V-aţi întrebat vreodată câtă ceară se prelucrează într-un an la o fabrică de lumânări? V-aţi întrebat câţi kilometri de bumbac se utilizează într-o singură zi pentru producerea lumânărilor? Sau care este tâlcul utilizării lumânărilor? Am căutat răspunsurile la fabrica de lumânări a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei:
Şeful de echipă de la fabrica de lumânări, Gheorghe Ţugui, care a lucrat în cei 30 de ani de când este aici la un sfert de miliard de lumânări (estimativ), ne-a condus prin atelier şi ne-a oferit toate explicaţiile. Pentru început, se pune la topit într-un cazan 250 kg de parafină şi ceară - jumi/juma -, apoi, încălzită la foc (arzătoare cu gaz metan), ceara se trece într-un alt cazan. De aici, ceara se ia cu o găleată şi se varsă în recipientul prin care, de mai multe ori, vor trece cele două fire de bumbac ce se derulează de pe un tambur şi se înfăşoară pe un altul. Firele trec prin ceară de 16 ori, după care se înfăşoară pe ultimul tambur. Dacă se vrea a se face lumânări mai subţiri, firele sunt trecute prin ceară de şapte sau opt ori.
Până a se înfăşura pe ultimul tambur, şirul de lumânări trece printr-un bazin, lung de vreo şase metri, plin cu apă. „De fapt, numai vara este apă aici, pentru a se răci. Iarna nu mai este nevoie, pentru că este deja frig. Le ţinem cam jumătate de oră pe acest tambur, după care îl înlocuim cu altul şi începem a doua tură. După jumătate de oră, desprindem lumânările de pe tambur şi le întindem pe o bandă, care se unge cu puţină motorină, pentru că lumânările trebuie să lunece. Apoi cu un cuţit special le tăiem la anumite dimensiuni. Mergem cu ele la cântărit - un pachet are cam un kilogram -, apoi le împachetăm şi le aşezăm în depozit, după care începe livrarea de care nu mai răspundem noi“, ne-a lămurit domnul Ghiţă, cum îi spun toţi.
200 de tone de ceară într-un an
În programul unei zile, în atelierul de lumânări al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei se prelucrează în jur de 800 de kilograme de ceară, ceea ce înseamnă că pe parcursul unui an se ajunge la aproape 200 de tone, iar firele de bumbac utilizate ar putea înconjura cel puţin o dată Pământul. Fiecare dintre cei zece oameni care formează echipa are propria responsabilitate: doi pun ceara la topit, doi stau la roată, doi taie, doi împachetează, doi leagă pachetele.
Pe lângă această modalitate, oarecum mecanizată, de fabricare a lumânărilor, există şi o alta, manuală, cu o productivitate mult mai mică. De obicei, se produc exclusiv manual lumânări realizate din ceară curată, fără nici un gram de parafină. Aceste lumânări se folosesc la slujbele arhiereşti sau pentru alte servicii liturgice. Gheorghe Ţugui ne-a explicat şi procesul de producere a acestora: „Într-un mic cazan, în formă dreptunghiulară, turnăm ceară topită, după care introducem un suport din fier beton, pe care legăm fire de bumbac şi le introducem de câte ori este nevoie, apoi le punem la uscat“.
La fabrica de lumânări se produc şi toiegele care ard la capul celui răposat şi crucile din ceară aşezate pe piept. „Avem o matriţă în aluminiu în care turnăm ceară. Toiegele se fac la fel ca lumânările, numai că lungimea finală diferă. Toiagul are, de obicei, înălţimea aproximativă a celui răposat. Estimativ, majoritatea toiegelor au lungimea de aproximativ doi metri“, ne-a mai spus domnul Ţugui. În compoziţia din care se produc lumânările se adaugă şi o anumită cantitate de acid stearic, pentru întărire.
