Florile de salcâm, remediu natural contra ulcerelor

▲ Proprietăţile terapeutice ale preparatelor din flori de salcâm dau posibilitatea intervenţiilor în tratarea multor boli, mai ales în afecţiunile sistemului nervos şi în boli digestive şi pulmonare ▲ Sunt cunoscute, de asemenea, efectele antitusive, antispasmodice ale tractului respirator, emoliente ale secreţiilor bronşice, antiseptice, antinevralgice, calmante, uşor sedative ▲

Salcâmul este cunoscut ca un arbore rustic, iubitor de căldură şi de lumină, înalt până la 20-30 metri, cu o tulpină dreaptă, acoperită cu o scoarţă cenuşie, îngroşată şi cu crăpături adânci în lungimea trunchiului.

Înflorirea are loc în a doua jumătate a lunii mai şi prima parte din iunie. În anii foarte favorabili, producţia de nectar a unei plantaţii de salcâm poate atinge 1.100-1.700 kg miere la hectar, iar în perioada culesului maxim, coloniile puternice de albine pot aduna circa 10-12 kg nectar pe zi.

Salcâmul, cu denumirea ştiinţifică Robinia pseudacacia, este originar din America de Nord, de unde s-a răspândit în toată Europa şi Asia. În România a fost adus de turci, prin anul 1750, mai întâi în sudul ţării, de unde s-a răspândit în toată ţara, atât ca arbore spontan, cât şi plantat în liziere masive sau izolat. Predomină în zonele de câmpie şi de deal, în sudul Olteniei, Muntenia şi sudul Moldovei, pe marginea drumurilor şi pe lângă aşezările săteşti. Se remarcă printr-o mare capacitate de lăstărire şi de adaptare ecologică la condiţii climatice foarte variate, cu o bună rezistenţă, atât la gerurile iernii, cât şi la secetele de vară.

Având o creştere rapidă şi rădăcini puternice, cu o extindere laterală până la 20 de metri, salcâmul poate asigura fixarea terenurilor nisipoase, a dunelor de nisip din Oltenia şi sudul Moldovei, a coastelor erodate şi alunecoase şi a taluzurilor cu pantă mare. De asemenea, constituie o specie ideală pentru amenajarea perdelelor de protecţie, a parazăpezilor (datorită rezisteţei la umezeală) şi ca material de construcţie (şarpante la case, stâlpi de gard, araci în vie, material de parchet şi în construcţii navale, fiind cel mai puţin atacat de carii. Teritoriul ocupat de salcâm în România, atât în plantaţii masive, în liziere şi ca exemplare solitare ajunge la aproximativ 100.000 de hectare.

În scopuri medicinale, florile se recoltează în faza de maximă dezvoltare, prin strujire de pe axul principal al inflorescenţelor, numai pe vreme bine însorită, şi se usucă la umbră, în straturi subţiri, din încăperi bine aerisite sau în poduri de case acoperite cu tablă. Prin uscare se obţine un randament de 1 kg flori uscate din 7 kg flori proaspete.

Scoarţa se recoltează prin jupuire de pe ramurile tinere, la începutul primăverii (martie-aprilie), când porneşte circulaţia sevei, sau la începutul toamnei (luna septembrie) şi se usucă la soare.

Florile proaspete conţin un ulei eteric complex care se extrage cu eter de petrol, obţinându-se concretul cu un randament de 0,15-0,20%. Materia primă este folosită pentru parfumerie, mai mult în Bulgaria, Ungaria şi Rusia, având la bază un mare număr de componente aromatice. Acestea intră în compoziţia unor parfumuri şi cosmetice cu notă odorantă de tip jasmin, liliac şi oriental.

Recomandări în bolile sistemului nervos

Efectele vindecătoare ale florilor de salcâm se exercită la toate persoanele, indiferent de vârstă. Acţiunile asupra sistemului nervos se manifestă prin capacitatea de a linişti, de a calma şi de a tonifia organismul aflat în diferite stări nevrotice. Produsele din flori de salcâm sunt utilizate în multe afecţiuni psihosomatice, care apar drept consecinţe directe ale unor tensiuni sufleteşti:

- stări conflictuale frecvente cu tendinţe de agresivitate şi criticism exagerat;

- accese de mânie şi iritabilitate psihică;

- crampe musculare de natură nervoasă;

- epuizare nervoasă şi a forţei fizice şi intelectuale, ajungând până la insomnii, stări de anxietate şi depresie psihică prelungită;

- reacţii necontrolate la stări stresante, dureri de cap şi migrene pe fond de stres;

- tulburări de memorie, de echilibru şi de văz, ajungând, în unele cazuri, la erupţii herpetice pe piele;

- tulburări de apetit, cu lipsa poftei de mâncare sau cu foame excesivă, produse de o stare de gol afectiv.

