Da, veșnicia s-a născut la sat!

Nu demult, în lumina sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, ne-am gândit că ar fi frumos să vizităm și să scriem nu numai despre marile și frumoasele biserici care poartă acest important hram ortodox, ci și despre unele mai modeste și mai izolate, aflate în comunități mici, dar cu nimic mai puțin importante. Gândul nostru s-a întâlnit fericit cu mesajul unei prietene, care ne-a semnalat că în satul ei natal se află o biserică de lemn bicentenară, înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, și care poartă tocmai hramul „Cuvioasa Parascheva”.

Așa am ajuns, într-o minunată zi de octombrie, la Alunișu-Cătănoi, un cătun pendinte de Alunișu, satul de reședință al comunei Spineni, din județul Olt, unde ne-a întâmpinat părintele paroh Nicolae Ciobanu. Nu singur, ci însoțit de părintele Eugen Chipuc și de părintele protopop Constantin Patriche. Am înțeles repede că toți trei erau bucuroși și chiar impresionați că Ziarul Lumina a ținut să ajungă în acest colț de țară locuit de mai puțin de 350 de oameni. Oameni care, însă, au posibilitatea de a se închina în trei biserici diferite!

Cea mai veche dintre ele, cea din lemn, este ridicată în 1812-1813 de către locuitorii satului, fiind ctitorită de către logofătul Ștefan Bellu, și a fost sfințită în 1813. Așa după cum ne-a explicat părintele Ciobanu, de-a lungul celor peste 200 de ani a trecut prin mai multe renovări, fiind cunoscute reparațiile din 1877 și 1940, iar în 1997 a fost retencuită, rezugrăvită, repictată și apoi resfințită de către IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Calitatea de monument istoric și-a câștigat-o nu doar datorită vechimii, ci și câtorva elemente speciale, precum brâul de lemn care o înconjoară. Biserica este construită pe o temelie de cărămidă, înaltă de 50 de centimetri, acoperită ulterior cu ciment.

Turnul-clopotniță, de formă octogonală, adăugat în 1940, este construit de asemenea din lemn și are acoperiș supraetajat. Șarpanta bisericii și coiful clopotniței sunt acoperite cu șiță. Din frumosul și interesantul „Repertoar al bisericilor de lemn din Județul Olt” am mai aflat că actuala pictură a bisericii din Alunișu-Cătănoi a fost realizată de Mirel Stochian și că materialele din care e făcut lăcașul de cult mai includ ciment, cuie metalice, var, tencuială din mortar și nisip.

Fiind lume puțină în sat, duminica, la Sfânta Liturghie, și în zilele de sărbătoare vin la biserică doar 10-20 de enoriași. În 16 ani, de când e aici, parohul a oficiat cam 140 de înmormântări și numai zece botezuri, iar ultima cununie a fost acum cinci ani... De altfel, toate satele din zonă sunt îmbătrânite, ne spune preotul cu amărăciune.

L-am întrebat dacă, fiind vorba de un monument, există un interes al istoricilor sau arhitecților, care să vină aici să o vadă. Răspunsul a fost negativ, din păcate. Poate după articolul nostru!

Un sat de cinci ori secular

De la biserica din cătun am plecat spre cele două din satul Alunișu, a cărui primă atestare documentară datează din 27 iulie 1529: un hrisov prin care Moise Voevod oferă Mănăstirii Govora o obcină în Plopu, în urma unei judecăți, fiind menționați ca martori doi boieri din Alunișu. Începând din 1831, documentele pomenesc satele Alunișu de Sus și Alunișu de Jos, care au fost unificate în 1968, înglobând și satul Delureni, fost Dealul Chinului (!). În epoca ei de maximă extindere, localitatea avea peste 300 de familii.

Conform părintelui paroh Eugen Chipuc, există două variante privind originea numelui. Prima e cea pe care o putem lesne bănui: râul omonim trecea cândva printr-o pădure de aluni. A doua e mai misterioasă... În anii 1970, s-ar fi descoperit în apropierea râului Vedea, nu departe de aici, câteva vase de ceramică (despre care nu se știe unde ar fi acum), dintre care două aveau inscripționat, în slavonă, Ușinula - adică Alunișu scris invers!

Biserica din pădure

Biserica veche a satului, aflată în vale și purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este așezată într-un fermecător cadru natural, în mijlocul unei păduri și aproape de râul care dă numele satului. Dar chiar peisajul e cel care face dificil accesul iarna și în sezoanele ploioase.

