Portretul unui imnograf

O curiozitate nesățioasă de a pătrunde înțelesurile slujbelor sfinților români, recent sau mai puțin recent canonizați, m-a dus la Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Am descoperit în acest ierarh o inimă sensibilă și o peniță avidă a cuprinde în metafore și înțelesuri profunde vieți de sfinți ce ni se descoperă în slujbe și acatiste. Deși se ferește să se prezinte ca imnograf, ierarhul Romanului a compus peste 60 de slujbe sfinților români și universali.

Locul de făurire a textelor ce ne bucură inimile la rugăciune poate diferi, însă cel mai des Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim se retrage la ceas de seară în spațioasa terasă a locuinței sale. Într-un colț, discret, se află un birou pe care tronează o mașină de scris, dar și un laptop. Aici, în liniștea amurgului, atunci când treburile zilnice se opresc din iureș, când soneria ușii sale deschisă pentru orice preot amuțește, iar cerul zugrăvește culori de asfințit, bătrânul ierarh găsește inspirația pentru a scrie acatiste, tropare, icoase, dar și imnuri, ode sau chiar frumoase cuvinte de învățătură. L-am găsit zilele trecute într-un astfel de moment. „Haide să-ți citesc o odă pe care am compus-o cu ocazia Anului centenar”, mă întâmpină ierarhul Romanului în timp ce psalmodiază o primă strofă.

IPS Ioachim este ierarh din anul 2000, primul hirotonit în Biserica Ortodoxă Română la ­început de mileniu, așa cum îi place să remarce. Tot de atunci a devenit și membru al Comisiei de canonizare a Sfântului Sinod. Până în anul 2005, dosarul pentru propunere de canonizare trebuia să cuprindă doar troparul și condacul sfântului propus. ­După ce s-au făcut adăugări ­regulamentului, orice dosar de propunere pentru canonizare ­trebuie să cuprindă pe lângă multe alte documente și slujba sfântului sau a sfintei, împreună cu acatistul. „Nu a existat un îndreptar sau un studiu care să conțină criteriile care stau la ­baza alcătuirii imnografiei sfin­ților canonizați. Părintele profesor Liviu Stan scrie în anul 1950, în oficiosul patriarhal «Ortodoxia», un amplu articol care arată cum se întocmește un dosar de canonizare și stabilește un număr de reguli și criterii care stau la baza proclamării sfinților români, fără să spună aproape nimic despre imnografia sfântului”, ne lămu­rește Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim. Cei 25 de ani de lucru în Comisia de canonizare a Sfântului Sinod însumează pentru Arhiepiscopul Romanului întocmirea parțial sau integral a peste 60 de slujbe pentru sfinți, dar și participarea la diortosirea, completarea și corectarea slujbelor a peste 150 de sfinți canonizați sau în curs de canonizare.

Nu există diplomă de imnograf

Această experiență de un sfert de secol cu penița în mână, în slujba scrierii de cântări pentru sfinții români, l-a determinat pe IPS Ioachim să creioneze, așa cum îi place să sublinieze, portretul imnografului ortodox, adică, o serie de criterii pentru alcătuirea slujbelor acestora. „Darul imnografiei nu se dobândește în urma unor studii speciale asimilate într-o instituție de învă­țământ, cu profil teologic, care după absolvire îți eliberează diploma de imnograf. Imnografia nu este o ramură a teologiei liturgice, dogmatice, biblice, morale sau a istoriei Bisericii, ci un summum al acestora”, îmi explică vlădica de la Roman. În timp ce își așază cu grijă hârtia în mașina de scris îmi povestește cum a ajuns să scrie slujba și Acatistul Sfântului Arsenie Boca. „M-a sunat într-o zi Preasfințitul Părinte Gurie, vrednicul de pomenire, și îmi zice, «vlădica, scrie te rugăm Acatistul părintelui Arsenie Boca». În primă instanță l-am refuzat, nu pentru că n-aș avea evlavie la părintele Arsenie, ci pentru că sunt mai atașat de părinții Cleopa și Paisie la umbra cărora am crescut”, povestește ierarhul. Însă refuzul său s-a lovit de insistențele PS Gurie, așa că singura soluție rămasă i-a fost adâncirea în studiu pentru întocmirea acatistului solicitat. „Am citit toată opera părintelui Arsenie, m-am rugat lui, am citit ce au scris şi alții despre el, însă tot nu se lega nici un cuvânt. L-am sunat pe PS Gurie și i-am zis să caute pe cineva din zona lor care să scrie slujba. După o vreme m-a căutat implorând, «vlădica, te rugăm, scrie. Uite, vino să stai câteva zile la Prislop, poate te va ajuta”, continuă IPS Ioachim.

