Repere psihologice în perioada pandemiei

Reacţiile noastre faţă de situaţia grea pe care o traversăm sunt diferite, în funcţie de vârstă, de educaţie, profesie, starea de sănătate, materială, de felul de a fi, de credinţă şi de rutina zilnică. Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (ISTT) din Bucureşti are un program de asistare psihologică pentru toţi cei care au nevoie în această vreme de sprijin psihologic. Psihoterapeuţii din cadrul ISTT se pun în slujba medicilor, asistentelor medicale, infirmierelor, brancardierilor, poliţiştilor, militarilor, pompierilor, adică a tuturor celor care se află în linia întâi în lupta cu pandemia de COVID-19 şi care pot ajunge la epuizare psihică pe fondul oboselii fizice. Dar şi oamenii obişnuiţi pot afla suport psihic gratuit dacă îl vor cere, paşii care trebuie urmaţi fiind afişaţi pe site-ul acestei instituţii. 

De zece ani, de când a fost fondat, Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei oferă şi asistenţă psihică gratuită anumitor persoane care au trecut prin întâmplări traumatice. În acelaşi timp, când societatea românească s-a confruntat cu mari probleme ce au avut un impact major asupra întregii comunităţi, aşa cum a fost incendiul de la Clubul Colectiv, institutul amintit nu doar a elaborat un studiu asupra fenomenului, în colaborare cu Universitatea din Bucureşti, ci mai ales a oferit şedinţe de psihoterapie gratuită celor direct afectaţi sau membrilor familiilor. Acum, în plină criză provocată de răspândirea noului coronavirus, membrii acestui institut, specialişti în sănătate mintală, îşi oferă din nou sprijinul. Sub titlul „Să fim bine cu noi în timpul pandemiei!”, mai multe materiale informative pot fi găsite pe site-ul istt.ro, toate având menirea de a ne ajuta să înţelegem mai bine reacţiile pe care le avem şi să ne păstrăm echilibrul interior, când frica tinde să devină şi ea o pandemie şi am putea pierde măsura lucrurilor.

Să devenim mai flexibili

Conf. univ. dr. Diana Vasile, preşedinta ISTT, explică: „Este o situaţie neobişnuită, nu ne-am mai confruntat la acest nivel cu aşa ceva niciodată. Caracteristica generală a situaţiei prin care trecem acum pare a fi lipsa de control, atât fizic, cât şi psihologic.  Noi trebuie să ne ocupăm acum de interiorul nostru psihic. Să nu cumva să credem că este mai important ce ne trece nouă acum prin cap, de genul: era mai bine înainte, va fi mai bine după ce vom trece de asta... Nu, să luăm fiecare pas aşa cum vine. Să acceptăm că acum este un timp necesar transformării şi vindecării, precum şi un timp necesar construcţiei unui sistem imunitar bun, necesar pentru a face faţă virusului. Avem nevoie să ne schimbăm un pic strategia de percepţie şi de funcţionare. Asta face parte din flexibilitatea psihicului uman, ni se cere flexibilitate”.

Riscurile profesiilor de ajutor 

Dincolo de riscul infectării cu noul virus, există multe alte riscuri pentru profesioniştii din linia întâi - personalul medical, din poliţie, ISU, armată - aşa-numitele profesii de ajutor. La ce riscuri se supun? Psihoterapeutul Diana Vasile spune că în cazul celor cu profesii de ajutor, dincolo de riscul de a contracta virusul, există şi acela de a intra în conflict cu cei care nu respectă regulile impuse de igienă, de declarare, de păstrare a distanţei, de respectare a tratamentului. Alt risc este cel al depăşirii capacităţilor personale de a face faţă situaţiei din spitale şi, prin escaladare, să ajungă la epuizarea fizică şi nervoasă. „Au şi riscul conflictelor familiale, pentru că şi ei sunt soţi, părinţi, iar efortul lor se va resimţi şi în familie. Să ne gândim însă şi la şansa acestor profesii de a-şi îmbunătăţi imaginea socială. Noi depindem de ei, totdeauna am depins, dar de multe ori i-am judecat şi i-am acuzat. Mi-aş dori ca acum să nu se adauge şi riscul de a fi acuzaţi de diverse practici pe care oamenii nu le înţeleg. Familia ar trebui să-i degreveze de sarcinile de acasă, să-i asculte, să-i încurajeze, să-i sprijine emoţional. Noi, psihologii, le stăm la dispoziţie ori de câte ori au nevoie să ne sune, să ne spună ceva, să plângă, să vorbească chiar şi numai câteva minute pentru a se descărca. Am văzut pe reţelele de socializare mesaje de susţinere a medicilor, am văzut campanii de strângere de fonduri, toate acestea sunt foarte necesare pentru ei, îi încurajează, e bine, pentru că depindem toţi unii de alţii”, a mai adăugat Diana Vasile. 

