Moartea celulară programată

Moartea celulară programată, numită ştiinţific apoptoză, cuvânt care provine din limba greacă şi care se traduce prin „căderea frunzelor“, este procesul prin care celulele îşi declanşează propria moarte, ca urmare a acţiunii unor factori care nu sunt încă bine cunoscuţi. Aceşti factori sunt interni sau externi celulei, mai rar externi organismului. Celula îşi inactivează, îşi dezasamblează propriile componente structurale şi funcţionale, finalul fiind propriul deces.

Moartea celulară programată are un rol esenţial în dezvoltarea embrionară, prin intermediul ei corpul şi organele îşi iau forma corespunzătoare. De exemplu, în timpul dezvoltării embrionare a puiului de găină, membrana interdigitală este eliminată tocmai prin acest proces. Pe lângă această participare la dezvoltarea corpului, prin apoptoză sunt eliminate celulele infectate de virusuri, îndepărtându-se astfel riscul multiplicării acestora în organism. De asemenea, şi celulele care au îmbătrânit şi care şi-au îndeplinit rolul în organism se autodistrug. Mai mult decât atât, apoptoza este eficientă în eliminarea celulelor canceroase, care, prin proliferare, duc la formarea de tumori maligne.

Spre deosebire de moartea celulară agresivă, în timpul căreia se declanşează un proces inflamator localizat, adică celulele sunt distruse fie din cauza unor traumatisme, fie din cauza unei infecţii bacteriene, iar la locul distrugerii ajung celulele sistemului imunitar, moartea celulară programată nu declanşează un astfel de proces inflamator. Absenţa inflamaţiei este o trăsătură crucială, evitându-se, astfel, deteriorarea celulelor din jur.

Aceste lucruri demonstrează faptul că moartea celulară programată nu este un proces haotic, ci este un proces care se desfăşoară cu o stricteţe şi o corectitudine greu de înţeles uneori.

Mecanismele morţii celulare programate sunt multe şi complexe, în mare măsură fiind cunoscute. Însă, puţin cunoscut şi de altfel foarte interesant este de unde „ştie“ celula respectivă să-şi declanşeze propria moarte.

Într-un organism adult, numărul de celule conţinute de un organ în condiţii normale rămâne constant. În schimb, elementele figurate ale sângelui şi celulele epiteliale ale ţesuturilor de înveliş, de exemplu, sunt în mod permanent reînnoite. Această proliferare este compensată print-o constantă moarte celulară. Într-un organism uman mor zilnic circa 50-70 de miliarde de celule, datorită proceselor apoptoice. În decursul unui an masa celulelor reînnoite echivalează greutatea întregului organism.