Fructele călugărului (sau para călugărului) sunt mici, verzi şi se aseamănă cu nişte tărtăcuțe sau cu pepenele galben. Provin din Asia de Sud-Est și erau folosite încă din secolul al XIII-lea. Nu se
Tratamente naturiste şi diete pentru combaterea celulitei
Este greşit să se considere celulita drept un moft al femeilor cochete, preocupate de aspectul estetic al corpului. Apariţia celulitei ar trebui privită şi ca o consecinţă a unor tulburări primare în metabolismul organismului, cu urmări ce pot agrava, treptat, starea generală de sănătate, mai ales la persoanele supraponderale.
Afecţiunea poate fi constatată la circa 70-80% dintre femeile de peste 18 ani, atât la cele obeze, cât şi la cele suple, care, din comoditate, evită să facă mişcare, cu un minimum de efort fizic. Apare, mai ales, în perioadele „exploziilor hormonale“, respectiv la vârsta pubertăţii (12%), la consumul de anticoncepţionale (25%), în timpul şi după sarcină (20%) şi la menopauză (25%). Recunoaştem că majoritatea femeilor, indiferent de vârstă şi de stare socială, doresc să aibă o înfăţişare plăcută a pielii, atât la nivelul feţei, cât şi pe tot corpul. Această dorinţă este însă învinsă uneori de celulită, care apare ca un duşman nemilos al frumuseţii, ar armoniei corpului şi al stării psihice normale. Ea produce femeilor sentimente de inferioritate şi jenă faţă de cei din jur, devenind o veritabilă obsesie în timpul verii, când ţinutele mai lejere fac vizibile excesele de grăsime din conturul corpului. Ca afecţiune maladivă, celulita a fost descrisă, prima dată, de un medic francez din Lyon. Se manifestă printr-o deformare inestetică a pielii, cu edeme şi umflături ale straturilor superficiale şi profunde ale pielii, cauzate de formarea de conglomerate (micronoduli) pline cu apă şi un anumit tip de grăsime, cu structură alveolară. Aceste conglomerate, la început dure şi apoi moi, dau pielii aspectul de gropiţe şi moviliţe, asemenea cojilor de portocale (comparaţia a fost făcute în Suedia cu 150 de ani în urmă şi preluată de francezi sub denumirea de „peau dâorange“). Ca aspect nu trebuie să fie confundată cu vergeturile (dungi alb-roze pe piele) care apar la slăbirile bruşte, în zona unde au existat grăsimi. La început, celulita se localizează pe pulpe, coapse şi fese, dar, treptat, avansează spre braţe, umeri, ceafă şi abdomenul inferior. În cazul când celulita coboară de la coapse spre genunchi, glezne şi laba piciorului este un indiciu al unei proaste circulaţii sanguine. Apariţia celulitei este legată de prezenţa unor celule adipoase care cresc în volum, până la dimensiunile unui bob de fasole şi îşi modifică forma în urma acţiunii estrogenilor (hormonii sexuali feminini), determinând dereglarea circulaţiei sângelui la nivelul vaselor periferice din ţesutul adipos subcutanat, reducerea aportului de oxigen (hipoxie) şi acumularea de lichid limfatic care transportă reziduurile şi toxinele ce congestionează matricea conjunctivă. Factorii care favorizează apariţia bolii Factorii favorizanţi ai formării celulitei pot fi: - dereglări hormonale şi glandulare (exces de foliculină, disfuncţii ovariene şi ale suprarenalelor), mai ales la pubertate şi după declanşarea menopauzei, având un posibil caracter ereditar; - alimentaţie greşită cu exces de grăsimi animale, glucide, conservanţi şi aditivi alimentari, tutun, cafea, alcool, care provoacă acumularea unor deşeuri metabolice toxice; - stil