Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Apariţia dentiţiei şi bolile limbii

Apariţia dentiţiei şi bolile limbii

Un articol de: Doina Dumitriu - 06 Oct, 2007

În acest număr vă vom prezenta afecţiunile specifice glandelor salivare, ale apariţiei dentiţiei şi bolilor limbii, modalităţile lor de manifestare şi tipul tratamentului care se impune în astfel de afecţiuni.

Xerostomia constă în absenţa tranzitorie sau definitivă a secreţiei salivare. Clinic se traduce prin senzaţia de uscăciune a gurii şi mucoaselor. Forma tranzitorie a xerostomiei apare în stări febrile, sindroame de deshidratare sau în cursul tratamentului anticolinergice sau fenotiazină.

Ptialoreea constă într-o secreţie salivară excesivă, putând să apară la noul-născut cu atrezie esofiagiană (absenţa esofagului în timpul erupţiei dentare la sugar, în cursul unor afecţiuni ale cavităţii bucale (gingino-stomatite), la copii cu encefalopatie cronică infantilă.

Parotidita recurentă este o boală inflamatorie recurentă a glandelor parotide, care se caracterizează clinic prin tumefierea uni sau bilaterală a glandelor parotide. Această tumefiere apare repede, se însoţeşte de durere şi poate dura până la 3 săptămâni. Se numeşte parotidită recurentă, deoarece se poate repeta la intervale de săptămâni sau luni de zile, dar şi rinite spontane al pubertate. Prezentarea la medic este indicată, deoarece parotidita recurentă beneficiază de tratament medical.

Parotidita supurală apare, de obicei, la nou-născuţi prematuri, malnutriţi şi este determinată de stafilococul auriu. Clinic, apare o tumefiere uni sau bilaterală a glandelor parotide, care sunt dureroase, iar febra este prezentă. Prezentarea la medic este obligatorie, deoarece parotidita supurală beneficiază de tratament medical şi uneori, când se impune, chiar de tratament chirurgical.

Ranula reprezintă un chist mucos al glandei sublinguale, a cărui consistenţă este moale, fiind localizată pe planşeul bucal. Această formaţiune chistică poate creşte în dimensiuni, determinând devierea limbii, iar în formele foarte mari pot să apară dificultăţi respiratorii. Tratamentul este chirurgical.

Sindromul Sjögren este o afecţiune a cărei etiopatogenie este necunoscută şi constă într-o insuficienţă secretorie a tuturor glandelor exocrine, asociată cu artrită reumatoidă.

Clinic, apare tumefacţia glandelor salivare şi lacrimale, uscăciunea gurii şi a faringelui, uscăciunea mucoasei căilor respiratorii, ochii sunt uscaţi şi dureroşi, dar şi leziunile cutanate (tegumentele sunt uscate, aspre, păr friabil). La această simptomatologie se adaugă şi manifestări artritice.

Sindromul Miculicz se caracterizează clinic prin tumefierea glandelor salivare şi lacrimale, iar secreţiile se reduc sau sunt oprite, ceea ce determină uscăciunea gurii şi absenţa lacrimilor.

Acest sindrom poate să apară primar sau secundar leucemiei acute, bolii Hodgkin, tuberculozei, infecţiilor virotice.

Tumorile glandelor salivare sunt excepţionale la copil.

Erupţia dentară

Organismul uman prezintă două dentiţii: una temporară sau „de lapte“ şi una premanentă. Dentiţia temporară sau „de lapte“ este formată din 20 de dinţi, a căror apariţie în timp are următoarea ordine:

- incisivii mediani inferiori (în număr de doi) apar între 6-8 luni;

- incisivii mediani superiori (tot doi) apar între 8-10 luni;

- incisivii laterali (doi inferiori şi doi superiori) napare între 10 şi 12 luni;

- primi molari de lapte (doi superiori şi doi inferiori) apare între 8-12 luni;

- caninii (patru) apar între 8-24 de luni;

- al doilea rând de molari de lapte (doi superiori şi doi inferiori) apar între 24 şi 30 de luni.

