Floarea Sfântului Ioan, panaceu în tratamentele naturiste

După trecerea zilei de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, tradiţia populară acceptă recoltarea sânzienelor, cunoscute şi sub denumirile de drăgaică sau floarea Sfântului Ioan. Înainte de această dată, nici o persoană, copil sau vârstnic, nu are voie să culeagă sânziene, nici măcar în joacă, deoarece ar atrage mari nenorociri asupra gospodăriei şi a familiei.

În fiecare dimineaţă, florile de sânziene apar tot mai frumoase, mai proaspete şi dătătoare de sănătate.

Ziua de 24 iunie a marcat sărbătoarea Sânzienelor încă din timpul romanilor, care credeau că noaptea Sânzienelor are un caracter profund magic, în care sunt posibile cele mai mari minuni, atât benefice cât şi distrugătoare.

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişurile caselor. Dacă aceste coroniţe rămâneau pe acoperiş, se credea că oamenii din casă vor fi sănătoşi şi vor trăi mulţi ani. În aceiaşi noapte, fetele puneau buchete de sânziene sub pernă pentru a-şi visa ursitul şi vremea măritişului.

În cursul zilei de Sânziene, florile legate în coroniţe sub formă de cruce erau duse la biserică, pentru a fi sfinţite. Tot legat de Sânziene, poporul a observat că, din această zi, cucul amuţeşte, amintind începutul sezonului de cosit şi de seceriş.

Vârfurile înflorite, cele mai utilizate în fitoterapie

Plantele au tulpini în patru muchii, înalte de 30-100 cm. Frunzele sunt liniare, ascuţite, lucioase, păroase pe faţa inferioară, dispuse câte 8-12 în verticile la fiecare nod. Podoaba principală este reprezentată de florile mărunte, albe sau galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, cu miros dulce-îmbătător, asemănător cu cel al fânului de curând cosit sau al mierii de albine. Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele 4 petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce duce la credinţa că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.

Noţiunea de drăgaică include două specii: sânzienele albe (cu denumirea ştiinţifică Galium mollugo) şi sânzienele galbene (cu denumirea ştiinţifică Galium verum).

În flora spontană, plantele de sânziene ocupă suprafeţe mari în Europa şi Asia, de la câmpie până în etajul montan, la altitudinea de 2.500 de metri. Creşte pe coaste însorite, pajişti aride, fâneţe, poieni, lanuri de grâu, margini de pădure, drumuri şi căi ferate.

În scopuri terapeutice se recoltează vârfurile înflorite ale tulpinilor, în toată perioada înfloririi, din luna iunie până în septembrie. Se usucă la umbră, în straturi subţiri, cu un coeficient de uscare de 4:1.

Sânzienele, plante cu efecte imunizante

Sânzienele albe sunt cunoscute prin multiple proprietăţi terapeutice: diuretice, antispastice, antireumatice şi afrodisiace, ceea ce le dau eficacitate în diferite afecţiuni, cum ar fi: tulburări circulatorii, gută, icter, pleurezie, poliartroze şi reumatisme cronice.

Sânzienele galbene au foarte multe proprietăţi vindecătoare, datorită conţinutului chimic mult mai divers, de la glicozide, coloranţi galbeni şi roşii, taninuri, acizi organici, enzime de închegare a laptelui şi săruri minerale (planta se mai numeşte popular „închegătoare“).

Această diversitate de conţinut imprimă plantelor multiple proprietăţi tămăduitoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de diferite boli, ceea ce îi justifică renumele de plantă magică, plină de mister.

Până în prezent au fost dovedite următoarele proprietăţi:

- diuretice şi depurative, curăţind sângele la nivelul ficatului şi al rinichilor;

- carminative şi colagoge (cu favorizarea secreţiei bilei);

- sudorifice (cu mărirea secreţiei glandelor sudoripare);

- astringente, cicatrizante, hemostatice, antiinflamatoare şi vulnerare (cu grăbirea vindecării rănilor externe şi interne);

- sedative, calmante şi antispastice în afecţiunile neurovegetative;

- pectorale;

- urogenitale;

- diaforetice;

- aperitive şi aromatizante.

Florile galbene, bune pentru bolile digestive

Sânzienele galbene fac parte din grupul plantelor cu cele mai variate întrebuinţări. Încă din trecutul medicinii tradiţionale au rămas diferite proceduri de utilizare, cu variaţii de la o zonă la alta. În Oltenia, planta era folosită contra herniei şi a frigurilor, în Ţara Făgăraşului - contra hepatitei şi a bolilor nervoase, în Moldova - contra bolilor de piele şi a celor venerice, iar în Transilva-nia de Nord - contra reumatismului.

