Aveți ce vedea în Topoloveni!

Cu adevărat nu există loc neinteresant și cu siguranță nu în frumoasa noastră țară. Am petrecut câteva ore în Topoloveni, Argeș, un orășel cu doar zece mii de locuitori, și am văzut și am aflat atâtea câte ar merita să povestim nu într-un articol, ci în mai multe. Ceea ce și încercăm să facem.

Două biserici de trei ori seculare, Muzeul Etnografic, Muzeul Școala de odinioară, crucile de piatră datând din secolele 17-18, Parcul dendrologic „Ion Gh. Popovici” (inginer silvic care în anul 1896 a înființat primul ocol silvic privat din România), Fântâna haiducului Radu lui Anghel, Muzeul orășenesc, Monumentele eroilor sunt locuri care merită văzute în Topoloveni, la care se adaugă obiective aflate în zonă: Muzeul Golești la 9 km, Mănăstirea Râncăciov - 7 km; Mănăstirea Călinești - 6 km; Vila Florica (a familiei Brătianu) - 10 km; Casa memorială Liviu Rebreanu - 12 km și, ceva mai departe, Mănăstirea Curtea de Argeș - 60 km; Castrul de la Cetățeni - 40 km; Cetatea lui Vlad Țepeș de la Poienari - 70 km.

Ca să vizitezi muzee și biserici, ai nevoie de un ghid. Ca să intri în atmosfera locului, e suficient să te plimbi pe străzi, să privești clădirile, copacii, monumentele și mai ales oamenii, interacționând cu cât mai mulți dintre aceștia. Dar, ca să ai imaginea de ansamblu, ideal este să stai de vorbă cu primarul orașului. Mai ales când e vorba despre un om care se află în această funcție de 36 de ani!

În 22 decembrie 1989, și la Topoloveni, ca în mai toate orașele României, oamenii au ieșit în stradă să se bucure de căderea dictaturii comuniste și de fuga soților Ceaușescu. În acel moment, Gheorghiţă Boţârcă era șef de unitate în cooperația meșteșugărească, cu aproape 400 de angajați. Activitatea de bază era un service auto, dar făceau și poliester armat cu fibră de sticlă, bare para-șoc, antene parabolice, cablaje electrice unicat și filtre de aer pentru vopsitorii, după un proiect propriu și performant, înlocuind importuri scumpe. Și răspundeau la variate comenzi speciale de dispozitive, inclusiv, de pildă, pentru mașinile cu volan pe dreapta. Toate astea după ce viitorul primar lucrase și la Întreprinderea de Transport Auto Argeș, apoi fusese șef de coloană la șantierul metroului bucureștean.

Una dintre primele griji ale manifestanților a fost să-i alunge din Primărie pe fostul primar comunist și echipa lui și să arunce materialele de propagandă. După care, desigur, s-au gândit că orașul trebuie condus de cineva! Au început să se strige diverse nume, fiecare fiind însă întâmpinat cu obiecții. Știți cum e: cu oricine are cineva ceva. Plictisit de „jocul” ăsta, Gheorghiţă Boţârcă a plecat la serviciu. Unde, după vreo oră, au trimis după el: în lipsa lui, oamenii îl aleseseră primar. Când a ajuns în piața centrală, i s-a deschis culoar prin mulțime către clădirea Primăriei: „Acolo ți-este locul!”, au strigat. Alegerea aceea spontană s-a confirmat prin votul oficial din 1990, 1992, 1996... 2024. A ieșit primar de fiecare dată din primul tur, cel mai mic scor fiind 58%, în 1996, când au fost 14 can­didați!

Reinventarea de după dispariția CAER

Primarul Topolovenilor ne mărturisește că, în 1990, n-a înțeles de la început de ce, după desființarea CAER, producătorii români nu prea reușeau să pătrundă pe nici o piață. „Trebuia, în angrenajul ăsta european, să «pedaleze» altfel. Asta le-a scăpat politicienilor și m-a determinat pe mine să plec la niște târguri internaționale, la Bilbao, la Leipzig, de unde am venit cu alt tip de abordare, alt tip de industrie, cu alt tip de afaceri pentru zona noastră și nu a fost deloc ușor să convingi niște investitori străini să vină aici. Mai ales că geografic nu eram avantajați, nu suntem pe autostradă și nu stăteam bine nici cu utilitățile. Până la urmă am reușit să aduc ceva industrie. Dar nici nu poți să aduci mai mult decât potențialul populației, trebuie să ai o dimensiune foarte clară. Eu veneam din zona cooperației, unde avusesem o mulțime de activități, și știam și ce înseamnă pregătirea oamenilor pe diferite meserii, cât de dornici sunt, cât timp îți ia. Am folosit ceea ce aveam în zona ecologică, fabricile de conserve, care în 2014 au obținut primele omologări la nivel european, după ce mă îngrozise un studiu de piață care spunea că nu poți să intri cu nimic de-al tău, brânză, de pildă. Francezii aveau peste trei mii de sortimente omologate, fiecare cătun avea măcar unul, iar noi nici unul. Am ajuns să cred că am fost și n-am prea fost doriți... În plus, prin închiderea multor activități s-a disponibilizat o forță de muncă bine pregătită, pe care Occidentul abia o aștepta, așa că a urmat exodul, iar noi am rămas în urmă și cu educația, și cu pregătirea. Părintele consilier Dan Pavel (prezent la discu­ție - n.r.) știe că pentru mine investiția cea mai valoroasă este în educația copiilor. Așa că, în afară de liceul teoretic, am înființat și unul tehnologic”.

