Tratamentul infecţiilor streptococice

Streptococii reprezintă un grup de bacterii gram pozitive care parazitează în mod obişnuit omul, fiind clasificaţi în grupuri A, B, C, E, G. Streptococii din grupul A sunt responsabili de majoritatea infecţiilor streptococice umane.

Streptococii din grupul A conţin trei populaţii de germeni:

- cea care infectează faringele, dar şi pielea şi care determină reumatismul articular acut;

- tulpini faringiene care determină glomerulonefrita acută;

- tulpini cu tropism pentru piele, dar pot fi izolate şi de la nivelul faringelui , care pot determina glomerulonefrita acută, dar nu şi reumatismul articular acut.

Cele mai obişnuite infecţii cu streptococ grupa A la om se găsesc la nivelul faringelui şi al pielii. Cantitativ, infecţiile respiratorii superioare includ faringitele, scarlatina şi amigdalitele, reprezentând forma cea mai importantă a infecţiei cu streptococ grup A. Aceste boli apar mai frecvent la copiii între 5 şi 15 ani.

Transmiterea infecţiei cu streptococ grup A este rezultatul contactului direct între persoanele infectate sau purtătorii sănătoşi şi persoanele respective. Nu există un rezervor de streptococ extrauman important; totuşi, ocazional, infecţia poate să apară şi prin intermediul alimentelor, mai precis prin lapte.

Copiii sunt principalii responsabili de răspândirea bolii streptococice, deoarece, la ei, infecţia este mai frecventă, iar purtătorii sănătoşi din rândul lor sunt numeroşi. Prezenţa unui copil infectat şi netratat într-o familie este urmată de infecţie faringiană a unui număr mare de copii şi adulţi din familia respectivă.

Sunt situaţii în care infecţia se prezintă sub o formă clinică uşoară, fără simptome şi atunci persoanele respective nu se adresează medicului, nu primesc tratament şi sunt în totalitate capabile să răspândească streptococul.

Factori care pot declanşa boala

Factori epidemiologici, cum sunt climatul, sezonul şi zona geografică, sunt importanţi în măsura în care determină contactul strâns între indivizi. De exemplu, colectivităţile de copii din cămine, grădiniţe, internate, în timpul sezonului rece, realizează condiţii ideale pentru trecerea rapidă a streptococului de la individ la individ, declanşând astfel cele mai severe epidemii.

Boala streptococică este mult mai severă când sărăcia şi condiţiile proaste de locuit favorizează aglomerarea în locuinţă. În zonele cu climat temperat şi rece, infecţiile faringiene cu streptococ variază în strânsă legătură cu sezonul, vârful incidenţei fiind între lunile decembrie şi mai.

Spre deosebire de infecţiile streptococice faringiene care apar în sezonul rece, piodermitele streptococice apar mai frecvent vara, fiind favorizate de traumatisme, înţepături de insecte. Piodermita streptococică apare mai frecvent la sugari şi preşcolari.

Faringita streptococică

Faringita streptococică are debut brusc, cu hiperemia faringelui, asociată uneori cu dureri abdominale şi greaţă, stare generală rea, greutate la înghiţit, cefalee, febră. La copilul de vârstă şcolară, infecţia respiratorie streptococică nu este însoţită de tuse. La copii mici, faringitele streptococice au un debut acut şi bine definit, sunt însoţite de diaree, adesea cu escoriaţii în jurul narinelor şi tuse. Sunt rar asociate cu febră ridicată şi au o evoluţie prelungită, de 4-8 săptămâni. La această vârstă apar frecvent complicaţii: otite medii, sinuzite, limfoadenoame cervicale.

Tratamentul antimicrobian vizează următoarele obiective:

- controlul prompt al procesului supurativ acut din tractul respirator superior sau din orice altă parte;

- prevenirea complicaţiilor supurative;

- prevenirea complicaţiilor nesupurative: reumatismul articular acut şi glomerulonefrita acută;

- eliminarea stării de purtător şi prevenirea transmiterii streptococului la alte persoane.

Pentru prevenirea reumatismului articular acut, tratamentul faringitei streptococice trebuie început cât mai repede posibil, după precizarea diagnosticului. Nu există nici o formă de imunizare activă împotriva streptococilor.

Depistarea promptă şi tratamentul adecvat al infecţiilor streptococice, efectuarea de rutină a culturilor faringiene pot reduce epidermele de boli streptococice.

Extragerea amigdalelor este ineficientă, deoarece nu previne infecţia cu streptococ. Bolile respiratorii streptococice dobândite după amigdalectomie pot fi mai puţin severe, dar frecvenţa complicaţiilor nesupurative rămâne aceeaşi.