Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Aparatură performantă la maternitatea Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București
Organizația „Salvați Copiii” a donat maternității Spitalului „Sfântul Pantelimon” din Capitală un incubator performant şi o masă radiantă cu sistem de resuscitare, în valoare de 26.000 de euro. „Este vorba despre o masă radiantă cu modul de resuscitare, care este, de fapt, şi un incubator deschis pe care noi îl folosim în terapie intensivă, unde putem monitoriza continuu copilul, şi un incubator închis, tot de înaltă performanţă, care are şi o capacitate prin care putem îngriji chiar şi gemeni. (...) Acestea sunt aparate de bază cu care noi putem salva aceşti copii prematuri“, a declarat dr. Gheorghiţa Sardescu, şefa Secţiei Neonatologie de la „Sfântul Pantelimon“.
Aceasta a mai subliniat că atunci când vine vorba despre aparatele medicale, niciodată nu pot vorbi de „prea multe” sau „destule”. „Orice aparat care vine îşi găseşte utilitatea imediat. Suntem nevoiţi, din cauza lipsei aparaturii medicale, să refuzăm transferurile copiilor născuţi în jurul Bucureştiului“, a precizat dr. Gheorghiţa Sardescu.
Maternitatea Spitalului „Sfântul Pantelimon” este de nivel 3, putându-se efectua aici și terapie intensivă neonatală, iar pentru acest tip de serviciu sunt necesare echipamente medicale performante şi personal medical specializat.
Conform statisticilor realizate la nivel european, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, cu o rată de 8,8 la 1.000 de nou-născuţi vii. Datele arată că 1.628 de copii mai mici de un an au murit în 2014 în spitalele din România, iar lipsa aparaturii se numără printre principalele cauze ale deceselor.