de viaţă sedentară, cu stat prelungit în picioare sau pe scaun, fără un minim de efort prin mişcare şi gimnastică; - stres zilnic şi stări nevrotice care provoacă o hipersecreţie de hormoni; - abuz de medicamente chimice (diuretice sau laxative) şi de pastile anticoncepţionale; - îmbătrânirea prematură a pielii. În evoluţia bolii se disting patru stadii: - scade tonusul pielii şi apare aspectul cojii de portocale la apăsarea pe coapse, la ciupire sau la strângerea între degete; - pielea se ofileşte, celulele grase cresc în volum, se reduce circulaţia sângelui spre epidermă şi apar edeme uşoare cu gropiţe, mai ales în poziţia culcat; - pielea prezintă un aspect respingător, cu noduli subcutanaţi şi umflături, datorită creşterii în volum a celulelor adipoase de 30-50 de ori faţă de mărimea iniţială; - în stare gravă, celulita desfigurează corpul, pielea arătă ca un aluat frământat, cu mari denivelări şi cu dilatări de vene varicoase, datorită unor dereglări severe în circulaţia sanguină. Retenţia apei indică un nivel ridicat al colesterolului Treptat, pielea devine sensibilă şi dureroasă la atingere, prezintă pete roz-violacee la nivelul gleznelor şi gambelor. Pacienta acuză răceli frecvente, dureri de articulaţii, dureri de cap, apatie, somnolenţă sau nervozitate. Se atrage atenţia că retenţia apoasă cu exces de lichid limfatic hidro-salin şi acumularea de toxine în stratul subcutant indică un plafon ridicat al colesterolului din sânge, o deficienţă a circulaţiei periferice (ateroscleroză coronariană, arterită, trombo-flebită) şi o reducere a fluxului sanguin la nivelul rinichilor. La bărbaţi, celulita apare mult mai rar şi este localizată pe abdomen şi piept. Măsuri terapeutice Tratamentele celulitei sunt dificile şi de lungă durată, deşi se urmăreşte ca, în scurt timp, să se poată refolosi fustele şi pantalonii care, odinioară, arătau bine pe corp. În ansamblul măsurilor terapeutice se includ: - înlăturarea factorilor care au declanşat celulita; - tratamentele fitoterapeutice cu uz intern şi extern; - controlul riguros ale alimentaţiei; - îmbunătăţirea modului de viaţă. Aceste măsuri vor contribui la activarea schimburilor de substanţe la nivel periferic, la eliminarea reziduurilor toxice şi a excesului de lichide, îmbunătăţirea circulaţiei sângelui şi întărirea musculaturii în detrimentul stratului de celule grase şi lichid limfatic. Masaje uşoare cu extracte şi tincturi din plante Tratamentul naturist se bazează pe folosirea unor preparate de natură vegetală cu acţiune diuretică, depurativă şi sudorifică, contribuind la îmbunătăţirea aspectului general al pielii. În tratamente externe sunt deosebit de eficace masajele cu extracte vegetale, uleiuri sau unguente pe zona corpului unde există celulita. Pe lângă frecţii, sunt indicate comprese, cataplasme şi băi generale sau locale. Masajele cu preparate din plante acţionează asupra întregului organism, întrucât principiile active din plante sunt preluate prin circulaţia sanguină periferică şi distribuite în tot corpul unde îşi exercită acţiunile terapeutice, cu refacerea supleţii pielii şi vigorarea ţesuturilor. Primele masaje uşoare se fac cu extracte, tincturi şi oţeturi din coada-calului, muşeţel, salvie, rozmarin, păpădie şi coada-şoricelului, luate separat, sau cu o loţiune anticelulitică complexă, preparată cu amestec din fructe de ienupăr (30 g), herba de trei-fraţi-pătaţi (20 g) şi creţuşcă (20 