purtarea de grijă a părintelui Andrei Ioan Danciu, i-am reîntâlnit în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Ziua Domnului care marchează începerea Postului Mare. În anii din urmă, i-am surprins în biserica-monument de patrimoniu ce a aparținut ortodocșilor ucraineni încă de la mijlocul veacului al 17-lea. Un nefericit incident din toamna lui 2020, 28 octombrie, a făcut scrum frumoasa și istorica biserică din lemn a rutenilor din Praga, una asemănătoare pe alocuri cu cele de lemn din Maramureșul nostru istoric.

De puțin timp, tânăra familie a credincioșilor ortodocși români se roagă și Îi mulțumește lui Dumnezeu la Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” din fosta comunitate Velká Chuchle - astăzi parte a capitalei cehe - un lăcaş de rugăciune acordat românilor de Primăria Praga 5, cu sprijinul Ambasadei României din Cehia. Aceasta este singura parohie a românilor din „Orașul de Aur”, cum mai este numită Praga, și a fost înființată cu 15 ani în urmă, fiind pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Se cunoaște că diaspora românească își întinde aripile ocrotitoare asupra românilor plecați în toată lumea, pe ideea că până și străinul care nu este din pământul acesta, „de va veni și se va ruga la Altarul Tău, când va intra, Tu să-l asculți din cer, din lăcaşul Tău cel sfânt, să-l miluiești și să-i porți de grijă”, cum aflăm din rugăciunea regelui Solomon (cf. 3 Regi 8, 41-43).

Canonic, parohia românilor din Praga este sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei, păstorită de Înaltpreasfințitul Părinte Mihail, Arhiepiscopul Pragăi și al Ținuturilor Cehiei, care este alături de credincioșii români cu sfatul, cu rugăciunea și comuniunea. Duhovnicește, comunitatea românească urmează calendarul ce ține de sufletul creștin al Bisericii Ortodoxe Române, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a fost și este alături de frații români din Cehia și din Praga în momentele de referință pentru cele două țări. De aceea, o pagină importantă pentru comunitatea românească din Praga este cea de evidențiere a istoriei care ne leagă, de aducere aminte și de marcare a unor locuri şi fapte comune, de referință, din Cehia, din Banatul românesc și nu numai.

Privind cu admirație în istoria noastră, gândul mă poartă la faptele alese ale Voievodului Mihai Viteazul, care la anul 1601 - asemenea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cu un veac înaintea sa în Moldova - credea cu ardoare în puterea unității de credință în Hristos, în biruința Sfintei Cruci asupra semilunii. Atunci, Mihai Voievod se afla la Praga, capitala Imperiului Austro-Ungar, cerând ajutor de la împăratul Rudolf al II-lea. O altă pagină importantă a fost scrisă prin jertfa sângeroasă a miilor de soldați români și cehi care în Al Doilea Război Mondial au împărtășit aceleași idealuri de libertate și neatârnare față de asupritori vremelnici.

În comuniune cu Hristos, de 15 ani, în Parohia Românească „Sfinții Arhangheli” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Praga se litur­ghisește, se botează, se săvârșește Taina Sfintei Cununii în limba română. În mo­men­te-cheie, unele rugăciuni se rostesc și în limba cehă, ­deoarece cel puțin copiii românilor învață în limba cehă, fapt ce face ca uneori vreun coleg al locului sau vreun cadru didactic ceh să participe la Sfânta Liturghie sau la alte evenimente din viața comunității românești, ne spune părintele Andrei.

În cele 15 primăveri, comunitatea românilor - singura din Praga - a adus mulțumire lui Dumnezeu până în toamna lui 2020 în amintita biserică-monument din Parcul Kinsky, așezată în cel mai înalt punct, pe Colina Petrin. Din acel nefericit moment, autoritățile cehe fac demersuri pentru a restaura istoricul monument cu valoare de patrimoniu. Din această pricină, părintele Andrei Danciu a primit acceptul autorității administrative pentru a continua rugăciunea în Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” - un altar mult mai generos ca spațiu, asemănător cu bisericile din Ardeal. Biserica „Sfântul Ioan Nepomuk” este ridicată pe un deal din Velká (mare) Chuchle la hotarul cu Malá (mic) Chuchle, în anul 1729. Biserica a fost restaurată între 1846 și 1849. În interior există mobilier baroc din momentul zidirii. Așezământul este situat într-o rezervație naturală, un loc mirific, la fel de frumos ca în Parcul Kinsky, și este în inima metropolei.

Se impune o paranteză. Sfântul Ioan din Nepomuk (1340-1393) este unul dintre martirii Regatului Boemia - cu capitala la Praga - regat ce trecuse la catolicism, deși Boemia fusese încreștinată de sfinții ortodocși slavi Chiril și Metodiu, la anul 863. Sfântul Ioan din Nepomuk a fost o vreme vicar al Pragăi. Fiind duhovnicul reginei Boemiei, consoarta lui Venceslau al Boemiei, sfântul a refuzat să-i spună regelui ce discuta cu regina la Sfânta Taină a Spovedaniei. Din acest motiv, a fost persecutat și aruncat în Vâltava, unde și-a găsit sfârșitul pământesc, prin verticalitatea sa dobândind veșnicia.

