Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Copilul mic şi bolile diareice cronice

Copilul mic şi bolile diareice cronice

Un articol de: Doina Dumitriu - 27 Iul, 2007

În mod convenţional, se consideră ca diaree cronică eliminarea zilnică de scaune modificate ca aspect, în cantitate anormală, timp de peste două săptămâni. Diareea cronică este sinonimă cu malabsorbţia, determinată de alterarea funcţiilor intestinului specializat în digestie şi absorbţie.

Diareea cronică are cauze multiple. Astfel, aceasta poate fi determinată de infecţii intestinale (enterale) date de Salmonella, Escherichia Coli sau de infecţii parenterale la nivelul aparatului respirator sau urinar. Diaree cronică poate să mai apară în infecţii parazitare (giardioză) sau alergii alimentare (alergia la proteina laptelui de vacă sau la proteinele din soia). Intoleranţele alimentare determină şi ele apariţia diareei cronice. Aceste intoleranţe se referă la anomalii de tipul deficitului congenital de lactoză sau la tulburarea de transport a glucozei şi anomalii enzimatice cu mucoasă intestinală histologie modificată (intoleranţă secundară de dizaharide, intoleranţă tranzitorie la gluten). Insuficienţa pancreatică şi insuficienţa biliară (atrezia de căi biliare, ciroza) determină şi ele diaree cronică. Factorii familiali sau genetici (malabsorţia de acid folic, intoleranţa de fructoză), deficitele imune , leziunile anatomice şi mecanice (sindromul de intestin scurt, constipaţia cronică), cauzele inflamatorii (boala CROHN, tuberculoza ileocecală, colita ulceroasă şi cea nespecifică), malabsrobţia proteino-calorică, cauzele funcţionale (sindromul de colon iritabil , antibioticoterapia orală excesivă), tumorile, leucemia, hipertiroidia sunt alte situaţii când poate să apară diareea cronică.

Cum este diagnosticată boala

Pentru stabilirea diagnosticului etio-patogenic al bolii diareice cronice este necesară realizarea unui cadru amnestico-clinic cât se poate de corect, obţinut prin relaţia cu părinţii. Copilul este dus la medic pentru persistenţa unor scaune modificate, pe o durată de timp variabilă, pentru recurenţa unor tulburări digestive sau pentru oprirea creşterii în greutate. Întrebările „orientate“ de medic trebuie să scoată în evidenţă momentul apariţiei tulburărilor digestive, caracterele scaunelor sub aspect calitativ şi cantitativ, asocierea altor modificări clinice, precum şi caracterul de durată al scaunului.

Medicul va cere date în legătură cu istoricul sarcinii, eventual se va interesa despre ingestia de droguri în această perioadă sau despre existenţa unor afecţiuni similare în familie.

Nu trebuie neglijate nici informaţii legate de aportul alimentar la diferite vârste şi în perioada care a precedat apariţia bolii, dar nici felul apetitului. O altă datorie a medicului este de a stabili ordinea cronologică a apariţiei scaunelor de boală şi legătura cu unele evenimente patologice extradigestive sau cu introducerea unor alimente în regimul copilului, ştiind că:

- diareea severă, apărută la introducerea alimentaţiei naturale pledează pentru un deficit congenital de lactoză;

- diareea manifestată după mai multe luni de la alimentaţia cu făinoase sau aspectul grăsos al scaunelor reprezintă semne pentru diagnosticul de celiachie;

- diareea apărută la scurt timp după introducerea cerealelor şi fructelor indică un deficit de sucroză;

- persistenţa diareei după un episod acut, poate sugera un deficit secundar de dizaharide. Medicul va stabili relaţia dintre simptomele digestive şi rata de creştere staturo-ponderală;

- sugarul şi copilul mic prezintă dureri abdominale care se exprimă prin stări de apatie (plâns), urmată de scaun, refuzul alimentaţiei, modificarea comportamentului, stări de paloare însoţite de transpiraţie.

Investigaţiile paraclinice şi de laborator aduc date certe pentru diagnostic, urmând ca tratamentul igienico-dietetic şi medicamentos să aducă o ameliorare spectaculoasă a simptomatologiei. Important este ca mama să respecte cu stricteţe sfaturile medicului; cu răbdare şi pricepere se poate rezolva dispariţia simptomelor, în final aceasta ducând la o creştere staturo-ponderală corespunzătoare vârstei.