g), frunze de salvie (10 g) şi flori de soc (10 g). Acest amestec se macerează timp de 15 zile în 700 ml alcool 450, se filtrează, se păstrează în sticle închise ermetic şi se aplică zilnic, pe zonele cu celulită, mai ales după băi. În continuare se fac masaje mai energice cu uleiuri din flori de muşeţel şi arnică, rădăcini de ghimbir, frunze de pin şi Gingko biloba, herba de iederă şi lemn câinesc, seminţe de struguri, caise sau migdale. Reţete propuse de autor Reţetele autorului cuprind trei formule de uleiuri distincte care se folosesc în trei zile consecutive: - R-1: ghimbir, lavandă, pin, mentă, lemn dulce; - R-2: ghimbir, ienupăr, salvie, busuioc, germeni de grâu; - R-3: creţuşcă, muşeţel. Reţeta 1 se aplică luni şi joi, reţeta 2 se aplică marţi şi vineri, iar reţeta 3 se aplică miercuri şi sâmbătă. În fiecare zi se fac masaje energice, dimineaţa şi seara. Tipuri de unguente recomandate Unguentele anticelulitice se prepară din iederă, şovârv, creţuşcă şi gălbenele, încorporate într-un substrat lipidic (lanolină, untură), având proprietăţi nutritive, revitalizante şi antiseptice, cu efecte directe în eliminarea pachetelor de grăsime. De remarcat eficienţa preparatelor din ghimbir, iederă, lavandă, creţuşcă şi ienupăr care reduc stratul de grăsime de sub piele, accelerează arderea lipidelor, elimină surplusul de apă, stimulează circulaţia sângelui în zona afectată şi calmează eventualele dureri. Pe ansamblu, contribuie la destinderea tegumentelor şi redarea supleţei şi elasticităţii pielii. După masaje este indicat să se aplice comprese sau cataplasme locale cu decoct din frunze de iederă, viţă-de-vie sau soc, herba şi rădăcini de creţuşcă, cartofi raşi, seminţe de castan sălbatic (de 2 ori pe zi timp de 3 săptămâni), având rol de stimulare a circulaţiei sanguine şi de protejare a reţelei vaselor capilare. La intervale de 3 zile se pot face băi locale sau generale cu decoct din frunze proaspete de iederă (500 g la 3 litri apă se fierbe timp de 5 minute) sau din herba uscată şi mărunţită de creţuşcă, muşeţel sau coada-şoricelului (200 g la 3 litri de apă cu fierbere timp de 20 minute); se adaugă la apa din cadă şi se face baia timp de 15-20 minute, cu masaj continuu sub apă pe locurile celulitice. Remedii pentru uz intern: - infuzii din plante luate separat cu frunze uscate de anghinare, frunze de frasin, frunze de coacăz negru, frunze de urzică, herba de creţuşcă, rădăcini de păpădie şi rădăcini de mărar; din aceste infuzii (preparate cu 1 linguriţă la 200 ml apă clocotită) se beau câte 2 căni pe zi, timp de 45 zile; - decocturi din plante luate separat cu herba de coada calului (cu efecte diuretice), frunze de viţă, frunze de praz, rădăcini de brusture şi cozi de cireşe (câte 5-10 grame la 200 ml apă care se fierb 10-15 minute); se beau câte 3 ceaiuri pe zi, de preferat între mese. Acestea au efecte diuretice şi depurative contribuind la eliminarea toxinelor din organism şi a apei reţinută în ţesuturi; - tinctură din frunze de Gingko biloba cu rol de activare a microcirculaţiei sanguine şi decongestionarea ţesuturilor de excesul de toxine şi lichide; - infuzie dintr-un amestec de frunze de frasin, coacăz negru şi mătase de porumb având efecte diuretice; - decoct din amestec cu herba de anghinare, mătase de porumb, petale de trandafir şi cozi de cireşe (în părţi egale) din care se beau câte 2-3 căni pe zi; - decoct din amestec cu herba de păpădie şi coada