Decembrie este luna în care anul îmbătrânește, pregătindu-se să facă schimb de ștafetă cu anul ce se pregătește să vină. Momentul e unul special, aducându-ne de fiecare dată aminte, prin noianul de datini și obiceiuri ce-l însoțește, de bucuriile celui mai frumos timp - neuitata și miraculoasa copilărie. Muzeul Etnografic al Moldovei creează an de an cadrul cel mai potrivit pentru a ne ajuta să devenim, pentru câteva minute, din nou copii - expoziția de măști și recuzită folosite în perioada colindatului.
Nu-i om căruia să nu-i mijească zâmbetul pe chip la vederea unei măști de babă sau de moșneag, a unei capre colorate și zurlii, a ursului sau căiuților, a stelei frumos împodobite, așteptând să fie mânuită de vreun colindător cumincior, a zurgălăilor gata să spargă toată tristețea și apăsarea lumii, a tălăngilor care-așteaptă de-un an să fie iar scuturate sau a harapnicelor ce se odihnesc până se pregătesc urătorii să le pună din nou la treabă. E și motivul pentru care nu există lună decembrie în care muzeografii de la Muzeul Etnografic al Moldovei să nu scociorască prin depozite și să scoată la iveală obiectele care pot recrea universul vesel și plin de culoare din preajma sărbătorilor de iarnă. „Este o expoziție pe care o facem an de an, dar parcă nu din datorie, ci, cumva, ca o bucurie lăuntrică a fiecăruia dintre noi. Deși ne aflăm în perioadă de pandemie, expoziția poate fi admirată, cu respectarea restricțiilor în vigoare, până la 24 ianuarie 2021”, explică muzeograful Ana-Maria Rață.
Odată ajuns în fața exponatelor, te lași cuprins cu totul de vraja lor. Și treci în grabă dealuri și văi, ajungând acolo unde fiecare dintre noi, copil fiind, a cunoscut pentru prima dată lumea - în ograda părinților și a bunicilor. Iar în minte ți se derulează imagini care nu se lasă șterse de timp, ci, dimpotrivă, pe măsură ce anii trec, devin tot mai clare, tot mai vii, ca o ancoră a propriilor rădăcini: colindătorii cei mici, cu nasul bocnă și glasuri subțirele, intonând cântece de stea sau colinde vechi, învățate de la bunica, alaiurile de mascați făcând tărăboi până în zori, alungând cu chiotele și veselia lor orice duh necurat, pocnetele de harapnic, trimițându-și ecoul dintr-un deal în altul, ca un hăulit, bubuitul dobelor și clinchetul neobosit al zurgălăilor, prefăcând urcioarele pline de omăt în grozave scene de spectacol și bucurie.
Amintirile ne dau cu atât mai mult târcoale, cu cât, pe lângă obiectele și recuzita specifice alaiurilor de colindători, muzeografii au așezat anul acesta în expoziție și câteva picturi naive din colecția muzeului, ce recreează, vizual, chiar spiritul sărbătorilor de iarnă: dansul caprei și al ursului, mascații năstrușnici, urătorii, care nu se lasă până nu ajung și la ultima fereastră luminată din sat. „Este primul an în care îmbinăm prezentarea măștilor, a datelor despre obiceiurile de iarnă de altădată cu pictura naivă. Atunci când intră în această sală, poate fi sesizată o expresie specifică pe chipurile vizitatorilor: ochii devin mai mari, zâmbetul apare aproape instantaneu. Pentru că este o parte importantă din sufletul, din spiritul nostru. Indiferent de unde venim, când vedem o astfel de reprezentare, e clar că ne amintim de sărbătorile de altădată. Pe de altă parte, acest tip de expoziție prinde foarte bine și la vizitatorii străini, care sunt foarte curioși și vor să afle mai multe despre obiceiurile noastre de iarnă”, spune Ana-Maria Rață.
