Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită în Biserica Ortodoxă pe 25 noiembrie, iar printre puţinele biserici ocrotite de jertfelnicia eruditei Ecaterina, născută într-o familie de rang înalt din Alexandria Egiptului, se numără cea din satul ieşean Ulmi. Deşi se află pe drumul Hârlăului, la 50 km de Iaşi, cel mai vechi sat al comunei Belceşti îşi scrie în continuare istoria în tihnă. Asemenea muceniciei Sfintei Ecaterina, oamenii de aici au tras din greu să scoată ochii în lume, dar au răzbit cu ajutorul a trei mari piloni pe care s-au sprijinit: familia, şcoala şi Biserica.
Părintele Galeriu, smerit slujitor al oamenilor și al lui Dumnezeu
Astăzi se împlinesc 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Constantin Galeriu, erudit profesor, mărturisitor și blând duhovnic. A schimbat destine, a ridicat persoane din negura îndoielilor și a neputințelor umane. S-a dăruit oamenilor și lui Dumnezeu neîncetat, având permanent în fața ochilor modelul Mântuitorului Hristos. A lăsat în urmă lumina și dragostea lui Dumnezeu despre care a predicat neobosit întreaga viață, astfel încât azi este o prezență vie prin ucenicii care-i duc lucrarea mai departe.
Preot de parohie, profesor la facultățile de teologie din București și Târgoviște, talentat predicator, părintele Constantin Galeriu (1918-2003) a fost mai ales un bun duhovnic, care a adus speranță și mângâiere în sufletele multor oameni. Din anul 1974 și până la trecerea sa la cele veșnice, în anul 2003, a slujit la Biserica „Sfântul Silvestru” din București, după ce trecuse prin lucrarea duhovnicească din cătunul Podu Văleni, Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploiești și experiența dură a Canalului.
„Când l-am ascultat prima dată, mi s-a părut cu totul din altă lume”
În una din predicile sale care au rămas înregistrate pentru posteritate, părintele Galeriu spunea, citându-l pe Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Dacă nu este chemare, atingerea harului Duhului Sfânt, sufletul nu se înalță numai din el însuși. Cu acest gând, noi, în clipa aceasta, să ne ridicăm ca niște înviați, asemenea tânărului pe care Domnul Hristos l-a înviat, așa să ascultăm, acum, Cuvântul”. Și cu adevărat Cuvântul pe care el L-a mărturisit întreaga viață a înviat multe suflete. Cu părul și barba albă, cu ochii mari ridicați către cer și cu mâinile parcă implorând dragostea lui Dumnezeu, părintele a „cuvântat” zeci de ani în biserica din București, pentru cei credincioși și, mai ales, pentru cei care aveau îndoieli și întrebări pe drumul credinței. În veșmântul său preoțesc, pe care îl încărca cu o noblețe deosebită, părea un „vultur” gata să-și ia zborul către lumea despre care propovăduia. Persoanele care l-au cunoscut dau mărturie că odată intrați în biserică, vocea lui îi țintuia în loc: era gravă, amplă, cuprinzătoare, cu profunzimi de nebănuit. „Când l-am ascultat prima dată, mi s-a părut cu totul din altă lume. Eram cu fiul meu în brațe când am auzit un cuvânt, în Catedrala de pe Dealul Patriarhiei, de-o frumusețe spirituală care mi-a mers la suflet. Era părintele Galeriu! Se plimba peste tot și revenea la firul roșu al Evangheliei, făcând legătură cu aspectele concrete ale vieții. L-am căutat și când l-am găsit la Biserica «Sfântul Silvestru». Apoi, l-am urmat ani în șir împreună cu întreaga familie. Predicile erau așteptate de cei care iubesc «cuvintele potrivite». Dezvolta cuvintele- cheie ale Sfintei Scripturi, le căuta înțelesuri din filosofie, fizică sau psihiatrie. Ni le explica cu toată tăria și gravitatea lor și ni le imprima în suflet. Avea o sete de cunoaștere pe măsura memoriei sale fabuloase pe care o lucra neîncetat. Era bucuros să ne-o transmită și nouă; cunoașterea se topea în duhovnicie. Era atent cu fiecare, ne chema pe nume și-i ținea minte și pe toți ai casei”, își amintește Argentina Grămadă, conferențiar la Universitatea „Titu Maiorescu” din București.
Înzestrat cu o memorie deosebită, părintele trecea prin inima sa fiecare om și fiecare idee. Era în același timp eruditul profesor universitar, care ținea cursul de catehetică studenților la Teologie, smeritul preot atins de aripa harului, dar și bătrânelul bun și blând ca o pâine caldă pentru sufletele flămânde de dragostea lui Dumnezeu. Uneori, dăruia pantofii ce-i purta în picioare sau paltonul de pe umeri pentru a milui pe câte un sărman ce-i ieșea în cale. Mai mult decât cunoștințele sale vaste din diverse domenii și inteligența sa ascuțită și spontană, care-ți răspundea pe loc la cea mai chinuitoare problemă a vieții, avea o prezență vie a trăirii în duhul lui Dumnezeu. Această taină au căutat-o mii și mii de oameni, care s-au prăbușit obosiți sub epitrahilul său pentru a renaște în câteva clipe mai plini de speranță și bucurie.