calului, flori de soc, frunze de mesteacăn, coajă de cruşin (în părţi egale) preparat din 1 lingură la 250 ml apă; se fierbe 2-3 minute, se infuzează acoperit 5-10 minute şi se beau 2-3 căni neîndulcite pe zi, între mese, timp de 2-3 luni; - decoct (reţeta Raymond Dextreit) cu amestec de 8 plante (în părţi egale): frunze de creţuşcă, herba de păpădie, coada-calului şi grâuşor, mătase de porumb, cozi de cireşe şi rădăcini de căpşuni şi pir; se iau 8 linguri din amestec la 8 pahare cu apă, se fierb 3 minute, se infuzează acoperit 15 minute, se strecoară şi se beau câte 2 căni pe zi, între mese; - tinctură din amestec cu herba de păpădie, flori de rozmarin şi scoarţă de cruşin (în părţi egale), macerate în alcool 40%; se iau câte 25 picături dimineaţa şi seara. Prezenţa păpădiei în mai multe reţete de consum intern se explică prin efectul benefic asupra ficatului, care va fi stimulat să descompună toxinele şi reziduurile metabolice, precum şi asupra rinichilor de a elimina excesul de apă. Legumele crude şi fructele proaspete, obligatorii în dietă Pentru a avea reuşită în eliminarea celulitei se impune o dietă echilibrată, strict controlată, care poate contribui la îndepărtarea excesului de lichide, a grăsimilor, reziduurilor şi a toxinelor din organism. Cea mai mare parte a alimentelor consumate zilnic ar trebui să fie legumele crude şi fructele proaspete, bogate în săruri minerale, vitamine şi fibre vegetale, uşor digerabile. Dintre legume nu trebuie să lipsească tomate, fasole verde, salată, spanac, pătrunjel, mărar, castraveţi, ceapă, praz, ţelină, supe de varză şi varză fiartă. Nu pot fi neglijate sucul de sfeclă roşie care elimină grăsimile şi ajută în activitatea ficatului, precum şi sucul de ţelină amestecat cu suc de morcov şi sfeclă. Acestea pot provoca o pierdere din greutate de 2-3 kg în 2 săptămâni. De asemenea, sunt foarte eficace fructele cu un conţinut de glucide sub 10% (cireşe, vişine, piersici, caise, mere, gutui, lămâi, portocale, coacăze, căpşuni, fragi, zmeură), care se consumă în stare proaspătă sau prelucrate în sucuri, compoturi şi citronade fără zahăr. Proteinele necesare organismului se asigură din peşte slab, lactate degresate, brânzeturi, ouă, carne slabă de vită sau pui, soia, nuci, alune neprăjite, seminţe de cereale integrale, grâu germinat etc. Zilnic, măcar 1,5 litri de apă plată Uleiurile vegetale (din măsline, floarea-soarelui şi dovleac, presate la rece) ajută la menţinerea elasticităţii pielii, iar acizii graşi din untura de peşte contribuie la descompunerea grăsimilor saturate care măresc colesterolul şi duc la formarea celulitei, în paralel cu complicaţiile cardiace, (ateroscleroză, hipertensiune arterială). Cel mai simplu procedeu de combatere a celulitei şi cu acţiune rapidă în dispariţia edemelor este la îndemâna fiecărei gospodine folosind cepe tăiate mărunt care se storc prin tifon curat şi se beau câte 3 ceşti de zeamă pe zi. Persoanele care vor să scape de celulită vor consuma zilnic minim 1,5 litri de apă potabilă. Se va evita apa minerală şi gazoasă care conţine multe săruri şi favorizează retenţia apei în ţesuturi. De altfel, dieta hipocalorică (1500-1700 calorii pe zi) va fi însoţită de un regim hiposodic care scade savoarea alimentelor şi reduce pofta de mâncare, cu efecte vizibile la femeile cu edeme la picioare. Pentru diminuarea poftei de mâncare se recomandă ca, înainte de masă, să se bea sucul de la o