Schimbarea apariţiei dinţilor, ca şi unele întârzieri de 1-2 luni, nu are caracter patologic. Dentiţia de lapte se încheie în jurtul vârstei de 30 de luni.

Erupţia dentară se poate însoţi de unele tulburări şi anume: subfebrilitate, nelinişte, agitaţie, anorexie, unele tulburări dispeptice, care trebuie diferenţiare de manifestările patologice determinate de alte cauze.

Dentiţia permanentă

Erupţia celei de-a doua dentiţii se anunţă o dată cu apariţia primilor molari permanenţi, în jurul vârstei de 6 ani şi se încheie între 20-25 de ani, cuprinzând 16 dinţi pentru fiecare arcadă dentară, în total 32 de dinţi.

Între 6 ani şi jumătate şi 12 ani, dinţii de lapte cad, de obicei în aceeaşi ordine în care au apărut, fiind înlocuiţi succesiv cu dinţii permanenţi.

Ordinea apariţiei dinţilor permanenţi este următoarea:

- incisivii mediani (doi superiori şi doi inferiori) apar între 6-8 ani;

- incisivii laterali (doi superiori şi doi inferiori) apar între 7 şi 9 ani;

- caninii (doi superiori şi doi inferiori) apar între 9 şi 13 ani;

- primii premolari (doi superiori şi doi inferiori) apar între 9 şi 12 ani;

- al doilea rând de premolari (doi superiori şi doi inferiori) apar între 10-14 ani;

- primii molari (doi superiori şi doi inferiori), care apar în jurul vârstei de 6 ani îşi continuă erupţia până la vârsta de 8 ani;

- al doilea rând de molari (doi superiori şi doi inferiori) apare între 10 şi 14 ani;

- al treilea rând de molari, denumiţi şi „măselele de minte“ (doi superiori şi doi inferiori) apare între 16 şi 25 de ani, unii chiar mai târziu.

Mugurii dentari ai dentiţiei temporare se formează în perioada intrauterină, calcifierea lor începând din luna a 5-a fetală, iar a dentiţiei permanente din primele luni de viaţă.

Carenţele nutritive, acţiunea iatrogenă a unor medicamente, ca şi unele procese patologice apărute la mamă în cursul sarcinii, cât şi la copil pot avea acţiuni defavorabile asupra dentiţiei, producând anomalii de erupţie, formă, structură şi număr.

Unele obiceiuri, ca suptul degetului, pot avea influenţe negative asupra dezvoltării aportului dento-maxilar. Unele pierderi timpurii ale primilor dinţi (de cele mai multe ori din cauza traumatice) pot produce modificări în apariţia şi poziţionarea dinţilor definitivi.

Un control periodic al dinţilor temporari şi definitivi, efectuat la cel puţin 6 luni, permite depistarea şi asanarea cariilor primare.

Bolile limbii

Aglosia reprezintă absenţa congenitală a limbii. Este o malformaţie rară şi, de obicei, se asociază şi cu alte malformaţii ale tubului digestiv. Copilul care prezintă aglosie nu poate supravieţui din cauza imposibilităţii lui de a se alimenta.

Microglosia este o anomalie congenitală şi constă într-o limbă mică şi scurtă, din cauza lipsei porţiunii sale anterioare.

Macroglosia constă într-o mărire globală de volum a limbii şi poate fi congenitală sau dobândită. Forma congenitală apare ca urmare a unei hiperplezii musculare sau fibroase. Forma dobândită poate să apară în hipotiroidismul congenital, neurofibromastoză. Macroglosia moştenită se traduce printr-o creştere a diametrelor limbii, fără afectarea ocluziei bucale. În macroglosia importantă limba depăşeşte arcurile maxilare şi fanta labială. Se asociază cu scurgerea permanentă a salivei din gură, perturbarea dezvoltării arcurilor dentare, tulburări de alimentaţie şi tulburări de vorbire. O dată cu creşterea în vârstă a sugarului şi cu apariţia dentiţiei temporare, decalajul de creştere dintre limbă şi celelalte structuri dispare.

