Omul potrivit la locul potrivit

Un sfert de milion de fotografii. Imagini cu valoare artistică și istorică. O asemenea comoară deține Cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei, alături de multe altele, cum ar fi un manuscris al lui Mozart. Nu mai puțin de 4.000 de poze aparțin lui Alexandru Tzigara-Samur­caș, inclusiv foarte multe imagini cu biserici și obiecte de cult. Era firesc ca la împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui om de cultură și la 70 de la plecarea sa la Domnul să se organizeze o expoziție cu 150 dintre imaginile de anaforniţe, sfeșnice, pocale, potire și câte altele.

Expoziția a beneficiat și de un catalog pe măsură, cu toate detaliile, justificând astfel titlul „Obiecte liturgice și poveștile lor în colecția fotografică a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș”. Cuvântul de deschidere a vernisajului a aparținut lui Cornel Lepădatu, directorul adjunct al bibliotecii, care a invitat-o la microfon pe curatoarea expoziției, Alina Popescu, de la Cabinetul de stampe. Aceasta a amintit că biblioteca a mai organizat, în 2019, o expoziție cu imagini de Alexandru Tziga­ra-Samurcaș, atunci fiind vorba despre vestigii arhitecturale.

În august 1916, a povestit Alina Popescu, Samurcaș s-a oferit să catalogheze bunurile culturale din România, pentru a le proteja, în condi­țiile periculoase ale Primului Război Mondial, lucru acceptat de Ministerul Forțelor Armate prin ministrul Vintilă Brătianu, astfel încât, până în noiembrie, Samurcaș a vizitat o serie întreagă de teritorii transilvănene ocupate de români, plus Muntenia, Oltenia și Moldova. Din păcate, într-o conjunctură istorică destul de complicată, atât lăzile cu odoare bisericești destinate inventarierii, cât și arhiva Mitropoliei Moldovei au ajuns la Moscova. O parte dintre ele s-au întors în țară în 1956, o parte nu - dar toate fuseseră fotografiate de muzeolog.

A vorbit după aceea Virgil Nițu­lescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR), care a mărturisit: „De când eram student și am început să descopăr, încetul cu încetul, personalitatea lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, mă tot minunez, până în ziua de azi, cum a avut acest om vreme să facă atât de multe lucruri pentru cultura română și pentru România!” La momentul inaugurării ctitoriei lui Samurcaș, MNȚR era cea mai mare clădire de muzeu din România. Virgil Nițulescu a comentat cu umor amar: „Partea din spate a fost adăugată în anii 1960, când a devenit Muzeul PCR - cred că este singurul beneficiu pe care l-a adus regimul comunist în cultura română! Ne-am ales cu ceva de pe urma acestui regim”.

Patrimoniul adunat de Samur­caș este și acum cea mai importantă parte a colecției MNȚR, pe care managerul acestuia l-a prezentat drept „fondatorul muzeografiei româ­neș­ti”, iar acad. Răzvan Theodorescu îl numește, în deschiderea catalogului, „un boier al spiritului”.

Muzeolog și prefect al Poliției Capitalei

Alexandru Tzigara-Samurcaș a fost istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural. Secretar al regelui Carol I și director al Fun­dației Universitare a acestuia, unde a înființat o mare colecție de diapozitive pe sticlă, în 1906 a fondat Muzeul de Etnografie și Artă Națională, nucleul actualului Muzeu Național al Țăranului Român, căruia i-a fost director vreme de 40 de ani.

A fost, de asemenea, inspector și evaluator al lucrărilor de la Mănăstirea Secu și Eparhia din Buzău, devenind atât membru al Societății Regale de Geografie, cât și al So­cietății Arhitecților. Totodată, a fost implicat în procesul de organizare a colecției picturilor lui Theodor Aman, fiind directorul Muzeului Aman când acesta și-a deschis porțile pentru public. În 1912 a primit medalia Bene Merenti a Regatului României pentru servicii în cultură. A mai fost membru al Academiei, secretar al reginei Elisabeta și... prefect al Poliției Capitalei!

Fotografiile sale au imortalizat obiecte din partea de tezaur care a fost retrocedată de fosta URSS și aparțin azi Muzeului Național de Artă al României.

Vedem în imagini talere, chivoturi, cățui, bedernițe, anafornițe, frontispicii din Tetraevangheliarul lui Ștefan cel Mare, ferecături, icoane, cădelnițe, candele, cruci, relicvarii, ripide, panaghiare, talere, cristelnițe, epitrahile și mânecuțe, văluri liturgice, epitafuri, dar și foarte interesante documente și articole din presa vremii: noile reglementări stabilite de Armată pentru Braşov, inclusiv misiunea lui Samurcaş, ordinul generalului Popovici de a i se oferi sprijin muzeologului, referate, procese-verbale, liste de odoare bisericești, adeverințe, scrisori oficiale de mulțumire pentru misiunea îndeplinită, traducerile unor articole publicate în limba maghiară, telegrame, dări de seamă, lista obiectelor furate din muzeele bucureștene (!), conferințe radio etc.

O continuare firească

Pentru că expoziția și catalogul prezentau nu doar imagini, ci și poveștile lor, am rugat-o pe Alina Popescu să ne spună povestea expoziției însăși. Punctul de pornire a fost împlinirea a 150 de ani de la nașterea lui Alexandru Tziga­ra-Samurcaș. Cât despre subiectul expunerii: „Lucrez pe fotografiile lui de aproape cinci ani, am mai organizat o expoziție în 2019, cu vestigii arhitecturale, și mi s-a părut o continuare firească, întrucât Alexandru Tzigara-Samurcaș a fotografiat preponderent biserici, să prezentăm și inventarul acestora, cu toate tipurile de obiecte liturgice, de la agheasmatare până la antimise”.

Biblioteca Academiei este un adevărat tezaur. Doar Cabinetul de stampe (oficial Serviciul de stampe, muzică și hărți) deține 50.000 de desene ale unor artiști cunoscuți, tot cam atâtea gravuri, peste 250.000 de fotografii, inclusiv fotografii de familie, care alcătuiesc un adevărat tablou de epocă, plus 60.000 de clișee, inclusiv unele pe sticlă, de la începuturile artei fotografice. Există aici și 16 dagherotipii; numărul nu pare impresionant, dar este cea mai mare colecție din țară și, de altfel, nici la nivel european nu sunt prea multe.

Se adaugă atlase și câteva mii de hărți, inclusiv planuri de moșii. Apropo de acestea din urmă, am întrebat dacă n-au fost intens curtați pentru reconstituirile de proprietate. Ba bine că nu! „După 1990 cred că am fost cel mai vizitat loc din București!”, râde Alina Popescu.

Se adaugă manuscrisele muzicale, printre care unul de Mozart și altul de Rossini, fără a mai vorbi de cele ale compozitorilor români, inclusiv un important fond Enescu. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru prezența lui Alexandru Tzigara-Samurcaș!