Construcția ei a început în 1889, la inițiativa preotului Nicolae Aluneanu, cunoscut și ca Nicolae Duhovnicul, după ce se degradase bisericuța aflată în nord-estul cimitirului. Pe atunci satul era așezat în vale, se numea Băjenia și avea cam două sute de gospodării. Prin 1970, urmare a colectivizării, pentru a câștiga teren agricol, casele aveau să fie strămutate în deal, unde anterior erau puține locuințe.

Preotul Aluneanu a mobilizat oamenii și a ridicat actuala biserică, sfințită la 15 august 1981 de către Episcopul Ghenadie Petrescu, devenit ulterior mitropolit. Pictura a fost realizată în 1914, fiind sfințită de Episcopul Calist Ialo­mițeanul, și a fost restaurată în 1996.

În alcătuirea actuală se remarcă două coloane de susținere a bolții, construite de meșterul Ioan Zugravu în 1937 pentru că exista pericolul de surpare a Pantocratorului. După cutremurul din 1977 s-au instalat și doi tiranți metalici, în același scop de întărire a structurii.

Pe perioada verii, slujbele se țin aici, iar după 8 noiembrie, când se dezleagă sărindarele, credincioșii se adună în biserica nouă, din deal, exceptând Crăciunul și alte sărbători mari, când vine lume mai multă, care nu ar încăpea dincolo. Parohul e aici de 12 ani, prima lui slujbă fiind de Sfântul Nicolae, în 2012.

Jur-împrejurul bisericii e cimitirul în care își dorm somnul de veci locuitorii satului plecați la Domnul, inclusiv preoții care au slujit aici. Am mai remarcat un mic monument funerar, cine știe cât de vechi, cu o inscripție într-o limbă necunoscută nouă și celor de aici.

Fiii locului

Pentru că, așa cum spuneam, în sezonul rece enoriașilor, mai degrabă vârstnici, le este greu să ajungă la biserica din vale, în 2021 Mircea Marian, fiu al satului care lucrează în Capitală, a decis să ctitorească în deal o capelă, devenită apoi biserică, cu hramul Sfântului Nicolae, pe un teren donat de asemenea de el. Preotul Eugen Chipuc precizează că bunul enoriaș a asigurat nu doar ridicarea lăcașului de cult, ci și pictarea lui, în proporție de aproape nouăzeci la sută. Pictura a fost realizată în anul următor de către artistul Iulian Pană, care a murit în 2023. În 2 octombrie 2022, noua biserică a fost sfințită de către PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Ro­ma­naților.

În timpul iernii, duminica vin la slujbă 10-15 persoane, vara în jur de 20. Fosta parohie misionară a devenit parohie de gradul 3 după ce PS Sebastian i-a alocat și biserica din cătunul Băidana, aflat la 6 km, care are până în 40 de familii.

Părintele Chipuc mai ține să ne spună că un alt fiu al satului, Badea Cireșanu, a fost cel mai mare specialist și profesor român de liturgică, omiletică, morală și de limba ebraică la Facultatea de Teologie din București și a scris o capodoperă, „Tezaurul Liturgic al Bisericii Creștine Ortodoxe de Răsărit”.

Iar Ilie Popescu Spineni, licențiat în drept, teologie, litere și filosofie, a fost un mare jurist, magistrat și avocat, profesor la Universitatea din Cernăuți și la cea din Iași. Membru al Societății Regale de Geografie din București și al Société d’Histoire du Droit din Paris, a publicat numeroase studii, printre care unul despre vechimea creștinismului la români.

Biserica e vie

Cât am umblat prin Alunișu, în afară de amabilele noastre gazde n-am întâlnit pe nimeni. Satul părea adormit, ziua în amiaza mare. Dar istoria și credința nu sunt pieritoare. Poate că, așa cum am aflat aici, dar știm și din alte locuri, unele sate românești îmbătrânesc demografic, se depopulează și viața la țară pare să se dizolve. Dar Biserica e vie și așa va rămâne! Iar cei care o slujesc nu dau înapoi în fața nici unei greutăți, ducând mai departe, generație după generație și secol după secol, credința și grija pentru comunitate - fie ea și una mică. Căci, așa cum bine spunea Lucian Blaga, veșnicia s-a născut la sat.