Sticle vechi, cablaje, cutii, rame baroc, plase de sârmă pentru sifoane vechi, ciururi, nasturi, oglinzi sparte, lupe, sârme, cutii, casete de lemn deteriorate, cărţi distruse de mucegaiuri şi multe alte deşeuri sunt ridicate la rangul de artă, într-o fantastică lucrare de comunicare pe care ne-o propune, onest şi modest, un foarte original artist decorativ: Radu Popovici. Dincolo de aparenta lor inutilitate, obiectele adunate şi ordonate artistic de el vorbesc despre noi, oamenii, făpturi perisabile în trup, precum gunoaiele, dar veşnice în speranţă şi căutătoare ale Raiului pierdut prin păcat.
Estetica gunoaielor" ar putea deveni, de ce nu, un concept ce ar putea defini un anumit gen de artă izvorâtă, paradoxal, din ceea ce, la prima vedere, nu pare a putea fi artă.
În complexa noastră existenţă cotidiană, încercând să fim cât mai raţionali, ne îndepărtăm de esenţa lucrurilor. Astfel, legătura noastră cu obiectele pe care le folosim în viaţa de zi cu zi dispare în momentul în care ele nu ne mai sunt de trebuinţă. Ei bine, exact în acest moment intervine artistul care, prin arta lui, eternizează povestea obiectului, relaţionarea noastră estetic-afectivă, dincolo de prezent, cu ceea ce doar pare a fi bun de aruncat. Adică deşeul.
Radu Popovici identifică în aceste "gunoaie" "scheletul" preexistenţial al formei pe care începe să "aşeze", meticulos şi cu talent, "carnea" unor asociaţii comunicative posibile, clădind un mesaj estetic viu, tulburător, al unui univers invizibil, care exprimă, până la urmă, lucrarea lui Dumnezeu în infinitatea manifestării ei.
Drumurile unor hărţi existenţiale fantastice
În septembrie acest an, aflându-mă pentru o documentare în catacombele Muzeului Curţii Vechi din Capitală, am descoperit acolo, cu emoţie, câteva din colajele artistului Radu Popovici. Peste câteva săptămâni, aveam să regăsesc parte din lucrările lui decorative întregind o expoziţie de pictură a doamnei Victoria Cornelia Dedu, vernisată la Galeria "GalAteCa" din Capitală.
Ramele şi cutiile vechi, sticlele, lentilele, cablajele de calculator, cu misterioasele lor circuite, "broderia" de sârmă a unui sifon de pe vremuri, ca o rochie barocă de mireasă, reflectată neverosimil în cioburi de oglinzi, fragmente de catifea sugestiv aşezate în savante asocieri estetice trasau în faţa ochilor drumurile unor hărţi fantastice în care, surprinzător, mă descopeream călător spre ceva nedefinibil, dar concret, misterios şi iniţiatic.
Aveam să fiu cu atât mai surprins şi mai intrigat, cu cât această călătorie, dincolo de existenţa limitată a obiectelor recuperate din gunoaie, deschidea o uşă necunoscută a universului prin care aveam acces, mijlocit de artist, la marea şi nemărginita lucrare a lui Dumnezeu. Nu ştiu de ce, dar admirând neverosimilele colaje ale artistului Radu Popovici am avut senzaţia concretă că se închide cercul existenţei noastre terestre, de vreme ce până şi reziduurile noastre, iată, redeveneau, prin artă, bunuri de consum. Bunuri de consum estetic, odihnitoare, emoţionale, liniştitoare, ca nişte cuvinte duhovniceşti.
Când obiectele iau forma mâinii oamenilor
"Luaseră forma mâinilor omului." Aşa sintetizează artistul legătura dintre obiectele, ustensilele casnice pe care le descoperise cândva în casa bunicilor şi utilizatorii lor. Apoi, când a început să lucreze vitralii, a descoperit şi preţiozitatea unor materiale precum plumbul, cositorul sau cuprul, motiv pentru care a început să le acorde o mai mare atenţie.
"N-aş putea să spun dacă este vorba despre un curent artistic anume ceea ce fac eu. Valorificarea gunoaielor este necesară, pentru că este o risipă fantastică de materiale. Cu ceva timp în urmă, am vrut să las nişte lucrări din astea la o galerie şi nu le-au vrut, spunându-mi că nu primesc gunoaie!
În România, există predecesori în acest gen de artă. De pildă, Alexandru Nestor sau Dana Marinescu.
Mesajul artei mele este unul singur: este păcat să aruncăm şi mai ales să uităm. În plan artistic, eu reciclez amintiri.
Ceea ce fac eu sunt improvizaţii. Toate sunt lucrări afective. Pornesc de la ceva. Am găsit, spre exemplu, o casetă veche. Imediat am început să mă gândesc ce pot să pun în ea: nişte pagini de dicţionar vechi franţuzesc, spre exemplu.
Sigur, putem vorbi şi de o dimensiune sacră a acestui gen de artă. Toate lucrările aduc aminte de om, de visurile şi aspiraţiile lui, evident, în raport cu universul. Adică, în raport cu Dumnezeu", ne-a mărturisit artistul.
Mesajul mărturisitor al unor scrisori rupte
În aceste zile, Radu Popovici, absolvent al Facultăţii de Arte Decorative în 1980, secţia sticlărie, a găsit nişte scrisori rupte la gunoi. Gânduri, trăiri exprimate cândva, de cineva, aparent expirate, de vreme ce au fost abandonate. Ele însă vor continua să-şi exercite mesajul, dincolo de clipă, recompuse estetic, în rama unui ciob sau a unei cărămizi sparte, cine ştie, de către talentul unui artist care a descoperit într-o zi, în casa bunicilor, că obiectele iau forma mâinilor. Adică se însufleţesc prin lucrarea mâinilor omului. De atunci, Radu Popovici însufleţeşte, artistic, cu mâinile lui, orice obiect. Mai ales pe cel uitat, abandonat, exclus temporar din universul nostru.
