Lista uleiurilor aromatice binefăcătoare

Plantele aromatice şi condimentare nu trebuie să fie privite numai ca amuzamente ale gustului sau rafinamente inutile, deoarece pot fi deosebit de utile, cu acţiuni specifice pentru unele afecţiuni maladive. Numărul plantelor aromatice cu conţinut ridicat în uleiuri eterice este de câteva sute, iar numărul reţetelor aromoterapeutice poate fi estimat la câteve mii, utilizate pe toate meridianele globului.

Uleiul de anason, bogat în anetol, este un bun stimulator al secreţiilor salivare, al digestiei şi al funcţiilor pancreatice şi intestinale. Poate fi utilizat în colici la copii sugari, în fermentaţii intestinale, gaze, hepatite, constipaţie, viermi intestinali şi lipsa poftei de mâncare. În plus, stimulează secreţia laptelui la mamele care alăptează. Având proprietăţi expectorante, măreşte secreţiile pectorale în bronşite, laringite, traheite, tuse, astm, răguşeală şi pneumonie.

Uleiul de busuioc are proprietăţi antiseptice intestinale, antispastice, fortifiante, revigorante şi tonice, acţionând, în special, la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Este utilizat în tratamentul asteniilor, în spasme gastrice şi pilorice, în afecţiuni intestinale (enterite, enterocolite, parazitoze), în relaxarea sistemului nervos (migrene, depresii, debilitate mentală, anxietate) şi în combaterea infecţiilor tractului respirator (faringite, laringite, răceli, astm bronşic).

Uleiul de chimion, cu carvonă şi limonen, are efecte stimulatoare în digestie şi calmante în colite stomacale, indigestii, secreţii gastrice, balonări, aerofagie, combaterea viermilor intestinali şi mărirea poftei de mâncare.

Ulei extras din „antibioticul săracului“

Uleiul de cimbrişor este extras din „planta ciobăniţei“, considerată antibioticul săracului. Prin proprietăţile expectorante, antiseptice pulmonare, antitusive şi antiastmatice are utilizări în tusea convulsivă, bronşită, gripă, guturai şi tuberculoză. Ca tonic general este excelent în întărirea memoriei. Dă rezultate bune în dureri reumatismale, artroze şi este antiseptic neîntrecut în vindecarea rănilor externe şi de viermi intestinali.

Uleiul din cimbru de grădină, plantă considerată „iarba fericirii“, cu proprietăţi afrodisiace şi revitalizante, mai ales la persoane în vârstă şi la bolnavii aflaţi în convalescenţă. Dă rezultate excelente în tulburările de circulaţie sanguină. În uz extern, prelungeşte tinereţea pielii, împiedică ridarea şi îmbătrânirea ţesuturilor.

Uleiul de conifere (brad, pin, molid), bogat în pinen şi caren, are eficienţă în afecţiuni respiratorii (bronşite, gripe, guturai, laringite, sinuzită, tuberculoză), dureri de cap, nevroze cardiace, alergii, dureri intestinale, gastrite, litiază biliară, diabet, congestii uterine şi debilitate generală. Extern este eficace în dureri articulare şi musculare, reumatism, poliartroze, pecingine, erupţii cutanate şi răni greu vindecabile.

Uleiul de coriandru are proprietăţi de stimulare a secreţiilor gastro-intestinale, carminative şi calmante ale durerilor abdominale, fiind folosit în mărirea poftei de mâncare şi în combaterea colicilor, balonărilor şi aerofagiei, cu eliminarea gazelor din stomac şi intestine. Acţiunile bactericide, fungicide şi antihelminice sunt valorificate în tratamentele pentru diaree, dizenterie, intoxicaţii intestinale, enterocolite fermentative şi viermi intestinali.

Uleiul de fenicul combate colicii la copii

Uleiul de fenicul, bogat în anetol şi fenchonă, este considerat „cel mai bun prieten al stomacului“, având rol de reglare a funcţiilor digestive şi de combatere a tulburărilor abdominale (colici la copii, indigestii, crampe, balonări, spasme, lipsa poftei de mâncare). În plus, acţionează în bronşite, tuse şi în stimularea lactaţiei la mamele care alăptează. Are şi rol antiinflamator în edemele de picioare, glezne şi pleoape, precum şi în insuficienţă cardiacă cu edeme.

Uleiul de iasomie este recomandat pentru efectele constatate la bolnavii cu afecţiuni psihice şi psihosomatice (depresie, apatie, debilitate nervoasă), precum şi în boli ale căilor respiratorii (tuse, spasme bronşice).