La noul loc de rugăciune al românilor din Praga se ajunge cu puțină nevoință. Până a urca în dealul bisericii, credinciosul mic sau mare lasă mașina la Podul Akaty 162/90, și pornește într-un mic pelerinaj prin una dintre rezervațiile pragheze. Cu gândul la cele viitoare, orb să fii și tot observi că pădurea dă să înmugurească, să se trezească la viață, în trilurile cristaline ale păsărilor cerului. Prin ruginiul pământiu al pădurii se ițesc mici pete de culoare: ghiocei îmbrăcați în albul veșniciei, toporași și anemone de culoarea cerului, muguri de un verde crud, ce anunță o altă primăvară la Praga, o înviere în duh. Cărarea urcă lent prin pădure pe vreun kilometru, iar până în vârful colinei din fosta comunitate Velká Chuchle, acum cartier în Praga 5, te alături semenilor care la salutul de „Bună dimineața!” îți răspund în aceeași limbă, româna, a Mamei de Acasă. Pe drumul devenirii și al regăsirii de acasă - din dealul praghez - sunt părinți tineri din România, dar și din înstrăinata Moldovă, purtând în grijă câte doi-trei-șase și chiar opt copii.

Așa se face că, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, părintele Andrei Danciu a fost în comuniune duhovnicească nu doar cu familia naturală, care numără șase copii - patru feciori și două fete - ci și cu frumoasa Biserică vie, pe care a zidit-o, cătinel-cătinel, în toți anii de slujire a sufletului românesc și creș­tinesc la Praga. În duminica dinaintea Postului Mare erau la Sfânta Liturghie în comuniune peste o sută de credincioși români. Cineva a numărat vreo 60-70 de copii și, raportându-ne la cei prezenți, credem că media de vârstă nu depășea 30 de ani. Copii și a­do­lescenți, dar și unii dintre părinții lor, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, pentru a face față pelerinajului din acest Post al Învierii lui Hristos. Am întâlnit români care fac eforturi mari ca să nu alerge doar pentru „pâinea cea de toate zilele”, ci și după „pâinea cea de-o ființă”. Vin de mână cu copiii, îi însoțesc la rugăciune, la agapele frățești, la activitățile de cateheză, ocazii în care părintele Andrei și voluntarii le vorbesc despre frumusețile veșnice, netrecătoare.

Alina și Petru sunt din Bălți - Republica Moldova. Erau la rugăciune cu cele două copile, Anastasia („Învierea”, după termenul din greacă „Anastasios”) și Alexandra, care s-au bucurat de rugăciune și de un nou început al primăverii. Cătălin este un adolescent de clasa a şaptea, care de mic se școlește la o instituție de învățământ în limba cehă, dar duminica și la marile sărbători de peste an învață, alături de familia sa și a creștinilor din Praga, ABC-ul credinței. Eugen, în vârstă de 14 ani, nu lipsește de la Sfânta Liturghie sau de la activitățile anunțate de părintele Andrei și mărturisește că la capitolul „ascultare” există o reciprocitate; el Îl ascultă pe Dumnezeu și El îi răspunde la nevoie: „Când nu mi se întâmplă ce doresc, înseamnă cu nu am nevoie de acea cerință”, zice tânărul.

Dominika este învățătoare, născută în inima Boemiei-Praga, și s-a îndrăgostit de Hristos cu ceva ani în urmă, în comunitatea românilor. Născută în plin regim ateist, ai ei nu au botezat-o. Abia acum doi ani a fost botezată în credința ortodoxă, de părintele Andrei. „În Ortodoxie m-am regăsit!”, mărturisește Dominika, vorbind un pic în română, tot pe atâta în engleză. Tânăra profesoară citește, la Sfânta Liturghie, rugăciunile în limba cehă, alături de copiii și tinerii din comunitatea românească.

Pe Ana, o româncă din apropiere de Chișinău, am observat-o în ultimele două duminici la rând, înainte de Postul Mare, la biserică, înconjurată de o ceată de vreo șase-șapte copii. Am gândit cu glas tare că este profesoară. „Da, sunt profesoară pentru cei opt copii ai mei!”, îmi zice Ana. Cel mai mare fecior al Anei are optsprezece ani, iar cel mic doi ani. Mezinul se bucură din plin de atenția fraților mai mari, fiind purtat până în dealul bisericii, în cărucior sau în brațe. Toată admirația pentru aceste mame jertfitoare, care în aceste împrejurări au luat și rolul bunicilor.

Elena este din Bălți și vine la biserică de la înființarea parohiei, de 15 ani. Este prietenă cu prezbitera Danciu și cu Ana Mircea, cu care au pregătit agapa frățească de după Sfânta Liturghie, în spiritul tradiției primilor creștini. O tradiție care se împletește cu gustul bucatelor de la mama de acasă, din care nu au lipsit sarmalele de post, cozonacii, plăcintele, alte bunătăți, la care nu mai putem jindui acum.

Comunitatea românilor din Praga este un loc de încercări întru desăvârșire, care învie zi de zi, duminică de duminică, de dorul pâinii rumene și de chipul mamei de acasă.