Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Sănătate Simptomele şi tratamentul bolnavilor de erizipel

Simptomele şi tratamentul bolnavilor de erizipel

Un articol de: Doina Dumitriu - 27 Mar, 2009

Erizipelul este o boală infecţioasă acută a tegumentului, determinată de streptococi beta hemolitici din grupul A. Boala a provocat epidemii în secolul trecut, dar astăzi apare sporadic.

Afecţiunea are o incidenţă crescută în sezonul rece (iarna şi primăvara), apărând mai rar la copii şi adolescenţi şi mai frecvent la adulţi şi bătrâni.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de bolnavii diagnosticaţi cu boli streptococice (otite, angine, infecţii supurate ale pielii), dar şi de purtătorii sănătoşi de streptococ beta hemolitic grup A.

Transmiterea sursei de infecţie se poate face direct, pe cale aeriană, sau indirect, prin obiecte contaminate.

Gradul de contagiozitate a erizipelului este redus şi uşor de evitat. Igiena riguroasă a mâinilor şi a obiectelor contaminate de către bolnav pot evita transmiterea infecţiei.

Poarta de intrare a streptococului o pot constitui leziunile minore sau evidente de la nivelul tegumentului sau a mucoaselor bucală sau nazală, determinând erizipelul feţei.

Izolare şi igienă

Erizipelul este o boală care nu dă imunitate. După vindecare, bolnavul prezintă o stare de predispoziţie şi poate repeta boala. Debutul bolii este brusc, cu febră mare, de 39-40 de grade, frison, stare generală alterată. După câteva ore apare placardul erizipelatos, cu tendinţă de extensie rapidă, de culoare roşie, iar locul este dureros la palpare. La nivelul placardului apar flictene (bule) care prezintă un lichid clar, uşor gălbui; acestea se rup uşor, lăsând să se scurgă conţinutul, care se concentrează sub forma unor cruste galbene. Dacă, de exemplu, erizipelul este localizat la nivelul feţei, apare un edem (umflătură) la nivelul feţei şi a pleoapelor, provocând deformări.

Prezentarea la medic este obligatorie. Bolnavul poate fi izolat la domiciliu, cu respectarea regulilor de igienă. Este necesar repausul la pat. În perioada de febră se recomandă un regim alimentar lacto-hidro-zaharat, apoi lacto-făinos şi, dacă nu apar complicaţii, regimul alimentar va fi completat.

La nivelul placardelor se aplică pansamente umede cu ceai de muşeţel. Tratamentul cu antibiotice durează 10 zile. După două zile de tratament febra cedează, iar placardul dispare după 7-14 zile. Prognosticul bolii este, în general, favorabil. Există, totuşi, un prognostic rezervat la bolnavii de ciroză, diabet, la cei cardiaci şi la persoanele în vârstă.

Erizipelul netratat se poate complica local (micoze, gangrene, flegmoane, abcese), dar şi general (septicemia, adenite supurale, glomerulonefrite, boală reumatismală).

În concluzie, este necesar să se respecte regulile de igienă personală, să se identifice şi să se trateze sursele de infecţie, este obligatorie prezentarea la medic şi respectarea cu stricteţe a tratamentului recomandat, pentru a evita apariţia complicaţiilor şi a recidivelor.