Leurda, detoxifiantul primăverii

După anotimpul de iarnă, în care alimentaţia a fost bazată, în principal, pe produse din carne şi cu mare carenţă în legume proaspete, devine absolut necesară o curăţire a sângelui şi a organismului, intrat în primăvară mai anemic, cu grad variat de debilitate şi cu o imunitate mult diminuată. În această perioadă, natura intervine cu o plantă de mare valoare: leurda.

Denumită în popor ai-de-pădure sau ai-ciorăsc, leurda este unul dintre primii vestitori ai primăverii, care inundă la suprafaţa solului încă din luna martie, imediat după ghiocei. Se întâlneşte în toată Europa de Est şi în Caucaz, prin flora spontană din zonele de deal şi de munte, preferând tufişurile şi pădurile umede şi umbroase de foioase (fag, stejar, carpen), cu frunziş putrezit, aşternut pe soluri afânate, bogate în humus şi slab acide. În munţii Carpaţi, leurda este frecvent întâlnită, mai ales în Masivul Lăpuşului, în Munţii Maramureşului, Călimani, Cozia şi Bihorului. Sunt bine cunoscute pâlcurile dese de leurdă care acoperă solul, ca un covor verde, pe vârful Leordiş din Munţii Aninei şi în satul Leordina, de pe valea Vişeului.

Denumirea ştiinţifică de allium ursinum este corelată cu observaţiile popoarelor nordice ale Europei, care susţineau că apariţia frunzelor de leurdă era mult aşteptată de urşi, pentru a o consuma ca medicament purificator, după lungul repaus din perioada hibernării. De altfel, popoarele germanice o denumeau „usturoiul ursului“, „usturoiul ţiganului“ şi „ceapa vrăjitoarei“.

Plantă bogată în vitaminele A şi C

Frunzele apar în lunile martie-aprilie, în funcţie de condiţiile climatice ale zonei. Au formă oval-lanceolată, sunt late de 3-4 cm şi lungi de peste 10 cm, cu două nervuri paralele. Limbul este lucios, verde-intens, iar peţiolul, lung. Se pot confunda cu frunzele de lăcrămioare, care apar cam în aceeaşi perioadă.

Tulpina floriferă este înaltă, de 20-50 cm, fără noduri, apărută dintr-un bulb de mărimea arpagicului. Poartă flori mici, albe, grupate câte 5-20 într-o inflorescenţă. Înflorirea are loc în lunile mai-iunie. Recoltarea frunzelor tinere se face în lunile martie-aprilie (înainte de înflorire), iar bulbii se culeg la sfârşitul verii şi toamna (lunile august-octombrie). Strivite în mână, frunzele dau un puternic miros de usturoi.

Frunzele au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului, predominând sulfura de alil, care imprimă gustul şi mirosul caracteristic tuturor speciilor din genul Allium. În plus, acestea conţin carotenoizi, vitaminele A şi C, levuloză, ulei eteric complex şi săruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru.

Cură de patru săptămâni, pentru dezintoxicare

Proprietăţile terapeutice ale leurdei reliefează, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţire a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, fiind mult mai activă decât usturoiul.

Pentru această acţiune, se recomandă ca, în fiecare primăvară, să se facă o cură de 4 săptămâni cu frunze proaspete (de remarcat că, prin uscare, frunzele îşi pierd din proprietăţi). În plus, sunt evidente efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului intestinal şi ale contracţiilor uterine.

Prin consumul intern, leurda acţionează favorabil în numeroase afecţiuni maladive:

- în bolile gastrointestinale are efecte în diaree acută şi cronică, dizenterie, indigestii, insuficienţă biliară, colici abdominale, balonări şi în distrugerea viermilor intestinali, inclusiv limbrici;

- în afecţiuni cardiovasculare curăţă sângele de substanţe toxice, reduce hipertensiunea arterială, intervine în ateroscleroza coronariană, hematurie, scade nivelul colesterolului, previne accidentele vasculare, evitând apariţia trombozei şi tromboflebitei prin fluidificarea sângelui şi prin dizolvarea plăcilor de colesterol;

