În cadrul Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor funcţionează trei ateliere de producţie: „Altarul“, „Reverenda“, „Chipuri Eterne“. Scopul activităţii angajaţilor este pe cât de nobil, pe atât de responsabil, aspect confirmat de protos. Joachim Bejenariu, directorul Serviciului Colportaj, la finalul unei zile petrecute în mijlocul acestor oameni aflaţi în slujba Bisericii.
„Din raţiuni practice, Biserica trebuia să vină din interior cu uniforme, veşminte, obiecte bisericeşti. Noi nu suntem comercianţi. Nu avem o piaţă pe care să o alimentăm, nu producem în serie. Vestea prin viu grai a calităţii produselor noastre s-a transmis, aşa că avem comenzi în ţară şi în străinătate. Mai mult, Biserica, din timpul patriarhului Miron, are fabrică de obiecte bisericeşti, iar din timpul patriarhilor trecuţi are ateliere de ţesătorie la mănăstirile Ţigăneşti şi Pasărea. Aşadar, nu este o noutate ce se întâmplă acum. Noutatea o constituie utilajele“, spune protos. Joachim Bejenariu în drum spre croitoria „Altarul“.
Croitoria „Altarul“
Într-un spaţiu luminos, îngrijit, cinci croitorese şi o brodeză taie, croiesc, surfilează, cos, brodează. Fiecare are sarcini bine trasate: o pereche de mâini lucrează la un veşmânt, o alta migăleşte cu răbdare un acoperământ pentru Sfântul Altar, în timp ce alte două mâini pricepute îşi văd de treabă la o maşină de brodat de ultimă generaţie. Munca în atelier este coordonată de Elena Stan, care lucrează aici de la începuturile înfiinţării croitoriei, din anul 2010, când sub acelaşi acoperiş, timp de un an, a funcţionat şi atelierul de reverende, mutat actualmente într-un fost sediu al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În total, în ambele croitorii lucrau patru angajate, venite din mari fabrici de producţie.
„Am aproape 17 ani de experienţă în croitorie. Îmi place mult ceea ce fac şi acum, deşi necesită mai multă muncă, mai multă atenţie. Lucrez veşminte de preot, de diacon, de ipodiacon, acoperăminte pentru Sfântul Altar, icoane brodate. E o satisfacţie enormă când vezi un preot slujind în veşmântul la care ai muncit“, explică Elena Stan cu ochii la o imagine a Învierii Mântuitorului, scoasă de la maşina de brodat.
„Suntem conservatori în ceea ce priveşte croirea veşmântului, deoarece Biserica este dinamică în lucrare, dar este conservatoare în dogmă. Veşmintele nu sunt ale noastre, sunt de sute de ani. Veşmântul se schimbă foarte puţin ca aspect, în tipar rămâne acelaşi. Nici cei mai îndrăzneţi croitori nu au adus veşmântului modificări. Veşmântul este sacru“, punctează protos. Joachim Bejenariu.
Croitoria „Reverenda“
Aceleaşi maşini profesionale - de surfilat, de cusut, presă de călcat - le-am regăsit şi la croitoria „Reverenda“, a cărei activitate se desfăşoară tot după programul 7:00-20:00, în două schimburi, cu excepţia sărbătorilor religioase, când nu se lucrează. Atelierul de uniforme bisericeşti funcţionează în sediul actual din anul 2011 şi are trei angajate. Aurelia Mariana Roşioru, şef al atelierului, spune: „Am fost printre primele angajate aici. Pe timpul comunismului, am lucrat la un centru de comandă. Am peste 22 de ani de muncă. Nu a fost grea trecerea de la croitoria clasică la cea bisericească, însă aici e nevoie de mai multă atenţie. Fac din pasiune ceea ce fac.“
Tot de la Aurelia Roşioru am aflat că cel mai bun material pentru reverende este inul, urmat de mătase, tergal, crep, terilen ş.a. O parte din materia primă şi materialele necesare croitoriilor „Altarul“ şi „Reverenda“ este adusă din ţară (Târgu-Mureş), cea mai mare parte fiind importată din Germania, Polonia, Grecia.
„Majoritatea producătorilor realizează reverende, rase etc., din simplul motiv de a produce bani. Nu au la bază un fundament teologic. Uniforma bisericească are repere teologice, precum culoarea, forma. Culoarea oficială a reverendei în România este neagră. Singurul care poate purta o altă culoare, cea albă, este Patriarhul României, dar în săptămâna Patimilor, însuşi Patriarhul îmbracă culoarea neagră. De precizat că preoţii militari îmbracă o reverendă de culoare verde închis. Apoi, sunt preoţii care lucrează în cadrul aviaţiei, marine, care au o reverendă bleumarin. Pentru spitale, din raţiuni psihologice, s-a renunţat la dulama de culoare neagră şi s-a apelat la culoarea gri. Acestea sunt culorile cu care facem noi reverende.“
De asemenea, părintele director al Serviciului Colportaj ne asigură că producţia este în creştere, comenzile curg, datorită calităţii veşmintelor şi reverendelor, inspirate după modelele istorice din muzeele mănăstirilor Putna, Neamţ, Bistriţa de Neamţ, Athos, fără a omite conexiunile cu mănăstirile de tradiţie, care au ateliere de croitorie, precum Văratecul, Agapia, Agapia Veche, Moldoviţa (excelează în broderie).
Atelierul „Chipuri Eterne“
Specializat în realizarea icoanelor, atelierul funcţionează din anul 2008. Are trei angajaţi, deprinşi cu tehnica hrisotipiei şi a litografiei, şi câţiva colaboratori - pictori profesionişti.
Constantin Avrămescu, şeful atelierului, omul care aleargă după chipuri de sfinţi pe care le stivuieşte, în ordine, pe rafturi, se implică, energic, în bunul mers şi al celorlalte două ateliere de producţie. „Lucrez în Biserică din anul 1996, după 12 ani de strungărie în Uzina «23 august». Munca în slujba Bisericii este deosebită. Fiind un om credincios, acesta este un mediu prielnic pentru mine. Îmi fac munca cu drag, cu conştiinţă“, spune şeful iconar.
„Datoria morală a unui asemenea atelier este de a promova, prin excelenţă, sfinţii români şi icoanele făcătoare de minuni din ţara noastră, în primul rând pentru a fi cunoscuţi. Şi sfinţii din ţara noastră sunt la fel de ajutători ca şi sfinţii din alte ţări“, încheie protos. Joachim Bejenariu.
Cei interesaţi pot consulta oferta atelierelor de producţie, expusă spre comercializare, în cele 10 magazine ale Arhiepiscopiei Bucureştilor; parohiile, mănăstirile şi episcopiile din Arhiepiscopie pot achiziţiona produsele din depozitul central de colportaj, dar şi din depozitul deschis la Ploieşti pentru parohiile din protoieriile de pe Valea Prahovei: Urlaţi, Vălenii de Munte, Câmpina, Ploieşti.