La mormântul Sfântului Arsenie, oamenii urcau Golgota și coborau Taborul

Sub inspirația brazilor ce înconjoară mormântul Sfântului Arsenie, în inima ierarhului ro­mașcan s-a născut troparul: „Înflorit-a, Părinte Arsenie, ca o grădină bine înmiresmată, mormântul tău, următor fiind ne­voințelor Cuviosului Ioan de la Prislop, căci toți cei care se apropie cu credință de racla moaștelor tale se îndulcesc de mi­reasma harului Duhului Sfânt”. În cele patru zile petrecute la Mănăstirea Prislop, IPS Ioachim a fost impresionat cel mai mult de mulțimea celor care veneau să se închine la mormântul Sfântului Arsenie: „Şirul acela de oameni care așteptau să ajungă la mormânt părea că urcă spre Golgota. După câteva secunde petrecute la crucea sfântului, oamenii plecau cu o lumină pe chip, ca și cum în sufletele lor se instala o teofanie permanentă. Urcau Golgota și coborau Taborul”, ne povestește IPS Ioachim. E de înțeles că vizita la mănăstirea de la Prislop l-a ajutat pe ierarhul imnograf să scrie, la întoarcerea acasă, slujba, dar și Acatistul Sfântului Arsenie Boca. „Văzutu-te-ai ca o stea luminoasă, strălucind din inima Ardealului, în anii cei de pe urmă, Arsenie Cuvioase, și cu razele virtuților ne călăuzești, risipind întunericul patimilor și necazurilor noastre. Pentru aceasta prăznuim sfântă pomenirea ta, întru veselia inimii, părinte preacinstite”, îmi citește Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim din volumul proaspăt publicat, ce însumează acatistele compuse de-a lungul timpului.

Mașina de scris și stiloul, unelte pentru compus acatiste

Răsfoind stufoasele volume intitulate sugestiv, „Din ostenelile unui imnograf”, ierarhul Romanului îmi mai spune că nu poate scrie imnografie la calculator și că mașina de scris, dar și stiloul sunt uneltele de bază, chiar dacă mai apoi totul este transcris digital. Mă lămurește că talentul său, cunoașterea teoriei muzicale nu sunt suficiente alcătuirii de slujbe pentru sfinți și că pe lângă înclinațiile literare sau darul poetic este necesar și actul de smerenie prin cererea binecuvântării de la superiorii ierarhici sau a duhovnicului. „Numai atunci când imnograful simte acea legătură tainică, ființială cu sfântul, începe să scrie slujba. Este foarte important ca imnograful să intre în comuniune cu sfântul respectiv, să păstreze legătura tainică cât mai îndelungat, deoarece pot apărea perioade de timp când, din varii motive, această comuniune se stinge și nu mai poate scrie nimic. De aceea, imnograful trebuie să se smerească și să se roage pentru ca Dumnezeu să-i trimită din nou starea de liniște, de trezvie, de pace lăuntrică și inspirație pentru a relua lucrarea sa”, explică IPS Ioachim în timp ce îmi prezintă manuscrisul primului acatist compus în 1986, Sfintei ­Parascheva.

Epitaful țesut de păianjen

Printre lucrările ierarhului de la Roman se află și Acatistul Sfântului Antipa de la Calapo­dești, care a fost tradus în slavonă și se citește zilnic la Mănăstirea Valaam. Mai mult, evlavia pentru Sfântul Mathurin de Larchant l-a ajutat pe ierarhul Romanului să scrie, în anii în care a locuit în Franța, acatistul sfântului taumaturg. „A trebuit cu altă ocazie să scriu Acatistul Sfântului Ioanichie de la Muscel. Se știu foarte puține detalii despre viața lui, căci a pustnicit cam 30 de ani într-o peșteră, până în prima jumătate a secolului al XVII-lea. A murit neștiut de nimeni și pentru că și-a cunoscut dinainte sfârșitul, a săpat în piatră «Ioanichie schimonah, 1638». Moaștele sale au fost descoperite în 1944, pentru a fi din nou tăinuite odată cu venirea comu­niștilor la putere. Îți imaginezi cum e să scrii despre cineva a cărui viață e aproape o taină”, povestește IPS Ioachim, în timp ce răsfoiește voluminosul volum imnografic. „Uite, m-a inspirat inclusiv faptul că atunci când l-au descoperit în ’44, trupul său fusese acoperit în întregime de pânza unui păianjen, pe care eu am văzut-o ca un epitaf”, continuă IPS Ioachim, oprindu-se la Icosul 8 din acatist din care mă roagă să citesc: „Din rânduiala Celui preaînalt, prin smeritul stareț Pimen, s-au aflat moaștele tale binemirositoare în peștera în care ai adormit. Mare minune! Epitaful care acoperea sfintele tale oseminte era țesut din pânza unui păianjen, iar cel care a fost rânduit să te ridice s-a mirat zicând: Bucură-te, că firea necuvântătoare ți-a slujit la adormirea ta”.

Răsfoind împreună caiete din perioada copilăriei, printre frânturi, IPS Ioachim mi-a povestit că scrie poezie de pe vremea când era elev de seminar. N-aș putea spune că am petrecut alături de ierarhul imnograf de la Roman câteva ore, ci mai degrabă că am trăit în metafore bucuria de a fi alături de sfinții pentru care a compus. Cu un firesc extraordinar, m-a purtat prin opera sa dezvăluind din trăirile sale.