Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Lăcrămioarele, un tonic din farmacia lunii mai
Datorită conţinutului în compuşi chimici foarte valoroşi, atât frunzele, cât şi florile de lăcrămioare prezintă proprietăţi cardiotonice, cu efecte rapide, dar de scurtă durată, în comparaţie cu medicamentele digitalice. În plus, terapia pe bază de preparate din lăcrămioare poate fi folosită pentru acţiuni diuretice, sedative, antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi revigorante.
Din vremuri străvechi, florile de lăcrămioare au fost folosite ca tonic-cardiace, în tratamentul unor boli de inimă, mai ales la intoleranţă faţă de terapia medicamentoasă. În scopuri terapeutice se recoltează florile înainte şi în timpul deschiderii complete (lunile aprilie-mai), precum şi frunzele fără peţiol, adunate înainte de formarea fructelor (lunile mai-iunie). Dacă se culeg mai târziu îşi schimbă uşor culoarea în timpul uscării. Recoltarea se face pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua. După transportul în coşuri, uscarea frunzelor se face artificial, în uscătorii cu aer cald la temperaturi de 60-100oC, asigurând conservarea principiilor active şi păstrarea culorii verzi. Uscarea lentă la soare sau la umbră măreşte riscul de îngălbenire a frunzelor. Florile se usucă la umbră în camere bine aerisite. Pentru a obţine un kilogram produs uscat necesită opt kilograme flori sau şase kilograme frunze proaspete. Toate organele plantei conţin glicozide sterolice, asemănătoare cu cele din seminţele de Strophantus - o specie africană, având acţiune cardiotonică.
Datorită conţinutului în heterozide şi saponozide, atât frunzele, cât şi florile au proprietăţi cardiotonice, cu efecte rapide, dar de scurtă durată, în comparaţie cu medicamentele digitalice. În plus, se constată acţiuni diuretice, sedative, antispastice, hemolitice, coronarodilatatoare, uşor purgative şi revigorante.
La unele popoare, infuzia în vin a florilor de lăcrămioare era considerată „mai scumpă decât aurul şi bună la toate bolile“, inclusiv la paralizie şi epilepsie, liniştirea colicilor, crampe cu leşin la prunci şi la lăuze, dureri de ochi şi friguri.
Pe baza unor îndelungate experimentări, s-a stabilit că frunzele de lăcrămioare au efecte directe în bolile de inimă, respectiv infarct miocardic, decompensare, insuficienţă cardiacă de natură sclerotică, scleroză coronariană, ateroscleroză, aritmie (reglează ritmul cardiac fără a ridica valoarea tensiunii arteriale), bradicardie, palpitaţii, angină pectorală şi hipertrofia inimii.
Fără rezerve, sunt recomandate în cazul leziunilor cardiace cauzate de eforturile sportive excesive (box, fotbal, haltere).
În bolile renale şi genitale acţionează eficient în caz de nefrite, hidropizie renală, sarcină şi menopauză.
Prin tratamente supravegheate de medic, preparatele pe bază de lăcrămioare dau bune rezultate în afecţiunile sistemului nervos la persoane cu ameţeli, nevralgii, migrene de natură nervoasă, dureri de cap, nevroze cardiace, epilepsie şi apoplexie.
La nivelul aparatului respirator intervine în dureri de piept, gripă şi pneumonie.
Rezultate bune s-au constatat şi în tratamentul reumatismului şi al gutei, precum şi la persoane cu boala Basedow (guşă).
Cândva, exista obiceiul de a pune tulpini florifere de lăcrămioare în cada de baie a copiilor anemici, pentru întărirea sistemului muscular şi nervos.
Forme de utilizare
Ca tonic cardiac, se recomandă în cazul intoleranţei la tratamentul cu glicozide digitalice. De aceea, în multe ţări se prepară diferite medicamente din frunze şi flori de lăcrămioare (Convacard, Corloges, Miroton), administrate sub control medical.
În tratamentele naturiste se folosesc:
- infuzie dintr-o linguriţă frunze uscate la 250 ml apă clocotită; după infuzare în vas acoperit timp de 10-15 minute, se îndulceşte după gust şi se ia câte o lingură de 3-4 ori pe zi, atunci când apar crize dureroase de inimă sau palpitaţii cardiace;
- tinctură din o parte flori şi trei părţi alcool, care se lasă la macerat, cu agitare zilnică, timp de 14 zile, după care se strecoară şi se consumă câte 10 picături de trei ori pe zi, în caz de migrene nervoase, nevralgii şi ameţeli;
- tinctură din 100 g masă proaspătă de frunze şi flori care se stoarce, iar peste suc se adaugă 18 ml alcool 90o, 15 g glicerină şi se completează cu apă până la 100 ml; după două-trei zile de macerare se iau câte 30-40 picături de două-trei ori pe zi, în cazul crizelor cardiace acute;
- oţet de lăcrămioare obţinut prin macerarea florilor proaspete în oţet de vin timp de 8-10 zile; se strecoară în sticle brune şi se miroase în caz de nevralgii şi dureri de cap;
- pulbere din flori şi frunze uscate şi măcinate fin, din care se ia câte un vârf de cuţit în puţină apă, la crize cardiace, ameţeli apărute după suflarea nasului, la scurgerile cronice de ochi şi urechi, în nevralgii şi cefalee;
- amestec de flori proaspete (2 g) cu miere de albine, având efecte purgative sau contra palpitaţiilor;
- injecţii intravenoase cu convalatoxină contra insuficienţei cardiace.
Atenţie! La supradozare, preparatele din lăcrămioare devin toxice, scad tensiunea arterială, măresc ritmul cardiac, provoacă tulburări cardiace şi respiratorii, poliurie, ameţeli, sufocare, greţuri, crampe, dureri abdominale, spasme, ajungând până la stop cardiac. Aceste efecte contradictorii, vindicative pentru inimă, pe de o parte, şi toxice, pe de altă parte, simbolizează pentru lăcrămioare două laturi opuse: iubirea şi ura, dragostea şi moartea.
De asemenea, trebuie să ştiţi că fructele lăcrămioarelor, de culoare roşie, sunt foarte toxice şi se exclud de la consum.
În cosmetică se recomandă infuzia din 30-40 g frunze şi flori la un litru de apă, cu care se curăţă tenul, având efecte tonice şi revigorante.