Adaptarea la viaţa extrauterină a nou-născutului

În ultima perioadă a sarcinii, fătul se dezvoltă continuu, într-un ritm progresiv. El va prezenta o maturizare satisfăcătoare a activităţilor necesare unei relative independenţe funcţionale, care să-i permită adaptarea la viaţa extrauterină. Urmărirea şi aprecierea acestei capacităţi se face cu ajutorul scorului Apgar, a cărui sumă trebuie să depăşească nota 8.

Scorul Apgar se adresează aprecierii şi însumării, printr-un punctaj de 0,1 şi 2 puncte acordate unui număr de cinci semne şi anume: frecvenţa cardiacă, efortul respirator, respectiv calitatea respiraţiei, tonusul muscular, reflexul de iritabilitate, culoarea tegumentelor.

Aprecierea trebuie făcută cu multă competenţă în momentul naşterii, precum şi în următoarele 1, 3 şi respectiv 5 minute.

Nou-născutul la termen cu cea mai bună stare la naştere va însuma un scor Apgar notat cu 10, rezultat prin cele două puncte maxime acordate fiecărui semn.

Nou-născutul notat cu scor Apgar 8 obligă personalul medical la o supraveghere atentă şi o reevaluare a scorului la 10, 15 şi respectiv 20 de minute.

Când scorul Apgar are valori sub 7, reanimarea nou-născutului este obligatorie. Dacă scorul este 3 sau sub 3, starea nou-născutului este foarte gravă.

Ce riscuri apar la naştere

Adaptarea la viaţa extrauterină a bebeluşului este anticipată de solicitări cu mare potenţial de patogenitate (îmbolnăvire), impuse de acţiunea nocivă a unor factori chimici şi mecanici ai naşterii. Aceşti factori sunt reprezentaţi de:

- întreruperea aportului nutritiv şi de oxigen;

- acţiunea forţelor mecanice produse de către contracţiile uterine.

În timpul naşterii, nou-născutul este supus unor influenţe care în mod deosebit se exercită asupra sistemului nervos central şi a circulaţiei sale.

Sfârşitul perioadei de sarcină coincide pentru făt cu creşterea capacităţii lui de rezistenţă faţă de solicitările impuse de actul naşterii, permiţându-i-se să treacă cu succes acest moment.

Astfel, la sfârşitul sarcinii, fătul prezintă următoarele aspecte:

- cutia craniană este suficient de osificată pentru a asigura o protecţie satisfăcătoare substanţei cerebrale şi vaselor care o irigă;

- în timpul naşterii (travaliului) se produce o scădere a pragului de excitabilitate a centrilor respiratori, precum şi o creştere a toleranţei ţesuturilor la lipsa de oxigen;

- răspunsul sistemului nervos central faţă de acţiunea factorilor amintiţi, prin gradul lui de dezvoltare şi coordonare şi în corelaţie cu activitatea endocrină este mult mai diminuat.

Sfârşitul perioadei de sarcină aduce şi la mamă modificări importante de pregătire a naşterii şi anume:

- poziţionarea fătului;

- dimensionările pelviuterine şi vaginale;

- secreţiile hormonale.

Aceste modificări se produc în vederea facilitării naşterii.

Adaptarea la viaţa extrauterină

Această adaptare a bebeluşului constă în:

- intrarea în activitate a unor funcţii noi şi anume: respiratorie, circulatorie, digestivă şi hepatică de asigurare a digestiei, renală excretorie, hematologică, de termoreglare şi apărare;

- încetarea unor activităţi specifice vieţii intrauterine: circulaţia feto-placentară şi funcţiile respiratorii, nutritive şi de excreţie asigurate transplacentar;

- apariţia, în zilele imediat următoare, a unor manifestări aşa-zis fiziologice, specifice acestei perioade: criza hormonală, scăderea fiziologică în greutate, icterul fiziologic;

- regresiunea şi vindecarea unor modificări determinate de actul naşterii: involuţia cordonului şi cicatrizarea plăgii ombilicale, regresia unor modificări cutanate, musculare, osoase.

Procesul de adaptare a nou-născutului durează, în medie, 7-14 zile.