Mesteacănul, „arborele vieţii“

Printre proprietăţile terapeutice de mare importanţă ale mesteacănului se numără cele antiseptice, antimicrobiene şi antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli şi a stafilococului auriu).

Cunoscându-se multiplele sale însuşiri terapeutice, mesteacănul, cu câteva specii distincte (Betula pendula, B. alba, B. verrucosa), este folosit în scopuri medicale în toată perioada de vegetaţie. Cele mai utilizate sunt frunzele tinere, recoltate în lunile mai-iulie, când sunt puţin lipicioase datorită glandelor care produc o răşină cu miros balsamic. După uscare prezintă un miros caracteristic, uşor aromat şi gust slab amărui.

În unele zone se folosesc şi mugurii florali, recoltaţi primăvara devreme până la pornirea în vegetaţie, precum şi scoarţa, răşina şi seva extrasă.

Proprietăţile terapeutice au fost cunoscute de sute şi mii de ani, fapt pentru care mesteacănul a fost denumit „arborele vieţii“. În primul rând, a fost cunoscută acţiunea diuretică a frunzelor bazată pe capacitatea de a elimina o cantitate mare de lichide din ţesuturi, fără a produce iritaţii renale. Prin această diureză crescută, datorată prezenţei derivaţilor flavonici, are loc dizolvarea calculilor renali, se evită edemele renale, umflarea picioarelor şi se elimină unele substanţe dăunătoare din corp (uree, acid uric, azotaţi, azotiţi şi cloruri).

Proprietăţile sale terapeutice, de mare importanţă, sunt: antiseptice, antimicrobiene, antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli şi a stafilococului auriu). Prin aceste însuşiri, mesteacănul este un adevărat elixir pentru rinichi, vezică urinară şi căi respiratorii.

Frunzele mai au şi alte însuşiri terapeutice, respectiv sudorifice, expectorante, decongestive, emenagoge, coleretice (stimulează eliminarea bilei), antireumatismale, antiinflamatoare, antigutoase şi uşor hipotensive. Scoarţa are proprietăţi depurative, digestive şi febrifuge, iar seva este antilitiazică urinar.

În tratamentele externe, preparatele din mesteacăn au bune efecte antiinflamatoare, tonice-capilare şi antiseptice pentru piele. Preparatele din mesteacăn pot fi utilizate cu mult succes în prevenirea şi combaterea multor afecţiuni, atât interne, cât şi externe.

Prin efectele antiinflamatoare şi antiseptice se curăţă tractul renal şi urinar de eventuale toxine sau de infecţii bacteriene. În plus, acţionează direct prin eliminarea excesului de săruri minerale, separate sau compactate sub formă de nisip şi calculi. De reţinut că o eficienţă deosebită prezintă tinctura de mesteacăn, amestecată, în părţi egale, cu tinctura de ienupăr, pentru a evita îmbolnăvirile de pielită, nefrită cronică şi pielonefrite.

Pe baza rezultatelor de până acum se poate aprecia că infuzia din frunze este cel mai bun remediu în tratarea litiazei renale, având efecte de dizolvare a calculilor din rinichi şi din căile urinare.

Se foloseşte sub diferite forme:

- infuzie din 10 g frunze tinere uscate la 250 ml apă clocotită; se infuzează două ore în vas acoperit şi se bea, pe parcursul zilei, în porţiuni mici, urmate de puţină apă;

- infuzie concentrată din 20 g frunze tinere uscate la 200 ml apă în clocot, se adaugă un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu, când infuzia a scăzut la temperatura de 400C; se infuzează şase ore şi se beau două-trei ceşti pe parcursul zilei, la intervale de patru ore, cu efecte diuretice în edeme renale şi cardiace şi pentru eliminarea toxinelor şi a acidului uric;

- infuzie din amestec de frunze de mesteacăn, coada-calului şi boabe de ienupăr (în părţi egale) din care se ia o lingură cu vârf la 250 ml apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute şi se beau 4 căni pe zi, cu efecte multiple.

Tratamente externe

- decoct concentrat din 30-50 g scoarţă la un litru de apă; se fierbe 10 minute şi se aplică sub formă de comprese în dermatoze şi răni;

- tinctură preparată din 20 g muguri uscaţi şi mărunţiţi, care se macerează timp de 14 zile în 100 ml alcool 700; se aplică local sub formă de cataplasme în diferite afecţiuni dermatice, inclusiv arsuri;

- seva se foloseşte la spălarea zilnică a zonelor cu pistrui şi pete maronii şi în tratamente care urmăresc să combată cuperoza, acneea, micozele cutanate, seboreea şi alopecia;

- băile pe cap cu infuzie din frunze au un rol important în calmarea iritaţiilor pielii şi în întărirea rădăcinii părului;

- prin spălarea pielii cu decoct din frunze se tratează multe afecţiuni dermatologice (negi, eczeme, acnee, plăgi, urticarie, dermatite, pete pe obraz, psoriazis, muşcături de câine, de vulpe sau lup).

Atenţie! În timpul tratamentelor cu produse de mesteacăn este necesar un consum mai mare de lichide, în special apă plată.