Mărturisitor smerit și neînfricat
Ca tânăr teolog a ascultat îndemnul tatălui său, răzeș vrednic din Răcătău-Răzeși din județul Bacău, și s-a căsătorit, deși dorea să fie monah. Soția sa, preoteasa Argentina, mărturisea că la prima întâlnire i-a pus trei întrebări: dacă îi place viața la țară, dacă dorește să devină preoteasă și dacă îl place. S-au căsătorit la doar o săptămână după ce s-au cunoscut și au trăit împreună toată viața, având patru fii: Narcis, Rodion, Ciprian și Serafim.
Atent și concentrat în timpul Sfintei Liturghii, era permanent cu rugăciunea în inimă. Răspundea solicitărilor oamenilor la orice oră din zi și noapte, pentru a nu rămâne nimeni nespovedit, nedezlegat sau nemângâiat. Nu-i era frică de oamenii regimului comunist care încercau să-l intimideze, îi era frică doar de Dumnezeul pe Care-L mărturisea oriunde se afla. În noiembrie 1949, părintele Galeriu a fost arestat de Securitate, apoi condamnat la trei luni de închisoare din cauza ascunderii unui lider politic liberal din Prahova. Din acest motiv autoritățile s-au confruntat cu protestele enoriașilor de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din Ploiești, unde slujea în acea perioadă. Un alt moment greu prin care a trecut a fost în anul 1952, când în noaptea dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului a fost ridicat și, după două luni de ședere în penitenciar, a fost dus la lagărul de muncă forțată de la Valea Neagră. Scopul unei asemenea colonii era de a zdrobi trupul, conștiința și sufletul celor care ajungeau acolo, dar părintele Galeriu nu s-a descurajat, ci s-a încredințat în mâinile lui Dumnezeu. Persoanele care l-au cunoscut în acea perioadă dau mărturie că iubirea lui divină circula ca un fluid printre condamnați, dăruind speranță; celui care nu avea încălțări i le dădea pe ale lui, cel care tremura de frig primea haina sa. Când l-au închis autoritățile nu știau că părintele putea fi mult mai „periculos” în lagăr decât în libertate. S-a întors acasă de sărbătoarea Sfântului Dumitru a anului 1953, fiind cu greu recunoscut de familie, căci era piele și os, bolnav și îmbrăcat ca un cerșetor. Părintele și-a continuat slujirea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, nu-i era teamă. Se mistuia lăuntric pentru o singură țintă: să propovăduiască Evanghelia oamenilor.
„Te rogi tot atât timp cât te uiți la televizor?”
Relația cu ucenicii săi era constructivă și sfântă, ne mărturisește conf. Argentina Grămadă: „Ne intuia mai bine decât ne știam noi! Ne limpezea! Sunt atâția ucenici deveniți preoți (pr. Dragne Constantin, pr. Comșa Petre, pr. Ganciu Emanoiul, pr. Iona-Ieronim) și profesori de religie din ingineri sau alte profesii. Canonul de rugăciune pe care ni l-a dat părintele Galeriu cuprindea: rugăciunea de dimineața și seară; rugăciunea inimii până la prânz; «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!» după-amiază; citirea unui capitol din Noul Testament; legătura cu lumea să fie una duhovnicească, nu lumească! Apoi mai întreba câteodată: te rogi tot atât timp cât te uiți la televizor? Și cu durere ne mai cerceta: de câte ori ne vedem de prostioarele noastre în loc să vorbim cu Dumnezeu?!”
Rafinat și profund cunoscător al teologiei și al științelor exacte
Preocupat de cunoașterea lui Dumnezeu și a ființei umane, cu mintea sa ascuțită a căutat mult în afara granițelor teologiei, căutând răspunsuri și aflând întrebări. Pentru el, științele exacte erau tot atâtea ferestre ale creației deschise spre infinitul tainelor lui Dumnezeu. Cunoștea bine limba franceză și avea permanent pe biroul său volume din seria Știință- Religie, aduse din Franța. Pentru părintele Constantin Galeriu, cunoașterea nu era mărginită de gândire și nu se oprea înghețată la un șir de raționamente reci, era mai degrabă vedere interioară și împărtășire de har. Darurile lui Dumnezeu, spunea el citându-l pe Sfântul Grigorie Palama, sunt ochi duhovnicești cu care poți privi întregul univers. Lucrarea de licență a fost susținută sub coordonarea lui Nechifor Crainic, care l-a apreciat foarte mult. Iar teza sa de doctorat, „Jertfă și răscumpărare”, este revelatoarea pentru activitatea și personalitatea părintelui Galeriu: te ridici și faci binele în aceeași măsură cu care te jertfești.
