Mesteacănul, „arborele vieţii“

Mesteacănul este folosit în scopuri medicale în toată perioada de vegetaţie. Cele mai utilizate sunt frunzele tinere, recoltate în lunile mai-iulie. De asemenea, se folosesc şi mugurii florali, recoltaţi primăvara devreme, până la pornirea în vegetaţie, precum şi scoarţa, răşina şi seva extrasă prin incizii făcute primăvara în ramuri tinere şi în tulpini.

Este cunoscută acţiunea diuretică a frunzelor, bazată pe capacitatea de a elimina o cantitate mare de lichide din ţesuturi, fără a produce iritaţii renale. Prin această diureză crescută are loc dizolvarea calculilor renali, se evită edemele renale, umflarea picioarelor şi se elimină unele substanţe dăunătoare din corp.

Frunzele mai au şi alte însuşiri terapeutice, respectiv sudorifice, expectorante, decongestive, emenagoge, coleretice (stimulează eliminarea bilei), antireumatismale, antiinflamatoare, antigutoase şi uşor hipotensive.

Scoarţa are proprietăţi depurative, digestive şi febrifuge, iar seva este antilitiazică urinar.

În tratamentele externe, preparatele din mesteacăn au bune efecte antiinflamatoare, tonice-capilare şi antiseptice pentru piele.

Alte afecţiuni în care s-au constatat efectele benefice ale preparatelor din mesteacăn sunt:

- combaterea hipertensiunii arteriale, a cardiopatiei ischemice şi a aterosclerozei coronariene evitând tulburările caracteristice (ameţeli, dureri de cap, vertij şi acufene - zgomote în urechi);

- combaterea durerilor reumatismale, a inflamaţiilor articulare, artrite, artroze şi gută, ca urmare a proprietăţilor antiinflamatoare, efectul fiind mai evident în cazul asocierii cu osul iepurelui, urzică şi creţuşcă;

- previne diabetul zaharat;

- stimulează secreţiile gastrice, biliare şi intestinale şi, implicit, pofta de mâncare în caz de anorexie;

- combaterea infecţiilor intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie şi de putrefacţie;

- combaterea ascitei, a dispepsiei şi a anacidităţii gastrice;

- efecte bune în tratarea unor boli respiratorii ca bronşita cronică şi acută, laringita, esofagita, guturaiul şi gripa;

- combaterea obezităţii şi a celulitei.

Forme de utilizare

Frunzele de mesteacăn au efecte diuretice şi depurative, acţionând prin eliminarea excesului hidric şi a toxinelor din corp, stimulând schimburile de substanţe organice. Se folosesc sub diferite forme:

- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit şi se bea, pe parcursul zilei, în porţiuni mici, urmate de puţină apă ;

- infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, când infuzia a scăzut la temperatura de 400C; se infuzează 6 ore şi se beau 2-3 ceşti pe parcursul zilei, la intervale de 4 ore, cu efecte diuretice în edeme renale şi cardiace şi pentru eliminarea toxinelor şi a acidului uric;

- infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada-calului şi boabe de ienupăr (în părţi egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute şi se beau 4 căni pe zi, cu efecte multiple;

- infuzie din amestec format din frunze de mesteacăn (3 părţi), frunze de melisa (2 părţi), seminţe pisate de fenicul (2 părţi), fructe uscate de măceş (o parte), flori de soc (o parte) şi herba de trei-fraţi-pătaţi (o parte). Se ia o linguriţă amestec la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 10 minute, se strecoară şi se beau câte 3 căni pe zi timp de 4-6 săptămâni, cu efecte de purificarea şi detoxifiere a organismului.

Scoarţa de mesteacăn este bogată în acid betulinic şi salicilaţi cu proprietăţi antivirale. Se foloseşte în diferite forme de preparate:

- decoct dintr-o linguriţă scoarţă uscată şi măcinată la 200 ml apă rece; se fierbe 5 minute şi se beau câte două căni pe zi, înainte de mesele principale, mai ales de către bolnavii cu friguri intermitente şi frisoane;

- tinctura din scoarţă (20 g în 100 ml alcool 400) din care se iau câte 20-30 de picături diluate în 50 ml apă, de 2-3 ori pe zi, pe o durată de 20-30 de zile.

Mugurii de mesteacăn au proprietăţi antibiotice şi se folosesc sub formă de decoct din 100-120 g muguri uscaţi, care se fierb în 750 ml apă până scade lichidul la 500 ml; se adaugă 1 g bicarbonat de sodiu pentru dizolvarea răşinilor, se strecoară şi se bea întreaga cantitate, fracţionată în cursul zilei.

Seva de mesteacăn, obţinută primăvara prin incizii în ramuri tinere sau în tulpini, are puternice acţiuni diuretice şi se bea câte un pahar de 50 ml în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, pe o durată de 15-20 de zile. Are efecte de stimulare generală a funcţiilor vitale ale organismului şi de dizolvare a calculilor renali.

În timpul tratamentelor cu produse de mesteacăn este necesar un consum mai mare de lichide, în special apă plată.