Să ne construim un colţişor personal 

Câte familii, tot atâtea moduri de a convieţui şi de a face faţă stresului prin care trecem în perioada aceasta. Acolo unde sunt copii preşcolari, unde toţi membrii familiei sunt sănătoşi, iar părinţii lucrează de acasă, este nevoie de o reorganizare a spaţiului. Iată ce spune psihologul psihoterapeut Irina Ţepuru: „Lumea noastră s-a redus la interiorul casei, iar relaţionarea s-a redus la persoanele cu care trăim între aceiaşi pereţi. Avem nevoie să luăm în considerare reorganizarea locuinţei în aşa fel încât să ne păstrăm o zonă de «împreună», cu activităţi comune, dar să organizăm şi o zonă separată, în care fiecare se poate retrage şi îşi poate trăi propriile stări. Dacă vă uitaţi la copiii mici, veţi vedea că, în situaţii de stres, îşi construiesc corturi sau căsuţe, se bagă sub mese, sub anumite corpuri de mobilă ce le permit acest lucru. Ei se retrag în lumea lor atunci când totul în jur devine copleşitor. Aşa ar fi bine să avem şi noi, adulţii, un colţişor al nostru, un fotoliu, orice alt loc în casă unde să ne putem retrage şi să ne putem trăi singuri stările sufleteşti”. 

Suntem sfătuiţi să le cerem celor din casă să ne respecte acest lucru şi spaţiu, iar la rândul nostru să nu intrăm în spaţiul personal al celorlalţi. 

Fără ştiri negative în preajma bebeluşilor 

În familiile cu copii de până la un an şi jumătate, este bine ca părinţii să conştientizeze că frica şi tensiunile acumulate de ei le pot transmite copilului. „Este bine că bebeluşii nu sunt prea afectaţi de restricţiile actuale, dar dezavantajul unui copil foarte mic este că depinde mult de stările sufleteşti ale părintelui şi nu se poate regla singur. Părinţii trebuie să aibă grijă sufleteşte în primul rând de ei înşişi. Este vital lucrul în echipă, pentru ca, atunci când unul dintre părinţi are o stare nu foarte bună, să se poată îndepărta puţin de bebeluş şi să-l lase pe celălalt părinte să fie aproape de copil. Sunetele şi ima­ginile negative au impactul de a ­încărca sistemul nervos al bebeluşilor, de aceea părinţii să evite vizionarea ştirilor în prezenţa lor. Trebuie să fie mai atenţi la ce se întâmplă în corpul lor: tensiunile musculare, maniera în care respiră, în care le bate inima, expresiile faciale, toate sunt informaţii pe care le primeşte copilul când este luat în braţe”, arată Irina Ţepuru. 

Când micuţii au anxietăţi 

Pentru familiile care au copii preşcolari cu anumite probleme de anxietate manifestate şi înainte de această pandemie, psihoterapeutul Irina Ţepuru are următoarea abordare: „Este bine să îi observaţi pentru a vedea ce îi ajută pe aceşti copii, ce îi încurcă, să le împărtăşiţi cu curaj informaţii despre ce se întâmplă, să le spuneţi şi despre emoţiile voastre, inclusiv că uneori vă este teamă, dar că v-aţi liniştit, că speraţi ca lucrurile să fie bine şi că faceţi tot ce ţine de dumneavoastră ca să fie aşa. Este bine să aveţi o conectare şi cu lucrurile pe care le făceaţi îna­in­te: să reluaţi poveştile pe care le spuneaţi, desenele, jocurile. Să faceţi planuri pentru viitor, să vorbiţi despre ce doriţi să faceţi la vară, dar şi să vă propuneţi, să vedeţi ce este de învăţat din această experienţă”. 

Copiii, „comandanţii sanitari ai familiei” 