Ankiloglosia (fren lingual scurt) este cea mai frecventă malformaţie a limbii şi se caracterizează prin inserţia unui fren scurt până aproape de marginea anterioară a limbii. Această malformaţie nu se însoţeşte de tulburări de supt şi mai târziu de vorbire. Secţionarea frenului se va face în jurul vârstei de 8-10 luni.

Limba fisurată este o anomalie congenitală şi se caracterizează prin preţenţa pe faţa dorsală a acesteia a unor şanţuri transversale neregulate, cu o adâncime de câţiva milimetri, a operite de o mucoasă eritematoasă. Limba apare mărită de volum, iar pe marginile laterale sunt vizibile amprentele dinţilor. Afecţiunea nu presupune tulburări de alimentaţie şi de vorbire.

Limba geografică este o afecţiune constituţională cu evoluţie cronică şi constă în tulburări trofice ale mucoasei linguale. Limba georgrafică este apanajul vârstelor mici. Leziunile linguale apar, iniţial, sub forma unor insule circulare, de culoare alb cenuşie, uneori proeminente şi bine delimitate de mucoasa sănătoasă. Aceste formaţiuni se extind spre periferie, iar în centrul lor, prin descuamare rămâne o placă roşie, catifelată, care se extinde treptat. Prin extinderea în suprafaţă a descuamării papilare şi regenerarea unor papile se realizează aspectul migrator al leziunii. Acest proces de descuamare-regenerare evoluează în cicluri de 3-7 zile. În urma acestor leziuni, limba ia aspect de hartă georgrafică. Afecţiunea are o evoluţie benignă şi nu necesită tratament.

Limba neagră este o melanoglosie rară, caracterizată printr-o tumefiere a papilelor filiforme. Aspectul de limbă neagră şi păroasă poate surveni şi în cursul tratamentelor cu antibiotice pe cale orală sau în cursul hemoragiilor bucale din hemofilie.

Evoluţia merge spre involuţie spontană a leziunilor în săptămâni sau luni de zile.

Limba romboidă se caracterizează prin prezenţa în mijlocul feţei dorsale a limbii a unei proeminenţe de formă rombică sau ovală, unde mucoasa de înveliş a leziunii pare depapilată. Această afecţiune este rară şi nu necesită tratament.

Afecţiuni dobândite ale limbii

Limba „încărcată“ se caracterizează prin acoperirea limbii de un strat alb-gălbui, format din resturi alimentare şi bacterii care se acumulează printre papilele filiforme, hipertrofiate ale limbii. Apare în stări febrile, anorexie, respiraţie orală, diete hidrice prelungite, sindroame de deshidratare.

Limba roşie descuamată apare în cursul scarlatinei şi în stadii tardive ale unor stări febrile.

Limba roşie atrofică se caracterizează prin atrofierea completă a papilelor, limba apărând netedă şi roşie. Apare în anemia hipocromă, în stadii de malabsorbţie, în pelagră.

Glosita apare în cazul dizolvării în cavitatea bucală a unor medicamente (aspirină) sau a ingestiei voluntare sau accidentale a unor substanţe toxice sau alcaline caustice. Tratamentul este local, de urgenţe şi constă în îndepărtarea toxicului de la nivelul cavităţii bucale prin spălare cu cantităţi mari de apă.

Subglosite difteroide (boala Riga) reprezintă o glosită traumatică, ce se întâlneşte la sugari după erupţia incisivilor mediani inferiori, la malnutriţie, în convalescenţa unor boli, în sindroame comiţiale. La nivelul limbii apar leziuni de tip ulcerativ. Evoluţia subglositei difteroide este benignă.