Rolul săpunului în menţinerea stării de sănătate

devenit spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, ceea ce ne ajută să ne protejăm de apariţia unor boli, cum ar fi enterocolitele, hepatita virală.

Riscul de contaminare microbiană a produselor alimentare şi, consecutiv, riscul de apariţie a îmbolnăvirilor au făcut ca produsele pentru curăţenie (cu efecte antiseptice sau dezinfectante) să fie utilizate pe scară largă, de toată populaţia. Antisepticul este acea substanţă care are proprietatea de a inhiba creşterea microorganismelor sau chiar de a le a distruge (un antiseptic poate acţiona atât pe suprafaţa, cât şi în interiorul organismului). Dezinfectantul reprezintă însă substanţa care are proprietatea de a distruge microorganismele din mediul din afara corpului (de pe obiecte, de pe suprafeţe).

Auzim adesea sau vedem în reclame despre diferite săpunuri sau despre detergenţi, că, spre deosebire de alte produse, au avantajul de a distruge bacteriile, aproape în totalitate. Activitatea antimicrobiană a unui produs (antiseptic sau dezinfectant) variază foarte mult, în funcţie de structura acestuia, de prezenţa altor particule de natură organică, de concentraţia substanţelor antiseptice sau dezinfectante în produsul respectiv, de temperatura mediului sau de alţi factori. Deoarece activitatea antimicrobiană variază în limite largi, există unii termeni mai specifici pentru a o defini. Folosirea terminaţiei de "-static" semnifică acţiunea de inhibare a creşterii microorganismelor. Astfel, termenii de bacteriostatic, fungistatic, sporostatic se referă la inhibarea creşterii bacteriilor, a fungilor, respectiv a sporilor. Folosirea terminaţiei de "-cid" semnifică acţiunea de distrugere, de omorâre a microorganismelor. Astfel, termenii de bactericid, fungicid, sporicid semnifică distrugerea bacteriilor, a fungilor, respectiv a sporilor.

Săpunul a fost considerat a fi principalul mijloc pentru curăţare, având totodată şi efect bacteriostatic, după cum s-a demonstrat mai târziu. Săpunul este obţinut prin reacţia dintre acizii graşi conţinuţi în grăsimi şi soda caustică. Diferenţa esenţială dintre săpun şi detergenţi constă în faptul că moleculele de săpun se formează în mod natural şi sunt biodegradabile, în timp ce detergenţii sunt obţinuţi pe cale sintetică, prin sinteze în laborator (detergenţii pot fi sau nu biodegradabili). Săpunurile şi detergenţii se încadrează în grupa agenţilor activi de suprafaţă. Prin micşorarea tensiunii superficiale existente la suprafaţa membranelor celulare (a bacteriilor, a virusurilor, a fungilor), săpunurile şi detergenţii determină oprirea dezvoltării acestor microorganisme. Săpunurile sunt agenţi activi de suprafaţă, de natură anionică, au capacitate mare de spumare, fiind utili ca antiseptice ale mucoaselor şi pielii, dar şi ca agenţi spălare. Detergenţii sunt agenţi activi de suprafaţă de natură cationică, anionică sau non-ionică, fiind utilizaţi nu numai ca antiseptice ale mucoaselor şi pielii, dar şi pentru dezinfecţia instrumentelor sau altor obiecte sau ca agenţi de înmuiere sau spălare. Săpunul îşi pierde eficienţa dacă se foloseşte concomitent cu detergenţi cationici.

Prevenirea apariţiei unor boli este posibilă prin respectarea regulilor de igienă individuală: spălarea pe mâini cu apă şi săpun înainte de a mânca, spălarea eficientă a alimentelor care se consumă neprelucrate termic, spălarea şi dezinfectarea tacâmurilor şi veselei, utilizarea numai a apei provenite din surse sigure, necontaminate, iar când acest lucru nu este posibil, utilizarea apei fierte şi răcite ori a apei minerale îmbuteliate corespunzător.

* dr. Cristina Mihaela Ghiciuc este medic specialist medicină de familie, membră AMFOR (Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români)