▲ Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“ de la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ a fost resfinţit sâmbătă, 29 noiembrie, de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei ▲ Sfântul lăcaş de cult a fost supus în ultimii cinci ani unor lucrări de reconsolidare şi restaurare ▲ După slujba de resfinţire a sfântului lăcaş, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii ▲
Slujba de resfinţire a Paraclisului „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi, stareţi ai mănăstirilor din vecinătate şi diaconi, în prezenţa câtorva zeci de credincioşi. După slujba de resfinţire, a început Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Horaiţa, cu hramul „Botezul Domnului“. Părintele arhim. Petroniu Marin, stareţul mănăstirii, a citit la finalul Sfintei Liturghii hrisovul de resfinţire a Paraclisului „Sfântul Ierarh Nicolae“, în care se face referire la lucrările de reconsolidare şi restaurare ale paraclisului „Sfântul Nicolae“, lucrări care au început în anul 2003.
Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae“ a fost ridicat între anii 1850-1852, de către stareţul Ermoghen Buhuş, pentru oficierea slujbelor în timpul săptămânii şi mai ales în perioada de iarnă, întrucât biserica mare nu are sistem de încălzire. „Acesta a fost restaurant de mai multe ori în decursul timpului, ultima intervenţie aparţinând stareţului Zenovie Descu, între 1980-1982, când au fost înlocuite acoperişul şi vechea catapeteasmă. A fost resfinţit, la acea vreme, de către vrednicul de pomenire Teoctist Patriarhul.“
Lucrări realizate cu ajutorul obştii şi al pelerinilor
În hrisov mai este amintit faptul că, întrucât paraclisul nu a avut temelie în partea de nord, umezeala a afectat construcţia din lemn, aducând lăcaşul de cult în stare de degradare. „Astfel, în anul 2003, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au fost iniţiate noi lucrări de construcţie, consolidare şi restaurare. Proiectul a prevăzut subzidirea şi turnarea unei temelii, înlocuirea lemnului putred din pereţi şi duşumea, înlocuirea tâmplăriei, adăugarea de mobilier nou în sfântul altar, refacerea sfintei mese, îndepărtarea vechii picturi, în mare parte degradată, retencuirea pereţilor şi executarea unei noi picturi neobizantine în tehnica fresco, întroducerea de încălzire centrală. De asemenea, a fost restaurată şi vechea catapeteasmă din sec. al XVIII-lea, şi pusă în valoare prin reaşezarea în lăcaşul de cult, şi s-au adăugat obiecte şi odoare sfinte, precum şi o icoană în mozaic la intrare, reprezentându-l pe Sfântul Nicolae. Toate aceste lucrări s-au realizat împreună cu obştea mănăstirii, având sprijin material din partea pelerinilor care au dorit să se înscrie în rândul ctitorilor de lăcaşuri sfinte, iar numele lor să le fie pomenite pururea“, mai menţionează hrisovul. Părintele stareţ a mulţumit, în numele obştii pe care o păstoreşte, IPS Teofan pentru prezenţă, dar şi celor care au contribuit la reconsolidarea paraclisului nou-sfinţit.