lămâie diluat într-un pahar de apă, cu sau fără îndulcire. Renunţaţi să ronţăiţi gustări între mese Se vor evita consumurile de alimente prea mult procesate prin căldură, precum şi grăsimile animale, carnea de porc, pizza, pielea de la găină şi pui, mezelurile, pateurile, prăjelile, lactatele grase, aluaturile, pastele făinoase, prăjiturile rafinate, alcoolurile, cafeaua, îngheţata, băuturile acidulate şi dulci. Un sfat binevenit propune să se renunţe la obiceiul de a ronţăi între mese uscături amidonoase (sticks-uri, sărăţele, biscuiţi, chipsuri, fursecuri, prăjituri). Este dovedit că nicotina din tutun blochează circulaţia sanguină şi schimbul de substanţe la nivel celular, ducând la formarea celulitei. Multă mişcare în fiecare zi Se impune, mai întâi, prevenirea sau tratamentul corect al cauzelor care favorizează apariţia celulitei. Printre măsurile cu bună eficacitate se recomandă exerciţii aerobice şi multă mişcare în fiecare zi, având efecte de întărire a muşchilor, reducerea grăsimii şi a apei din corp şi refacerea aspectului normal al zonelor care au fost afectate de celulită. În casă se va face, de două ori pe zi, mersul pe loc timp de 5-10 minute, cu genunchii ridicaţi. În aer liber este benefic mersul pe jos, cu paşi mari, călcat apăsat şi cu mişcarea braţelor, jogging, sporturi adecvate vârstei, săritul corzii, dansul, urcatul scărilor şi mersul pe bicicletă. În aceste deplasări se va folosi o vestimentaţie lejeră, ştiind că îmbrăcămintea prea strâmtă şi pantofii cu tocuri înalte împiedică oxigenarea ţesuturilor. În fiecare seară se vor face băi, locale sau generale, calde (la 400C), timp de 10-15 minute sau băi alternative (calde-reci la 400 – 200C). De 2-3 ori pe săptămână se pot face duşuri sau băi reci pe jumătatea inferioară a corpului timp de câteva secunde. După fiecare baie se face un masaj sau automasaj energic, de jos în sus, pe zonele cu celulită, fie manual, cu mănuşi aspre, cu o perie uscată şi moale sau cu aparate speciale, începând de la tălpi şi urcând spre inimă. ▲ Rezultate bune prin împachetări cu parafango Pentru stimularea irigării sanguine şi netezirea pielii se folosesc intens comprese calde cu sare de mare (bogate în magneziu sau brom), geluri sau creme anticelulitice reducătoare şi unguente de termosudaţie care provoacă o transpiraţie abundentă, elimină apa reţinută în corp şi contribuie la arderea stratului adipos. Bune rezultate s-au obţinut şi prin împachetările cu parafango (amestec de nămol marin, alge şi parafină) şi, mai obişnuit, cu parargil (amestec de argilă şi parafină pură). Tratamentul durează minimum 10 şedinţe (câte 3 pe săptămână), urmate de o şedinţă la 8-10 zile. Împachetările vor elimina celulita prin reducerea stratului adipos, eliminarea apei şi a toxinelor din corp, iar pielea va deveni elastică, moale şi netedă. Există şi metode mai complexe: lipoaspiraţia, subincizia cutanată a pungilor de grăsime şi mezoterapia cu injectarea unor substanţe (vitamine, minerale, aminoacizi) care topesc ţesutul adipos şi dau elasticitatea pielii. Procesul de eliminare a celulitei este de lungă durată şi necesită multă răbdare. Cu toate acestea considerăm că tratamentele naturiste aplicate corect şi cu perseverenţă vor duce, în mod sigur, la realizarea visului prin care femeile doresc să scape de formele în exces şi de aspectul neplăcut al pielii şi vor lepăda uşor „coaja de portocale“ de pe anumite zone ale corpului.