Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Iunie, luna teiului

Iunie, luna teiului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Constantin Milică - 15 Iun, 2009

Ca în fiecare an, la început de iunie e vremea mult aşteptată a înfloririi teiului! Principalele proprietăţi terapeutice care dau valoarea medicinală a florilor sunt cele neurosedative, somnifere, întăritoare, emoliente, expectorante, sudorifice, uşor diuretice, febrifuge, decongestive, spasmolitice, hipotensive, hipnotice, diaforetice şi calmante pentru dureri (inclusiv reumatice).

Atât de frecvent în covorul vegetal al ţării, teiul poartă pecetea unui dar al Divinităţii. În Duminica Rusaliilor, ramurile de tei înflorit sunt sfinţite în bisericile ortodoxe şi apoi sunt duse acasă, pentru a fi puse la uşă sau la icoană, în credinţa că vor păzi casa de furtuni, grindină şi duhuri rele. Este ştiut că ţăranii, prinşi pe câmp de ploile repezi de vară, aleargă să se adăpostească sub un tei singuratic, evitând alţi arbori care ar atrage fulgerele.

Teiul este un arbore cu talie înaltă (20-40 m), dreaptă, cilindrică, cu coroană densă. Frunzele sunt mari, în formă de inimă, au culoare verde-deschis (la teiul mare), verde-închis (la teiul pucios) şi argintii-păroase (la teiul argintiu). Florile sunt alb-gălbui sau galben-aurii, puternic parfumate, cu o aripioară lanceolată, în formă de limbă (numită bractee). La toate speciile, florile sunt grupate în inflorescenţe (câte 3-7 la teiul mare, 7-9 la teiul argintiu şi 5-15 la teiul pucios). Când se desprind de pe ramuri, florile cu bractee sunt purtate de vânt, imitând zbaterea în aer a unei aripi frânte.

În ţara noastră, teii sunt întâlniţi ca arbori izolaţi, plantaţi în parcuri, grădini şi pe marginea străzilor şi şoselelor, sau grupaţi în arboreturi pure (teişuri) sau în amestecuri cu stejarul.

Din cele 25 de specii de Tilia, cele mai importante sunt:

- teiul mare (Tilia platyphyllos);

- teiul pucios, roşu, pădureţ (Tilia cordata);

- teiul argintiu, alb (Tilia tomentosa).

Florile se recoltează numai pe timp însorit

Teiul mare este cel mai rar în ţara noastră, mai pretenţios la căldură şi lumină; creşte la limita dintre câmpie şi deal, pe soluri uşoare şi fertile, evitând terenurile inundabile şi compacte. Are talia cea mai înaltă şi înflorire timpurie (în luna iunie).

Teiul pucios este cel mai răspândit în ţara noastră, fiind prezent mai ales în judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Prahova, Argeş, Caraş-Severin, Timiş şi Maramureş. Creşte bine în zona de deal, la altitudini de 500-600 de metri, în arboreturi pure (teişuri) sau în amestecuri cu alte specii de foioase. Are talia cea mai scundă şi înfloreşte după teiul mare.

Teiul argintiu este pretenţios la căldură, destul de rezistent la secetă şi evită luncile inundabile. Apare frecvent în pădurile din Dobrogea (la poalele Munţilor Măcin), în sudul Moldovei, Muntenia, Oltenia, Banat şi mai puţin în Transilvania. Înfloreşte cel mai tardiv (în luna iulie), la 2-3 săptămâni după teiul mare.

Pentru a valorifica proprietăţile lor terapeutice, cunoscute încă din vechime, florile se recoltează numai pe timp însorit, înainte de înflorirea completă, când o parte din flori sunt încă în faza de boboc. Uscarea se face la umbră, în strat subţire, în poduri acoperite cu tablă sau în încăperi bine aerisite. În 5-7 zile consecutive de uscare, florile ajung la umiditate sub 13%. Randamentul de uscare este de 3-3,5 kg flori proaspete pentru 1 kg flori uscate.

Un medicament contra guturaiului

Gama largă a acţiunilor specifice cuprinde domenii foarte diversificate, ceea ce face ca florile de tei să fie nelipsite din fiecare casă, pentru a fi utilizate atunci când survine o cât de mică dereglare în starea de sănătate a membrilor familiei, de la copii până la bunici.

În primul rând, ceaiul din flori de tei este deosebit de eficient atunci când apar stările gripale, guturai, tuse cronică şi convulsivă (datorită efectului antispastic), răceli, bronşite, astm bronşic, dureri de piept, catar pulmonar, cu efect în eliminarea secreţiilor bronşice (datorită mucilagiilor).

Se prepară o infuzie din 2 linguriţe cu flori uscate la 200 ml apă clocotită, eventual în amestec cu flori de soc. După infuzare în vas acoperit timp de 15-20 de minute, se consumă zilnic câte 2-3 ceaiuri călduţe şi îndulcite, de preferat cu miere de albine.

