Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Credincioşii din Trestiana se străduiesc de 17 ani să-şi ridice biserică
▲ Prima biserică s-a ridicat la Trestiana în anul 1882 ▲ În timp, numărul credincioşilor a crescut, astfel încât biserica a devenit neîncăpătoare ▲ Astfel, în anul 1990, s-a hotărât ridicarea unei noi biserici ▲ Din lipsă de fonduri, lucrările au fost întrerupte în mai multe rânduri ▲ Din 2003 însă, noua construcţie a început să prindă contur ▲
Credincioşii parohiei Trestiana, protopopiatul Dorohoi, se străduiesc de 17 ani să-şi ridice biserică. Biserica „Izvorul Tămăduirii“ este o construcţie monumentală, cu dimensiunile de 38x14 m. În prezent, construcţia a ajuns la nivelul de 4 metri la zidul exterior, care are o grosime de 75 de cm, urmând a fi pusă prima centură. „Înaintăm foarte greu, pentru că se lucrează pe un şantier enorm. O maşină de cărămidă nici nu se cunoaşte unde o punem. Acum am descoperit o deviaţie la unghiul naosului cu altarul şi muncim pentru a îndrepta lucrarea“, ne-a explicat părintele paroh Georgel Chichioacă. Cartierul Trestiana este o suburbie a oraşului Dorohoi. Cu un secol şi jumătate în urmă era doar un sătuleţ, cu aproximativ 30 de case. Aici s-a construit, în anul 1882, o biserică mică, cu dimensiuniele de 11x4,5m, care, la vremea respectivă, era suficient de încăpătoare. Treptat însă Trestiana s-a extins şi a ajuns, în prezent, la aproximativ 550 de case, unindu-se cu oraşul Dorohoi şi devenind cartier mărginaş al acestuia. Fiind o zonă săracă, dar cu oameni credincioşi, care frecventează biserica, vechiul lăcaş de închinare al parohiei s-a dovedit a fi neîncăpător. Astfel, în anul 1990, pr. Emil Ciomărtan, parohul de atunci, în prezent pensionar, a luat iniţiativa construirii unei biserici noi. În acelaşi an a fost turnată temelia, dar din cauza fondurilor insuficiente, lucrările propriu-zise au demarat abia în 1996. Între anii 2000 şi 2002, lucrările au fost din nou întrerupte, din acelaşi motiv, al lipsei fondurilor. Apel pentru ajutorarea bisericii Din anul 2003, lucrările au fost preluate de actualul paroh, pr. Georgel Chichioacă, profesor titular la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi. „Actualmente, lucrăm după un plan modificat al proiectului, aprobat în 2003 de PF Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Pentru că iniţial, construcţia era şi mai mare, prevăzută cu două rânduri de balcoane, şapte turle… Era mult prea costisitoare, având în vedere zona în care ne aflăm. În Dorohoi mai sunt încă patru biserici în construcţie, iar resursele financiare sunt restrânse“, a subliniat pr. paroh. La demisolul bisericii, care se întinde pe suprafaţa pridvorului, cu dimensiunile de 25x5 m, va fi casa socială a parohiei. Devizul general întocmit la începutul anului 2007 indică o sumă necesară pentru finalizarea lucrărilor de 1.560.874 RON. Întrucât suma depăşeşte cu mult posibilităţile credincioşilor parohiei, părintele paroh face un apel creştinesc către cei care doresc să ofere un sprijin financiar. Fondurile pot fi depuse în contul cu nr. 2511.010308.5.37.0 (cod IBAN: RO 57 CECEBT 0236 Ron 004934), CEC. Cei care doresc să-şi înscrie numele în rândul ctitorilor, pot să-l contacteze direct pe părintele paroh Georgel Chichioacă la nr.de telefon: 0740.566367. (Nicoleta Olaru)