Răspundem cititorilor: Lipsa afectivităţii determină reacţii nevrotice la copilul mic

Laura D., Giurgiu: „Când şi de ce apar reacţiile nevrotice la copil?“

Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: La vârsta infanto-juvenilă, reacţiile nevrotice şi nevrozele sunt strâns legate între ele şi foarte apropiate ca forme de manifestare clinică. Nevrozele prezintă mai multe caracteristici şi se pot repeta. Acestea apar ca rezultat al unor factori psiho-traumatizanţi de intensitate mică, care au activat lent, mai mult sau mai puţin îndelungat, care pot fi sesizaţi din afară, reuşind să se descifreze o stare de boală. De obicei, copiii cu reacţii nevrotice au o implicare socială normală. De asemenea, nu este modificată profund capacitatea de reflectare a realităţii, ceea ce înseamnă că nevroticul păstrează capacitatea de a se aprecia critic pe sine şi tulburările sale, pe care le recunoaşte ca fiind anormale, penibile, inacceptabile şi pentru care suferă foarte tare. Nevroticul rămâne ancorat în realitate, comunică cu aceasta şi se simte implicat în ea. Reacţiile nevrotice au următoarele caracteristici: - apar în urma unei situaţii psihotraumatizante, cu caracter neobişnuit, dramatic (la copilul mare). La copilul mic, care are nivel scăzut de înţelegere, situaţiile banale pot fi receptate ca fiind deosebit de grave; - reacţiile nevrotice apar la copii cu antecedente psihologice lipsite de importanţă; - reacţiile nevrotice au tendinţă spontană la vindecare. În practică, delimitarea nevrozelor de reacţiile nevrotice la copil este foarte dificilă, deoarece cele două tulburări nu-şi păstrează identitatea cu acurateţe. Manifestările nevrotice reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de tulburare psihică, al căror număr este într-o continuă creştere, aceasta din cauza modificărilor condiţiilor socio-economice, a complexităţii vieţii cotidiene. Apariţia nevrozelor şi reacţiilor ei este condiţionată de factori determinanţi, predispozanţi şi favorizanţi. Rolul principal în apariţia lor îl reprezintă factorii psiho-traumatizanţi. Din cauza persistenţei şi forţei lor, aceştia pot depăşi capacitatea de adaptare a copilului sau adolescentului, generând, astfel, viteza în reacţii nevrotice. La vârstele mici, pe primul plan se situează lipsa afectivităţii, lipsa de stimulare, obstrucţionarea dorinţei de afirmare şi a curiozităţii infantile, rigiditatea, hiperprotecţia sau intoleranţa în ceea ce priveşte fixarea deprinderilor de autoservire, plasarea forţată în colectivităţi de copii (creşe, grădiniţe), supralicitarea sentimentelor de gelozie şi frică. La şcolari se adună stresul legat de activitatea şcolară, dificultăţile de adaptare la viaţa de colectiv. Perioada pubertăţii, când apar noi solicitări, aspiraţii, conflicte, pierderea unui părinte, eşecuri şi noi stresuri, reprezintă o altă etapă când pot apărea reacţii nevrotice.