Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
România, printre primele țări la boli cerebrovasculare
Conform datelor Societății pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN), România se numără printre primele trei ţări europene în ceea ce priveşte incidenţa crescută a bolilor cerebrovasculare, precum şi mortalitatea cauzată de aceste afecțiuni. Într-un comunicat remis presei, SSNN precizează că mortalitatea de cauză cerebrovasculară la persoanele cu vârste de peste 65 ani este de 1.276,5 la 100.000 de locuitori. De asemenea, date recente arată că prevalenţa globală a accidentului vascular cerebral (AVC) este de 0,1% pentru grupa de vârstă sub 40 ani, 1,8% pentru grupa de vârstă 40-55 ani, 4,3% pentru grupa de vârstă 55-70 ani şi 13,9% la vârsta de peste 70 de ani. Potrivit ultimei raportări a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au fost înregistrate, în întreaga lume, peste 15 milioane de cazuri noi de AVC, aproximativ 5 milioane dintre aceşti pacienţi decedează, iar alte 5 milioane rămân cu diverse grade de dizabilitate permanentă, după cum se arată în comunicatul citat.