Uleiul de ienupăr conţine o mare varietate de componente odorante care îi imprimă diferite proprietăţi terapeutice (antiseptice, dezinfectante, diuretice, carminative, calmante, aperitive), cu utilizări în boli ale aparatului digestiv, respectiv hepatită epidemică, ciroză cu ascită, calculoză biliră, balonări, enterocolită şi lipsa poftei de mâncare. Acţiunile fluidizante, antispastice, expectorante şi antitusive dau bune rezultate în afecţiunile respiratorii (bronşite, astm, tuse, guturai, rinite, răceli). Extern se foloseşte la frecţii, înainte de culcare, pentru reumatism, gută, lumbago, nevralgii, alopecie, acnee şi diferite eczeme ale pielii.

Uleiul de lavandă are peste 300 de componente chimice, între care predomină linalool şi acetatul de linalil. Este cunoscut prin proprietăţi antiseptice, dezinfectante şi cicatrizante fiind mult utilizat în afecţiuni dermatice (acnee juvenilă, arsuri, prurit, plăgi infectate, scabie, răni produse de insecte şi muşcături de câini sau şerpi). Ca antiseptic pulmonar şi antiastmatic este eficace în tusea seacă şi convulsivă, astm bronşic, laringită, rinofaringită, gripă, răceală, guturai, pleurezie, pneumonie şi nevralgii. Având importante acţiuni calmante, analgezice, hipnotice şi întăritoare ale sistemului nervos, uleiul de lavandă tratează neurastenia, migrene, nevroze, cefalee, ameţeli, oboseală, insomnii, depresie psihică, anemie, epilepsie, melancolie şi anxietate. Este reconfortant şi calmant când se fac masaje locale sau se introduce în băi generale.

Menta, planta cu o sută de virtuţi

Uleiul de mentă, „planta cu o sută de virtuţi“, era folosit zilnic în palatele de mozaic din ţările arabe ca măsură de prevenire a epidemiilor provocate de muşte. Datorită conţinutului ridicat în mentol, a intrat în compoziţia faimosului „oţet al celor 4 tâlhari“, având acţiune de protejare contra ciumei. Efectul antiseptic gastro-intestinal şi antifermentativ permite utilizarea uleiului în combaterea colicile hepatice, greţuri, vome, diaree cronică, intoxicaţii şi în curăţirea intestinelor infestate de paraziţi. Alte tratamente au dovedit eficacitate în stimularea circulaţiei sanguine, reglarea tensiunii arteriale şi a tulburărilor cardiace. De asemenea, fortifică sistemul nervos la intelectuali şi combate stările de ameţeli, vertij, migrene, isterie, depresii psihice, dureri de cap, insomnii şi oboseală generală.

Uleiul de muşeţel conţine o mare diversitate în componentele active, cu peste 300 utilizări în aromaterapie, prin aplicaţii atât interne, cât şi externe. În tratamentele interne se foloseşte la colici abdominali, infecţii gastro-intestinale, ulcere gastrice şi duodenale, enterocolite, paraziţi intestinali (ascaridoză, oxiurază), paradontoză, dismenoree, tulburări de menopauză, anemii, ameţeli, migrene, iar în uz extern este preferat în infecţii genitale, plăgi infectate, blefaro-conjunctivită.

Rizomii de obligeană te ajută să renunţi la fumat

Uleiul din rizomi de obligeană are proprietăţi tonice, carminative şi diuretice, fiind utilizat în disfuncţiile gastro-intestinale pentru stimularea secreţiilor gastrice. Datorită azaronei prezintă proprietăţi tranchilizante, cu bune rezultate în anorexia nervoasă. Bucăţi mici de rizom se dau la bebeluşi în perioada dentiţiei şi la persoanele care doresc să renunţe la fumat. Extern se aplică prin masaje în oboseala picioarelor sau prin băi în convalescenţă, anemie, diabet şi alte afecţiuni metabolice.

Uleiul de roiniţă (melisă) are o gamă largă de proprietăţi terapeutice (sedative, tranchilizante, cardiotonice, vasculare, antiseptice şi cicatrizante). Are utilizări în boli ale sistemului nervos (insomnii, spasme, migrene, vertij, ameţeli, cefalee, depresie psihică, slăbirea memoriei, surmenaj intelectual, leşin şi pierderea cunoştinţei). În tulburările cardiovasculare reglează tensiunea arterială, palpitaţiile nocturne şi nevroza cardiacă. Extern, este utilizat la dureri reumatice, crampe musculare, răni deschise, buboaie, umflături şi contuzii.

