Săptămâna Mare ne împarte între liniștea slujbelor la ceas de seară și agitația pregătirilor pentru Paști din timpul zilei. Poate nu degeaba în Moldova există vorba aceasta, că până la Florii toate
Funcţia cardiacă, îmbunătăţită cu ajutorul celulelor stem
Potrivit site-ului maxisciences.com, cercetători şi specialişti în boli cardiace de la Clinica Universităţii din Montréal au reuşit, în premieră mondială, să îmbunătăţească funcţiile inimii unui pacient prin implantarea de celule stem. Aceştia au prelevat măduvă osoasă din şoldul unui pacient de 59 de ani şi au păstrat apoi din ea doar celulele stem. În cursul unui pontaj coronarian, medicii au injectat celule izolate direct în inima pacientului, funcţia cardiacă a acestuia îmbunătăţindu-se cu 50%. Potrivit dr. Nicolas Noiseux, cardiolog la Universitatea din Montréal, prin această tehnică se pot produce celule ale muşchiului inimii sau ale vaselor sanguine. Tot datorită ei s-ar putea evita, în viitor, transplantul cardiac. Cercetătorii canadieni au anunţat că doresc să supună acestei intervenţii alţi 20 de pacienţi canadieni cu probleme cardiace.