Lumânările se fabrică în funcţie de comenzi
Fabrica de lumânări a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei livrează lumânări, la cerere, celor 12 protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor. La începutul lunii sau a anului se întocmeşte o listă de comenzi, după care se începe fabricarea lumânărilor în ordinea sosirii acestor comenzi. Protopopiatele fac cereri în funcţie de numărul de parohii care fac parte din structurile lor administrative. Mitropolia asigură transportul către protopopiate şi de acolo preoţii parohi vin şi le iau, în funcţie de cât au nevoie. Ceara este procurată de la crescătorii de albine, iar parafina se procură fie din import, fie de la rafinăria de la Câmpina, în funcţie de oferta care este la momentul respectiv şi în funcţie de calitatea parafinei.
Cele mai mari comenzi vin în perioada posturilor de peste an, când se face pomenirea morţilor şi mai multe parastase. Vara, solicitările sunt mai puţine, pentru că şi sărbătorile sunt mai puţine.
Semnificaţia liturgică a lumânărilor
Pentru a înţelege simbolistica utilizării lumânărilor în cadrul cultului, l-am contactat pe marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, arhimandritul Dosoftei Şcheul, care ne-a explicat că „lumânările se folosesc în primul rând pentru pomenirea viilor, pentru pomenirea morţilor şi apoi pentru diverse servicii religioase. Şi la Sfintele Taine, cum ar fi Botezul şi Cununia, folosim tot lumânările. Lumânările, după cununie şi botez, sunt aduse ofrandă lui Dumnezeu, la biserică. De aceea, trebuie să fie din ceară curată, pentru că ceara de albine este cea mai pură şi mai indicată pentru a face lumânare. Ceara simbolizează atât curăţenia, cât şi hărnicia. Adică ne gândim la albinele care adună ceara, cu atâta hărnicie, din toate florile“.
După împrejurările în care este folosită în cult, ceara are mai multe semnificaţii. În primul rând, lumânarea se aprinde la citirea Evangheliei, iar aceasta înseamnă lumina adevărului evanghelic care a străbătut întunericul necredinţei. Lumânările sunt nelipsite şi de la slujbe, de la marile evenimente din viaţa omului - botezul, cununia şi, mai ales, înmormântarea. „La botez, lumânările se aprind pentru luminarea sufletului şi a duhului celui nou botezat, care vine de la întuneric la lumină şi prin botez se face fiu al luminii lui Hristos. La cununie, preotul a-prinde cele două lumânări mari pe care le ţin naşii în spatele mirilor şi se logodesc şi se cunună. Prin ele se luminează calea vieţii ca încredinţare că-şi vor ţine legământul şi vor fi uniţi toată viaţa. La moarte, lumânarea este lumina care se pune în mâna mortului, acel toiag care se pune şi la cap şi pe mâna mortului. Lumina se pune în mâna mortului atunci când îşi dă duhul pentru a-i fi călăuză. Atunci folosim expresii cum zice lumea «A murit cu lumânare!» sau, uneori, «A murit fără lumânare!», a continuat arhim Dosoftei.
Fii ai Luminii lui Hristos
Apoi lumânările se aprind când credinciosul se împărtăşeşte la uşa sfântului altar. După ce a primit Sf. Împărtăşanie, se pune în sfeşnic, ca să ardă până la capăt. Prin aceasta, noi mărturisim că suntem fii ai Luminii lui Hristos. Când preotul face Sfeştanie sau Sfântul Maslu în casa credincioşilor, de asemenea, se aprind lumânările. „Este simbolul natural, pentru că aşa cum lumânarea arde în sfeşnic, tot aşa fiecare credincios se stinge, ca o lumânare. Lumânările pe care le aprindem la morminte simbolizează viaţa veşnică şi lumina care să-l însoţească pe cel adormit în faţa judecăţii lui Hristos“, a mai spus părintele Dosoftei.
Lumânări speciale se fac şi pentru dicherele şi tricherele (cu două şi trei lumânări) pe care un ierarh le ţine în mâna dreaptă, respectiv mâna stângă, în timpul Sfintei Liturghii. „Acestea, mult mai mari decât cele obişnuite, sunt lumânări din ceară curată, pentru că altfel nu am putea să le prindem cu fundiţa aceea, la mijloc. Unitatea celor trei lumânări reprezintă Sfânta Treime, iar a celorlalte două, cele două firi ale Mântuitorului“, ne-a explicat marele eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi.