- în bolile aparatului respirator este benefică în cazul persoanelor cu bronşite, tuberculoză pulmonară şi infecţii la nivelul căilor respiratorii superioare (gripe, răceli);

- în afecţiunile sistemului nervos întăreşte memoria prin mărirea capacităţii de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ameţelile de dimineaţă, stările depresive, tensiunea la nivelul capului şi stările de anxietate (frică) şi de nelinişte;

- în boli renale curăţă rinichii şi vezica urinară, favorizează urinarea şi elimină excesul de acid uric, foarte dăunător bolnavilor de gută.

Prin uz extern, leurda are bune efecte în combaterea reumatismului degenerativ, eczeme, herpes, răni greu vindecabile, scrofuloză şi alte boli cronice de piele. Cataplasmele cu frunze sunt indicate contra furunculilor (buboaielor).

Preparate din leurdă

Având un excelent rol purificator, prin eliminarea deşeurilor toxice din ficat şi din sânge, precum şi un important rol fortifiant al întregului organism, leurda este recomandată într-o cură benefică de primăvară:

- frunzele proaspete se consumă primăvara, într-o cură de 3-4 săptămâni, fiind amestecate cu diferite preparate culinare: salate de crudităţi, supe, ciorbe, piure (în asociere cu urzica vie), găluşte, chiftele, perişoare, cartofi, tocane cu carne, având atât rol decorativ, cât şi condimentar foarte gustos, în locul usturoiului;

- tăiate mărunt, frunzele se consumă ca aperitiv, în amestec cu frunze de pătrunjel verde; se pun pe felia de pâine cu unt, margarină, brânză sau caşcaval ras, adăugând cimbrişor, boia de ardei şi piper măcinat;

- salata din frunze proaspete, consumată înainte de mesele principale pe tot sezonul de primăvară, are un rol evident în oprirea procesului de îmbătrânire;

- în stare uscată, frunzele se presară pe diferite mâncăruri, în amestec cu pătrunjel şi ceapă, având efect de condiment deosebit de gustos;

- bulbii recoltaţi vara şi toamna şi tocaţi mărunt au aceeaşi eficacitate ca şi frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepară un macerat în lapte timp de 2-3 ore, care se va consuma prin înghiţituri rare. Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de ficat şi nu dau iz neplăcut respiraţiei, ca în cazul usturoiului;

- tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-40%, în care se macerează, timp de 14 zile, la soare; se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare, în loc răcoros şi întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai sau apă, de 3-4 ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei memorii excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze tot timpul anului de puterea curativă a leurdei;

- infuzia de leurdă se prepară din două linguriţe cu frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau unul sau două ceaiuri pe zi;

- vinul de leurdă se prepară dintr-un pumn de frunze proaspete sau bulbi mărunţiţi, care se fierb 5 minute în 50 ml vin alb; se infuzează acoperit timp de 10 minute, se strecoară şi se îndulceşte după gust cu miere sau sirop. Se bea dimineaţa câte un păhărel, timp de 14 zile, fiind considerat un minunat remediu pentru persoanele în vârstă, chinuite de tuse rebelă, insuficienţă respiratorie, expectoraţii persistente şi tuberculoză pulmonară;

- sucul de leurdă, extras din frunze proaspete prin presare, se consumă în cure de 3 săptămâni, luând câte două pahare pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi după-amiaza, având efecte în combaterea reumatismului degenerativ, mastitei şi nodulilor la sân şi în înlăturarea efectelor nocive ale tutunului, printr-o acţiune puternic antitoxică.

Florile de leurdă, bogate în polen

În apicultură, leurda este o specie meliferă, vizitată frecvent de albine pentru culesul de nectar şi polen. S-a constatat că un stup de control, plasat într-o zonă invadată de leurdă înflorită, poate asigura o depunere de 1 kg miere într-o zi însorită. Ornamental, leurda este plantată în parcuri, grădini şi spaţii verzi, pentru a valorifica locurile umede şi umbrite.