Miezul de nucă, un energizant de excepţie

În toate zonele unde nucul este prezent, oamenii îl consideră cel mai frumos şi impunător pom, admirându-i talia înaltă, coroana uriaşă, ramurile puternice şi frunzişul dens, de un verde sănătos. Apelativul de rege al tuturor pomilor a fost susţinut de marele savant Carl Linne, care i-a dat denumirea ştiinţifică de Juglans regia, de la cuvintele latine Jupiter (stăpânul zeilor), glans - nucă şi regia - regesc.

Se pare că existenţa nucului pe Terra se pierde în negura vremurilor. A fost prezent înainte de perioada glaciară, după care a rezistat numai în câteva zone de pe glob, şi anume în centrul şi vestul Asiei, în câteva depresiuni din Peninsula Balcanică şi din Peninsula Iberică. Timp de mii de ani s-au păstrat, până în prezent, forme sălbatice de nuc în Caucaz, Armenia, estul Turciei, nordul Iranului, Tibet, Afganistan, Pakistan şi nordul Indiei. Primele livezi cultivate cu nuci au existat încă din Antichitate, mai întâi în China, Japonia şi India, de unde nucul a ajuns în Europa, prin intermediul romanilor. Treptat, s-a extins în toate ţările cu climat temperat şi subtropical, atât din Europa (Franţa, Spania, Bulgaria, Serbia, Grecia, România, Ucraina, Republica Moldova), cât şi în alte zone (SUA, China, Iran, India, Turcia, Egipt, Brazilia). În prezent, cele mai intensive culturi de nuci există în Franţa (cu peste 20.000 de hectare în zona Perigord, pe valea Garonne şi Grenoble) şi mai ales în California (SUA) cu peste 100.000 de hectare de livezi cu soiuri selecţionate.

Cei mai mulţi nuci cresc în Oltenia

În România nucul este cultivat în toată ţara, de la şes până la altitudinea de 700-800 de metri, fie în nuceturi compacte, fie ca arbori izolaţi în câmp deschis, livezi pomicole, vii, vatra satelor, pe marginea proprietăţilor, a drumurilor şi a cursurilor de apă. Pătrunde adesea până la baza versanţilor de munte şi în depresiunile intramontane. Principalele nucete şi plantaţii masive se găsesc în nordul Olteniei (Gorj, Vâlcea), în nordul Munteniei (Dâmboviţa, Prahova) şi în unele judeţe din Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava, Iaşi). În stare sălbăticită, creşte prin păduri de foioase din zonele deluroase, mai frecvent în regiunile cu influenţe mediteraneene (Banat, vestul Olteniei şi sud-vestul Transilvaniei).

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial existau în România 4,3 milioane de pomi, cu o producţie de aproximativ 200.000 de tone de fructe. Din nefericire, goana după lemn tare de nuc, care s-ar folosi pentru foc şi pentru mobilă, a declanşat o furie a tăierilor nechibzuite, deşi nucul este un arbore protejat de stat printr-o lege specială.

Conţinut ridicat în iod

În măreţia sa, nucul este un arbore singuratic, atât în mijlocul câmpului, pe marginea şoselelor sau într-un colţ de grădină, preferând zona cea mai înaltă, de unde domină întrejurimile. Asemenea zeilor de odinioară, nu acceptă alţi copaci să răsară în jurul lui; cine îi calcă teritoriul moare rapid.

Datorită cantităţii mari de iod degajat de frunze, sub umbra nucului „nici iarba nu creşte“, insectele şi dăunătorii sunt ţinuţi la distanţă, iar oamenii evită odihna şi relaxarea la umbra prea răcoroasă a nucului.

Numit popular nucar sau nuc-costeliv, este unul dintre cei mai impunători arbori, cu o talie măreaţă, precum şi unul dintre pomii cei mai longevivi (în medie 80-100 de ani), uneori ajungând la peste 450 de ani. De menţionat că în Georgia există un nuc vechi de peste 1.000 de ani, iar în oraşul Odessa se află un trunchi de nuc petrificat cu vârsta de peste 1.500 de ani.

Nuca, un aliment complet

Organele vegetale folosite de la nuc sunt: frunzele tinere fără peţiol, florile mascule (mâţişori), fructele verzi, coaja fructelor la recoltare şi fructele uscate.