Vizitatorii care, poate, n-au cunoscut deloc aceste obiceiuri pot urmări, în cadrul expoziției, și un decupaj video oferit de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, despre „alaiul alaiurilor” sau vălăretul, unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri de iarnă din Moldova. Potrivit etnologului Lucian Lefter, vălăretele sunt „cete ale flăcăilor care înglobează o multitudine de personaje: moșnegi, babe, arnăuți, oameni de unire. Odinioară, ceata era esențială în comunitatea rurală, ca mod de inițiere în lume. Personajele acestor alaiuri se înscriu, de fapt, în două mari categorii: frumoșii și urâții”. Vălăretele sunt întâlnite și acum în multe sate din județul Vaslui (la Bălești și Fâstâci, la Ivănești, Buda, Oșești, Rafaila, Gârcini sau Muntenii de Sus). În alte zone, vălăretul poartă denumirea de cârd de flăcăi (în județul Botoșani) sau de malancă (Ruginoasa, județul Iași, și Cernăuți, Bucovina de Nord).
Și, tot urmărind materialele informative din cadrul expoziției, pot afla, de pildă, că prima atestare documentară a colindelor de stea din spațiul românesc datează de la 1747, când, într-un Catavasier (carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde rugăciunile și cântările Vecerniei, Utreniei, Liturghiei - n.r.), tipărit la Râmnic, apare, la sfârșitul Pascaliei (calendar bisericesc care stabilește cu mult înainte și data Paștilor - n.r.), stihul: „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua strălucește/ Pre Hristos vestește./ Steaua își dă rază/ Pre maghi îi luminează”.
Măștile, o marcă a obiceiurilor de iarnă din Moldova
Crăciunul și Anul Nou nu pot trece în Moldova fără celebrele măști pe care colindătorii încă le mai poartă în lumea satelor, iar grupurile care participă la festivalurile de profil, cu atât mai mult. Grație vitalității și popularității de care aceste datini de sfârșit de an s-au bucurat mereu, și astăzi, jocul măștilor e la fel de prezent, la fel de plin de culoare și de haz. Ba chiar și meșteri mai sunt, care le pregătesc cu multă migală pentru perioada sfârșitului de an. Sunt îndrăgite și cunoscute în toată Moldova măștile meșterului Stan Dănuț, din Zăicești - Botoșani, dar și ale meșterului Iulian Mihalachi, din Bălțătești-Neamț. „Și noi ne-am axat, în pregătirea expoziției, pe măștile cele mai îndrăgite și folosite și acum. Pentru că Moldova este cunoscută, la nivel național, pentru amploarea jocurilor cu măști de Anul Nou: jocul căiuților, al caprei și al ursului. Bineînțeles, avem și elemente de recuzită și măștile personajelor din celebrele noastre alaiuri (de babă, de moșneag). Cele expuse provin din localități din județele Iași și Vaslui. Vorbim, așadar, despre o reprezentare a unei perioade foarte importante în cultura noastră tradițională și, de fapt, a întregii omeniri - cele 12 zile cuprinse între Crăciun și Bobotează”, subliniază muzeograful Ana-Maria Rață.
Dar, deși, în Moldova, jocurile cu măști au cea mai mare răspândire, există și zone în care sunt încă prezente sau redescoperite și valorizate colindele laice, colindele religioase și cântecele de stea. Conform cercetătoarei Lucia Cireș, „în nordul Moldovei, mai ales în partea dinspre munte, colinda este bine reprezentată și cu preponderență are subiecte religioase sau biblice. Apoi, în zona de sud, sunt întâlnite colindele laice, adresate gazdelor. În majoritatea cazurilor sunt interpretate de cete de flăcăi în Ajunul Crăciunului: sunt texte lungi, cântate în alternanță de două grupuri; e o manifestare grandioasă”. Astfel de colinde, în ceată bărbătească, se intonează și astăzi în satele Pogonești, Ivești sau Berezeni din județul Vaslui.
Dacă, în acest răstimp al sărbătorilor, ajungeți în Iași, nu ezitați să vizitați expoziția „Datini și obiceiuri de iarnă” de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Veți regăsi aici, într-o caldă și armonioasă îmbinare, măști tradiționale, recuzita alaiurilor de colindători, picturi naive, istorisiri și legende, adică tocmai acele piese ce recompun imaginea mereu fermecătoare a satului românesc de odinioară. Și tot aici o să mai găsiți ceva, cel mai scurt drum, dar și cel mai plin de emoții și de neuitate bucurii, spre propria copilărie.