„Avea o dragoste neostoită de țară, neam și dreptate”
„Părintele Galeriu spunea adesea că «Universitatea este și va fi instruire și educație». A binecuvântat Universitatea «Titu Maiorescu», la care lucrez, încă de la înființarea ei în anii ’90. Cuvintele părintelui răsunau profetic: «Păzește-i să propășească în știință, adevăr și în dragoste!» De altfel, părintele Galeriu este membru de onoare al acestei universități. La fiecare început de an universitar, prin parabola seminței și pilda semănătorului, sădea în inimile profesorilor și studenților dragostea pentru lumină, adevăr și bucuria cunoștinței ca dar al Duhului Sfânt. Părintele Galeriu avea o dragoste neostoită de țară, neam și dreptate. Criza economică existentă își are obârşia în criza morală, spunea adesea. S-a zbătut pentru introducerea religiei în școli și a demascat neajunsurile din societate. A încurajat poporul la răbdare și rugăciune. În modernitatea sa, părintele a binecuvântat Internetul, considerându-l un mijloc de comunicare care poate fi de folos Ortodoxiei, dacă este utilizat cu discernământ”, ne-a mai spus prof. Argentina Grămadă.
Lucrarea părintelui Galeriu rodește în lume prin ucenicii săi
Părintele Galeriu are mulți ucenici în întreaga țară și chiar peste hotare, lucrarea sa este vie și sămânța pe care a sădit-o cu atâta dragoste a rodit sporind dragostea și binele în lume. La Biserica „Sfântul Silvestru”, prin întâlnirea cu părintele Galeriu multe personalități ale secolului 20 și-au schimbat și luminat viața: medici (dr. Bogdan Miron), fizicieni (Andrei Dorobanțu), profesori (Argentina Grămadă, Iulia Chirea), scriitori (Nichita Stănescu, Dorin Popa, Costion Nicolescu), filosofi (Mihail Șora și Andrei Pleșu), pictori (acad. Sorin Dumitrescu) și mulți alții. Dialogul lor era viu, încărcat de erudiție teologică și științifică. Pentru aceștia, părintele Galeriu era o gură de aer proaspăt în peisajul unei societăți ce părea îngenuncheată de regimul comunist.
Ca om de carte și profesor de teologie, părintele Constantin Galeriu a desfășurat o frumoasă activitate științifică și de cercetare, publicând studii, articole, cărți, recenzii, predici. Era oarecum nemulțumit pentru că a publicat puțin, aceasta pentru că dădea la tipar foarte greu un text, lucrând mult asupra frazelor și ideilor, pentru ca „nici un cuvânt să nu fie opreliște pentru adevăr”. Totuși, opera oratorică a părintelui Galeriu o întrece în receptare pe cea scrisă; cine nu l-a văzut predicând cu greu va înțelege pe deplin frumusețea și darul cuvântării lui fără egal. A primit numeroase premii și distincții din partea unor instituții de prestigiu din țară și străinătate, dar mai ales pe cea de părinte și duhovnic. I-a întărit pe oameni să aibă nădejde, le-a dat curaj din curajul său și a sublimat în lumină și bucurie greul de fiecare zi al celor ce alergau cu sufletul zdrobit către el. Obișnuia să spună că problema capitală nu este suferința și nici chiar moartea, ci a nu fi despărțit de Hristos, Cel care a biruit suferința și moartea prin Cruce și Înviere.
A schimbat multe destine
Părintele Galeriu vorbea adesea cu durere despre acel strigăt al tinerilor din decembrie 1989: „Vom muri și vom fi liberi!”, considerându-i martiri pe tinerii care au murit în acea perioadă. Îngenunchea și se ruga în fiecare loc în care fuseseră uciși revoluționari. Iubitor de neam și dreptate, el a avut și o prezență civică în Piața Universității în iunie 1990, singurul care a temperat mulțimile neliniștite, așezându-se primul în genunchi, rostind Tatăl nostru.
Opera filantropică a părintelui Galeriu întregește personalitatea sa. În anii ‘90 a contribuit la înființarea Spitalului Christiana din zona Obor din București și a deschis o cantină pentru săraci după modelul Vasiliadei. Iar în prezent, lucrarea sa filantropică este continuată în cadrul Parohiei „Sfântul Silvestru”, unde își desfășoară activitatea un așezământ social pentru vârstnici.
Părintele Galeriu spunea că se odihnește cu adevărat atunci când vorbește. Ceva se întâmpla cu ființa de care se atingeau glasul și mâna sa binecuvântând. O pace profundă covârșea sufletul celor ce nu puteau iubi ori ierta și în inima lor inunda lumina divină despre care tot vorbea părintele. Prin dragostea sa pentru Dumnezeu, părintele Galeriu a schimbat multe destine, călăuzindu-le pe calea luminii. „Cuvântul este calea divină și umană de a comunica, de a împărtăși unul celuilalt taina noastră lăuntrică, în acest sens am împărtășit și eu Cuvântul - cuvântul creator”, spunea părintele Galeriu, cel care a fost unul dintre marii predicatori și duhovnici români.