Conţinutul biochimic din organele nucului sunt foarte mult diversificate, asigurând multiple utilizări în terapia medicală şi în alimentaţie. Frunzele tinere conţin: taninuri complexe, acizi organici (galic, elagic, cafeic, cumaric), un principiu amar (juglandină), o oxinaftochinonă (juglonă, hidrojuglonă), inozitol, tirozină, clorofilă, pectine, ulei esenţial, vitamina C, iod legat organic, săruri minerale. Coaja fructelor verzi conţine: taninuri catehinice, flavone, leucoantociani, naftochinone, acizi organici. Conţinutul ridicat de substanţe tanante (de tipul acizilor galic şi egalic) permite folosirea la tăbăcitul pieilor.

Alte calcule arată că un kg de coajă verde conţine 5-8 g vitamina C, adică atât cât se poate extrage din 10 kg lămâi. Fructele mature, recoltate toamna, conţin: substanţe grase (52-70%), proteine, glucide solubile (sub 5%), vitamine (A, B1, B2, C, E, PP), acizi graşi nesaturaţi, fibre alimentare şi săruri minerale de Cu, Zn, Mg, K, P, Fe, Ca. Prin valoarea energetică foarte ridicată (636 de calorii/100 g miez), nuca este un aliment complet, foarte caloric şi concentrat, deosebit de valoros pentru copii anemici, bătrâni, convalescenţi, diabetici şi persoane nevrotice. S-a calculat că 1 kg nuci echivalează cu 1 kg pâine, cu 0,5 kg carne, 0,5 kg peşte, 0,5 kg cartofi, 0,5 kg prune uscate sau 1 kg pere.

Proprietăţi terapeutice ale frunzelor, ale cojilor verzi şi ale fructelor

Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice. Frunzele şi cojile verzi ale fructelor au următoarele însuşiri valorificabile în tratamentele medicale:

- hipoglicemiante, depurative;

- stomahice, antidiareice, antiseptice intestinal, bactericide, antifungice, dezinfectante gastro-intestinale, astringente, vermifuge, antiscorbutice, tonic-amare;

- uşor hipotensive, antialergice, hemostatice;

- antileucoreice, antiinflamatoare, antisudorifice, dezinfectante renal, antisifilitice;

- cicatrizante, antimicotice, emoliente, calmante, antieczematoase.

Miezul fructelor mature are proprietăţi nutritive (hipocalorice), energizante, antianemice, tonifiante fizic şi psihic, dar şi laxative, vermifuge, emoliente, calmante.

Infuzia din frunze uscate stimulează digestia

- în diabet zaharat, cu reducerea glicemiei, hepatită, icter, enterite acute, stimularea digestiei şi a funcţiilor hepatice, hemoragii digestive, candidoze, curăţirea sângelui, infecţii renale şi genitale, edeme renale, hemoragii uterine, eliminarea transpiraţiei nocturne la bolnavii de TBC, lipsa poftei de mâncare. Se prepară infuzie simplă, dintr-o linguriţă frunze uscate şi mărunţite la 200 ml apă clocotită; se infuzează 5-10 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi;

- în diaree, dizenterie, transpiraţii excesive, constipaţie, leucoree - (scurgere albă), rahitism (carenţa vitaminei D), scrofuloză (inflamarea ganglionilor limfatici, cervicali, inghinali sau axilari), intoxicaţii cu compuşi de mercur, helmintiază, hemoroizi interni, incontinenţă urinară, metroanexită, inflamaţia vaselor sanguine, curăţirea sângelui. Se prepară infuzie concentrată din 4 linguri frunze uscate şi mărunţite la 250 ml apă clocotită; se iau câte 3-4 linguri pe zi.

Alifia din frunze de nuc vindecă arsurile solare

- comprese cu decoct concentrat (3 linguri la 250 ml apă cu fierbere 10 minute) pentru tratamente în eczeme zemuinde, dermatoze, furunculoze, ulcer varicos, antrax, prurit, acnee juvenilă, negi, mătreaţă, afecţiuni oculare;

- băi generale şi spălături (decoct din 200 g frunze la 3-5 litri apă, eventual cu 2 kg sare marină, care fierbe 15 minute, se strecoară şi se adaugă în apa de baie) pentru erupţii purulente, ulceraţii cutanate, răni greu vindecabile, eczeme şi coji pe cap la copii, scabie, păduchi, leucoree, degerături, transpiraţia mâinilor şi picioarelor (eventual în amestec cu pulbere de pedicuţă), osteoporoză, sciatică, umflături de articulaţii, unghii purulente, seboree şi căderea masivă a părului;

