Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Laserele de jucărie, periculoase pentru vedere
Mai mulţi pacienţi, în special copii şi tineri, care au acuzat scăderea vederii în urma proiectării în ochi a laserelor de jucărie s-au prezentat la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, a avertizat, marţi, managerul instituţiei medicale, prof. dr. Monica Pop. Potrivit acesteia, în urma consultaţiilor s-au constatat leziuni retiniene cicatriciale care, „din păcate”, vor rămâne „definitive şi incurabile”. „De asemenea, scăderea vederii continuă la aceşti pacienţi. Atragem atenţia asupra acestui fenomen extrem de periculos şi cu consecinţe grave asupra vederii”, a precizat Monica Pop.



.jpg)