Lăcaşul din satul boierului Fedeleş

La jumătatea drumului dintre Târgu Frumos şi Roman, în stânga codrului Strunga, la Fedeleşeni, se află unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de lemn din această zonă. Iniţial schit, aflat în grija unui anume ieromonah Varlaam pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, a devenit apoi biserică parohială, servind satului aşezat pe dealul Bărbânţei până în zilele noastre.

Împrejurimile Fedeleşenilor sunt splendid plăsmuite. Dealuri domoale, codrii Strungăi ca o perdea de clorofilă străjuind la intrarea pe drumul ce duce spre sat, câmpuri învăluite de lumini blânde de-o parte şi de cealaltă. Şi, ca o uimire a României rutiere, un drum asfaltat bun-bunuţ te conduce până la poalele dealului Bărbânţa, de unde poţi urca spre lăcaşul aflat sub oblăduirea Sfântului Nicolae.

Ridicată chiar pe vârful dealului, înconjurată din toate părţile de case pitice, bisericuţa a rezistat cu îndârjire în lupta cu timpul. De-acolo, de sus, zările se deschid oriîncotro ţi-ai aşeza privirea. Ca un turn ocrotitor, spre care au urcat, secole de-a rândul, toţi trăitorii Fedeleşenilor. „Bătrânii încă sunt legaţi de bisericuţă. Aici au venit mereu, aici le sunt îngropaţi cei dragi plecaţi în veşnicie. Însă cei tineri s-au dezvăţat să mai vină. O vreme aici nu a fost preot. Până acum 14 ani a fost filie. Eu m-am ataşat mult de locul ăsta şi de oamenii de aici“, spune pr. Dumitru Andron, paroh la Fedeleşeni din 2006.

Mai bine de un sfert de mileniu de istorie

Biserica de lemn „Sf. Nicolae“ a fost ridicată chiar pe vârful dealului Bărbânţei, pe care e aşezat şi satul. Tradiţia locului spune că bisericuţa ar fi fost ctitorie a lui Ştefan cel Mare. O altă legendă spune că pe locul actualei Sfinte Mese din Altar ar fi existat înainte o altă biserică de lemn, aceea fiind, de fapt, ctitorie ştefaniană. Nici una dintre variante nu se bazează, însă, pe documente vechi sau pe anumite izvoare istorice.

Potrivit istoricului Lucian Lefter, lăcaşul datează dinainte 1747, presupusul ctitor fiind un anume Nicolae Pilat, vornic de poartă. La 12 septembrie 1747, acesta a închinat schitul de la Fedeleşeni ca metoh al Episcopiei Romanului.

La începutul secolului al XVIII-lea, conform monografiei vechi a lăcaşului, biserica a fost pustiită şi părăsită, fiind găsită, la 1750, aproape dărăpănată. Prin grija unui anume Popa Ilie, călugărit mai târziu sub numele de Varlaam, şi a fratelui său, zugravul Lupu, bisericuţa a fost reparată şi înzestrată din nou cu toate cele necesare slujbelor. Un martor al acelor vremuri a fost, multă vreme, o Evanghelie de la 1772, pe care exista o însemnare cum că ar fi fost cumpărată de ieromonahul Varlaam.

Stilul arhitectural

Biserica „Sfântul Nicolae“ de la Fedeleşeni este construită din bârne de stejar cioplite „din bardă“, aşezate pe „tălpoaie de stejar“ şi temelie de piatră de râu, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“. Bătrânii spun că lemnul folosit pentru ridicarea acestui lăcaş este „de pe loc“, din nişte copaci seculari, urme ale unui codru ce va fi fost cândva întins pe tot dealul. Acoperişul a fost, la început, din scânduri scurte, în 1908, acestea fiind înlocuite cu draniţă, apoi cu tablă şi din nou cu draniţă.

În timp, exteriorul a fost blănit cu scândură de brad pentru o mai bună protecţie. Cu toate acestea, încă se pot observa tălpile zdravene, de stejar, modul de îmbinare a bârnelor, precum şi cuiele de lemn întrebuinţate pentru construcţie, argumente solide în sprijinul vechimii sale.

La început, bisericuţa era alcătuită doar din altar, naos şi pronaos, intrarea în biserică făcându-se printr-un portal masiv de stejar. În 1908, în urma unor lucrări de reparare a lăcaşului, a fost adăugat micul pridvor ce se vede şi astăzi.

Până în 1924, acest pridvor a servit şi drept clopotniţă.

Interiorul şi podoabele lui

Interiorul, blănit cu scândură de brad, este mic, dar luminat tainic de cele două ferestruici cât unghia. Un element arhitectural ce dovedeşte iarăşi vechimea lăcaşului îl reprezintă peretele despărţitor dintre naos şi pronaos, care, potrivit însemnărilor din monografia parohiei, servea drept „catapeteasmă la femei“, în vechime pronaosul fiind considerat „tinda muierilor“, locul destinat exclusiv acestora.

Un alt element arhitectural este bolta de deasupra naosului, împărţită în opt fâşii curbe. „Cele mai vechi icoane pe care le avem se păstrează în altar. Restul icoanelor, precum şi catapeteasma datează de la începutul secolului XX“, explică pr. Dumitru Andron.

Reparaţii şi refaceri în decursul timpului

Primele reparaţii ale bisericuţei au fost făcute în perioada 1750-1772, de către ieromonahul Varlaam. Apoi, o nouă reparaţie a avut loc, la 1908, pe cheltuiala locuitorilor satului Fedeleşeni. Atunci s-au pus din nou tălpoaie de stejar, s-au căptuşit pereţii cu scânduri, iar printre acestea s-a aşezat „rumeguş de ferăstraie“. În 2006, după o evaluare tehnică a monumentului istoric de la Fedeleşeni, arhitecta Stela Gâlea constata că „lemnul căpriorilor şi grinzilor şarpantei este mâncat de cari“. În fişa tehnică întocmită pentru Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu a judeţului Iaşi, aceasta recomanda „restaurarea bisericii şi revenirea pe cât este posibil la detaliile de construcţie şi finisaj iniţiale. De asemenea, lemnul atacat de cari trebuie tratat sau înlocuite elementele ce nu mai pot fi salvate“.

Astăzi, bisericuţa se află într-o stare relativ bună, deşi ultimele reparaţii au fost făcute în urmă cu 14 ani. „Probleme foarte grave nu sunt. Acoperişul ar fi acum o prioritate pentru că şindrila este foarte degradată şi trebuie înlocuită“, spune parohul de la Fedeleşeni.

Satul Fedeleşeni, atestat la 1491