Calmant cu efect bun

Urmează efecte remarcabile în afecţiunile sistemului nervos, în stări de nervozitate, tensiune psihică, isterie, convulsii, oboseală, emotivitate, depresie psihică cu anxietate, surmenaj intelectual, agitaţie nocturnă, insomnii, ameţeli, migrene, dureri de cap şi dureri musculare până la alergii, prurit, epilepsie şi boala Parkinson. Se consumă 2-3 ceaiuri pe zi, ultimul fiind luat seara, când are efecte liniştitoare şi somnifere prin acţiunea sedativă asupra centrilor nervoşi superiori, mai ales la copii şi femei.

Mămicile au constatat că la copiii agresivi, nervoşi şi bolnavi de insomnie, cel mai bun remediu constă dintr-o baie caldă, la 35-370C, făcută timp de 15-20 de minute, în care se toarnă 3 litri de infuzie cu 500 g flori uscate de tei.

Pentru persoanele cu insomnii şi hiperexcitabilitate nervoasă se aduc în dormitor câteva ramuri înflorite de tei sau se umple perna cu flori de tei, asigurându-se un somn liniştit şi odihnitor. Înainte de culcare este indicat să se ia o lingură cu macerat din flori de tei în miere de albine, care ajută la echilibrarea stării nervoase.

Ceaiul de tei este nelipsit din tratamentul bolilor cardiovasculare, mai ales în hipertensiune arterială, palpitaţii şi extrasistole; prin efectul de fluidizare a sângelui acţionează benefic în ateroscleroza coronariană şi în circulaţia periferică (flebite, tromboze, embolii).

Decoctul, recomandat celor care suferă de colon iritabil

În afecţiunile digestive, infuzia din flori de tei, băută după mese, este foarte utilă în afecţiuni hepatobiliare, colecistite, dischinezie biliară, uşurarea digestiei (mai ales la persoanele nervoase), greţuri, tonifierea stomacului, colici abdominali, crampe stomacale, constipaţii, intoxicaţii şi hemoroizi. Efectele sunt sporite folosind amestecul din tei, muşeţel şi mentă.

Dacă apar simptome de colon iritat, se recomandă ca în cursul zilei să se bea, în locul apei potabile, un decoct concentrat din flori de tei, care se fierbe 5 minute şi se infuzează acoperit 20-30 minute.

În bolile de rinichi, litiază renală, infecţii renale, cistite cronice, precum şi în reumatism şi gută, ceaiul de tei este eficient datorită acţiunii diuretice.

Sub formă de gargară sau inhalaţii zilnice cu infuzii concentrate şi neîndulcite din flori de tei (4 linguri cu flori uscate la 200 ml apă clocotită, adăugând ½ linguriţă de bicarbonat de sodiu), se utilizează cu succes în stomatite, amigdalite, esofagite, faringite şi laringite.

Frunzele proaspete de tei, aplicate pe răni sau ulceraţii la picioare contribuie la grăbirea cicatrizării.

La persoanele sănătoase, florile de tei argintiu sunt preferate ca aliment, preparând un «ceai de confort» aromat, cu savoare distinctă, gust plăcut şi virtuţi calmante, înlocuind, parţial, atât ceaiul chinezesc, cât şi alte produse aromatice de import. Se prepară sub formă de infuzie din 2 linguriţe flori uscate la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5-10 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust, cu miere de albine sau zahăr, şi se adaugă o felie de lămâie.

Alte părţi folositoare ale teiului

Alburnul (lemnul moale dintre scoarţă şi măduvă) conţine substanţe cu proprietăţi antispastice, coleretice, diuretice şi vasodilatatoare la nivelul arterelor coronariene. Se utilizează ca drenor hepatobiliar şi urinar. Stimulează secreţia vezicii biliare şi eliminarea bilei, dizolvă calculii biliari şi renali, dizolvă excesul de acid uric, combate hepatita cronică, hipertensiunea arterială şi previne tulburările coronariene. Are rol esenţial în celulită, reumatism, lumbago, artrită, gută şi albunurie. Se prepară un decoct din 40 g alburn la 1 litru de apă; se fierbe până scade ¼ de litru şi se consumă zilnic, cald sau rece, înainte de mese, în cure de 15-20 de zile, repetate de 2-4 ori pe an.

Seva obţinută prin înţeparea scoarţei, în lunile de primăvară, are efecte depurative prin curăţirea sângelui intoxicat alimentar. Se consumă intern câte 3 linguri pe zi (la un pahar de apă) sau se prepară o loţiune cu efecte stimulatoare în creşterea părului.

Cărbunele din lemn de tei, ars şi măcinat, este un mijloc excelent pentru întreţinerea dinţilor (în amestec cu pulbere de salvie). Un amestec cu cărbune, ceai de salvie şi roiniţă favorizează somnul şi evită transpiraţiile nocturne.