„Sfântul altar nu este cu nimic mai prejos decât mormântul din Ierusalim“
După citirea hrisovului de sfinţire, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat semnificaţiile sfinţirii sau resfinţirii unei biserici: „Prin strădania părintelui stareţ, ajutat de frăţimea mănăstirii, cu sprijinul material al pelerinilor, iată, paraclisul de la Mănăstirea Horaiţa, închinat Sfântului Nicolae, a redevenit frumos împodobit, bine restaurat în toate componentele sale. Dacă am înţelege semnificaţia cuvintelor pe care Biserica le rosteşte prin slujba de resfinţire a unui lăcaş de închinare, nu cred că am mai avea curajul să părăsim Biserica lui Dumnezeu; dacă ne-am da seama că sfântul altar, pe care se săvârşeşte sfânta jertfă, nu este cu nimic mai prejos decât mormântul din Ierusalim; dacă ne-am da seama că sfânta masă de pe sfântul altar poartă, pe de o parte, moaşte de mucenici, pe de altă parte, sfânta şi dumnezeiasca Împărtăşanie, pe Hristos în Trupul şi Sângele său; dacă am realiza faptul că ungerea cu sfântul mir a sfintei mese nu este altceva decât aceeaşi ungere care a fost săvârşită de Sfinţii Apostoli, de Maica Domnului, de femeile purtătoare de mir pentru Hristos, atunci cu greu ne-am mai dezlipi de prezenţa noastră într-o biserică. Totul este rânduit în Biserică pentru ca enoriaşul, călugărul să înţeleagă că au intrat în împărăţia cerurilor. Suntem chemaţi de Biserică, suntem îndemnaţi de conştiinţa liturgică a Bisericii să înţelegem ce este Biserica, ce este sfânta masă, ce reprezintă ungerea pereţilor, a icoanelor, a pereţilor, a sfintei mese cu sfântul şi marele mir, ce înseamnă ungerea cu isop, cu mirodenii“, a încheiat Înalt Preasfinţia Sa.
▲
Mănăstirea Horaiţa, unică prin amplasarea amvonului
Aşezată la altitudinea de 600 m, nu departe de poalele muntelui Horăiciorul (1.076 m), lângă versantul răsăritean al munţilor Stânişoarei din Carpaţii Orientali, Mănăstirea Horaiţa a luat fiinţă în prima jumătate a sec. al XIX-lea. Între 1822-1824, cuviosul părinte Irinarh Roseti (1771-1859), călugăr cu metania din mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842) al Moldovei, în urma unei revelaţii dumnezeieşti, ridica prima biserică din lemn a mănăstirii, cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt“. Înfiinţarea şi consolidarea mănăstirii au fost sprijinite şi de domnitorii Ioan Sandu Sturza (1822-1828) şi Mihail Sturza (1834-1839) ai Moldovei. Primul i-a dat hrisovul la întemeiere, cel de-al doilea i-a legitimat existenţa integrând-o între lăcaşurile bugetare ale ţării. În timpul stăreţiei cuviosului părinte Ermoghen Buhuş (1800?-1877) este ridicată actuala biserică a mănăstirii, cu hramul „Botezul Domnului“, a cărei construcţie a început la anul 1848 şi a fost finalizată 19 ani mai târziu, la 1867, fiind sfinţită la 20 octombrie de către mitropolitul Moldovei - Calinic Miclescu (1860-1875). La zidirea şi înzestrarea bisericii cu cele necesare au contribuit, pe lângă credincioşi - prin donaţii -, şi domnitorii din vremea aceea, Grigorie Alexandru Ghica (1849-1856) şi Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), precum şi mitropolitul Calinic Miclescu al Moldovei. Biserica are 30 m lungime, 17 m lăţime şi aproximativ 20 m înălţime şi a fost construită exclusiv din piatră, doar bolţile fiind din cărămidă. Grosimea pereţilor variază între 1,6 şi 4 metri. În evoluţia arhitecturii moldoveneşti, biserica Mănăstirii Horaiţa, ca stil, este unică, aici fiind prezente elemente din arhitectura romano-bizantină, precum şi influenţe ruseşti în numărul şi configuraţia celor 8 turle. Pictura, în stil neobizantin, pe un fond cărămiziu, a fost executată de Mihai Chiuaru, alături de ucenicii săi, între 1988-1993 şi a fost sfinţită la 4 iulie 1993 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Impresionantă este catapeteasma bisericii, care a fost lucrată, după părerea unora, la Viena. Alte surse ne informează că aceasta ar fi fost realizată cu puţin timp înainte de anul sfinţirii bisericii (1867) de către unii sculptori în lemn din apropiere. Sculptura în sine relevă ultima supravieţuire a barocului, familiar majorităţii catapetesmelor româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În structura ei se află, probabil (după aprecierea unui specialist în domeniu), 3 tipuri de lemn: tei, păr şi tuia. Catapeteasma este unicat în ţară, probabil şi în lume, în primul rând datorită aşezării amvonului deasupra uşilor împărăteşti.
