Biserica „Buna Vestire“, al doilea obiectiv al Ansamblului arhitectural „Gavril Drugănescu“, din satul Stoeneşti, judeţul Giurgiu, aduce în prezentul acestui mileniu agitat liniştea, luminoasa evlavie, credinţa şi frumuseţea unei epoci trecute, exprimate în imagini senine, grăitoare, de mâna unor meşteri care au ucenicit la şcoala inegalabilului zugrav Pârvu Mutu, în secolul al XVIII-lea. Dar, cum o biserică este înălţată să rezoneze nu doar pe orizontala timpului, ci şi pe verticala veşniciei, sfântul lăcaş binevesteşte şi astăzi, cu aceeaşi forţă, cuvântul Celui ce este Cuvânt.
O troiţă de lemn, care creşte parcă din trupul răsfirat al unui pom, te opreşte spre a te închina acum, aici, lângă conacul Drugăneştilor, de pe malul stâng al Sabarului, înainte de a porni mai departe, spre a îngenunchea şi a te ruga în biserica familiei boiereşti, ce străjuieşte somnul adormiţilor de peste veac. Facem această oprire, respirare necesară a sufletului, care se pregăteşte să se curăţească şi să se înalţe în biserică, deopotrivă cu sufletele ctitorilor, slujitorilor şi credincioşilor, până în faţa tronului Celui ce vindecă, Celui ce mântuie. Apoi, păşim dincolo de pragul bisericii, împuţinaţi la cuvinte, căci în faţa frumuseţii şi sfinţeniei nu este loc nici măcar de mirare.
Ctitori şi sfinţi, întru veşnicie
Biserica „Buna Vestire“, din cartierul Drugăneşti al satului Stoeneşti, comuna Floreşti-Stoeneşti, a fost ridicată de Gavril Drugănescu, vel vornic de Târgovişte, în 1723, iar fresca, după cum spune inscripţia din pridvor, a fost executată în 1724. Reparaţiile efectuate de paharnicul Dumitrache Drugănescu, după cutremurul din 1838, i-au denaturat înfăţişarea originală, de biserică boierească, adică fără turlă, aşa cum este înfăţişată în tabloul votiv al ctitorilor. Dar ceea ce o individualizează în mod special este pictura în frescă, executată de zugravii Toma, Bratul, Petre şi Stroe, conduşi de popa Nicolae, meşteri care au ucenicit în şcoala marelui Pârvu Mutu.
De peste tot ne privesc sfinţi aureolaţi, luminaţi la chip cu strălucire, ce vine din cer, căutând parcă să ne cuprindă pe fiecare în parte şi să ne îndrepte curaţi spre Judecata din urmă, acolo unde tronează Iisus Hristos, către care se îndreaptă Maica Lui şi Înaintemergătorul Ioan.
Remarcabile sunt portretele ctitorilor, „Jupan Gavriil Drugănescul, vel vornic dă Târgovişte“ cu copiii şi „Jupâneasa dumnealui Vişica“ (a doua soţie), împreună cu Matei, copilul ei. Apoi, pe peretele sudic, comisul Teodor Drugănescu cu jupâneasa Ioana, părinţii ctitorului, iar pe peretele nordic, Jupân Staico şi căpitanul de dorobanţi Vladu. Regăsim în tabloul votiv şi portretul lui Preda Drugănescu, „spudeul“ - adică studentul în Occident, redat cu perucă, după moda Apusului, „cel fără de ţară“, cum spune o inscripţie.
În urma reparaţiilor din 1841, de pe vremea paharnicului Dumitrache, când au fost înlocuite chipurile unor ctitori cu altele, a rezultat cel mai tulburător tablou votiv din această biserică: portretele paharnicului Dumitrache şi soţiei sale Smaranda Bălăceanu, care se ţin de mână, suprapuse celui al unui alt ctitor. În dreapta pronaosului se află o piatră de mormânt, sub care se odihnesc logofătul Staico, părintele lui, Tudor Portar, jupâneasa Maria, prima soţie a ctitorului Gavril Drugănescu, şi „cocoana“ Caliţa.
O parohie tânără, vie şi foarte activă
„Parohia noastră se numeşte Drugănescu şi se află în hotarul de nord al Episcopiei Giurgiului, pe malul stâng al râului Sabar, la 30 km de Bucureşti. Prin purtarea de grijă a Preasfinţitului Ambrozie, episcopul nostru, parohia a fost înfiinţată în 2012. Deşi biserica este din secolul al XVIII-lea, a funcţionat mult timp ca filie a Parohiei Stoeneşti. Suntem puţin peste 300 de familii, însă niciodată credincioşii noştri nu au abandonat acest lăcaş. Aici s-a slujit permanent, iar biserica s-a bucurat de atenţia credincioşilor, nu numai pentru frumuseţea frescelor ei, ci şi datorită faptului că este înconjurată de cimitir, localnicii având un respect deosebit pentru cei adormiţi. Suntem o parohie activă. Slujesc aici cu mare bucurie, cu dragoste şi cu sentimentul împlinirii duhovniceşti“, ne-a mărturisit părintele paroh Daniel Preoteasa.
„Oamenilor, videţi pre Mihail cum stă cu sabia goală în mână“, ne îndeamnă Arhanghelul Gavriil de pe uşa îngerească de sud a altarului. „Oamenilor, cel ce nu intră cu frica lui Dumnezeu în biserică şi n-curat fiindu, acela va pieri de sabie“, ne avertizează Arhanghelul Mihail de pe uşa îngerească de nord a altarului.
Cu împăcare şi grijă ca sabia Arhanghelului Mihail să rămână mereu goală, ieşim în pridvor, tăcuţi, copleşiţi de taină şi frumuseţe. Aici, ochii ni se opresc pe Tronul Hetimasiei, simbolul autorităţii divine, şi ne închinăm instrumentelor patimilor - crucea, suliţa, trestia şi buretele - şi Evangheliei, pe care stă Duhul Sfânt în chip de porumbel, îndepărtând de la fiinţa noastră toată grija şi zgura vremurilor în care ne nevoim, ca să putem urca în curăţie spre poarta de răsărit a veşniciei...