Uleiul de rozmarin are o acţiune puternic antimicrobiană. Planta este numită „iarba oamenilor puternici“, fiind un excelent stimulator fizic şi psihic, cu aplicaţii în tulburări circulatorii, respiratorii, nervoase şi hepatobiliare, stabilizator al tensiunii arteriale şi stimulator cortici-suprarenal.

Uleiul de salvie a fost utilizat de mii de ani, planta fiind supranumită „iarba sfântă a latinilor“ sau „planta vieţii fără de moarte“. La vechii romani era chiar întrebarea: „Cum a murit vecinul dacă avea salvie în grădină?“. Prin conţinutul ridicat în tujonă, cineol şi borneol, uleiul eteric are multiple proprietăţi terapeutice cu utilizări în afecţiunile digestive, ale căilor respiratorii şi sistemului nervos, renale şi genitale, diabet zaharat, obezitate şi celulită. Extern se foloseşte în ulceraţii dermatice, gingivită, abcese dentare. Cele mai frecvente utilizări sunt în bolile pulmonare (de la tuse până la tuberculoză) şi în bolile genitale (vaginită, dismenoree, dureri ale menopauzei, frigiditate, sterilitate şi slăbirea virilităţii la bărbaţi). Intervine în afecţiunile cardiovasculare, hepatobiliare, diaree, enterocolite şi evită stările de astenie.

Uleiuri din „ţările calde“

Efecte terapeutice deosebite sunt constatate şi la uleiurile altor plante aromatice autohtone (măghiran, sovârv, ardei iute, trandafir, tei), precum şi la specii importate din zonele calde:

Uleiul de cuişoare este eficient în eliminarea toxinelor şi a gazelor din stomac. Combate nevralgiile, durerile de dinţi şi reumatice. Un domeniu aparte îl constituie efectul afrodisiac şi de stimulare a funcţiilor sexuale, ceea ce justifică denumirea de „cuiele dragostei“.

Uleiul de eucalipt este uşor dezinfectant pulmonar, cu acţiune în traheo-bronşită (favorizând expectoraţia), răceală, rinofaringite uscate şi atrofice, sinuzite, gangrene pulmonare. Este eficient în cefalee, nevralgii, herpes, ulceraţii şi paraziţi intestinali.

Malaleuca leucadendron, un arbore răspândit în Orientul Mijlociu şi pe coastele Mediteranei, conţine un ulei eteric ce prezintă un larg spectru antimicrobian acţionând în cistite, uretrite, dizenterie, tuberculoză pulmonară, epilepsie şi paraziţi intestinali.

Uleiul de scorţişoară are proprietăţi antiseptice, carminative, varmifuge şi hemostatice, fiind un bun stimulator al funcţiilor cardiace, circulatorii şi respiratorii. Se utilizează în bolile de inimă, dureri de dinţi, acnee şi lipsa poftei de mâncare.

Uleiul de vanilie are efecte puternic antimicrobiene şi antifungice şi se foloseşte în distrugerea ciupercilor care apar pe piele.

Balsamul de Peru, obţinut prin incizii în scoarţa arborelui Myroxylon balsamum, prezintă proprietăţi antiparazitare, antiseptice, cicatrizante şi este indicat în tratamente de scabie, eczeme, degerături, ulcer varicos şi pitiriazis versicolor.

Balsamul de Tolu este un bun expectorant şi antiseptic, recomandat în traheobronşite acute şi astm bronşic.

▲ Cum se foloseau în trecut plantele şi uleiurile aromatice

Multe din aceste plante aromate sunt utilizate ca aromatizante, adăugate în apa de baie caldă pentru efectele benefice în reumatisme, dureri lombare, distrofii şi hipotonii musculare, întinderi de ligamente şi entorse, afecţiuni respiratorii, insomnii, astenie, stări depresive, epuizare nervoasă şi fizică, circulaţie periferică deficitară, dermatoze, varice, hemoroizi, boli ginecologice.

Încă din Antichitate, plantele aromatice erau utilizate pentru păstrarea mediului sănătos în locuinţe şi spaţii populate (şcoli, amfiteatre, săli de spectacole, gări, mijloace de transport în comun). Uleiurile eterice se pulverizau având efecte antiseptice şi deodorante. În primul rând era preferat uleiul de conifere care emană aerosoli similari cu aroma sănătoasă a pădurilor de munte. De altfel, în timpul epidemiilor din secolele trecute, se practica sistemul ca în spitalele Occidentului să se ardă frunze de ienupăr cu puternice acţiuni dezinfectante.