Psihologul şi psihoterapeutul Roxana Agafiţei vorbeşte despre felul în care le explicăm copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani despre schimbările intervenite în viaţa noastră în această ­perioadă de criză: „Este important să vorbim cu copiii noştri deschis, potrivit cu vârsta lor, şi să ne asigurăm că au înţeles ce le-am spus. Le explicăm ce este acela un virus, le spunem ce este special cu acest nou virus, ajutându-i să înţeleagă de ce măsurile luate sunt atât de restrictive. Le vorbim despre felul cum depindem unii de ceilalţi, despre cum fapta unuia poate influenţa viaţa celorlalţi. Le vorbim despre responsabilităţi şi cum fiecare poate contribui la depăşirea acestei situaţii. Acestea sunt teme care le plac copiilor, îi fac să se simtă importanţi şi părtaşi la ceea ce se întâmplă. Noi, adulţii, trebuie să ne asigurăm că-i ţinem la distanţă pe copii de informaţii false sau alarmante. Putem să conectăm situaţia la ceva din viaţa familiei noastre, de exemplu, o întâmplare prin care am trecut. Stimulăm în ei capacităţile de supravieţuire, capacităţile creative, le cerem opinia. Vom fi surprinşi că se adaptează uneori mai bine ca noi. Pregătim terenul pentru a-i face să respecte regulile. E important să ştim că ei se uită la noi cu interes, le suntem modele, deci să respectăm noi înşine regulile. Este importantă rutina: ora de trezire, igiena de dimineaţă, ne schimbăm de pijamale în haine de casă. E important să avem un timp de lucru, un timp de citit, un timp de învăţat pentru şcoală, un timp de joacă. Putem numi copiii comandanţii sanitari ai familiei noastre, iar ei se vor simţi mândri să ne urmărească dacă respectăm regulile de igienă, le vor respecta şi ei. Când copiilor le va fi greu, să avem răbdare cu ei, să-i ascultăm, să-i aşteptăm să se liniştească, şi, uşor-uşor, să ne întoarcem către aceste lucruri care sunt importante acum. Pentru că este un timp al privărilor, le-am luat ceva, dar ne asigurăm că le şi dăm ceva în plus: timp cu ei împreună, joacă şi multă copilăreală”. 

Mai suntem sfătuiţi ca, atunci când copiii sunt agitaţi şi au schimbări în starea lor sufletească, să nu ne îngrijorăm excesiv. Le dăm un timp să se acomodeze. E important să-i ajutăm să-şi exprime frica, neliniştea, ascultându-i şi liniştindu-i. Să-i ajutăm să exprime în scris, în joacă ori prin desene. Dacă i-am încărcat cu prea multe lucruri, punem frână acestora. Îi liniştim cu mângâiere, îi luăm în braţe, le vorbim. 

Părinţii şi copiii lor adolescenţi 

Părinţii de adolescenţi au întrebări şi nelinişti poate mai multe decât cei cu copii mai mici în privinţa felului în care să se poarte cu ei. Monica Lespezanu, psihoterapeut, vine în ajutorul lor cu câteva precizări: „Aveţi încredere în copiii voştri, ei au mai multe capacităţi şi resurse sănătoase decât adulţii, instinctiv şi natural sunt capabili să se protejeze în această perioadă. Păstraţi rutina pe cât se poate, păstraţi acelaşi rol în familie ca şi îna­inte. Nu vă dedicaţi întreaga voastră zi îngrijirii copilului. Dacă îna­inte nu stăteaţi cu el deloc, e momentul să o faceţi acum. E momentul să spuneţi o vorbă bună partenerului, nu să-i daţi doar indicaţii. În orice caz, nu este momentul schimbărilor majore în relaţii, ci e bine să păstraţi acelaşi mod de interacţiune între voi, dar de data aceasta în interiorul casei. Bazaţi-vă şi împărţiţi cu celălalt părinte grija faţă de copii! Oamenii se susţin în momente grele. Protejaţi-vă echilibrat, pentru ca la rândul vostru să puteţi susţine cât mai bine cu putinţă copiii în această perioadă!” 

Pe de altă parte, adolescenţilor le lipseşte cel mai mult în această perioadă libertatea de mişcare cu care erau obişnuiţi. Psihoterapeutul Diana Gavajuc are câteva recomandări pentru părinţii de adolescenţi: „Exprimaţi-vă părerea de rău pentru situaţia în care ne aflăm, oferiţi-le copiilor dumneavoastră adolescenţi intimitatea de care au nevoie pentru a asculta muzică sau a avea conversaţii cu prietenii. Libertatea de mişcare în această perioadă este aproape în totalitate virtuală şi de aceea să acceptăm că vor sta mai mult decât de obicei pe diverse de­vice-uri. Totuşi, stabiliţi nişte limite şi fiţi consecvenţi. Invitaţi-i la mişcare şi exerciţii fizice atât cât este posibil în spaţiul locuinţei. Este bine că ne putem simţi ca în vacanţă, dar trebuie să le spunem că nu este totuşi o vacanţă, deoarece aveţi program de lucru pentru serviciu, iar ei au de studiat, de pregătit lecţii pentru teze şi examene. Calmul şi siguranţa în familie sunt date de structurarea timpului şi de consecvenţa cu care o facem”.