Astăzi, în tratamentele interne, produsele din sânziene se dovedesc eficiente în foarte multe afecţiuni:

- boli digestive (icter, calculoză biliară, curăţirea ficatului şi a pancreasului de toxine, diaree, enterite, enterocolite, catar gastrointestinal);

- în bolile renale-genitale (calculoză renală cu eliminarea nisipului şi a deşeurilor toxice din rinichi şi vezică urinară, edeme renale, cistite, nefrite cronice, pielonefrite, tulburări de menopauză, afecţiuni ale uterului, impotenţă, colibaciloză urinară, cancer renal şi genital);

- în bolile sistemului nervos (nevroze, epilepsie, isterie, insomnie, vertij, stări de oboseală şi epuizare);

- contra tumorilor ganglionare, noduli tiroidieni, afecţiuni ale glandelor tiroide şi ale coardelor vocale;

- contra cancerului limbii, al laringelui şi al organelor genitale;

- contra durerilor reumatismale şi artrozice;

- în boli de metabolism (obezitate, anemie).

Tratamente interne

- infuzie din două linguriţe plantă uscată la 250 ml apă clocotită; se infuzează două minute acoperit şi se beau 2-3 căni pe zi, în nervozitate, epilepsie, isterie, litiaze, impotenţă. Pentru cancerul de limbă, laringe, piele şi organe genitale se beau 4-6 căni pe zi;

- infuzie din amestec, în părţi egale, de sânziene, urzică moartă şi splinuţă (Solidago virgaurea), utilă în afecţiunile renale şi ale vezicii urinare, nefrite cronice, pielonefrite, insuficienţă renală, cancer renal şi genital şi la bolnavii cărora li s-a extirpat un rinichi, consumând câte 3-4 căni pe zi, prin înghiţituri rare;

- macerat din 4-6 linguri rase de herbă uscată şi mărunţită la un litru apă; se lasă la temperatura camerei timp de 8 ore, se strecoară şi se consumă timp de 2-4 ore, ca tratament în bolile tiroidiene, hipertiroidie, epilepsie şi boli nervoase, într-o cură de minimum trei luni;

- tinctură din pulbere de herbă uscată (20 de linguri la un litru de alcool 50O); se lasă la macerat 12-14 zile, cu agitare zilnică, se strecoară prin stoarcere, se trece în sticluţe brune şi se beau câte 1-2 linguriţe de 3-4 ori pe zi, cu diluare în apă, având efecte bune contra cistitei, uretritei, nefritei şi a litiazei renale;

- pulbere din flori uscate, măcinate fin şi cernute, din care se ia câte o linguriţă de 3 ori pe zi sau se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, la copiii sub 12 ani doza fiind redusă la jumătate.

Preparate pentru uz extern

În tratamentele externe, preparatele din sânziene au eficacitate în:

- afecţiuni cutanate (răni, furuncule, pecingine, ulceraţii, erizipel, eczeme zemuinde, râie, acnee, psoriazis şi alte erupţii tegumentare);

- boli dermatice canceroase (plăgi maligne pe piele, limbă şi laringe);

- reumatisme, artroze şi junghiuri intercostale.

Se prepară:

- unguent de sânziene, preparat din suc proaspăt amestecat cu unt sau untură, până la formarea unei paste omogene şi utilizat în cancer de piele, răni, furuncule, cheratoză senilă (pete de bătrâneţe), panariţiu, leziuni ale coloanei vertebrale, otită;

- băi locale sau generale cu decoct de sânziene (7 linguri cu plantă uscată şi mărunţită la un litru de apă se fierb 15-20 de minute la foc mic), pentru reumatism, erupţii cutanate şi erizipel;

- cataplasme cu plantă proaspătă zdrobită, în tratamentul de guşă exoftalmică;

- cataplasme cu amestec de sânziene, gălbenele şi patlagină (plante proaspete strivite);

- comprese cu infuzie sau suc proaspăt de sânziene proaspete, utilizate în cancer de piele, tumori canceroase, cheratoze senile, erupţii alergice însoţite de mâncărimi, elefantiază, ten ofilit şi boli de piele (furuncule, răni);

- gargară cu infuzie concentrată (2-3 linguriţe cu herbă uscată la 250 ml apă clocotită), care se foloseşte în afecţiunile glandei tiroide şi ale corzilor vocale.

Alte utilizări

- colorant natural din vârfuri florale pentru brânzeturile de Chester, cărora le dau culoarea galben-portocalie şi gustul caracteristic;

- surogat de cafea din fructele şi rădăcinile de sânziene galbene, cu miros şi gust de cafea, care pot înlocui cicoarea;

- închegător al laptelui, datorită enzimelor componente;

- roua de pe florile de sânziene se aplică pe pleoape şi în jurul ochilor în fiecare dimineaţă, având rol în refacerea ochilor obosiţi, îndepărtarea cearcănelor şi a ridurilor, precum şi la îmbunătăţirea acuităţii vizuale, fiind considerată un adevărat elixir magic, mai ales la persoane cu deficienţe de vedere;

- înfrumuseţarea pielii la persoane cu ten uscat, folosind baia generală cu flori de sânziene, urmată de un masaj cu unguent de sânziene.