Ostrov, insula cu minuni

De două mii de ani, de când suntem creştini, ne închinăm cu dragoste la Născătoarea de Dumnezeu. Icoane cu chipul său, care strălucesc odată cu rugile noastre, aducătoare de minuni în vieţi simple de oameni fugari prin griji, frici şi speranţe. Alături de icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Mănăstirea Neamţ, Mănăstirea Nicula, Mănăstirea Dintr-un Lemn şi de la multe alte locuri sfinte, se află şi Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Ostrov din oraşul Călimăneşti, Vâlcea.

Ostrov. Un loc unde simţi mângâiere. Un loc unde intri şi începe timpul. Cerul se deschide mai larg, linia orizontului se colorează în bătaia inimilor ce cheamă atingere sfântă. Pe o insulă ce a ridicat-o Dumnezeu cu mâna din ape, în Vâlcea, se află Schitul Ostrov. Cu rugăciunile maicilor pentru lume, mănăstirea are mirosul trandafirului tânăr. Istoria mănăstirii se scrie încă de la anii 1250. Un creştin în primejdia apelor promite Dumnezeului Atotputernic, care şi-a făcut milă pentru viaţa lui, să ridice o biserică. Aşa a făcut. O biserică din bârne care a sfinţit pământul timp de 300 de ani. A găsit-o apoi Radu cel Mare părăsită, uitată, pustiită. Urmează să-i îngrijească rănile timpului apoi Neagoe Basarab şi soţia sa Despina, care rămâne călugăriţă aici la Ostrov după moartea soţului ei. Minunile sunt aici, la Ostrov, ca zăpada din paharul cu apă prea caldă a verii. Minunea răcoreşte sufletul înfierbântat de dor sau de durere. Minunea încălzeşte sângele îngheţat de frică. Minunea vine spre noi chiar şi atunci când merităm mai puţin. Maica Domnului, răbdătoare ca nimeni altcineva, trimite spre sufletul celui care crede împlinirea credinţei lui.

Icoana Hodighitria de la Ostrov, cea făcătoare de minuni, aşezată lângă catapeteasmă, te priveşte cu dragoste nepământeană. Nu cunoşti sentimentul din trăirile de rutină şi fireşti ale vieţii. E venit din Rai. Este sentimental perfect. Te gândeşti cum să-i spui durerea ta… Cum să te audă… Cum să-ţi răspundă… Cum să te închini… Dar Pururea Fecioara Maria îţi cunoaşte inima. Îţi ştie gândul şi nu pleacă din faţa nepriceperii tale. Faptul că Schitul Ostrov este în picioare, puternic şi dăruitor, este o minune de la Maica Domnului. În anii 1979-1980, când s-a început construirea barajelor hidroelectrice de pe râul Olt, întreaga insulă, cu tot ce era pe ea, era sortită pieirii. Maica Domnului care ocroteşte acest loc de peste 500 de ani a făcut să dăinuiască aici rugăciunile şi slujbele.

Din cartea de onoare a recunoştinţei

Minunile nu întârzie să apară după rugăciunea la Sfânta Icoană. Doi tineri aşteptau de şapte ani un copil. Îşi pierduseră speranţa. Au venit împreună la schit. S-au rugat fierbinte la icoană. Acum au o fetiţă, Ana-Maria, de un an. În cartea de onoare a mănăstirii se găsesc astfel de mărturii ale minunilor săvârşite de Maica Domnului după rugăciunea sufletului la Sfânta Icoană. Alina şi Călin din Sibiu au scris: "Mulţumim Maicii Domnului şi Bunului Dumnezeu pentru că în urma rugăciunilor noastre ne-a îndeplinit marea dorinţă, aceea de a avea un copil". "Soţul, inginer la pensie, cu un Parkinson dătător de suferinţă. Rugăciunile la Sfânta Icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, de la Mănăstirea Ostrov, l-au ajutat să se ridice de pe patul suferinţei, deşi avea o anchiloză gravă." Nicolae Mazilu, de 50 de ani, din Craiova, povesteşte cum, fiind bolnav de leucemie, a venit în toamna anului 2007 şi s-a rugat la icoană. S-a vindecat în scurt timp de boală în chip minunat. La prăznuirea hramului, în ziua de 8 septembrie 2006, Mihai Voicu din Pucioasa a venit la Ostrov şi neştiind cum să se roage a întrebat pe un prieten cum să procedeze. Acesta i-a spus: "Puneţi o dorinţă şi te roagă Maicii Domnului". El s-a rugat fierbinte să reuşească să se lase de patima fumatului. Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea şi din acea seară nu a mai pus ţigara în gură, deşi era fumător de 28 de ani. Unii ar spune că e soartă, alţii că minunile nu se întâmplă oricui. Ochii văd în fiecare zi minuni, cu mine, cu tine, cu orice om trece pe drumul spre mărturisire. În primăvara anului 1997, ziua de 8 aprilie a fost planificată pentru plantarea în grădina mănăstirii a 260 de butaşi de viţă-de-vie de către o echipă din Drăgăşani. În acea zi, începând de dimineaţă a nins continuu de la Sibiu până la Drăgăşani şi s-a depus un strat gros de zăpadă. Când echipa de muncitori a intrat îngrijorată pe insulă, a rămas mirată că în mănăstire terenul era uscat. Nici un fir de zăpadă târzie nu stătea în calea viţei-de-vie ce avea să rodească în curtea sfântului lăcaş. Maica Iuliana de la Ostrov ne spune cu smerenie despre minuni: "Nu poţi afirma cu părtinire că Maica Domnului face minuni prin anumite icoane. Toate icoanele sunt făcătoare de minuni. Însă aici, Maica Domnului străjuieşte de veacuri şi păzeşte cu dragoste acest sfânt aşezământ închinat ei. Îi simţi mereu prezenţa, ocrotirea, ajutorul şi dragostea pe care le dăruieşte fiecărui suflet care vine şi se roagă ei".

O mamă, Faur Letiţia din Deva, povesteşte îndurerată de necazul fiului ei Adrian, căsătorit, tată a doi băieţi, care suferea de o boală rară a masei musculare, fără şanse de vindecare, după părerea specialiştilor. Doamna Letiţia s-a rugat la icoana Maicii Domnului din Ostrov mulţi ani şi ştia că nici de data aceasta nu o va părăsi în necazul ei. S-a rugat pentru fiul ei cum numai o mamă ştie să se roage: "Am atins cu mâna spre mâna cu care Maica Domnului îşi sprijinea Fiul Sfânt şi aşa m-am rugat citind Paraclisul Maicii Domnului". După scurt timp, Adrian s-a vindecat.

Eugenia Diaconu din Timişoara, aflată la Călimăneşti, în iunie 2008, a primit de acasă o veste înfricoşătoare, fiul său de 30 de ani, Aurelian, fusese înjunghiat în plămânul drept, pierzând mult sânge, iar toată partea stângă a corpului îi era paralizată. Doctorii nu-i dădeau nici o şansă. În locul disperării şi al primului tren spre Timişoara, Eugenia a ales rugăciunea. "M-am rugat mult la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Ostrov, pe tot parcursul operaţiei. Băiatul şi-a revenit din ghearele întunericului", povesteşte ea.

Oameni cu credinţă, cu dar de la Dumnezeu de inimă smerită în faţa misterului cu care ajunge rugăciunea la cer. Toate pentru ca noi să privim cu încredere în Părintele Ceresc. Să nu ne fie frică să cerem. Şi să ne amintim mereu un lucru simplu: crucea pe care o avem de dus este exact pe măsura noastră, nu e mai grea decât păcatele pe care le-am făcut.