- băi de şezut cu decoct concentrat contra hemoroizilor externi;

- gargară şi clătirea gurii cu infuzie concentrată din frunze (15 g la 200 ml apă clocotită) pentru stomatite, amigdalite, gingivite, afte bucale, afecţiuni ale gâtului şi laringelui;

- alifie din frunze de nuc pentru vindecarea rănilor, arsurilor solare şi tenuri grase (15 g frunze mărunţite şi macerate 7 zile în 100 ml ulei de floarea soarelui, la temperatura camerei; se fierbe pe baie de apă timp de 3 ore, se strecoară prin tifon, se adaugă încă 15 g ceară de albine cu care se uniformizează printr-o nouă fierbere pe baie de apă, timp de 30 de minute);

- frunze proaspete de nuc cu care se freacă faţa şi mâinile, pentru a evita înţepăturile albinelor şi ale altor insecte, sau se aplică pe zonele dureroase provocate de gută.

Cojile de nuci verzi, de 10 ori mai bogate în vitamina C decât lămâile

Cojile de nuci verzi sunt foarte bogate în vitamina C (de 40 de ori mai mult decât sucul de portocale sau de 10 ori mai mult decât sucul de lămâi). Preparatele din coji sunt eficiente în:

- fortificarea stomacului slăbit şi a intestinelor leneşe;

- îmbunătăţirea funcţionării ficatului şi a tractului gastro-intestinal;

- purificarea sângelui şi normalizarea consistenţei sângelui îngroşat;

- incontinenţă urinară;

- infecţii streptococice şi stafilococice.

În uz extern este eficace în cazul micozelor cutanate şi pitiriazis pe faţă. Cojile tocate se pot aplica sub formă de cataplasmă contra sciaticii, a nevralgiilor dentare sau sunt folosite la vopsirea părului. O reţetă casnică utilizează cojile verzi (500 g) în obţinerea unui lichior stomahic pentru convalescenţi, nevralgii dentare şi paraziţi intestinali, după macerare timp de 3 luni într-un litru de rachiu; după filtrare se amestecă cu 3 litri vin şi se îndulceşte cu zahăr sau cu miere de albine, într-o cură de o lună, având efecte în creşterea rezistenţei sistemului imunitar, accelerarea metabolismului, stimularea poftei de mâncare, anemie, astenie şi oboseli.

Lichiorul de nuci verzi, recomandat anemicilor

Nucile verzi, recoltate înainte de Sânziene, când pot fi înţepate uşor, servesc la prepararea unei tincturi sau a unui lichior foarte gustos, cu efecte în înlăturarea leneviei stomacului, în colita de putrefacţie, lipsa poftei de mâncare, anemie, astenie şi în curăţirea ficatului şi a sângelui prea îngroşat:

- se aleg 20 de nuci mari, se curăţă de coajă, se taie în sferturi şi se pun într-o sticlă cu gât larg cu un litru de alcool 40O; după 2-4 săptămâni de expunere la soare sau la un loc călduţ, se strecoară şi se adaugă 2-3 cuişoare, o bucată de scorţişoară, 1 baton de vanilie, coaja de la ˝ portocală şi 500 g zahăr dizolvat într-un litru de apă. Lichiorul se trece în sticluţe de culoare închisă şi se consumă câte o linguriţă plină, înainte de mesele principale, într-o cură de o lună.

Efectul benefic al nucilor verzi în vindecarea unor maladii grave a fost constatat cu ocazia epidemiei de ciumă din oraşul Rostock (1603), când au supravieţuit numai persoanele care au băut zilnic suc din nuci verzi.

Frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă

- frunzele verzi au rol insecticid, alungând ploşniţele, puricii, moliile, muştele, furnicile şi alte insecte nedorite din locuinţă. În acest scop se introduc în saltele, cuştile câinilor sau se atârnă în încăperi;

- frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă şi purifică aerul;

- decoctul concentrat din frunze şi coji de nuci servea odinioară la sate pentru vopsirea lânii, a bumbacului şi mătăsii, fiind considerat netoxic şi foarte rezistent la decolorare. De asemenea, este utilizat la spălarea blănii animalelor, pentru a le apăra de muşte şi tăuni;

- uleiul de nucă este folosit în medicina veterinară la tratarea bovinelor în caz de indigestii şi balonări;

- uleiul este un component utilizat frecvent la prepararea săpunurilor de lux, a şampoanelor pentru păr, precum şi în pictură şi la fabricarea cernelei tipografice.