Nu e ușor să-i ții pe tineri aici, ținând cont că, în afară de atracția Occidentului, Bucureștiul este și el un „aspirator”, care recrutează mare parte din inteligența locală. „Asta nu înseamnă”, se grăbește primarul să precizeze, „că aici rămân oameni mai puțin pregătiți! Avem copii și tineri cu potențial care s-au convins că pot să facă lucruri bune și să câștige bine și acasă.”

O idee bună a eșuat din păcate. Gheorghiţă Boţârcă a încercat să realizeze un cluster, o asociere zonală reciproc avantajoasă între Topoloveni (conserve de legume în stare proaspătă), Găești (frigidere), Ștefănești (mezeluri și carmangerie), Costești (produse lactate) și Titu (industria auto). Din păcate, s-au produs dezbinări și lupte de orgolii la nivel de consilii locale și, înainte să se ajungă la o înțelegere funcțională, piața a devenit dominată de firmele multinaționale.

Primarul din Topoloveni mai spune că a luat foarte în serios Protocolul de la Kyoto privind mediul, așa că a respins multe proiecte care nu țineau cont de poluare și, pe de altă parte, a cău­tat soluții de energie alternativă. Cea eoliană nu dă randamente în zonă - altfel spus, în Topo­lo­veni nu prea bate vântul - în schimb s-au dezvoltat sistemele fotovoltaicele, atât la nivel edilitar, cât și la cel al gospodăriilor individuale - aproape 100 de hectare în vecinătatea orașului!

Să mai notăm, în treacăt, că primarul din Topoloveni este vânător, pescar și un excelent bucătar. Pentru că am asistat la forfota permanentă din Primărie, e greu de spus când are timp pentru aceste pasiuni.

Un mitropolit și un simbol al mișcării țărăniste

Ce fel de oameni sunt topolovenii?, am întrebat. „Oameni care vin din istorie, oameni de drumul mare, pentru că șoseaua asta, Bucu­rești-Pitești, a fost străbătută de domnitori, de negustori și de toată lumea. Și când îți oprește cineva în fața casei, afli ceva de la el, primești informații. Avem o asociație, Grup de Acțiune Locală, numită «Drumul carelor» în amintirea celor care coborau din munți cu căruțe mici în care erau diverse produse și aici avea loc încărcarea lor în carele mari, care plecau spre marile aglomerații urbane, până în Orient. Cum ar fi azi să vii cu camionetele ca să încarci un tir!”

Topoloveni (numit temporar, în perioada interbelică, Târgu Cârcinov) este format din orașul de reședință și din satele Boțârcani, Crintești, Gorănești și Țigănești. Se află la 20 km de Pi­tești și 100 km de București, în marginea sudică a Platoului Cândești, diviziune a Podișului Getic, pe malurile râului Cârcinov. Este străbătut de DN7, din care se ramifică aici DJ702, către Priboieni, Beleți-Negrești, Dobrești, Boțești și, mai departe, în județul Dâmbovița, Cândești. 

Relieful este alcătuit din lunca Argeșului și din zona dealurilor subcarpatice joase, printre care Dealul Topoloveni, cu o utilizare dominant pomi-viticolă.

Orașul s-a dezvoltat pe locul unei vechi așezări rurale, a cărei atestare documentară datează din anul 1421, dar ceramica descoperită în zonă duce istoria locului cu peste o mie de ani înainte.

Dintre personalitățile locale mai trebuie amintiți cel puțin Daniel al II-lea Topoloveanu, Mitropolit al Țării Românești, și Domnița Nasta, soția pârcălabului Gheorghe al lui Vlad Țepeș, care după căsătorie și-a vândut cele trei moșii către trei familii care au generat trei cartiere, iar alte domenii le-a cedat Bisericii. Orașul păstrează de asemenea o amintire recunoscătoare lui Ion Mihalache, dovadă că i-a ridicat statuie și a botezat cu numele lui liceul teoretic. În afară de activitatea lui ca învățător, „nu numai că a fost un simbol al mișcării țărăniste, dar a promovat atât educația, cât și votul universal”, a subliniat primarul.