Din experienţe îndelungate s-a constatat că aceste afecţiuni ale sistemului nervos dereglat se pot trata prin:

- inhalarea parfumului florilor de salcâm, cu efecte liniştitoare asupra psihicului;

- aromatizarea camerei de lucru şi de dormit a bolnavului cu buchete de flori proaspete;

- consumul unei infuzii din flori uscate (o lingură la 200 ml apă clocotită) luată în 3 reprize pe zi, într-o cură de 3 săptămâni, înlocuind total apa de băut;

- consumul zilnic a unui macerat la rece din flori ţinute 2-3 zile în miere de albine, luând câte 3-5 linguriţe pe zi;

- tinctură din 20 grame flori uscate care se macerează în 100 ml alcool 700, timp de 10-14 zile, din care se iau zilnic de două ori câte 10 picături.

În tratament extern al bolilor sistemului nervos sunt recomandate băi generale cu extracte din flori.

Efecte bune în gastrita hiperacidă

În tratamentul bolilor aparatului digestiv, de multă vreme este cunoscută acţiunea benefică a florilor de salcâm asupra gastritei hiperacide, mai ales cea apărută pe fond de nervozitate.

Bune efecte se constată în combaterea arsurilor de stomac (pirozis), apărute mai ales noaptea, cu localizări retrosternale, cauzate de hiperaciditate. De asemenea, sunt atenuate durerile în ulcerul gastric şi duodenal, în gastralgii hiperclorhidrice, reflux gastro-esofagian, indigestii după mese copioase cu alimente grase, în insuficienţă hepatică, crampe abdominale. La copii, florile de salcâm pot avea efecte benefice în diareea acidă sau vărsături de lapte, precedate de agitaţie.

Tratamentele acestor boli digestive se pot face folosind o infuzie din amestec, în părţi egale, cu flori de salcâm şi frunze de dud bogate în carbonat de calciu cu efecte alcalinizante, de reducere a hiperacidităţii gastrice; se ia o linguriţă din amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau două ceaiuri pe zi, după mesele principale, în cure de lungă durată.

În cursul zilei, în locul apei potabile sau a sucurilor, este recomandat să se consume apă din flori de salcâm (o mână de flori uscate se macerează la rece, minim 8 ore, într-un litru de apă curată de izvor).

Ceaiul din flori de salcâm combate tusea convulsivă

În bolile aparatului respirator, florile de salcâm sunt eficiente în combaterea tusei convulsive şi astmatice, a răcelii, virozelor, a răguşelii, în infecţii acute ale căilor respiratorii, astm bronşic.

Tratamentul acestor afecţiuni se face cu ceai din flori de salcâm care acţionează asemănător cu supa de pasăre ce s-a dovedit a fi un aliment cu mare valoare nutritivă, dar şi cu deosebită eficienţă în reducerea proceselor inflamatorii, calmarea tusei, a strănutului şi a secreţiilor nazale. Este demn de subliniat că în cazul bolilor pulmonare să nu se neglijeze consumul ceaiului de salcâm, iar ca alimentaţie să se consume supe de pasăre, cel puţin la o masă pe zi.

Mierea de salcâm cu nuci, cel mai bun energizant

Mierea de salcâm constituie un deliciu de neegalat, fiind mult apreciată pentru savoarea sa, pentru valoarea energetică mare (300 kcal la 100 grame produs) şi pentru multiplele proprietăţi terapeutice. Faptul că este singurul sortiment de miere care nu se zahariseşte decât după foarte mult timp constituie un avantaj luat în consideraţie de către consumatori.

Aroma naturală şi calităţile terapeutice se păstrează mai bine în mierea din fagure decât în cea centrifugată, întrucât fagurele conţine şi o anumită cantitate de ceară, polen şi propolis, constituind un amestec ideal pentru tratarea multor boli de plămâni şi inimă, pentru colite şi enterocolite, afecţiuni de ficat, boli ginecologice, anemie şi pentru menţinerea funcţiilor fiziologice active până la bătrâneţe. Nu întâmplător s-a constatat că apicultorii au o durată de viaţă mai mare cu 8 ani decât restul oamenilor, datorită unui consum frecvent de miere (mai ales în fagure) precum şi altor produse apicole (polen, propolis).

S-a dovedit că mierea de salcâm, diluată în puţină apă caldă şi luată înainte de mese sau seara înainte de culcare, are efecte deosebite în vindecarea ulcerelor (gastric şi duodenal).

Dacă se amestecă cu nuci mărunţite se realizează un produs delicios, cu efecte imediate în cazuri de oboseală fizică şi intelectuală, la persoane convalescente, la bătrâni, la sportivi şi la mame care alăptează.

Specialiştii gastronomi au integrat mierea şi florile de salcâm în multe preparate culinare cu efecte liniştitoare, mai ales în produse de patiserie, dulceaţă, peltea, marţipan cu migdale, antreuri, gogoşi cu aluat de clătite, salate, siropuri şi băuturi (hidromel, vin tonic şi lichior).