Nici o grădină fără nuci!

Lemnul de nuc este foarte mult căutat pentru confecţionarea mobilei de lux, a sicrielor sculptate, a instrumentelor muzicale, precum şi ca material lemnos de rezistenţă în construcţia caselor, a vaselor maritime, a automobilelor de lux şi în industria aeronautică.

Nucii izolaţi şi cei din plantaţii masive au rol esenţial în protejarea solului contra eroziunilor şi a alunecărilor de teren, datorită rădăcinilor puternice care pot să reţină straturile de pământ până la adâncimea de 10-15 metri.

În final, adresăm un gând bun tuturor locuitorilor satelor: Nu lăsaţi curtea şi grădina voastră fără prezenţa unui bătrân nuc, care să vă etaleze personalitatea de buni gospodari! Merită să gândim că o grădină fără un falnic nuc ar fi ca o armată în toiul luptelor fără viteazul comandant.

▲ Miezul de nucă poate înlocui carnea

Miezul de nucă este un aliment complet, foarte bogat în calorii, grăsimi şi săruri minerale. De aceea, poate avea o mare importanţă în alimentaţia vegetarienilor şi a diabeticilor, deoarece înlocuieşte, cu succes, carnea şi conţine o cantitate foarte redusă de glucide solubile.

Valoarea energetică a nucilor mature a fost cunoscută încă din vechime. În anumite zone ale globului, miezul de nucă se folosea ca valută de schimb. În prezent, se utilizează ca hrană concentrată pentru astronauţi.

S-a constatat că femeile care consumă săptămânal minimum 5 nuci, atât separat cât şi în diferite preparate de patiserie, prezintă cu 35% mai puţine riscuri pentru accidente coronariene.

Pentru oamenii săraci, nuca reprezintă un aliment de bază, astfel că un pumn de nuci şi o bucată de pâine poate asigura hrana lor pe zile întregi. Bogăţia în fosfor şi în alte minerale asigură o sursă principală de aprovizionare a organismului cu elemente necesare păstrării echilibrului nervos şi bunei funcţionări la nivelul muşchilor, oaselor şi a diferitelor organe.

O reţetă energizantă simplă foloseşte 4-5 miezuri măcinate, care se amestecă cu o linguriţă de miere sau cu suc natural.

Încă din Evul Mediu, nuca era recunoscută prin virtuţile ei de vindecare a bolilor mintale, avându-se în vedere asemănarea între forma fructului şi forma creierului omenesc. Treptat, s-a dovedit că, într-adevăr, nuca este un bun remediu pentru îmbunătăţirea memoriei, un energizant de excepţie şi un leac minunat contra oricăror boli mintale sau a durerilor de cap.

O pastă obţinută din 6-8 nuci măcinate, amestecate cu o lingură de miere polifloră într-un pahar cu suc natural, este un energizant de excepţie consumat prin înghiţituri mici, cu efecte în ateroscleroză şi reducerea colesterolului.

O altă pastă din miezuri măcinate, amestecaţi cu făină şi smântână sau iaurt gras, se aplică de 2-3 ori pe zi timp de 3 zile consecutiv pe zonele cu răni infectate (furuncule, eczeme, abcese, flegmoane), având rol în colectarea puroiului sau ca protector cutanat în caz de arsuri, insolaţie şi bronzare excesivă. La copiii rahitici şi anemici sau cu boli de oase, se recomandă frecţii zilnice pe corp cu ulei din miez de nucă.

Preparatele pe bază de miez de nucă sunt mult folosite în cosmetică la revigorarea părului şi la întreţinerea tenurilor grase. Se iau 2-3 nuci mari, se pisează uniform şi se amestecă cu câteva linguriţe de apă caldă până se formează o pastă albă; aplicată pe faţă şi pe decolteu, se constată că după masarea pielii prin mişcări circulatorii apar efecte benefice de împrospătare a tenului, irigarea cu sânge şi curăţirea în profunzime, cu îndepărtarea stratului de celule epidermice moarte.

Uleiul extras prin presare din miezul de nucă este bogat în acizi graşi (din care peste 50% acid linoleic) şi de aceea este recomandat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei coronariene, reducerea colesterolului, a bronşitei cronice, tuberculozei, constipaţiei, paraziţilor intestinali (inclusiv teniază), litiază renală, leucoree, enurezis şi sifilis.