Vârstnicii: longevitatea înseamnă vitalitate

Persoanele vârstnice trec prin momente mai dificile decât persoanele mai tinere. Au, pe de o parte, teama de propria îmbolnăvire, suferind cel mai adesea de afecţiuni cronice, dar au şi restricţii mai mari în privinţa ieşirii din casă, gândite, desigur, spre protejarea lor. Psihoterapeutul Florentina Nicolescu ni se adresează nouă, celor mai tineri, arătându-ne cât de important este să nu uităm de cei vârstnici, fiecare dintre noi fiind o rotiţă importantă în angrenajul reţelei sociale de sprijin. La rândul lor, persoanele de peste 65 de ani pot să privească perioada de distanţare socială ca pe una în care pot face lucruri noi: „Nu sunteţi singuri şi sunteţi foarte importanţi. Longevitatea înseamnă vitalitate, forţă de viaţă şi forţă psihică, înseamnă că puteţi fi modele pentru cei din familia dumneavoastră şi pentru cei din jur. Iubirea pentru celălalt în această perioadă înseamnă distanţare socială. Această experienţă o putem face în beneficiul nostru. Să ne concentrăm pe ceea ce putem controla. Să ne adaptăm rutina zilnică acestei perioade. Să trecem pe lista noastră lucrurile pe care le-am amânat: putem face ordine în scrisori, în amintirile din călătorii, în acte. Să facem lucruri care ne fac plăcere: să citim, să ne uităm la comedii, să facem mişcare cât ne permite sănătatea. Putem face lucruri pe care nu le-am mai făcut până acum: dacă avem lucruri de la nepoţeii noştri prin casă, să desenăm, să pictăm. Să învăţăm câte un cuvânt pe zi dintr-o limbă străină ar fi foarte interesant şi ar ţine creierul sănătos. Să notăm într-un caiet ce lucruri dorim să facem după ce trece perioada aceasta. Este momentul să dăm telefoane cunoştinţelor, rudelor, foştilor colegi. Avem nevoie să exprimăm în cuvinte ceea ce trăim, să reînvăţăm să spunem: «însemni mult pentru mine», «îţi sunt recunoscător», «îţi mulţumesc», «te iubesc». Solidaritatea vindecă. Ne vindecă indiferent dacă dăruim sau primim. Nu trebuie să vă lăsaţi copleşiţi de lucrurile care se întâmplă acum, această perioadă va trece. Şi nu uitaţi, respectaţi ceea ce spun autorităţile ca măsuri de prevenţie!” 

Autodisciplina este un factor protectiv

Despre viaţa în cuplu vorbeşte psihoterapeutul Roxana Purcărea, care arată care pot fi ingredientele unei bune convieţuiri în această perioadă, când există şi oportunităţi de cunoaştere şi redescoperire între soţi. Importantă este unirea spre acelaşi ţel, dorinţa de a trece împreună prin ceea ce se întâmplă acum. „Creaţi-vă propriul vostru microunivers cu scopuri şi valori comune. În cuplurile funcţionale, partenerii învaţă unul de la celălalt, învaţă reciproc, se adaptează unul la celălalt şi împreună la situaţiile noi. Înlocuiţi vechile rutine şi construiţi altele noi. Dacă ­înainte plecaţi împreună la serviciu, de exemplu, acum petreceţi 10-15 minute împreună la cafea dimineaţa înainte de a vă deschide laptopurile să lucraţi. Folosirea ritualurilor şi autodisciplina sunt factori protectivi. Regulile reduc din anxietate. Tensiunile pot fi mai ridicate în această perioadă pentru că există frică. Folosiţi cearta ca pe o oportunitate de învăţare, aflaţi ce vă sperie pe voi şi ce îl sperie pe partener. Acordaţi atenţie intimităţii voastre, dar nu uitaţi să-i oferiţi celuilalt spaţiu şi timp personal. A crea graniţe pentru noi şi a respecta graniţele celuilalt creează încredere şi respect”, sunt câteva dintre recomandările psihologului.

Asistenţă pentru cadrele medicale de la ATI

Institutul pentru Studiul şi Tratamentul Traumei a înfiinţat pentru această perioadă două grupuri de sprijin psihologic pentru medicii de la Terapie Intensivă (ATI). Există în acest moment un grup de psihoterapeuţi care oferă ­suport tuturor cadrelor medicale de la Terapie Intensivă nou-născuţi (în parteneriat cu Asociaţia „Unu și Unu”) și alt grup de terapeuţi care oferă sprijin cadrelor medicale de la ATI din secţiile de boli infecţioase. Serviciile de consiliere și suport psihologic sunt gratuite și vor fi oferite online sau telefonic. De asemenea, tot pe baza voluntariatului, specialişti în psihoterapie de la institutul amintit oferă asistare psihologică gratuită celor care sunt şomeri, elevi, studenţi sau care provin din familii cu venituri reduse sau nu au venituri, pensiona-rilor cu pensii mici sau celor ­aflaţi în alte situaţii dificile ­financiar.