Frunzoase de primăvară benefice organismului

Aprilie este o lună de tranziție, care ne trece din sezonul rece în sezonul zilelor însorite și calde. Și o face inclusiv din punct de vedere alimentar. Este luna frunzelor, nu doar a celor din copaci, ci și a celor pe care le putem pune în farfurie: urzici, spanac, ștevie, lobodă, frunze de păpădie și de rucola, leurdă, untișor, măcriș, salată verde, frunze de mesteacăn, ceapă și usturoi verde. Desigur, sunt și alte legume de sezon de care ne putem bucura, cum sunt ridichile, sparanghelul și anghinarea, dar și ciupercile de pădure. Astfel, mesele ne sunt împrospătate după perioada lungă de iarnă în care majoritatea legumelor consumate au fost rădăcinoase sau legume congelate.

Urzicile sunt cunoscute de multă vreme pentru proprietățile lor terapeutice, fiind considerate plante medicinale încă din Antichitate. De pildă, egiptenii le foloseau pentru a ameliora durerile provocate de artrită, iar soldații romani pentru a se încălzi. În ambele cazuri, remediul era aplicat local. De altfel, și bunicii noștri știau că e bine să te lași înțepat de urzici. Substanțele care pătrund în piele în urma contactului cu frunzele de urzică sunt asemănătoare celor produse chiar de organismul nostru: acetilcolină, histamină, serotonină. Acestea sunt responsabile de reacția locală care apare.

Urzicile conţin toţi aminoacizii esenţiali

Dar urzicile nu sunt mai prejos nici ca aliment. Bogate în vitaminele C și K, beta‑caroten, unele minerale importante, precum calciul, fierul și magneziul, ele conţin și polifenoli valoroși, alături de toți aminoacizii esențiali, lucru destul de rar întâlnit în lumea vegetală. Mulți dintre polifenoli, dar și alți fitonutrienți din compoziția chimică a urzicilor, le conferă o valoare importantă în privinţa protecției antioxidante. Mai multe studii au arătat că extractul de urzici poate crește nivelul de antioxidanți din sânge.

Între polifenolii din urzici se numără kaempferolul, quercetina, acidul cafeic și cumarinele. Kaempferolul este cunoscut pentru efectul său antiinflamator și antioxidant, studiile evidențiind chiar beneficii privind protecția neuronală, cardiovasculară și antitumorală, dar și reducerea riscului de diabet zaharat. Totodată, kaempferolul poate contribui la îmbunătățirea răspunsului imun și a sănătății intestinale.

Un studiu publicat în anul 2016 a evidențiat efectul hipotensiv al extractului de urzici prin stimularea producției de oxid nitric, care este o substanță pe care organismul nostru o produce pentru a relaxa tunica musculară a pereților vaselor de sânge, facilitând astfel fluxul sangvin și transportul oxigenului și al nutrienților. La efectul vasodilatator al oxidului nitric se adaugă şi cele de imunomodulator și de neurotransmițător, modulând eliberarea altor mediatori chimici, precum glutamatul, cel mai important excitator al sistemului nervos, implicat în învățare, memorare și neuroplasticitate.

Desigur, aceste efecte au fost observate în condițiile cercetărilor de laborator, unde s‑au folosit extracte concentrate din urzici. Chiar dacă o simplă mâncare de urzici nu poate induce efecte de asemenea anvergură, totuși rezultatele studiilor nu sunt irelevante. În contextul unei alimentații sănătoase și, de fapt, al unui stil de viață sănătos, urzicile pot avea o contribuție valoroasă. În cadrul unui alt studiu, din 2010, au fost descriși în extractele de urzică unii compuși asemănători insulinei, ceea ce ar putea explica efectul acesteia de reducere a glicemiei.

Untişorul sau „iarba scorbutului”

Untișorul este una dintre primele plante ce își etalează frunzulițele la soare primăvara. Acestea trebuie consumate tinere, înainte de apariția florilor, deoarece, pe măsură ce se maturizează, acumulează o substanță din categoria lactonelor, numită protoanemonină, specifică plantelor din familia untișorului. Aceasta acționează ca un iritant asupra mucoaselor, putând provoca greață, vomă sau alte tulburări gastrointestinale. Se pare însă că, prin uscare sau tratare termică, protoanemonina este inactivată, scăzând astfel semnificativ toxicitatea frunzelor de untișor.

Protoanemonina are însă și efecte terapeutice. Testele de laborator au demonstrat acțiunea antifungică și antibacteriană a acesteia, cu precădere asupra stafilococului auriu și a bacteriei Escherichia coli.

Și untișorul a fost folosit de‑a lungul veacurilor ca remediu local pentru unele afecțiuni, în special pentru cele cutanate. Astfel, oamenii au preparat din frunzele lui unguente pentru tratarea iritațiilor, leziunilor pielii, dar și a varicelor și hemoroizilor.

În Germania, untișorul este supranumit „iarba scorbutului”, fiind utilizat în trecut pentru prevenirea acestei afecțiuni cauzate de carența vitaminei C. Într‑adevăr, frunzele tinere de untișor au un conținut crescut de vitamina C, care poate ajunge la 150 mg per 100 g frunze.

Măcrişul

O altă frunză a primăverii bogată în vitamina C este măcrișul, cunoscut și sub denumirea de măcrișul iepurelui. Cunoscut drept un remediu pentru afecțiunile digestive ușoare, dar și pentru reducerea febrei, măcrișul trebuie consumat, ca untișorul, în cantități moderate. Având un conținut crescut de oxalați, poate produce diaree, iar în cantități mari poate afecta rinichii. Aplicat local, sub forma cataplasmelor, poate ameliora iritațiile pielii, înțepăturile de insecte și arsurile solare ușoare.

Loboda sau spanacul de munte

Denumită și spanacul francezului sau spanacul de munte, loboda este o legumă frunzoasă bogată în fier și vitamina C, dar și în compuși antiinflamatori și antioxidanți. Varietatea cu frunze roșii conține niveluri ridicate de betalaine și antociani, pigmenții responsabili de culoarea frumoasă, pe care îi găsim și în sfecla roșie. Unele studii au arătat că aceștia ar putea avea efecte inhibitorii asupra celulelor tumorale, limitând proliferarea acestora.

De asemenea, ar putea avea și beneficii asupra sănătății neuronale și cardiovasculare. Betalainele și antocianii s‑au dovedit eficienți în scăderea unor markeri inflamatorii, precum proteina C‑reactivă și factorul de necroză tumorală TNF‑α, dar și în ameliorarea durerilor provocate de osteoartrită. Betalainele, similar compușilor din urzici, stimulează producerea de oxid nitric, inducând vasodilatație și reglarea tensiunii arteriale. Efectele vasoprotectoare se datorează și conținutului crescut de potasiu: 100 g de frunze de lobodă conțin circa 800 mg de potasiu. Totodată, pe lângă potasiu, loboda are și un conținut crescut de calciu.

Loboda poate fi consumată sub formă de salată sau poate fi gătită asemănător spanacului, fiind adăugată în supe și diferite alte preparate culinare. Frunzele de lobodă pot avea un ușor gust sărat, datorat capacității acestora de a reține sărurile din solul în care cresc. Acesta trebuie să fie și un punct de atenție pentru noi: ideal ar fi să consumăm loboda crescută pe soluri sănătoase, nepesticizate.

Aceste câteva exemple de frunze comestibile confirmă vechea zicală a lui Hippocrate: „Hrana să ne fie medicament și medicamentul să ne fie hrană”.