Magiunul NATO

În oraș se află cinci monumente istorice de interes național, dintre care două sunt monumente istorice de arhitectură: Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1745) și Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (1706). 

Merită menționată și statuia dedicată învăță­torului, omului politic și de stat Ion Mihalache, aflată în apropierea liceului care îi poartă numele. Este realizată din bronz și a fost dezvelită în anul 1994.
În trecut, activitatea industrială locală se desfășura în special prin Fabrica de conserve din legume și fructe, Întreprinderea de industrie locală producătoare de materiale de construcții, reparații mașini, utilaje, strungărie, turnătorie de aluminiu și Cooperativa meșteșugărească „Muncitoarea”, care făcea covoare românești, cusături naționale, tricotaje și obiecte de artizanat. 

Foarte cunoscută e Fabrica de magiun, în care doar 30 de angajaţi produc anual 300.000 de borcane! Magiunul de Topoloveni, făcut 100% din prune, fără adaos de zahăr, e celebru în țară, dar nu numai. Din aprilie 2011, face parte din cele peste 1.000 de produse agricole și alimentare protejate de sistemul de calitate european al denumirilor de origine (DOP), fiind primul produs românesc intrat pe această listă. Rețeta datează din 1914, când s-a deschis prima fabrică de magiun de către familia locală Maximilian Popovici. Era în fapt o pregătire de război, căci este un aliment sănătos și hrănitor care își păstrează calitățile și gustul timp îndelungat. Dovadă că în 2009 a înlocuit marmelada în toate bazele NATO, iar un an mai târziu fabrica din Topoloveni a fost desemnată furnizor oficial al Casei Regale Române.

Industria locului mai include Glod Plast Production (produse de unică folosință din plastic), și Bamesa Steel Topoloveni (tablă de oțel). 

Zona are, de asemenea, o bogată tradiție în cultivarea viței-de-vie și în producția de vin. Merită revenit aici în iulie, când are loc Tabăra de pictură, în august la Festivalul Internațional de Folclor „Carpați” și în 25 octombrie, la manifestările Vinăritul la Topoloveni și Focul lui Sumedru. 

O catedrală inedită

Catedrala „Sfântul Gheorghe” din Topoloveni are un aspect neobișnuit, exterior și interior. A primit avizul Sfântului Sinod în 2003 și a fost construită în 2004-2008. Este în formă de navă, respectând simbolurile şi erminia picturii bizantine. Turla cuprinde 16 ferestre cu 32 de icoane-vitralii şi 16 icoane ale sfinților români. Cupola este împodobită cu o impresionantă icoană în mozaic de Murano, pe o suprafață de 67 de metri pătrați.

Atât vitraliile, cât şi mozaicul au fost realizate de meșteri din Iași, sub conducerea pictorului bisericesc Virgil Moraru, iar cele 23 de policandre mici şi mari care împodobesc biserica au fost achiziționate din Grecia. Catedrala are un set de 17 clopote muzicale, realizate de meșterul Radu Blotor din Baia Mare, care anunță ora în tot orașul folosind, prin rotație, nu mai puțin de 400 de melodii și marchează și jumătățile de oră. În zilele speciale, cum ar fi Ziua Națio­nală, clopotele cântă piesa cea mai potrivită evenimentului.

Urmare a poziției, dar și a configurației sale arhitectonice neobișnuite, în Vinerea Mare dinaintea Paștelui, catedrala topoloveană e înconjurată nu prin exterior, ci în interior, mai exact de jur împrejurul etajului, construit ca un balcon pe patru laturi (supantă). Tot aici, iluminate de superbe vitralii, sunt expuse icoane, cărți bisericești și alte obiecte de cult, printre care un mic clopot care, cu ani în urmă, a fost furat din biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din satul Cârstieni, comuna Călinești. Grație eforturilor polițiștilor și enoriașilor, a fost găsit. Hoții apucaseră însă să-l spargă în bucăți și se pregăteau să-l topească...

Un obicei local de mare încărcătură spirituală are loc în Topoloveni în Joia Patimilor: preoții celor șapte parohii ale orașului, împreună cu enoriașii lor, pleacă de la catedrală, cu steaguri și flamuri, urcă dealul, trecând pe lângă cele 14 cruci amplasate pe drum, monumente istorice, amintind drumul crucii pe Golgota al Domnului Iisus Hristos, și ajung la crucea amplasată în vârful colinei. Procesiunea se oprește la fiecare cruce, unde se află și o icoană, și se slujește o ectenie. La sfârșit, fiecare grup se întoarce la biserica lui pentru denia din acea seară.

Am plecat din Topoloveni cu sentimentul că ar trebui să revenim. Pentru că avem ce vedea aici!