Camforul, „doctorul“ plămânilor şi al inimii

Prin multiplele proprietăţi antiseptice, camforul a fost printre cele mai vechi medicamente naturale din lume. În plus, răşina de camfor are proprietatea de a vehicula în corpul uman principiile vindecătoare ale altor plante medicinale.

Cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea ştiinţifică de Cinnamomum camphora, arborele de camfor este originar din Asia de est, de unde s-a răspândit treptat în toată lumea.

Camforul se prezintă sub formă de cristale sau pulbere albă, cristalină şi untoasă, cu miros puternic, pătrunzător şi gust iute, puţin amar şi răcoros, sau sub formă de ulei eteric.

Printre principalele proprietăţi terapeutice se numără cele antimicrobiene, antiseptice, antivirale, dezinfectante, expectorante, antinevralgice, antifebrile, antireumatice, antiinflamatoare, analgezice, revulsive, antipruriginoase, stimulatoare a circulaţiei sanguine.

În primul rând, camforul prezintă eficienţă deosebită în menţinerea sănătăţii plămânilor şi inimii. În afecţiunile respiratorii, camforul acţionează în decongestionarea căilor respiratori şi a plămânilor, în pneumonie, sincope respiratorii, gripă, astm bronşic şi în scăderea febrei.

În afecţiunile cardiovasculare, camforul stimulează activitatea inimii şi intervine în reglarea tensiunii arteriale şi a palpitaţiilor cardiace.

În dermatologie, camforul are efecte benefice în acnee, degerături, prurit de diferite etiologii, inflamaţii ale pielii şi, în mod special, pentru relaxarea picioarelor la sportivii care suferă de crampe, cârcei şi întinderi musculare.

Forme de utilizare

Uleiul eteric de camfor este inclus în diferite soluţii hidroalcoolice sau uleioase, alcool camforat, unguent camforat, elixir de camfor, băi terapeutice, inhalaţii, şedinţe de aromaterapie, prepararea de băuturi terapeutice şi de parfumare.

Alcoolul camforat se obţine prin dizolvarea cristalelor de camfor (10 g) în alcool alimentar 96° (90 ml). Se foloseşte intern, administrând câte 30 de picături de trei ori pe zi, precum şi extern, sub formă de comprese sau de frecţionări pe tâmple, împotriva durerilor de cap. În amestec cu uleiul volatil de mentă se foloseşte împotriva pruritului de piele, indiferent de etiologia mâncărimilor.

Unguentul camforat se prepară din 10 g de camfor, 10 linguri de untură, lanolină sau vaselină şi două linguri de alcool de 96°, care se amestecă până la omogenizare. Se foloseşte în masaje contra reumatismului, a articulaţiilor dureroase şi a crampelor musculare.

Aplicat pe piept şi pe spate, este indicat în caz de bronşită, astm bronşic, pneumonie şi tuse (de două-trei ori pe zi).

Elixirul din camfor, amestecat cu tinctură din flori şi frunze de păducel, în alcool de 70°, se recomandă a fi luat pe stomacul gol , câte o linguriţă de 3-4 ori pe zi, într-o cură de trei luni, având efecte în reglarea hormonală şi nervoasă. Are bune acţiuni împotriva epuizării psihice, în restabilirea echilibrului mental, aritmii, palpitaţii cardiace, hipertensiune arterială.

Răşina de camfor are proprietatea de a transporta în tot corpul principiile terapeutice ale multor plante medicinale.

Băile terapeutice şi inhalaţiile cu adaos de camfor au efecte benefice în afecţiuni pulmonare, răceli, în declanşarea expectoraţiilor şi în favorizarea respiraţiei normale.

Atenţie! În consumul intern, supradozarea care depăşeşte 4-6 g pe zi poate provoca ameţeli, vome, dereglări digestive şi dificultăţi de respiraţie. La doze de peste 17 g poate provoca paralizia unor centri nervoşi, delir, convulsii. La copiii mici, camforul poate acţiona ca paralizant al laringelui. În general, nu se recomandă femeilor însărcinate, persoanelor epileptice şi astmatice.